Anita Moorjani
Anita Moorjani s-a născut pe 16 martie 1959 în Singapore, într-o familie de indieni, şi s-a mutat la Hong Kong la vârsta de doi ani, unde a trăit în cea mai mare parte a vieţii. A lucrat în mediul corporatist timp de câţiva ani, înainte de a fi diagnosticată cu limfom în aprilie 2002, la vârste de 43 de ani. Pe 2 februarie 2006, a ajuns la spital, în comă, iar doctorii i-au dat doar câteva ore de trăit. Anita a ales să revină la viaţă când şi-a dat seama că „raiul” este o stare, şi nu un loc.
După patru de ani de luptă cu această boală teribilă, cancerul s-a răspândit în tot corpul, iar organele ei au început să cedeze pe rând în urma metastazelor. A intrat în comă timp de 30 de ore, iar doctorii s-au resemnat cu ideea că acelea erau ultimele ei ore de viață. Însă Anita a avut parte de o experiență extraordinară, la limita morții, în care a conştientizat care este adevărata cauză a bolii ei. În mai puțin de 24 de ore a ieşit din comă, iar în câteva săptămâni a fost externată. Corpul i s-a vindecat complet, iar cancerul nu a lăsat nici măcar o urmă pe corpul ei.
Autoarea a povestit că în timpul orelor în care a fost în comă a trăit inclusiv o experiență de ieșire din corp, timp în care a observat și a conștientizat realitatea din jurul ei. Moorjani a vorbit și despre reticența puternică pe care a simțit-o de a se întoarce înapoi în corpul ei bolnav și că a fost încurajată de tatăl și fratele ei să se întoarcă totuși și să își trăiască viața fără frică. După ieșirea din comă tumorile ei s-au micșorat cu 70% în cinci zile, iar în cinci săptămâni au dispărut complet.
Cazul ei a devenit cunoscut după ce renumitul autor Wayne Dyer, impresionat de povestea ei, le-a cerut editorilor săi să o găsească și să îi sugereze să scrie o carte pe care editura Hay House avea să o publice.
Așa s-a și întâmplat după ce Moorjani a așternut pe hârtie povestea ei, intitulând-o „Dying to be Me”. Cartea a fost publicată în anul 2012 și a ajuns pe lista bestsellerelor New York Times în doar două săptămâni de la lansare. „Dying to be Me” s-a vândut în peste un milion de exemplare în întreaga lume și a fost publicată în peste 40 de limbi.