0

Pachet 10 cărți de antreprenoriat

(0) Scrie o recenzie
pachet carți
287,38 Lei PRP:478,96 Lei Salveaza 40%
Adaugă la favorite

Descriere

Cea mai bună pregătire pentru mâine, este să faci tot ce-ți stă în putință astăzi...


Pentru antreprenori, învățarea continuă este o condiție vitală pentru ca afacerea lor să crească și să se dezvolte constant. Cărțile de afaceri reprezintă o sursă excelentă de inspirație  în acest sens, ajutându-i pe proprietarii de afaceri să înțeleagă potențialele provocări și strategii și să învețe din experiențele experților în domeniu.


Tocmai de aceea, am pregătit acest pachet special de cărți de antreprenoriat, la care beneficiați acum de o reducere substanțială de 40%, care să vă ofere inspirație și îndrumare pe acest  drum. 


Iată mai jos care sunt titlurile cuprinse în acest pachet și despre ce este vorba în fiecare dintre ele:


1. Tracțiune de Gino Wickman


Dacă simți că conflictele personale, problemele legate de profit și creștere insuficientă, deciziile luate cu întârziere și implementate defectuos 

reprezintă doar o parte din motivele pentru care afacerea ta nu cunoaște evoluția pe care ți-o dorești, Sistemul de Operare Antreprenorial ®/ Entrepreneurial Operating System® (EOS) – 

descris pe larg în volumul Tracțiune - s-ar putea să fie exact ceea ce ai nevoie pentru a cunoaște succesul. Până în prezent peste 100.000 de companii au descoperit avantajele 

implementării EOS.


EOS este un sistem complet care, atunci când este implementat într-o organizație, îi ajută pe liderii săi să conducă mai bine afacerea, să obțină un control mai bun, să își structureze mai 

bine organizația, să prioritizeze, să gestioneze mai bine datele și oamenii, să rezolve probleme, să aibă un echilibru mai bun al vieții și să își transpună mai rapid viziunea în 

realitate. Cu EOS întreaga organizație progresează ca o echipă sănătoasă, funcțională și unită.


2. Start în antreprenoriat: Start în antreprenoriat sau Călătoria antreprenorului de la a ști la a avea înspre a deveni de Cristian Onețiu


Este o carte pentru antreprenori, nu despre  antreprenori, adresându-se deopotrivă celor care își doresc o afacere proprie, celor care au deja o afacere, dar vor să o facă să crească exploziv, dar și celor care au o afacere mare și  vor să o dezvolte în continuare. Pentru cei care nu au încă o afacere, cartea lui Cristian Onețiu reprezintă o provocare. Autorul îi provoacă  pe aceștia să își ia un angajament pe 3 – 5  ani de a-și construi propria afacere rentabilă, oferindu-le 12 principii cheie dar și o serie de sfaturi practice care să îi ajute să reușească pe acest drum. 

Cristian Onețiu este antreprenor la rândul său, în 2012 numărându-se printre primii 500 cei mai bogați români. Pe site-ul său, Onețiu.com se recomandă ca fiind antreprenor, autor și  business mentor, reușind să dezvolte într-un interval de 15 ani afaceri care depășesc 100 de milioane de Euro. 


3. Mai întâi rezolvă asta: Fă schimbarea vitală care îți va duce afacerea la nivelul următor de Mike Michalowicz

Este cartea de business care îi va ajuta atât  pe antreprenorii aflați la început de drum, cât și pe cei cu experiență să facă schimbări importante în afacerea lor sau să rezolve probleme majore care le dau bătăi de cap. Astfel, fie că  ai atins un platou în vânzări, fie că te confrunți cu un impas financiar, fie că simți că afacerea ta te suprasolicită chiar dacă ai schema de personal completă, fie că vrei pur și simplu  să îți dezvolți afacerea sau să ai un impact durabil asupra planetei noastre, instrumentul denumit de autor Fix This Next (FTN) te va ajuta să identifici cele mai importante probleme pe  care trebuie să le rezolvi imediat în afacerea ta. Dar acest instrument nu te va ajuta să identifici numai problemele urgente care trebuie rezolvate în afacerea ta, ci și cele mai mari  provocări și oportunități din orice afacere. 


4. Salt în antreprenoriat: Salt în antreprenoriat: Ai calitățile necesare pentru a deveni antreprenor de  Gino Wickman


Este o lectură obligatorie pentru toți cei care își doresc să înceapă o afacere dar care nu sunt încă hotărâți sau nu sunt convinși de faptul că au calitățile necesare pentru  a face asta. Cartea te va ajuta să îți dai seama dacă antreprenoriatul este potrivit pentru tine sau nu, sau mai bine spus, dacă ai cele șase calități esențiale în opinia lui Gino Wickman  pentru a te bucura de succes în afaceri, dezvăluindu-ți totodată care sunt greșelile de care să te ferești ca antreprenor. Studiile de caz din viața reală și exemplele elocvente vor face  din această carte un ghid practic pentru toți antreprenorii în devenire.


5. Cum mi-am construit afacerea de Guy Raz cu Nils Parker


Este o carte pe care o va citi cu sufletul la gură orice individ care are sau aspiră să își construiască propria afacere. 

Volumul de față este o sinteză a sutelor de interviuri luate de Guy Raz unor antreprenori care activează în cele mai diverse domenii de activitate – de la industria alimentară și a  bunurilor de larg consum, până la industria ospitalieră și tehnologie – și a lecțiilor pe care le-a învățat din acestea. Așadar, dacă ești curios cum s-au născut unele dintre cele mai mari  afaceri din lume, cum au supraviețuit în momentele dificile, cum și-au păstrat cei mai buni oameni, cum s-au finanțat și prin ce s-au diferențiat de alte afaceri asemănătoare, aceasta este  cartea pe care trebuie să o citești!


6. Antreprenor 10% de Patrick J. McGinnis


Este cartea care îți furnizează toate instrumentele și strategia de care ai nevoie pentru a integra antreprenoriatul în cariera ta. Așadar, dacă ai un loc de  muncă foarte bun, la care nu vrei să renunți, dar în același timp crezi că ai ceva mai mult de oferit societății decât simpla ta prestație de la job, antreprenor 10% este soluția. 


Cartea îți oferă câteva exemple relevante de indivizi  care au reușit să împace cu succes cariera cu antreprenoriatul, dar și strategiile pe care le-au folosit în acest sens. Printre ei se numără un designer, un inginer de software, un agent literar, un agent de vânzări în domeniul auto, un creator de reclame TV, un medic, un părinte care stă acasă pentru a-și crește copiii,  câțiva studenți, câțiva avocați, precum și oameni care lucrează în finanțe, în consultanță, în domeniul tehnic și în multe alte domenii de activitate.


7. Mitul antreprenorial: De ce nu funcționează majoritatea micilor afaceri și ce e de făcut în această privință de Michael E. Gerber


Este ediția revizuită a cărții E-Myth, lansate în  urmă cu 30 de ani de mentorul nr. 1 în lume în domeniul micilor afaceri. Dacă vrei să pui bazele unei afaceri, dacă ai un mic business și te întrebi de ce nu merge sau de ce nu merge atât  de bine pe cât ți-ai dori tu, dacă vrei să afli ce anume și unde anume greșești în administrarea afacerii tale, aceasta este cartea de care ai nevoie! Asta pentru că Michael E. Gerber este  cea mai importantă voce a micilor afaceri și întreprinderi din America, iar cartea de față poate fi considerată un mic ghid care face afacerile să funcționeze, garantând totodată să îți  ofere o experiență revelatoare:


„Vei vedea ce oportunități aproape miraculoase sunt disponibile oricui pornește o mică afacere așa cum trebuie, cu o înțelegere adevărată și cu instrumentele necesare.”


8. Ghidul învingătoarei: Agenda creativă a femeii antreprenor de Natalie MacNeil


Este o carte foarte practică pentru toate femeile care sunt, sau vor să devină antreprenoare. Cartea  le pune la dispoziție acestora un plan riguros întocmit pentru a trece de la a visa, la a trăi și de la idee, la practică. 


Poți considera „Ghidul învingătoarei” îndrumarul tău spre succes, în condițiile în care succes înseamnă să ai un plan bine pus la punct cu care să rezonezi atât tu, cât și afacerea ta și  care să corespundă modului în care abordezi tu viața. Un plan care să nu aibă nimic în comun cu planurile de afaceri tradiționale, ci din contra, să fie creativ și distractiv. În plus,  ghidul este interactiv, așadar se citește cu o foaie de hârtie alături și cu un pix în mână, completând spațiile libere lăsate de autoare și rezolvând exercițiile și testele concepute de  ea.



9. Profit first: Cum să-ți transformi afacerea dintr-un monstru devorator de bani într-o mașină de făcut bani de Mike Michalowicz


Este cartea care poate schimba în mod fundamental  felul în care faci bani în afacerea ta. Pentru că sistemul Profit First pune profitul pe primul loc și îți arată cum să faci bani sigur și ușor într-o afacere de dimensiuni mici sau  mijlocii.


Mike Michalowicz a cunoscut deopotrivă culmile și abisurile antreprenoriatului. Până la vârsta de 35 de ani a creat și a vândut două companii în valoare de mai multe milioane de dolari.  Ulterior, a început să investească masiv în startup-uri, ajungând astfel rapid la faliment. Dându-și seama unde a greșit, a luat-o de la capăt și a pus bazele sistemului Profit First. Tot  el a inventat și Clockwork - un sistem care îți poate face afacerea să funcționeze pe pilot automat. Pentru ideile sale originale și ușor de implementat a fost numit de celebrul autor și  speaker inspirațional Simon Sinek: „un pretendent de top la titlul de patron spiritual al antreprenorilor.”


10. Iubeste-i sau ii pierzi: Cum îți păstrezi oamenii competenți de Sharon Evans şi Beverly Kaye


Este cartea care vine în ajutorul managerilor de companii, dat fiind faptul că înlocuirea angajaţilor  aduce cu sine o serie de costuri, iar construirea unui mediu în care aceştia să se simtă fericiţi poate fi o adevărată provocare. Strategiile din carte sunt uşor de implementat de către  orice manager din orice segment de business, având scopul de a-i ajuta pe aceştia să-şi menţină angajaţii implicaţi şi motivaţi.


Iubeşte-i sau pierzi oferă 26 de strategii simple, de la A la Z, pe care managerii de business le pot implementa astfel încât să înţeleagă nevoile angajaţilor lor şi să-şi optimizeze  strategiile pentru a-i păstra în echipă. Sharon Evans şi Beverly Kaye îi sfătuiesc pe managerii de la toate nivelurile ierarhice să abordeze situaţia într-o manieră deschisă şi să ia în  considerare perspectivele angajaţilor, să înţeleagă ce îi preocupă şi ce îi nemulţumeşte. În momentul în care ei vor  înţelege aceste detalii, vor putea concepe un set de tehnici şi  instrumente care să genereze un mediu de lucru productiv şi care să răspundă nevoilor angajaților.



Mai mult
Detalii produs
ISBN: 10cartideantreprenoriat
Editura ACT si Politon
Format: pachet carți
Greutate: 2 kg