Listă autori

Autori

Brendon Burchard

Brendon Burchard s-a născut pe 18 septembrie 1977, în Montana, Statele Unite ale Americii. Este unul dintre cei mai urmăriți traineri de dezvoltare personală din vremurile noastre. După ce a supraviețuit unui accident de mașină la vârsta de 19 ani, Brendon a primit ceea ce el numește „biletul de aur al vieții”: o a doua șansă. De atunci și-a dedicat viața ajutării altora să-și gă­sească energia și să-și împărtășească propria lor experiență cu lumea. Este autorul bestsellerelor New York Times: Life’s Golden Ticket (Biletul de aur al vieții), The Millionaire Messenger (Mesagerul milionar) și The Charge: Activating the 10 Human Drives that Make You Feel Alive (Energizarea: Cum să activezi cele 10 impulsuri umane care te fac să simți că trăiești).

Eforturile lui Brendon Burchard au inspirat sute de mili­oane de oameni de pe întregul glob. Este în Top 100 al celor mai urmărite figuri publice de pe Facebook; show-ul său săptămânal de pe YouTube este cea mai vizionată serie de dezvoltare personală în direct din istoria site-ului; podcast-ul său motivațional The Charged Life (Viața energizată) a debutat pe locul întâi pe iTunes, la toate categoriile, în Statele Unite ale Americii și în multe alte țări; iar postările sale pe blog se clasează printre cele mai plăcute și mai distribuite din istoria modernă a genului motivațional.

În calitate de cu­noscut conferențiar, a împărțit scena cu Dalai Lama, Sir Richard Branson, Katie Couric, Steve Forbes, Arianna Huffington, Wayne Dyer, Tony Robinson și sute de mari gânditori și inovatori ai lumii. De asemenea, este fondatorul High Performance Academy (Academiei de Înaltă Performanță), legendarul program de dezvoltare personală pentru oamenii de succes, și al Experts Academy (Academiei Experților), cel mai cuprinză­tor training de marketing din lume pentru autori, oratori, coachi de viață și lideri de opinie online. Pentru această muncă, Larry King l-a numit „unul dintre cei mai buni traineri motivaționali și de mar­keting din lume”. Recunoscut ca lider de opinie în domeniul motivației umane și al marketingului afacerilor, Brendon Burchard a fost distins cu Premiul Maharishi și face parte din Consiliul pentru Inovație al Fundației XPRIZE.

Afișare 1 - 8 din 8