Înțelepciunea evurilor: Un maestru modern aduce adevărurile eterne în viața de zi cu zi - resigilata
- Stoc: Lipsă stoc
- Stoc: În stoc furnizor
- Termen de livrare 5 - 10 zile lucrătoare
- Stoc: Indisponibil
Înțelepciunea evurilor / Wisdom of the Ages de Dr. Wayne W. Dyer este mai mult decât o lectură, este o invitație la, și un prilej de, meditație. Este o carte care te „hrănește” atunci când îți simți spiritul înfometat, ideală pentru momentele în care te cuprinde sentimentul că sensul și scopul vieții îți scapă printre degete. O carte cu care să îți delectezi sufletul și mintea. O carte din care să extragi noi lecții despre viață, pe care să le aplici ulterior în propria existență pentru a te simți mai împlinit și mai fericit. O carte care te va convinge să îți lași viața să fie îndrumată de măreție.
Dr. Wayne W. Dyer (1940 – 2015) a fost doctor în psihologia de consiliere, scriitor și conferențiar pe teme de psihologie și spiritualitate. În 1987 a primit premiul Golden Gavel pentru cel mai bun speaker motivațional, Dyer fiind supranumit de altfel „părintele motivației” și considerat inițiatorul mișcării de self-developement sau self-empowerment. Este autorul a peste 40 de cărți, multe dintre acestea devenind bestselleruri la nivel internațional. Printre cele mai cunoscute lucrări ale sale se numără: Wishes Fulfilled (Dorințe împlinite), 101 Ways to Transform Your Life (101 căi de a-ți transforma viața), Everyday Wisdom (Înțelepciunea de zi cu zi) sau The Power of Intent (Puterea Intenției).
Cartea sa de debut Your Erroneous Zones (Zonele tale eronate), publicată în SUA în 1976, figurează în topul celor mai bine vândute cărți din toate timpurile, cu peste 35 de milioane de copii vândute până în prezent. Întrebat de un reporter New York Times, la un an după acest mare succes, cum i-a schimbat viața această realizare, Dyer a răspuns: „Calitatea vieții mele nu s-a schimbat deloc. Calitatea vieții mele a fost bună dintotdeauna pentru că eu am făcut-o să fie mereu așa. În copilărie, când eram sărac lipit, nu-mi amintesc să mă fi simțit vreodată nefericit.”
Dyer pare a fi deținut așadar secretul unei vieți împlinite și fericite încă dinainte de a începe să se documenteze pe această temă. Probabil că acesta este și motivul pentru care autorul s-a transformat într-o voce cu autoritate în domeniul motivației. „Părintele motivației” vrea să te convingă odată cu Înțelepciunea evurilor să transformi această carte într-un proiect de restaurare a sufletului cu o durată de două luni. „O restaurare eficientă” înseamnă în opinia autorului să citești câte un text pe zi și să încerci de asemenea să pui în aplicare sugestiile lui.
„Am scris fiecare parte într-un mod care explică în ce fel operele acestor nobili maeștri ar putea să vă fie de folos aici și acum. Fiecare contribuție e menită să vi se adreseze vouă, personal, cu sugestii specifice la sfârșitul fiecărui eseu, explicând cum puteți pune în aplicare lecțiile respective în viața voastră.”
Cartea cuprinde 60 de eseuri care abordează tot atâtea teme, dintre care amintim: meditația, echilibrul, timpul, speranța, iubirea, rugăciunea, inspirația, leadershipul, nonconformismul, încrederea în sine, familia, iertarea, solitudinea, misterul etc. Fiecare dintre aceste teme este tratată pornind de la o opinie formulată de marii mentori și lideri spirituali ai omenirii, cum îi numește Dyer pe scriitorii, poeții și gânditorii de valoare din trecut, care ne-au lăsat o valoroasă moștenire spirituală prin operele și creațiile lor.
În carte îi veți regăsi așadar citați, printre alții, pe: William Butler Yeats, Rudyard Kipling, Joyce Kilmer, William James, Stephen Crane, Lewis Carroll, Walt Whitman, Herman Melville, Emily Dickinson, William Wordsworth, Goethe, Percy Bysshe Shelly, John Keats, John Milton, William Shakespeare, Michelangelo, Leonardo Da Vinci, Omar Khayyam, Buddha etc
Dyer dorește prin cartea de față ca generațiile actuale să folosească înțelepciunea acestor mari lideri spirituali pentru a-și clădi o viață mai bună, pentru a trage concluzii despre cum NU trebuie să își trăiască viața și pentru a-și reformula concepțiile și mentalitățile despre cea mai prețioasă avuție pe care o dețin: VIAȚA însăși.
„Vă încurajez să faceți din această carte un proiect de restaurare a sufletului pe două luni, timp în care să citiți un singur text selectat în fiecare zi și apoi să faceți un efort conștient de a aplica sugestiile în ziua respectivă.”
Vă prezentăm mai jos o serie de „mostre” de înțelepciune moștenite de la acești maeștri spirituali, citați de Dyer în cartea de față, adresându-vă totodată invitația de a merge mai departe cu lectura, pentru a vedea cum le-a interpretat Dyer și ce sfaturi pentru o viață mai bună a extras din ele:
TRIUMFUL – Marcus Tullius Cicero – Cele șase greșeli omenești:
• „Iluzia că distrugerea altora e un câștig personal
• Tendința de a te îngrijora pentru lucruri ce nu pot fi schimbate sau corectate
• Încăpățânarea de a susține că un lucru e imposibil doar pentru că noi nu îl putem îndeplini
• Refuzul de a da la o parte preferințele banale
• Neglijarea dezvoltării și a rafinării minții și lipsa formării obiceiului de a citi și de a studia;
• Încercarea de a-i convinge pe alții să gândească și să trăiască așa cum o facem noi”
COMPORTAMENTUL COPILĂRESC – Iisus din Nazaret
„De nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în împărăția cerurilor.”
DIVINITATEA – Epictet
„Ești în sinea ta un fragment distinct din esența lui Dumnezeu. De ce ești atunci neștiutor de nobila ta naștere? De ce nu te gândești de unde ai venit? De ce, atunci când mănânci nu îți aduci aminte cine e cel ce mănâncă; și cel pe care îl hrănești: oare nu știi că hrănești divinul; că divinul se manifestă în tine? Porți cu tine un Dumnezeu.
Oamenii nu sunt tulburați
De ceea ce li se întâmplă
Ci de cum interpretează ei
Ceea ce li se întâmplă.”
DUREREA CA BINECUVÂNTARE – Jalaluddin Rumi
„Am văzut jalea bând dintr-o cupă cu tristețe și am strigat: <E dulce nu-i așa?> <M-ai prins> a răspuns jalea, <și mi-ai stricat negoțul, cum mai pot vinde tristețea acum, când știi că-i o binecuvântare?>”
SPERANȚA – Michelangelo
„Pentru cei mai mulți dintre noi pericolul mai mare nu e că țelul ne-ar fi prea sus și nu-l ajungem, ci că este prea jos și îl atingem.”
UNITATEA – John Donne
„Niciun om nu e o insulă de sine stătătoare; fiecare om este o bucățică dintr-un continent, o parte a întregului; dacă marea ia cu ea un bulgăre de pământ, Europa e mai mică, așa cum e și un promontoriu, așa cum ar fi și o moșie a prietenilor tăi sau a ta; moartea oricărui om mă împuținează, deoarece sunt implicat în omenire; nu trimite, așadar, niciodată pe nimeni ca să știi pentru cine bat clopotele; pentru tine bat.”
IMAGINAȚIA – Samuel Taylor Coleridge
„Ce-ai fi dacă ai dormi?
Și ce-ar fi dacă,
În somnul tău,
Ai visa?
Și ce-ar fi dacă
În visul tău,
Te-ai duce în rai
Și de acolo ai smulge o floare
Stranie și frumoasă?
Și ce-ar fi dacă,
Atunci când te-ai trezi,
Ai avea floarea
În mână?”
NONCONFORMISMUL – Henry David Thoreau
„Dacă un om nu ține pasul cu tovarășii săi, e poate din cauză că el aude un alt toboșar. Să pășească după muzica pe care o aude, oricât de ritmată sau falsă ar fi ea.”
VIZUALIZAREA – William James
„În psihologie există o lege conform căreia dacă îți formezi în minte o imagine a ceea ce ți-ai dori să fii și menții și păstrezi acea imagine timp suficient, vei deveni în curând exact așa cum te-ai gândit.”
O carte ce abundă în gânduri și idei frumoase, care merită din plin să-i acorzi ocazia să te „răpească” din lumea ta materială și să te poarte ușor în lumea ideilor. O lectură plăcută care te va umple cu energie pozitivă și îți va oferi totodată motivația necesară pentru a porni cu mai mult elan pe drumul, oricât de sinuos ar fi el, ce duce la îndeplinirea viselor și dorințelor tale. Fragmentul de mai jos ar trebui să fie cât se poate de convingător în acest sens:
„Atunci când vă gândiți la ceea ce v-ar plăcea să realizați în viață, dar nu vă simțiți pregătiți corespunzător pentru a înfăptui acest lucru, închipuiți-vi-l pe Michelangelo la 89 de ani, trăind acum cinci secole, pictând, sculptând și scriind. Imaginați-vă că el vă spune că puteți crea orice doriți și că pericolul mare nu constă în a avea prea multă speranță, ci în a atinge ceea ce voi ați perceput ca lipsit de speranță.”
TESTIMONIALE
„Veteranul autor și speaker din domeniul self-help alege o nouă formulă prin care să-și prezinte materialul. Aici oferă eseuri inspirate de șaizeci de pasaje din poezie și literatură care exprimă «cele mai grozave lecții de viață». Creat ca inspirație zilnică, fiecare eseu se concentrează pe o temă precum răbdarea, leadershipul, divinitatea, rugăciunea, umanitatea, nonconformismul, entuziasmul și iertarea.” - Publisher's Weekly