Listă autori

Autori

Joseph Murphy

Joseph Murphy s-a născut în Irlanda la 20 mai 1898, fiind fiul directorului unei școli private pentru băieți. A fost crescut în religia catolică, pregătindu-se să devină preot, dar, în  cele din urmă s-a alăturat iezuiților. La 20 de ani, s-a decis să părăsească iezuiții și să se mute în Statele Unite, unde a devenit farmacist în New York (având deja o diplomă în chimie). Aici, a frecventat Biserica lui Hristos Vindecătorul (parte a Bisericii Științei Divine), condusă de Emmet Fox. Însă căutările lui în ceea ce privește orientarea religioasă au continuat, optând ulterior pentru Știința Divină. În 1949 a devenit ministru al Bisericii Științei Divine din Los Angeles, pe care a transformat-o într-una dintre cele mai mari congregații ale Gândirii Noi (New Thought) din SUA.

În anii 1960 Murphy  a obținut un doctorat în psihologie de la Universitatea din California de Sud și a început să scrie. A murit în 1981.

Afișare 1 - 1 din 1
Vezi mai mult