Inventatorul viitorului: Viața vizionară a lui Buckminster Fuller

Inventatorul viitorului: Viața vizionară a lui Buckminster Fuller/ Inventor of the Future: The Visionary Life of Buckminster Fuller de  Alec Nevala-Lee este o carte pe care te vei felicita că ai citit-o. Numită de revista Esquire una dintre cele mai bune 50 de biografii din toate timpurile și de revista The Economist una dintre cele mai bune cărți ale anului 2022, cartea de față ne oferă biografia revelatoare a lui Buckminster Fuller – arhitectul, inginerul, poetul, filosoful și designerul vizionar american care a inventat domul-geodezic, a definit regulile culturii startup-urilor și a profilat ideea Americii despre viitor.  Buckminster Fuller este recunoscut drept unul dintre cele mai mari genii ale secolului XX, fiind adesea supranumit „un Leonardo da Vinci modern”.

 

Buckminster Fuller și-a imaginat planeta Pământ ca pe o navetă spațială pe care omenirea a supraviețuit foarte bine timp de 2 milioane de ani și pe care va putea supraviețui în continuare fără probleme printr-o utilizare responsabilă a resurselor.

 

„Am cunoștințele necesare pentru ca omenirea să supraviețuiască la bordul Spaceship Earth”, i-a spus Fuller lui Sachs. „Nu poți cumpăra asta nici măcar cu aur!” (Inventatorul viitorului, Alec Nevala-Lee)

 

De la parcurile tematice EPCOT Center (Experimental Prototype Community of Tomorrow) găzduite de parcurile de distracție Disney World, la molecula care îi poartă numele „buckminsterfullerena” și arhivele sale (a căror valoare a estimat-o la 2 milioane de dolari), moștenirea lui Fuller dăinuie până în zilele noastre, iar ideile sale cu privire la capacitatea tehnologiei de a transforma lumea i-au influențat profund pe antreprenorii din Silicon Valley.

 

Cartea de față este prima biografie autorizată care acoperă toate aspectele carierei lui Buckminster Fuller. Bazându-se pe cercetări riguroase, pe zeci de interviuri și mii de documente nepublicate, Nevala-Lee reușește să realizeze în paginile ei un portret complet al lui Fuller, arătându-ne adevăratele origini ale invențiilor sale, inclusiv ale mașinii Dymaxion, casei Wichita și a domului geodezic; vorbind despre relațiile tensionate cu studenții și colaboratorii săi; despre interacțiunile sale cu: Frank Lloyd Wright, Isamu Noguchi, John Cage, Steve Jobs, Indira Gandhi, Salvador Dali, Albert Einstein, Samuel Beckett, Romany Marie și mulți alții; dar și despre viața lui privată pe care a sacrificat-o în favoarea marii lui dorințe a de a reuși în felul său. 

 

Pe tot parcursul cărții vei întâlni citate din lucrarea intitulată Synergetics, scrisă de Buckminster Fuller în colaborare cu E. J. Applewhite, despre care Applewhite spunea că reprezintă expresia supremă a ideilor sale, și prin intermediul căreia Fuller își propusese să scrie „o carte prin care să încerce să descrie toate experiențele fizice și metafizice prin prisma tetraedrului”. 

 

„Inventatorul viitorului” este un adevărat roman de aventuri științifice care se termină într-un mod total surprinzător, finalul cărții fiind deopotrivă tragic, sfâșietor și înduioșător. Însă, cu siguranță, modul în care se sfârșește relația de o viață dintre Buckminster Fuller și soția lui, Anne Hewlett, îți va rămâne mult timp în minte după ce vei fi terminat de citit această minunată carte.

 

Fuller avea reputația unui generalist sau designer universalist, „o sinteză între artist, inventator, mecanic, economist obiectiv și strateg evoluționist”, capabil să înțeleagă sisteme întregi. El a susținut cu toată convingerea necesitatea unor locuințe universale și a pledat mereu pentru utilizarea eficientă a resurselor, oferind soluții plauzibile pentru înfăptuirea unor schimbări radicale.

 

Iată mai jos doar câteva repere importante cu care îl putem asocia pe Fuller:

 

Domul geodezic. Care a fost rapid preluat în numeroase medii datorită faptului că putea fi proiectat aproape fără costuri.

 

Nava spațială Pământ. Celebra lui metaforă a inspirat Spaceship Earth de la Centrul Epcot din Parcul de distracții Disney World.

 

Conceptul de „efemeralizare”. Care a rămas ideea lui cea mai durabilă și care a însemnat inițial să faci mai mult cu mai puțin, fiind definită mai târziu în termeni paradoxali: „Efemeralizarea tinde spre o supremă realizare a tot cu absolut nimic”.

 

World Game. Un instrument cu ajutorul căruia oamenii din întreaga lume pot înțelege adevăratele probleme cu care se confruntă lumea în momentul de față, putând propune totodată soluții pentru ele.

 

Arhiva personală Dymaxion Chronofile. A fost numită cea mai mare arhivă personală din istorie, fiind comparabilă mai degrabă cu dosarele unei companii de dimensiuni medii.

 

Cel mai influent futurist al tuturor timpurilor. Arhitectul Philip Johnson a afirmat cu părere de rău: „După el nu a mai existat nimeni care să ne conducă spre tărâmul viitorului”.

 

Informații greșite și neadevăruri flagrante. Acestea se regăseau în număr mare în scrierile și discuțiile lui Fuller pentru că el a trebuit să devină ceea ce credeau alții că este.

 

Cartea este împărțită în 4 părți, după cum urmează:

 

PARTEA ÎNTÂI: ORIGINI (1895-1927)

 

În acest capitol aflăm detalii fabuloase referitoare la copilăria lui Fuller, poreclit Bucky din cauza numelui său greu de pronunțat. S-a născut în același an cu radioul (12 iulie 1895), cum îi plăcea lui să spună, într-o familie înstărită din Milton, Massachusetts, aproape orb, lucru de care nu și-a dat seama nimeni până târziu, motiv pentru care Buckminster Fuller va rămâne cu niște sechele greu de corectat. 

 

Până la patru ani, când a primit ochelari, a fost nevoit mai mult să își imagineze lumea din jur, iar părinții lui și-au făcut reale griji cu privire la nivelul lui de inteligență. În ciuda acestui lucru, la școală, bazându-se doar pe pipăit, a realizat un tetraedru, care avea să devină una dintre pietrele de temelie ale activității sale.

 

În copilărie Fuller era foarte creativ și inventiv, inventând tot felul de lucruri. Îi plăcea să deseneze, să picteze și să sculpteze case din lemn, motiv pentru care era luat în râs de frații și verii săi. Acesta a fost și unul din motivele pentru care, Fuller, copil fiind, și-a construit o cabană din resturi de lemn și șindrilă și s-a mutat în ea, separându-se de ceilalți membri ai familiei.

 

La vârsta de 15 ani, Fuller este marcat de pierderea tatălui său.

 

Fuller numește Insula Bear, care aparținuse bunicii sale, izvorul educației sale, întrucât acolo și-a descoperit pasiunea pentru a modela mediul înconjurător cu ajutorul uneltelor.

 

La școală era considerat un ciudat și era un elev mediocru, dar nu se dădea în lături de la nimic: cânta în cor, juca fotbal (deși avea doar 1,62 cm înălțime) și vâslea bine. Ulterior avea să fie admis la Harvard, facultate pe care nu va reuși să o termine.

 

După ce a fost suspendat definitiv de la Universitatea Harvard, Fuller a muncit din greu evoluând treptat de la „transportor de carne de vită”, plătit cu zece dolari pe săptămână, la asistent de casierie și apoi la asistent de vânzări. Această perioadă corespunde și cu prima mare dragoste a lui Fuller, Anne Hewlett, pe care o cere în căsătorie. După căsătoria cu Anne, Fuller dă examen la Academia Navală a SUA din Annapolis, Maryland, și, după absolvire, obține postul de sublocotenent de marină pe USS Finland în New York. 

 

Ideea de a edita o revistă dedicată Forței de Crucișătoare și Transport, pe care o va intitula Convoy se va materializa în prima lui afacere de succes. Curând însă, demisionează din marină și revine în vânzări, pentru a fi mai aproape de Anne și de fetița lor, Alexandra. În niște momente grele pentru Fuller, acesta va fi promovat în funcția de director adjunct pentru export al companiei Armour. Ulterior va accepta postul de director de vânzări la nivel național pentru compania Kelly-Springfield Motor Truck Company. După desființarea postului, Fuller rămâne șomer și începe să bea mai mult decât de obicei, după care își revine găsindu-și din nou de lucru în marină. Fiica lui Fuller, Alexandra, se stinge din viață la doar 4 ani, în urma unei pneumonii.

 

Cam tot în aceeași perioadă o cunoaște pe Marie Marchand - cunoscută de toată lumea sub numele de Romany Marie, Doamna Româncă a Boemei Americane, care avea pe atunci 30 de ani și care era proprietara unor cafenele din New York în care se adunau „toți intelectualii lumii”. Isadora Duncan, Brâncuși, Hemingway, Eugene O’Neill, E.E. Cummings, Theodore Dreiser și mai toate numele boemei newyorkeze de acum aproape un secol erau clienți fideli ai acestor cafenele. Frecventându-le, Fuller ajunge să cunoască în scurt timp unele dintre cele mai luminate minți ale vremii, inclusiv pe Frank Lloyd Wright, unul dintre cei mai buni arhitecți ai începutului de secol XX.

 

După moartea fiicei sale Alexandra, Fuller se apropie mai mult de tatăl Annei, priceput în construcții. James Monroe Hewlett își propusese un obiectiv măreț, și anume, să reducă ineficiența locuințelor convenționale. Același obiectiv îl va obseda mai târziu și pe Fuller. În condițiile în care Europa se reconstruia după război, Hewlett nu dorea să propună o redefinire radicală a arhitecturii, ci să ridice case tradiționale cu o mai mare eficiență. Zidăria, deși durabilă, era foarte grea și însemna o mare risipă, așa că s-a hotărât să găsească un înlocuitor. Și l-a și găsit, brevetându-l sub denumirea de sistemul de construcție Stockade Building System de James Hewlett. Pe baza acestuia Fuller și socrul lui fondează compania de construcții Stockade Building System Inc.

 

Mutându-se la Chicago pentru o perioadă din dorința de a dezvolta această afacere, Fuller devine un client fidel al bordelurilor, afirmând despre prostituate că sunt „foarte interesante ca oameni”. Problemele lui tot mai acute cu băutura, dar și faptul că produsul își făcea cu greu loc pe piață îl forțează să demisioneze din funcția de președinte al companiei Stockade Building System Inc. Căsnicia lui, greu pusă la încercare, se clatină și ea serios din cauza escapadelor lui frecvente și a consumului de alcool.

 

La scurt timp după nașterea celui de-al doilea copil, o fetiță pe nume Allegra, Fuller are o tentativă de suicid, moment pe care îl depășește cu bine, urmat la scurt timp de o epifanie mistică în timpul căreia i se relevă că este pe calea cea bună. Această epifanie îl va schimba total și va marca începutul unei noi etape din viața lui.

 

PARTEA A DOUA: EPOCA DYMAXION (1927-1947)

 

Fuller nu a mai putut vorbi aproape doi ani după acel episod mistic, fiind profund marcat de moment. În tot acest timp, Anne s-a ocupat de relațiile lui cu lumea. Fuller, simțindu-se inspirat, decide să înființeze compania Fuller Houses, al cărei obiect de activitate urma să fie construirea de case în serie, cu componente care să poată fi construite într-o fabrică, livrate la pachet și asamblate rapid la fața locului. 

 

Urmează o perioadă foarte prolifică pentru Fuller în care acesta redactează Legea economică a lui Fuller și teoria sferelor: „Toată materia în stare naturală este sferoidală, nu cubică, iar aceste sfere se extind pe toată durata existenței lor într-un ritm constant”.

 

Tot acum meditează la subiecte precum: telepatia, educația prin televiziune, mesajul lui Iisus Hristos, copilăria sa nefericită și importanța de a se îndrepta către tineri și a le transmite acestora teoriile sale.

 

Denumește Dymaxion, casa echilibrată dinamic, ca urmare a unei combinații între dinamism, maxim și ion.

 

În plan personal, Fuller se îndrăgostește tânăra de familie bună Evelyn Schwartz. Când aceasta îl anunță că e posibil să fie însărcinată, Fuller intenționează să divorțeze de Anne, lucru care nu se materializează până la urmă, iar tânăra Schwartz refuză să-l mai vadă. 

 

Prietenia cu sculptorul Isamu Noguchi îi facilitează cunoașterea multor persoane influente, însă asta nu îl împiedică cu nimic pe Fuller să aibă o relație cu amanta acestuia, Francise Clow.

 

Tot în această perioadă, Anna „Nannie” Biddle, o admiratoare a lui Fuller, se oferă să finanțeze din banii ei un prototip al autovehiculului inventat de Fuller, 4D Transport.

 

„Pe 12 iulie 1933, la împlinirea a 38 de ani, au finalizat mașina Dymaxion nr. 1. Avea o lungime de șase metri, cântărea aproximativ 1.225 de kilograme și costase un preț piperat de 8.000 de dolari.” (Inventatorul viitorului, Buckminster Fuller)

 

Din păcate, Dymaxion se va dovedi o mașină „riscantă” și va provoca și câteva victime.

 

Dymaxion nr. 2 va fi mult mai fiabilă decât primul model și va atrage toate privirile la Salonul Auto din New York unde va fi „expusă” în parcarea pavilionului expozițional.

 

Aristocrata Evangeline Stokowska, soția dirijorului Leopold Stokowski, a cărei familie înființase compania Johnson & Johnson, va comanda producerea unui al treilea autoturism Dymaxion. Mașina Dymaxion nr. 3 a fost expusă la Expoziția Universală de la Chicago bucurându-se de un mare succes. Până și Amelia Earhart și Prima Doamnă Eleanor Roosevelt au mers cu Dymaxion, fiind foarte încântate de această experiență.

 

În 1938, Buckminster Fuller își lansează prima carte intitulată „Nine Chains to the Moon”, care este primită cu reticență de critici. Astfel, William Marias Malisoff scria în Times:

 

 „Autorul are cunoștințe solide despre un singur lucru și simple păreri despre o mie de lucruri. În singurul domeniu pe care îl stăpânește bine, și anume arhitectura, este un revoluționar. În celelalte sfere, este contradictoriu, se contrazice singur și poate la fel de bine să fie și reacționar, și progresist.”

 

În 1941 Fuller renunță la orice altă activitate pentru a se concentra pe proiectul său intitulat Dymaxion Deployment Unit (Detașamentul Dymaxion) – o casă de șase metri al cărei preț ajungea la 1.390 de dolari pe unitate. Proiectul se bucură de succes și Fuller reușește să vândă câteva bucăți.

 

La sfârșitul anului 1941, Fuller încheie un contract cu revista Life pentru publicarea Hărții Dymaxion.

 

Deși se luptă în continuare cu cele două dependențe ale sale: fumatul și alcoolul (o luptă de-o viață) încearcă să renunțe la ele pentru a fi luat mai în serios.

 

În noiembrie, lui Fuller i se oferă un post guvernamental în Board of Economic Warfare, care se va transforma mai târziu în Administrația Economică Externă. Postul îi oferea lui Fuller o mare libertate de acțiune pentru a explora și alte domenii și era remunerat cu 6.500 de dolari. Fuller se va muta la Washington, D.C., și își va prelua postul la data de 7 decembrie 1942.

 

Urmează o altă perioadă foarte productivă pentru Fuller, în care încearcă să găsească cât mai multe aplicații practice invențiilor lui, și în care tetraedrul devine una dintre pietrele de temelie ale activității sale. În același timp, este plătit pentru a se concentra mai mult pe munca de cercetare, punându-i-se a dispoziție și o secretară, în persoana noii lui amante. 

 

În momentul în care fondurile pentru cercetare sunt sistate, Fuller își canalizează întreaga energie spre producerea unei case la prețul unei mașini sau a unei mașini locuință.

 

În scurt timp, Fuller semnează un contract cu Robert Ducas, om de afaceri britanic afiliat la Reconstruction Finance Corporation, o agenție guvernamentală americană, pentru a obține o licență peste hotare pentru proiectele lui de locuințe și automobile.

 

Fuller realizează primul prototip al mașinii de locuit cu ajutorul lui Jack Gaty, directorul general al Beech, cel mai bun producător de avioane de pe piață. William Wasserman, un om de afaceri din Philadelphia cu relații valoroase în străinătate, se oferă și el să îl susțină pe Fuller. Prin urmare, cei doi, alături de Fuller și de doi mediatori angajați de Fuller, Herman Wolf și Gregory Bardacke înființează Dymaxion Dwellings Inc. Tot pentru acest proiect, Fuller corespondează cu Frank Lloyd Wright, căruia îi cere sfaturi. 

 

Fuller este profund afectat de bombardamentul atomic asupra orașului japonez Hiroshima, și se gândește cu tristețe la întâlnirea sa cu Einstein, care i-ar fi spus că nu prevăzuse nicio „aplicabilitate practică” pentru ideile lui. Totodată Fuller este nevoit să își adapteze afacerile pentru era postbelică.

 

Pe fondul unor neînțelegeri, Wasserman demisionează. Fuller își reorganizează firma, redenumind-o Fuller Houses, numele pe care și-l dorea de aproape 20 de ani. 

 

În paralel, Fuller continuă campania publicitară pentru ceea ce avea să fie numit mai târziu „avionul staționar” al lui Fuller sau Casa Wichita. Din păcate, designul neconvențional al casei va face ca ea să fie respinsă de majoritatea reglementărilor municipale pentru construcții. 

 

Pe fondul unor neînțelegeri și discuții apărute în interiorul firmei, aceasta va ajunge să zacă în ruină, în timp ce Fuller își dă demisia. La 52 de ani, Fuller își pierde total interesul față de proiect, mai ales că acesta îi mâncase toți banii și nu îi adusese niciun fel de satisfacție.

 

„Tariful standard al lui Fuller pentru un discurs era de 5.000 de dolari, o sumă pe care o primea poate o dată pe an, și de obicei se mulțumea cu o cincime din prețul cerut.” (Inventatorul viitorului, Alec Nevala-Lee)

 

După ce și-a suspendat planurile legate de construirea caselor, Fuller a devenit mai receptiv la o carieră de profesor și a susținut numeroase conferințe în diverse campusuri din America și din lume. 

 

Odată întors la Forest Hills pentru a locui alături de Anne și de fiica lui, Allegra, aceasta va mărturisi că atunci l-a văzut pentru prima oară deprimat pe tatăl său. Și tot atunci, probabil, i-a venit ideea domului geodezic.

 

Această perioadă corespunde și cu despărțirea lui Fuller de Chyntia Lacey, amanta pe care Buckminster Fuller nu o va uita niciodată…

 

PARTEA A TREIA: CERCURI MARI (1947-1967)

 

În timpul cercetărilor sale privind transformarea jitterbug și aranjamentul sferelor în cel mai compact ansamblu, Fuller analizează mai atent tiparele realizate de poliedrele rotative, astfel că ideea domului geodezic apare aproape involuntar. Fiind o structură cu deschidere liberă, care nu necesita suporturi interne, prototipul putea fi realizat la un preț pe care Fuller și-l permitea. În momentul în care Fuller i-a prezentat ideea lui George Nelson - o voce puternică a modernismului american și directorul de design al companiei de mobilă Herman Miller - acesta i-a recunoscut imediat valoarea. 

 

În anul universitar 1948-1949 Fuller a predat la Institutul de Design din Chicago exemplificând de nenumărate ori avantajele domului geodezic în fața elevilor și colegilor săi.

 

Între timp, domul lui Fuller atrage tot mai mult atenția, bucurându-se de recenzii pozitive, inclusiv din partea lui Arthur Drexler, proaspăt desemnat custode de arhitectură și design la Muzeul de Artă Modernă.

 

Tot în această perioadă se naște principala metaforă din viața lui Buckminster Fuller, Spaceship Earth, iar fiica lui Allegra decide să se mărite, imediat după absolvirea facultății, cu un regizor de filme documentare.

 

Fuller, execută în aceeași perioadă și prima comandă a unui dom geodezic, venită din partea companiei Ford pentru Ford Rotunda. Tot acum, mai înregistrează un succes cu adăposturile marine mobile, care generează economii substanțiale pentru armata americană.

 

„În cea mai mare parte a carierei sale, Fuller a spus că nu a fost niciodată interesat de bani, dar în același timp a remarcat cu nonșalanță că a reușit să facă o grămadă. A tratat succesul financiar ca pe o formă de validare, dar, la fel ca mulți profeți ai potențialului uman, a câștigat mai mult din discuțiile despre ideile sale decât din materializarea lor. Insinuarea lui Fuller că domul i-a oferit venituri pentru cercetări a fost adevărată doar în anii ’50, vreme de câțiva ani, și s-a datorat unui proiect în care nu s-a implicat aproape deloc.” (Inventatorul viitorului, Alec Nevala-Lee)

 

În 1955 a fondat Synergetics Inc. pentru a căuta clienți civili, cu el în calitate de președinte, James Fitzgibbon în funcția de vicepreședinte și o echipă de proiectanți cu sediul în Raleigh. Compania urma să efectueze cercetări și să ofere consultanță, în timp ce Fuller continua să caute proiecte adecvate.

 

Șansa îi surâde în cele din urmă lui Fuller fiind solicitat să construiască un acoperiș pentru primul stadion acoperit din lume, care avea să devină Houston Astrodome. Cu un diametru de 117 metri și o înălțime de 37 de metri, a fost cea mai mare structură cu deschidere liberă din toate timpurile.

 

În 1958, Fuller pornește într-un turneu mondial. În India o întâlnește pe Indira Gandhi, care avea pe atunci 40 de ani și care era asistenta personală a tatălui său, prim-ministrul Jawaharlal Nehru. Gandhi își amintește că Fuller i-a predat atunci „aproape cinci ore de matematică avansată”, ceea ce a fost „destul de obositor, dar foarte interesant”.

 

Pe 31 ianuarie 1959, a vorbit la închisoarea de stat San Quentin din nordul Californiei, iar deținuții au fost atât de încântați încât la sfârșit s-au repezit să dea mâna cu el.

 

În același an, Fuller este profund marcat de moartea, la 91 de ani, a arhitectului Frank Lloyd Wright care se lăuda singur: „Sunt unul dintre sfinții protectori ai lui Bucky”.

 

În iunie, un incendiu îi răvășește casa în timp ce el și Anne erau plecați și rămâne fără o adresă fixă. După incendiu, Fuller pleacă într-o călătorie prin Europa ajungând inclusiv la Moscova, unde domul său se bucura de mare succes, rușii dorind să organizeze evenimente sportive și târguri comerciale în astfel de construcții.

 

Pe 22 septembrie 1959 la inaugurarea expoziției „Three Structures by Buckminster Fuller” („Trei structuri de Buckminster Fuller”) Arthur Drexler, directorul Departamentului de Arhitectură și Design al Muzeului de Artă Modernă a spus că domurile ar putea fi folosite pe Lună, că structura de octet ar putea face posibilă „împletirea” unor clădiri întregi și că tensegritatea impune folosirea la o scară largă: „De fapt, orașul ar fi o singură clădire... Am putea controla clima și revendica zone întregi din Sahara sau din regiunea arctică. Ar trebui să regândim arhitectura pe care o cunoaștem acum”.

 

În 1960 Fuller își construiește prima casă pe care a deținut-o vreodată și care va deveni totodată și un instrument de promovare. Fiind un model Pease tipic, casa din Carbondale avea un diametru de 12 metri și o înălțime de 5 metri, cu o suprafață de 130 metri pătrați, în care era inclus și un balcon.

 

În septembrie 1962 propunerea lui Fuller pentru un proiect studențesc global a fost aprobată de Uniunea Internațională a Arhitecților. Fuller s-a pregătit să o inaugureze sub denumirea de World Design Science Decade.

 

În 1963 îl cunoaște pe Constantinos Doxiadis, un arhitect grec cunoscut mai ales pentru planificarea noii capitale a Pakistanului, Islamabad. Astfel, ia naștere Simpozionul de la Delos, în cadrul căruia o serie de intelectuali publici călătoreau printre insulele grecești la bordul vasului New Hellas. Doxiadis l-a invitat pe Fuller la prima sesiune, în iulie 1963, facilitându-i astfel întâlnirea cu mulți oameni influenți din afara cercului său obișnuit. Printre aceștia s-a numărat și scriitorul Marshall McLuhan, un fan al cărților lui Fuller „Nine Chains to the Moon” și „No More Secondhand God” și care i-a spus lui Fuller că este discipolul său.

 

În ianuarie 1964 Buckminster Fuller apare pe coperta revistei Time, îl cunoaște pe David Rockefeller, un alt posibil sponsor al domului său și este invitat să se ocupe de Expoziția Internațională și Universală din 1967 de la Montreal.

 

În 1966, în timpul unor prelegeri ținute la un colegiu din San Jose State, Fuller devine „una dintre vocile profetice ale contraculturii americane”. În iulie a luat ceaiul cu Salvador Dalí, care dorea un dom pentru muzeul său din Figueres, Spania.

 

Domul care urma să găzduiască Expoziția Internațională și Universală din 1967 de la Montreal, va fi cea mai frumoasă construcție cu care va fi asociat Fuller, iar jurnalistul David Jacobs care va crea mai târziu serialul de mare succes Dallas va scrie despre el că este „probabil un prototip pentru o comunitate închisă din viitor”.

 

„Pe 28 aprilie 1967, Expo Montreal s-a deschis oficial pe Insula Sf. Elena, unde Fuller s-a pregătit să acapareze lumina reflectoarelor pe cea mai mare scenă a carierei sale. S-a postat împreună cu Anne în afara tunelului stației de metrou pentru a urmări sosirea vizitatorilor. Domul, pe care Fuller l-a numit „o bulă care sparge cerul”, era prima structură pe care o vedea toată lumea, iar el se plimba dintr-o parte în alta, ca să tragă cu urechea discret la exclamațiile oamenilor despre frumusețea ei.”

 

Pe 2 mai 1967, Anne și Fuller suferă un accident de mașină în urma căruia Anne rămâne cu sechele grave.

 

PARTEA A PATRA: JOCUL MONDIAL (1967-1983)

 

Deși a fost criticat adesea că se repetă, venind mereu cu aceleași și aceleași idei, moștenirea pe care a lăsat-o Buckminster Fuller omenirii este de necontestat.

 

În 1969 a colaborat la construirea teatrului Beckett, munca la acest proiect aducându-i numirea ca membru de onoare al Oxfordului.

 

În semn de recunoaștere a „contribuției sale la condițiile de trai ale omenirii în calitate de, poate, cel mai mare arhitect în viață din lume”, Francis Warner l-a nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Pace.

 

Institutului American de Arhitecți, care a descris domul ca fiind „cel mai puternic, mai ușor și mai eficient mijloc de închidere a spațiului conceput până acum de om”, i-a oferit Medalia de Aur a Institutului American de Arhitecți.

 

În 1976, cortul de tip dom devine una dintre cele mai durabile reprezentări ale ideilor sale, apărând în catalogul firmei North Face, care îl produce, cu această descriere: „Nu este un accident estetic faptul că natura ne-a învelit creierul și organele regeneratoare în structuri curbilinii compuse. Nu există capete, ouă, nuci sau planete cubice”. 

 

În toamna aceluiași an, Fuller ajunge la Manila, unde este invitat de Imelda Marcos, soția președintelui filipinez Ferdinand Marcos. În timpul acestei vizite, Imelda dă de înțeles că în câteva luni ar putea începe lucrările la „comunitățile geodezice”, ce urmau să fie formate din mii de domuri.

 

Cu toate că semnalele de recunoaștere a meritelor sale vin din tot mai multe direcții, Fuller nu este scutit de plata taxei pe care trebuie să i-o plătească timpului. Atât Fuller, cât și Anne sunt trecuți de 80 de ani și se confruntă cu diverse probleme de sănătate. Anne suferă o operație de cancer intestinal, iar Fuller află că suferă de pericardită, o inflamație a membranei din jurul inimii.

 

Pe 23 februarie 1983 Fuller primește Medalia Prezidențială pentru Libertate din partea președintelui Ronald Reagan. Președintele Reagan a vorbit despre Fuller în termeni admirativi numindu-l „o adevărată personalitate renascentistă și una dintre cele mai strălucite minți ale vremurilor noastre”, precum și o dovadă „că America este un tărâm al pionierilor, un paradis pentru gândirea inovatoare și pentru libera exprimare a ideilor.”

 

În momentul primirii acestei însemnate distincții, probabil că Buckminster Fuller nu se gândea că sfârșitul lungului, dar frumosului său drum prin această lume se afla foarte aproape. La scurt timp după acest prețios moment, atât Fuller, cât și soția lui Anne, vor părăsi această lume.

 

După moartea lui, fiica lui Allegra a vândut arhivele lui Fuller Universității Stanford, care a achiziționat 427 de metri de material a cărui catalogare a durat șase ani.

 

Casa Wichita, care fusese ocupată între timp de ratoni, a fost donată Muzeului Ford din Michigan.

 

Un crater de pe planeta Mercur a primit numele lui Fuller.

 

În anul 2004, Buzz Aldrin a scos un timbru poștal în onoarea lui. 

 

Frank Gehry, cel mai renumit arhitect al timpului său, i-a adus un omagiu indirect lui Buckminster Fuller în Casa care dansează din Praga.

 

Te invit să descoperi singur și mai multe despre enorma moștenire pe care ne-a lăsat-o Buckminster Fuller, citind în întregime această carte care cu siguranță va merita fiecare secundă pe care i-o vei dedica.