La trap: Lecții de viață, leadership și empatie de la un cowboy nonconformist

La trap: Lecții de viață, leadership și empatie de la un cowboy nonconformist / Think Like a Horse: Lessons in Life, Leadership, and Empathy from an Unconventional Cowboy de Grant Golliher și Ellen Daly este o filozofie accesibilă despre viață, leadership și parenting formulată de autor în urma experienței de zeci de ani acumulate ca dresor de cai. Cartea te poate ajuta să devii mai răbdător și mai puțin critic, să-ți depășești traumele sau dependențele, să-ți înfrunți fricile, să-ți consolidezi încrederea, să-ți deblochezi potențialul neexploatat sau să descoperi care e marea ta pasiune.

Prefața la ediția în limba română a cărții este semnată de actorul și dresorul de cai Denis Ștefan. Iată mai jos doar un scurt citat din acest text:

„La Trap nu este doar o carte de dezvoltare personală, chiar dacă se înscrie în acest trend al lumii noastre în care căutăm răspunsuri prin diferite mijloace, ci este o carte care ARE răspunsul la multe întrebări. Dacă vrei să-l știi și tu,  ÎNTREABĂ CALUL!”

După ce a dresat mii de cai, mulți dintre ei traumatizați sau abuzați, Golliher a reușit să învețe lecții esențiale despre comunicare, limite, corectitudine, încredere și respect - lecții care nu se aplică doar cailor, ci și oamenilor. Acesta este de altfel și motivul pentru care celebrități, directori din Fortune 500, antrenori profesioniști, judecători de la Curtea Supremă și chiar familii obișnuite din întreaga lume se îngrămădesc în fiecare an la ferma lui din Wyoming (SUA) pentru a lua parte la ceea ce un CEO a numit „cea mai transformatoare experiență de care am avut parte vreodată”.

Grant Golliher are o experiență de peste 40 de ani în dresarea cailor. El folosește pentru a câștiga încrederea și ascultarea cailor pe care îi dresează o metodă numită „îmblânzirea cailor”. Aceasta înseamnă că poate obține ceea ce își dorește de la caii săi folosind metode blânde, fără să-i forțeze și fără să apeleze la metode dure. De fapt, metoda lui se bazează în principal pe înțelegerea modului în care gândesc caii și pe folosirea acestor informații pentru a dezvolta un parteneriat benevol, întemeiat pe încredere și respect de ambele părți.

Grant și soția lui Jane sunt proprietarii fermei Diamond Cross Ranch din Wyoming, care deține locuri de cazare pentru angajații și proprietarii marilor companii din topul Fortune 500. Aceștia vin la ferma lui Grant pentru a participa la demonstrații de îmblânzire a cailor sau la competiții private de rodeo, pentru că, de-a lungul anilor, demonstrațiile lui Grant s-au dovedit a fi lecții foarte valoroase despre leadership și comunicare.

Grant Golliher nu este un foarte bun cunoscător al psihologiei umane, ci mai degrabă un foarte bun cunoscător al comportamentului cabalin, fiind un cowboy care a terminat doar studiile liceale și care a devenit mai târziu un dresor de cai foarte apreciat.

În cartea de față el ne prezintă o serie de lecții de viață valoroase pe care le putem învăța din experiența lui de dresaj cu caii. Prin intermediul acestora, vom constata că între cai și oameni există destul de multe similitudini, și că, așa cum caii reacționează la anumite tehnici de dresaj și refuză să coopereze la altele, și oamenii sunt la fel. Ei reacționează pozitiv în anumite împrejurări și se opun pur și simplu în altele. De aceea, această carte ar trebui să fie o lectură obligatorie pentru toți liderii. Te invit așadar să descoperi, în rândurile care urmează, unele dintre cele mai originale lecții de viață și de leadership pe care le vei primi vreodată!

Cartea este împărțită în 15 capitole, după cum urmează:

CAPITOLUL UNU : Nu poți minți un cal

Caii sunt ca o oglindă. Ca animale de pradă, caii sunt extrem de sensibili, putând intra în armonie cu limbajul și energia corpului uman. Astfel, ei reușesc să vadă cine suntem cu adevărat, nu cine pretindem că suntem. Poate tocmai de aceea, oamenii care petrec mai mult timp în preajma cailor încep să se schimbe. În bine…

Trăim ceea ce am fost învățați să trăim. Anumiți triggeri provoacă anumite reacții. Poate că un cal sfios – care se teme să-i fie atinse fața sau urechile și să fie înșeuat – a fost bătut. Un cal agresiv poate că a fost răsfățat și i s-au tolerat comportamentele nerespectuoase până când a devenit periculos. De aceea, pentru a le câștiga încrederea, trebuie să le oferim libertatea de a alege. 

La fel se întâmplă de cele mai multe ori și în cazul oamenilor care au fost răniți sau care au fost educați greșit. Nu există o cale mai bună de a le câștiga încrederea decât lăsându-i pe ei înșiși să aleagă. 

Întrezărește speranța. Relațiile, indiferent că este vorba despre relații între oameni, sau între oameni și animale, trebuie să se bazeze pe încredere. Pentru că atunci când cineva are încredere în noi, sau atunci când noi înșine avem încredere în noi, suntem capabili de lucruri extraordinare.

Garduri rezistente, baza moale. Cu toții am fost răniți la un moment dat din punct de vedere fizic, emoțional sau mental. De aceea, de multe ori, pentru a nu mai suferi din nou, avem tendința să fugim chiar și de oamenii care nu vor să ne facă vreun rău. Însă nu fuga reprezintă soluția. Soluția pentru a ne proteja în viitor de suferință este atitudinea noastră. Limitele clare, răbdarea, smerenia, transparența, reticența de a judeca și compasiunea față de suferințele pe care nu le putem vedea, aceștia sunt pilonii care ne vor ajuta să ne simțim în siguranță și să ne protejăm de suferințe inutile.

CAPITOLUL DOI : Instinctul nu poate fi predat, dar poate fi învățat

Cum să „ai instinct”. Instinctul este o combinație de sensibilitate, intuiție și empatie. Este unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le învețe cineva atunci când lucrează cu caii sau cu oamenii. Înainte ca un cal să facă ceva – să se zbată, să lovească, să muște, să se sperie – se pregătește. La fel și oamenii, înainte să facă un lucru rău, se pregătesc. Dacă am da dovadă de mai multă empatie și am fi mai atenți la mesajele nerostite din jurul nostru, am putea evita multe tragedii și am putea să-i ajutăm pe foarte mulți din semenii noștri. 

Presiune și eliberare. Atât în relațiile cu caii, cât și în relațiile cu oamenii trebuie să te folosești de instinct și să îți dai seama când e un moment propice să acționezi și când ar trebui să o lași mai moale. Asemenea cailor, oamenii nu răspund bine presiunii constante. Instinctul te va ajuta întotdeauna să îți dai seama când e momentul potrivit să adaugi presiune și când ar trebui să mai detensionezi situația. Relaxarea este la fel de importantă ca și presiunea pentru ca învățarea să aibă loc.

Când încerci să-ți formezi instinctul. Noi, oamenii, tindem să fim distrași cu ușurință de agitația din jurul nostru sau să ne lăsăm absorbiți de propriile gânduri și sentimente. Astfel, ratăm indicii care sunt chiar în fața ochilor noștri. Sau le vedem, dar le interpretăm greșit, fiindcă le privim prin filtrul propriilor sentimente. Instinctul nu e înnăscut, instinctul se dezvoltă, fiind atenți la ceea ce se întâmplă în jurul nostru dincolo de aparențe.

CAPITOLUL TREI: Dă-i numele la înălțimea căruia  vrei să se ridice

Puterea unui nume. Numele creează așteptări. Multe dintre tradițiile antice susțineau numele îi conferă persoanei care îl poartă o putere misterioasă. Oamenii și caii tind să devină ceea ce noi ne așteptăm să devină. Pentru că suntem mult mai afectați de părerile și de așteptările altor oameni decât ne dăm seama – mai ales de ale oamenilor pe care-i respectăm sau pe care-i admirăm. De aceea, orice persoană influentă sau care se bucură de autoritate trebuie să acorde o atenție deosebită modului în care le vorbește celor care o admiră. Pentru că atunci când li se arată respect și recunoștință, oamenii tind să se ridice la înălțimea așteptărilor.

Ai încredere în progres. Uneori dezamăgirile și eșecurile din trecut nu ne lasă să vedem progresele din prezent sau ne împiedică să întrezărim potențialul din noi sau din cineva apropiat. În aceste condiții, noi singuri nu ne permitem să evoluăm, din cauză că nu suntem capabili să observăm progresul înregistrat. Acest soi de orbire, ne împiedică să ne atingem adevăratul potențial.

Iertarea e o alegere – dar nu e întotdeauna una ușoară. Vedem doar ce vrem să vedem – și, uneori, dacă am fost răniți, ni se pare că toată lumea vrea să ne facă rău. Mulți dintre noi nu conștientizăm că percepem viața printr-un filtru al neîncrederii, al temerii și al cinismului, uitând că doar iertarea are acea forță uriașă capabilă să determine un om care a greșit mult în trecut să se schimbe și să se transforme într-o variantă mai bună a lui. 

CAPITOLUL PATRU: Stabilirea unor limite clare contribuie la fericirea cailor

Respectul este mai presus de prietenie. Respectarea limitelor este una dintre primele și cele mai importante lecții pe care trebuie să le învețe un cal dacă vrea să fie acceptat ca membru al hergheliei și să devină un bun partener al oamenilor. Tendința noastră este să credem că, dacă suntem suficient de prietenoși cu un cal, și el va fi cu noi. Dar caii răsfățați și tratați cu prea multă îngăduință vor deveni agresivi și vor fi dificil de controlat. La fel se întâmplă și cu copiii care sunt prea răsfățați. 

Fii cât de blând poți, dar categoric atunci când e necesar. Impunerea unor limite clare este un aspect esențial în toate domeniile vieții. Când oamenii depășesc limitele, ne înfuriem și devenim frustrați. Dar la ce ne putem aștepta, dacă n-am fost clari în privința lor, încă de la început? Prin urmare, fii cât se poate de blând, dar impune-ți limitele! Iar când blândețea nu funcționează, poți adăuga treptat presiune până începi să vezi că are loc o schimbare.

O lecție despre limite. Limitele trebuie impuse de la început sau cât mai repede, pentru că e mult mai greu să te întorci în urmă și să îndrepți lipsa de respect care a devenit deja obișnuință. În afară de asta, pentru ca limitele să funcționeze, trebuie să fie clare, constante și să aibă consecințe.

Poți fi blând fără să renunți la limite. Mulți oameni consideră că limitele presupun asprime și rigiditate. Dar nu trebuie ca lucrurile să stea neapărat așa. Regulile pot fi instituite și prin blândețe și fermitate. Pentru că, în fond, nu tu ești cel care acționează cu asprime, ci calul, sau copilul, prin alegerea pe care o fac.

Limitele ne pot aduce laolaltă. De multe ori, percepem limitele ca pe niște linii de separare între noi și ceilalți, fie că e vorba de o persoană, un cal sau un câine. Totuși, folosite în mod corect, limitele nu separă, ci, mai degrabă, unesc. Ele îi aduc pe oameni pe aceeași lungime de undă cu privire la așteptările pe care le au, clădind încrederea bazată pe claritate și consecvență. 

CAPITOLUL CINCI: Înlesnește o alegere corectă și îngreunează o alegere greșită

„Libertatea de a alege este absolut fundamentală.” Misiunea unui lider este de a-i pregăti pe oameni să obțină succes creând un mediu de învățare, în care așteptările și limitele sunt bine definite, și în care oamenii sunt liberi să aleagă. Atât caii, cât și oamenii apreciază această libertate de alegere și învață destul de rapid în astfel de condiții. Pentru că nu ne place ca cineva să ne spună ce avem de făcut sau să ne forțeze împotriva voinței noastre, în schimb, acceptăm cu ușurință instrucțiunile atunci când ni se oferă libertatea de a face propriile alegeri. 

Dincolo de lupta voințelor. Dacă un copil are un acces de furie și cedezi, făcându-i pe plac, acesta va face mereu alegerea greșită. Dacă un cal lovește din copită și descaleci imediat și-l lași să se întoarcă în herghelie, acesta va face mereu alegerea greșită. Dar, în dresajul cailor, corect este să nu reduci presiunea câtă vreme calul opune rezistență. Astfel, el va deprinde comportamentul corect. Același lucru este valabil și pentru modul în care ne educăm copiii.

Nu poți forța loialitatea. Atunci când oferi libertate de alegere transformi conflictele în parteneriate. Când oamenii sau caii simt că le respecți autonomia și ai încredere că vor face alegerile corecte, chiar și când întorci privirea, ei iau inițiativa și devin proactivi și mai responsabili. Caii învață extrem de repede că eliberarea pe care o caută vine când fac alegerea corectă. Lucrând cu caii, Grant Golliher s-a convins de faptul că adevărata supunere și, mai important, loialitate, se câștigă doar acordând libertate și stabilind limite clare și constante.

CAPITOLUL ȘASE : Nu te grăbi să iei, grăbește-te să dai. Atunci când un cal sau o persoană se străduiește, însă simte că efortul nu îi este apreciat, de multe ori se retrage sau renunță. De aceea, efortul trebuie recompensat întotdeauna, indiferent de cât de mici sunt schimbările pe care le generează. Pentru că altfel, omițând micile semne de schimbare, pe motiv că nu sunt suficient de evidente, riscăm să pierdem încrederea celor de lângă noi. 

Apreciază cel mai mic efort și cea mai mică schimbare. Un cuvânt de încurajare, un compliment, un mulțumesc – toate acestea transmit următorul mesaj: „Văd că te străduiești, și apreciez asta”. Atunci când oamenii sau caii simt că sunt văzuți sau respectați, se deschid și depun și mai mult efort.

Dacă nu au încredere în mine, nu-i pot ajuta. Nu poți forța un animal sau un om paralizat de frică să aibă încredere în tine. Mai întâi, trebuie să-i lași să își înfrunte teama, altfel vor opune rezistență. În momentul în care vor căpăta încredere în tine, atât caii, cât și oamenii, se vor supune.

Încrederea necesită timp. Atunci când un cal sau un om a fost traumatizat sau abuzat, este lesne de înțeles că-și pierde încrederea, și nu doar în persoana sau în situația care-l rănește; aceștia nu au mai au încredere în nimeni. 

CAPITOLUL ȘAPTE: Nu e vorba doar de ziua de azi, ci de restul vieții lui

„În primii doi ani din viața unui cal, îi construiești fundația. Instruirea unui cal seamănă cu construirea unei case. În fiecare zi, mai pui câte o cărămidă pe acea fundație. Uneori, sunt cărămizi mici, care umplu spațiile goale; alteori sunt pietre mari, de colț. Dacă vrei să te asiguri că acea casă va rezista timp de mulți ani, nu-ți permiți să lași niciun spațiu liber în fundație. De aceea, este important să lucrezi cu un cal tânăr constant, zilnic. Pentru cal, pietrele de colț sunt încrederea, disciplina, respectul, limitele și etica muncii. Odată ce construiești fundația, casa se va ridica destul de repede, dar, dacă lași spații libere, ele își vor spune cuvântul mai târziu și întreaga construcție va risca să se prăbușească.”

O fundație solidă durează o viață întreagă. Când lucrează cu cai mai bătrâni, care au avut un început dificil în viață, Grant Golliher nu încearcă să repare anumite probleme, pur și simplu o ia de la capăt și îi tratează ca și cum n-ar fi fost dresați niciodată. Încearcă să îi aducă pe un drum nou, unul care se bazează mai degrabă pe libertate decât pe constrângere, pe încredere, și nu pe teamă. Și în ciuda faptului că e nevoie de  mult timp și de multă răbdare pentru a reclădi o fundație, se gândește că: Nu e vorba doar de azi, ci de restul vieții lui. După cum vom vedea în această secțiune, și în cazul oamenilor care au trecut prin încercări grele, fundația poate fi reconstruită de la 0 urmele adânci ale suferinței fiind astfel șterse…

El mă face să mă simt înțeleasă. Atunci când nu ne calibrăm realist așteptările, riscăm să fim dezamăgiți. În schimb, atunci când îi înțelegem pe cei din jur și avem așteptări realiste de la ei, avem toate șansele să contribuim la un progres.

CAPITOLUL OPT : Dacă gestionezi o atitudine, nu va trebui să gestionezi o acțiune

„Iubirea presupune disciplină. Dacă tu n-o aplici, altcineva va trebui s-o facă, pe parcurs, și, până atunci, problema se va înrăutăți, iar reacția va fi mai puternică. Asta le spun și părinților: dacă nu vă disciplinați copiii, mai devreme sau mai târziu vor ajunge să nu mai respecte deloc regulile. Nu-și vor respecta profesorii și, în cele din urmă, nu vor respecta societatea, astfel că vor fi disciplinați de forțele de ordine. Vor ajunge la închisoare, supărați și nemulțumiți de lume, simțind că sistemul este nedrept. Știți ce e cu adevărat nedrept? E nedrept că oamenii responsabili de creșterea lor nu s-au deranjat niciodată să stabilească o limită și s-o respecte cu consecvență. Câți tineri o iau razna fiindcă părinții lor i-au iubit, dar nu i-au disciplinat?”

Cum să gestionezi o atitudine. Să găsești echilibrul perfect între fermitate și corectitudine, nu e deloc ușor. Oricât de greu ar fi însă, atunci când vine vorba de corectarea unei atitudini, cel mai important este să-ți amintești să nu faci rău. Disciplina nu se face atunci când ești furios sau frustrat, pentru că pentru a disciplina e nevoie în primul rând să fii cât se poate de blând și totodată cât se poate de ferm. Când vine vorba de cai, mărturisește autorul, cea mai importantă lecție pe care a învățat-o vreodată despre disciplină e următoarea: dacă gestionezi o atitudine, nu va trebui să gestionezi o acțiune. Acest lucru este la fel de valabil și în cazul oamenilor. Dacă am fi mai atenți la comportamentele celor din jurul nostru și am identifica semnele unor eventuale probleme, am putea interveni înainte ca alții să fie răniți. 

Niciodată nu e prea târziu să încerci. Impertinența trebuie gestionată rapid, clar, ferm și definitiv. Indiferent câtă vreme ai mers pe un drum, nu e niciodată prea târziu ca să te schimbi și să te apuci să faci ceva diferit. Nu e niciodată prea târziu să devii mai modest și să începi să faci și să spui lucrurile potrivite.

CAPITOLUL NOUĂ: Poți fi mai aspru sau poți fi mai bun

Preschimbă răul în bine. Orice lucru rău poate fi transformat în unul bun. Nu putem controla întotdeauna ce ne iese în cale și, uneori, trebuie să suportăm durerea pierderii, a sentimentelor rănite sau a trădării, până când rana e vindecată de timp. Însă, de fiecare dată când ne confruntăm cu o provocare sau cu un regres, trebuie să ne întrebăm dacă nu cumva există și un lucru bun în acea întâmplare pe care am perceput-o pe moment doar ca suferință. 

„E ușor să fii aspru, dar e greu să trăiești așa”. În viață, nu trebuie să mizăm pe o singură carte, ci trebuie să fim deschiși unei infinități de posibilități. Pentru că atunci când ne bazăm pe o singură variantă și acea variantă pică, riscăm ca întreg universul nostru să se prăbușească.

CAPITOLUL ZECE: Nu te teme să avansezi

Dacă revine, înseamnă că învață. „Când un cal face o greșeală sau pică un test, spune autorul, pentru că se teme sau e nesigur, nu-l pedepsesc – pentru că dacă aș face-o, ar asocia greșeala cu pedeapsa și șansa de a încerca din nou s-ar diminua. În schimb, dacă i se oferă libertatea de a alege să mai încerce, încă o dată, și încă o dată, în mod sigur va învăța.” 

Cei mai buni cai și cei mai buni oameni știu că nu trebuie să reușească din prima încercare și nu se tem să arate ridicol eșuând în mod repetat. Ei au curajul să încerce din nou și din nou, până când reușesc. Altfel, teama de eșec te poate împiedica să înaintezi și te poate face să ratezi o mulțime de oportunități.  

În zona de confort, progresul e minor. Învățăm unele dintre cele mai importante lecții atunci când ieșim din zona de confort. Dacă alegem confortul siguranței permanente, atunci nu vom ști niciodată cât de departe am fi putut ajunge în viață, dacă ne-am fi forțat, chiar și numai puțin, limitele.

CAPITOLUL UNSPREZECE: Toți caii au nevoie de un scop

Presiunea dezvăluie scopul. În condiții de stres, învățăm cine suntem. Presiunea „dă la o parte straturile”, „întorcându-ne la fundamentele sensului existenței umane și ale propriei persoane”. 

Călătoria e scopul, nu destinația. Unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le putem face pentru un cal sau pentru un om este să-l ajutăm să-și găsească scopul în viață, chemarea. Asta pentru că, de multe ori, suntem duși în eroare de propriile noastre dorințe, iar când atingem obiectivele care ne imaginam că ne vor face fericiți, nu ne simțim nici pe departe așa cum ne-am imaginat. Iar de multe ori explicația pentru acest lucru o reprezintă faptul că scopul nostru nu este un trofeu, un număr în contul bancar sau un titlu, ci mai degrabă un mod de viață care reprezintă o sursă continuă de satisfacții. 

CAPITOLUL DOISPREZECE: Arată-ți și cealaltă latură

Majoritatea oamenilor au o latură „pozitivă” și una „negativă”. Există acea latură a noastră pe care vrem s-o arătăm lumii: latura încrezătoare, stăpână pe sine. Și există latura pe care vrem s-o ascundem, întrucât arată că am fost răniți sau speriați sau rușinați sau umiliți. Nu vrem ca cineva să vadă sau să atingă această latură. Alergăm în cerc, precum caii, asigurându-ne că afișăm latura pozitivă și evităm situațiile care ar putea să expună lucrurile pe care nu vrem să le vadă ceilalți. Însă, fiind atât de preocupați de acest lucru, uităm că nu e nimic rău în a-ți arăta slăbiciunile, suferințele sau fricile. Nu e atât de rău să te arăți vulnerabil. Ba din contră, arătându-ne slăbiciunile, și normalitatea până la urmă, avem toate șansele ca oamenii să dea dovadă de mai multă răbdare și înțelegere față de noi, ba mai mult decât atât, să înceapă să se prețuiască mai mult pe ei înșiși. Capacitatea de a recunoaște că au slăbiciuni și curajul de a le lăsa să iasă la iveală este o trăsătură a marilor lideri. Ei nu-și ascund slăbiciunile, suferințele sau fricile. Ei nu se tem să pară, sau chiar să fie vulnerabili. Ei vorbesc despre greșelile lor și nu sunt prea orgolioși să recunoască când greșesc.

În final, nu îmi rămâne decât să te invit să citești întreaga carte, care reprezintă o încununare a unei munci de 12 ani pe care Grant și soția lui Jane au depus-o pentru ca poveștile de la ferma lor din Wyoming să nu rămână nespuse. Farmecul aparte al cărții constă în faptul că lecțiile de viață nu sunt moralizatoare, ci reprezintă exemple desprinse din realitate care te vor convinge de modul cum funcționează lucrurile și te vor lăsa pe tine să alegi ceea ce crezi că e mai bine pentru tine, familia ta, copiii tăi sau compania ta. Cartea nu îți spune: „Nu e bine să îți răsfeți copiii!”, dar îți arată că atunci când lucrezi cu un cal - există consecințe pentru cal atunci când acesta face alegeri greșite și există recompense pentru alegerile corecte. În rest… nu trebuie decât să îi dai libertatea de a alege…