Du-te cu el

(0) Scrie o recenzie

DURATA: 7 ORE ȘI 32 MINUTE

Lectura: Gabriela Bobeș

Format: MP3, 128 kbps - mono

Poate fi descarcat pe orice dispozitiv, de cate ori doriți.

ISBN: 978-606-913-617-1

Produs download (descărcabil)

Poate fi achiziționat online, prin Card bancar, SMS sau transfer bancar.  INSTRUCTIUNI DOWNLOAD 

MP3 download
32,90 Lei
Adaugă la favorite

Du-te cu el / Pars avec lui de Agnès Ledig este un audiobook în egală măsură despre dragoste, despre viață, dar și despre moarte. Dar este în primul rând un audiobook despre dragoste și cum ar trebui să fie ea, dar și despre ce nu ar trebui să permitem niciodată să ni se întâmple în numele iubirii. 


Autoarea Agnès Ledig (n. 1972) originară din Strasbourg (Franța) a devenit scriitoare după ce viața i-a dat o lovitură grea. După moartea fiului ei, care a suferit de leucemie, medicii au sfătuit-o să împărtășească cu semenii suferința prin care a trecut, ca o formă de terapie pentru a-și vindeca propriile răni. Sfatul lor s-a dovedit a fi de bun augur întrucât autoarea a cunoscut un succes enorm la public încă de la primul ei roman, „Marie d’en haut” (2011) care a primit premiul cititoarelor revistei Femme Actuelle. Următoarele ei romane: Chiar înainte de fericire (2013, apărut în limba română la editura ACT și Politon) Pars avec lui / Du-te cu el (2014) și On regrettera plus tard (2016) au devenit rapid bestselleruri. 


Agnès Ledig a absolvit facultatea de medicină din Strasbourg, devenind moașă. Așadar, faptul că o parte din romanele sale descriu la un moment dat atmosfera din spitale nu este deloc întâmplător. 


Audiobookul de față ne introduce în atmosfera unui spital, mai exact, în aparenta liniște specifică secției de reanimare. Aici vom cunoaște majoritatea personajelor acestui audiobookului care atinge o multitudine de teme, dincolo de tema principală care este dragostea. Este vorba mai exact despre: fragilitatea vieții, forța de a merge mai departe chiar și când împrejurările ne sunt total potrivnice, ciudatele locuri pe care și le alege iubirea pentru a se înfiripa, adolescența și problemele ei, relațiile nesănătoase de cuplu, senectutea și fețele ei neașteptate, alegerile grele în fața cărora ne pune viața atât de des și, mai ales, este vorba despre respectul față de noi înșine care trebuie să primeze în toate relațiile noastre și în tot ceea ce întreprindem la un moment dat.  Toate aceste teme vor fi atinse prin intermediul a trei povești de dragoste diferite care se țes pe parcursul acestui audiobook seducător.


Eroina audiobookului este Juliette Toledano, infirmieră la reanimare într-un spital din Strasbourg în vârstă de 36 de ani, care își împarte timpul între munca ei solicitantă care îi oferă însă o mulțime de satisfacții, iubitul ei bancher, director de agenție, care câștigă foarte bine și împreună cu care locuiește într-un apartament frumos, tratamentele dificile de reproducere asistată în urma cărora speră să aibă copilul pe care și-l dorește foarte mult, și bunica ei Malou, de 84 de ani, care locuiește „La ciocârlii” - un azil de bătrâni. Faptul că se complace într-o relație nefericită o va costa scump și o va face la un moment dat să afirme:


„Mi-am negat libertatea de a fi. Dar simt cum începe să revină. O simt crescând în mine cu forța unui val puternic, eu, care făceam pluta pe apa vieții mele, ca să nu mă scufund. Un val mare, care m-a răsturnat, m-a zgâlțâit, m-a izbit de stâncă, aș fi putut muri, dar, fiindcă sunt încă în viață, o să înot până la plajă și o să scap de rechin. Mirosul de sânge l-a incitat. Mirosul vulnerabilității mele e cel care îl incită de ani buni.”


Cu Romeo Fourcade (25 de ani) pompier profesionist, sergent-șef al unui autovehicul EPA (autoscară mecanică), facem cunoștință în timpul unei misiuni de salvare în care este implicat. Încercarea de a salva un copil dintr-un apartament în flăcări aflat la etajul opt al unui imobil, se va solda însă cu căderea lui în gol. Căderea îi va fi atenuată de niște copaci, așa se face că ajunge în viață la reanimare. Acolo, va da o luptă grea între viață și moarte, luptă care îi va fi îndulcită de prezența unei infirmiere care îl atrage prin blândețe, dar și prin fermitate deopotrivă. Numele ei este... Juliette. Juliette îi va afla trista poveste de viață:


„Mama e o femeie slabă și fragilă. A apucat-o pe căi greșite la sfârșitul adolescenței și s-a cufundat violent în tot felul de adicții, tutun, droguri și alcool. Iubitul ei din acea perioadă era unul dintre drogații din cartier. Desigur, a rămas însărcinată. Era de așteptat. Totuși, a reușit să aibă grijă de mine, după ce a fost internată la dezintoxicare, apoi supravegheată de o asociație specializată în dependenți. A început să se ducă la vale când a plecat tata. Eu aveam zece ani. A intrat din nou în situațiile de care asociația reușise s-o țină departe. Alt iubit, alt drog, alcool de data asta. S-a născut Vanessa. Atunci când tatăl ei era puțin mai treaz, viața noastră era aproape normală, chiar dacă mama era în continuare fragilă și mereu dependentă. Mi se întâmpla să încerc timp de mai multe minute să o trezesc atunci când eram neliniștit din cauză că n-o mai văzusem mișcându-se de prea multă vreme. Te marchează, când ești copil, să treci prin așa ceva. Am învățat repede să mă descurc singur, să mă duc la școală, să fac cumpărături când mă întorc acasă, să fac cât de cât mâncare.”


Guillaume are 24 de ani, este infirmier la reanimare și face echipă bună cu Juliette care îl descrie ca fiind „un băiat de aur”. Toată lumea îl iubește pentru dulciurile pe care le pregătește pentru colegii săi în timpul liber. Guillaume și Juliette se înțeleg bine și își fac confidențe atunci când au timpul necesar.


Vanessa este sora lui Romeo. La cei 14 ani ai săi lumea este ca un laborator de experimente. Aflată doar în grija fratelui ei, va fi nevoită să se mute pe timpul spitalizării lui Romeo la șeful acestuia, Christian, căsătorit cu Solange, pentru a nu ajunge la orfelinat. Accidentul fratelui ei, mutarea într-o familie disfuncțională, avortul, dar și întâlnirea iubirii adevărate chiar pe culoarele spitalului în care este internat Romeo, toate vor contribui la o tranziție mult prea rapidă spre maturitate. Dar maturizarea va veni și cu multe satisfacții pentru ea:


„Ieri, m-a cerut în căsătorie. S-a gândit să facem asta în ziua când împlinesc optsprezece ani. Glumind, mi-a spus că va prelua ștafeta de la fratele meu, care e tutorele meu legal până devin majoră, ca în cursele de 4 ori 100 de metri la Jocurile Olimpice. I-am răspuns că va trebui să se antreneze pentru preluare, ca să nu mă lase să cad și să fie, astfel, descalificat.


Trebuie să-i dau vestea fratelui meu, o să facă o față! Oricum, nu puteam să găsesc o partidă mai bună. Un tip blând, bine situat profesional, bun bucătar, atent, cumnatul ideal.


Și mă iubește.


Și îmi deschide ușa când intrăm undeva.”


Malou este bunica lui Juliette în vârstă de 84 de ani, plină de viață și înțeleaptă, care înțelege lucrurile în profunzimea lor fără a avea nevoie de prea multe explicații în acest sens. Este omul cel mai apropiat de Juliette, care o înțelege și care ascunde o poveste impresionantă de viață. Fosta croitoreasă la Chanel consideră că vârsta pe care o are nu reprezintă o piedică pentru a trăi din nou marea dragoste. Lecția de viață pe care ne-o predă ea va prinde bine oricărei femei pregătite să intre într-o relație de cuplu sau aflată deja de ceva timp într-o relație. 


„Câte femei, astăzi, trăiesc fără să se respecte pe ele însele, acceptând să fie înjosite de partenerul sau de șeful lor, în viața de zi cu zi, acasă sau la serviciu. Câte încearcă să facă mai mult și mai mult ca să fie pe placul soțului lor, care le-a sedus într-o zi, dar care uită că o zi nu înseamnă pentru totdeauna și că ceea ce lui i se pare cucerit ar fi pus din nou sub semnul întrebării dacă ele ar cere pur și simplu să fie respectate. Dar lor le e frică să nu fie părăsite, să nu rămână singure, fiindcă, pentru multe, singurătatea e insuportabilă. Singurătatea înseamnă gol, moarte. Câte nu sunt pasive în pat fiindcă cred că datoria conjugală e o obligație atunci când domnul are nevoie să-și satisfacă o nevoie, chiar dacă ele n-au chef de asta, fiindcă domnul le vorbește urât sau uită să le spună că sunt importante. Își desfac picioarele ca să aibă liniște. Cred că fac ce trebuie, dar sunt departe, foarte departe de a se respecta pe ele însele.”


Laurent este departe de a fi iubitul ideal al lui Juliette sau al oricărei alte femei. Este bancher, câștigă bine, locuiește împreună cu Juliette într-un apartament frumos, dar toate astea nu compensează lipsa lui de înțelegere, egoismul și brutalitatea. Malou este singura care știe că Laurent nu este bărbatul de care are nevoie Juliette și că el nu face altceva decât să profite de vulnerabilitatea nepoatei sale, dar cu toate astea nu vrea să îi influențeze alegerile.


Descoperă cum se intersectează viețile acestor personaje pe parcursul audiobookului și mai ales lecțiile pe care fiecare dintre acestea are să ni le predea despre dragoste și nu numai. Și nu uita să ții cont, de fiecare dată când te vei afla într-o relație de dragoste că:


„Dragostea fără respect nu e dragoste.


Să-ți dai seama de asta și să fugi nu este


nici un eșec, nici măcar o înfrângere,


ci o mare, o foarte mare victorie.”


Pentru că intenția mărturisită a autoarei cu acest audiobook a fost tocmai aceea de ne determina să nu renunțăm la respectul față de noi înșine indiferent cât de mare va fi la un moment dat miza pentru care am fi tentați să facem acest lucru.


«Le mulțumesc tuturor celor care (femei și bărbați) vor face un pas în direcția respectului de sine după ce vor citi această carte și își vor aminti aceste versuri atât de importante, după părerea mea:


„Fac ce pot eu mai bine,


cu respect pentru mine însumi,


cu cărțile pe care mi le-a dat prezentul,


restul aparține vieții.” »


Mai mult
Etichete:  #Literatura
Detalii produs
ISBN: 9786069136171
Editura ACT si Politon
Format: MP3 download
Greutate: 0.24 kg
Detalii despre autor

Agnès Ledig (n. 1972) este originară din Strasbourg (Franța). A devenit scriitoare după ce viața i-a dat o lovitură grea. După moartea fiului ei, care a suferit de leucemie, medicii au sfătuit-o să împărtășească cu semenii suferința prin care a trecut, ca o formă de terapie pentru a-și vindeca propriile răni. Sfatul lor s-a dovedit a fi de bun augur întrucât autoarea a cunoscut un succes enorm la public încă de la primul ei roman, „Marie d’en haut” (2011) care a primit premiul cititoarelor revistei Femme Actuelle. Următoarele ei romane: Chiar înainte de fericire (2013, apărut în limba română la editura ACT și Politon),  Pars avec lui / Du-te cu el (2014) și On regrettera plus tard (2016) au devenit rapid bestsellere. 

 

Agnès Ledig a absolvit facultatea de medicină din Strasbourg, devenind moașă. Așadar, faptul că o parte din romanele sale descriu la un moment dat atmosfera din spitale nu este deloc întâmplător.