Principiile succesului - Cum să ajungi de unde eşti acolo unde vrei să fii
ISBN: 978-606-8637-57-0
Format: MP3, 128 kbps - mono
Poate fi descarcat pe orice dispozitiv, de cate ori doriți.
Poate fi achiziționat online, prin Card bancar, SMS sau transfer bancar. INSTRUCTIUNI DOWNLOAD
- Stoc: În stoc
- Stoc: În stoc furnizor
- Termen de livrare 5 - 10 zile lucrătoare
- Stoc: Indisponibil
- 8
Lectura: Răzvan Hîncu
Principiile succesului: Cum să ajungi de unde ești acolo unde vrei să fii / The Success Principles: How to Get from Where You Are to Where You Want to Be de Jack Canfield în colaborare cu Janet Switzer te îndrumă să îți vezi visul împlinit. Audiobookul s-a bucurat de un succes enorm tocmai pentru că i-a inspirat pe oameni și i-a motivat să își depășească limitele pentru a-și trăi visurile. Zecile de povești adevărate - pe care le vei găsi în acest audiobook - despre cum au reușit oameni ca tine să înfăptuiască lucruri mărețe, reprezintă cea mai bună dovadă că lumea asta abia așteaptă să împlinească până și cele mai îndrăznețe visuri, doar că sunt prea puțini cei dispuși să încerce...
Audiobookul a inspirat nenumărați oameni să devină autori de bestselleruri, să construiască afaceri de succes, să facă investiții, să se căsătorească, să slăbească, să câștige mai mult, să călătorească în jurul lumii, să scape de datorii, să își educe frumos copiii, să își refacă viața etc., astfel încât, poți fi sigur că ții în mână harta drumului spre succes. Asta pentru că cele 67 de principii ale succesului formulate de autor pot ajuta pe oricine, de la oameni obișnuiți care duc momentan o existență modestă, la elevi, studenți, tineri antreprenori și până la oameni de afaceri cu experiență.
Jack Canfield deține secretul succesului, fiind autorul a peste 200 de cărți – inclusiv 60 de bestselleruri New York Times, cu peste 500 de milioane de exemplare tipărite în 50 de limbi și deține un record Guinness pentru că pe 24 mai 1998 a avut șapte cărți pe lista New York Times a celor mai bine vândute cărți. Are un venit net de câteva milioane de dolari în fiecare an, este frecvent solicitat de cele mai renumite instituții media din America pentru ideile sale care îi ajută pe oameni să-și împlinească mai ușor visurile, iar viața pe care o duce este doar un vis frumos pentru cei mai mulți dintre oameni, deși a crescut într-o familie familie modestă, iar în tinerețe a cunoscut gustul amar al sărăciei.
Întâlnirea cu Clement Stone, mentorul său, în timp ce era profesor de istorie la un liceu din Chicago i-a schimbat fundamental viața. De la acesta a învățat principiile succesului pe care le transmite mai departe astăzi prin intermediul cărților și discursurilor sale. Datorită acestora a cunoscut prosperitatea și a ajutat alte mii de oameni să o cunoască.
Audiobookul este împărțit în șase secțiuni după cum urmează:
Partea I: Fundamentele succesului
Conține noțiunile de bază pe care trebuie să le aplici, pentru a ajunge de unde ești acolo unde vrei să fii. Cu alte cuvinte, vei învăța să îți asumi responsabilitatea pentru viața ta; să îți clarifici scopul în viață și viziunea pentru cum ar trebui să arate viața ta; să îți construiești o încredere de nezdruncinat în tine însuți; să îți transformi viziunea într-un set de obiective și într-un plan pentru a o realiza; să folosești puterea afirmațiilor și vizualizării pentru a-ți realiza visurile. Acest capitol conține cele 24 de principii fundamentale care te vor ajuta să îți depășești condiția actuală și să trăiești viața pe care o visezi. Vom aminti aici doar câteva dintre ele:
• Asumă-ți 100% responsabilitatea pentru viața ta;
• Clarifică-ți de ce ești aici;
• Decide ce vrei;
• Crede în tine!
• Utilizează Legea Atracției;
• Dezlănțuie puterea stabilirii obiectivelor;
• Împarte obiectivul mare în părți mai mici;
• Decuplează frânele;
• Vezi ce îți dorești, obține ce vezi;
• Poartă-te ca și cum;
• Treci la acțiune;
Un capitol care te va ajuta să îți schimbi fundamental perspectiva asupra vieții, un pas esențial pentru mulți dintre noi pentru a ne schimba modul în care o trăim. Vei reține așadar:
• Că ai control doar asupra trei lucruri în viață: gândurile pe care le gândești; imaginile pe care le vizualizezi și acțiunile pe care le întreprinzi;
• Nu trebuie să îi învinuiești pe alții pentru lipsa succesului tău;
• Trebuie să faci anumite schimbări pentru a trăi așa cum îți dorești;
• Orice decizie începe cu o schimbare: ce îți place, ce vrei să faci?
• Nu trebuie să permiți nimănui să te convingă să renunți la viziunea ta;
• Trebuie să crezi că poți;
• Nu este niciodată prea târziu și niciodată prea devreme;
• Legea Atracției chiar funcționează;
• Să împarți obiectivele care îți par prea îndrăznețe în părți mai mici;
• Să înlături gândurile care te limitează;
• Să te vizualizezi trăind așa cum visezi;
• Să acționezi în direcția vieții la care visezi;
• Să faci primul pas: nu poți traversa o mare doar uitându-te la apă (Rabindranath Tagore)
• Să înlocuiești teama cu entuziasmul;
• Să fii dispus să faci sacrificii;
• Să înveți să ceri;
• Să știi să te ridici după un eșec;
• Să îți măsori progresul;
• Să aplici regula celor 5.
• Să surprinzi oamenii făcând mai mult decât se așteaptă.
Poveștile reale motivaționale despre oameni care au reușit, deși cei din jur nu le dădeau nicio șansă, îți vor oferi încrederea de care ai nevoie pentru a reuși. Delectează-te cu poveștile reale despre: Victor Serebriakoff, George Dantzig, Catherine Lanigan, Julia Child, Susan Boyle, Elizabeth Jolley, Hellen Klein, Ryan Ross, Alec Greven, Susan Jeffers, Gordon Weiske, Stephen King, J.K Rowling și mulți, mulți, alții, și convinge-te că nimic nu e imposibil atât timp cât tu crezi contrariul.
Partea a II-a: Transformă-te pentru succes
Acest capitol te va ajuta să înlături blocajele mentale sau emoționale pe care ai putea să le ai în fața succesului. Te va face să înțelegi că:
• Devenim ca oamenii cu care ne petrecem cea mai mare parte a timpului;
• Trebuie să te răsplătești pentru victoriile tale;
• E important să rămâi concentrat pe ceea ce ai de realizat;
• Trebuie să uiți trecutul pentru a putea îmbrățișa viitorul;
• Nu lăsa lucrurile care nu funcționează în voia sorții. Încearcă să găsești o rezolvare.
• Puterea gândurilor negative este cu adevărat înfricoșătoare, de aceea e important să îți păstrezi mereu gândirea pozitivă;
• Poți transforma criticul intern într-un coach intern;
• A reuși înseamnă a nu te autolimita;
• Respectă regula: 4 noi obiceiuri productive pe an!
• Cei care reușesc nu pierd vremea, caută mereu noi oportunități și nu se opresc din învățat;
• Când există pasiune și entuziasm, succesul nu întârzie să apară;
Partea a III-a: Construiește-ți echipa de succes
În această parte a audiobookului autorul te îndrumă cum să obții sprijinul celorlalți pentru a-ți îndeplini mai ușor visurile și cum să îți valorifici mai eficient înțelepciunea. Aici vei afla mai exact:
• Cum să-ți formezi o echipă;
• Cum să devii un lider mai bun;
• Cum să îți găsești mentorul potrivit;
• Networkingul – o aptitudine pentru succes;
• Un coach poate face diferența;
• Cum te poate ajuta un grup de mastermind în drumul spre succes?
• Intuiția este aliatul tău spre succes: învață să o asculți și răspunsurile la problemele tale vor veni singure.
Poveștile adevărate de succes din acest capitol te vor inspira și te vor motiva în egală măsură să reușești. Citește-le și prinde curaj să îți duci visul la nivelul următor!
Partea a IV-a: Crează-ți relații de succes
Această secțiune îți furnizează principii și tehnici pentru a-ți construi și menține relațiile, dar și noi povești adevărate despre oameni care au cunoscut succesul aplicând principiile enunțate aici. Iată doar câteva dintre acestea:
• Fii interesat de oameni și ascultă-i;
• Folosește cele 4 întrebări cu ajutorul cărora poți stabili un raport și crea senzația de conexiune cu altă persoană;
• Vorbește din inimă;
• Spune adevărul;
• Nu te teme să fii judecat;
• Fii conștient de puterea pe care o au cuvintele;
• Ține cont de cele cinci limbaje ale iubirii;
• Respectă-ți înțelegerile;
• Fii un exemplu.
Partea a V-a: Succesul și banii
Din această secțiune a audiobookului vei învăța să îți schimbi atitudinea față de bani și să te asiguri că aceștia nu îți vor lipsi niciodată. Cu alte cuvinte, vei afla:
• Care sunt credințele tale limitative referitoare la bani și cum să scpi de ele;
• Cum să obții lucrurile asupra cărora te concentrezi;
• Ce înseamnă bogat pentru tine;
• Să te gândești foarte serios la momentul pensionării;
• Să îți faci un plan financiar;
• Să economisești 10% din toate câștigurile tale;
• Să te bucuri de a opta minune a lumii: dobânda compusă;
• Ce este un program automat de investiții;
• Cum să stăpânești jocul cheltuielilor;
• Câteva idei referitoare la cum poți câștiga mai mulți bani;
• Să oferi și altora o mică parte din ceea ce câștigi.
Partea a VI-a: Succesul în era digitală
În această secțiune autorul te va ghida să folosești tehnologia pentru a-ți realiza visurile. Exemplele reale din acest capitol te vor impresiona și îți pot folosi ca model de comportament. De aici vei învăța:
• Să preiei controlul tehnologiei și să nu te mai lași condus de ea;
• Să îți gestionezi inteligent identitatea online;
• Să te convingi că brandingul personal nu este doar pentru celebrități și să îți construiești o identitate online;
• Să profiți de dreptul de a fi uitat pentru a scăpa de informațiile negative care se află despre tine pe internet;
• Să pui pasiune în ceea ce postezi pe internet;
• Cum să utilizezi rețelele de socializare pentru a-ți spori reputația, dar și pentru a a-ți crește vânzările, dar și să alegi rețelele de socializare potrivite pentru cariera ta și pentru mesajele pe care vrei să le transmiți;
• Cum să folosești crowdfundingul pentru a-ți finanța un proiect și care sunt cele mai cunoscute platforme în acest sens;
La finalul audiobookului nu îți mai rămâne decât să te decizi care dintre aceste 67 de principii te-ar putea ajuta să îți îndeplinești visurile și pe care ar trebui să începi să le aplici chiar de mâine în viața ta. Până atunci fixează-ți bine în minte aceste cuvinte ale autorului:
„Am făcut tot ce-am putut mai bine oferindu-ți principiile și uneltele de care ai nevoie pentru a-ți îndeplini toate visurile. Pentru mine au funcționat și au funcționat și pentru nenumărați alții și pot fiuncționa și pentru tine. De aici informarea, motivarea și inspirația se opresc și începe transpirația (munca ta). Tu și doar tu ești responsabil pentru măsurile pe care le iei pentru a-ți crea viața visurilor tale. Nimeni altcineva nu poate să o facă pentru tine.
Ai tot talentul și resursele de care ai nevoie pentru a începe acum și în cele din urmă pentru a crea orice vrei. Știu că poți să o faci. Știi și tu că poți... așa că ieși în lume și fă-o! Este vorba atât de distracție, cât și de muncă grea. Așa că amintește-ți să te bucuri de călătorie.”
TESTIMONIALE:
„Principiile lui Canfield sunt simple, însă rezultatele pe care le vei realiza vor fi extraordinare!” - Anthony Robbins, autor al cărţilor Awaken the Giant Within (Trezeşte uriaşul din tine) şi Unlimited Power (Putere nemărginită)
„Dacă ai putea citi doar o singură carte anul acesta, atunci ea se află în mâinile tale.” - Harvey Mackay, autor al bestsellerului Swim with the Sharks Without Being Eaten Alive (Înoată cu rechinii fără să fii mâncat de viu), ajuns pe primul loc în New York Times
„Când Jack Canfield scrie, eu ascult. Aceasta este cea mai bună lucrare a lui Jack şi îţi va influenţa viaţa pentru totdeauna.” - Pat Williams, vicepreşedinte senior al Orlando Magic din NBA
„Jack Canfield este un maestru al mediului său, oferind oamenilor care sunt însetaţi de mai multă viaţă înţelepciunea, pătrunderea, înţelegerea şi inspiraţia de care au nevoie pentru a îndeplini acest scop. O carte grozavă, o lectură grozavă, un dar grozav pentru oricine s-a angajat pe calea de a deveni un Maestru al Vieţii!” - Michael E. Gerber, autor al seriei de cărţi The E-Myth (Mitul întreprinzătorului)
„Într-o singură carte, Principiile succesului îţi oferă strategiile de bază pentru succes, pe lângă strategiile avansate care te vor ajuta să devii un maestru de succes. Personal, am învăţat o grămadă de la Jack Canfield şi am încredere că şi tu vei învăţa.” - Dr. John Gray, autor al cărţii Men are from Mars, Women are from Venus (Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus)
„Dacă eşti în căutarea unui plan câştigător pentru succes, nu căuta mai departe de Principiile succesului, de Jack Canfield.” - Suzanne de Passe, producător de televiziune
„Jack Canfield este un adevărat maestru. El înţelege de ce anume este nevoie pentru a duce o viaţă de succes, iar în Principiile succesului, el adună toate elementele-cheie într-un loc pentru ca tot restul lumii să le vadă.” - T. Harv Eker, autorul cărţii Secrets of the Millionaire Mind (Secretele minţii de milionar)
„Am fost studentul lui Jack Canfield timp de peste un deceniu şi am folosit principiile pe care le predă în această carte pentru a accelera propriul meu succes şi succesul oamenilor pe care îi antrenez şi manageriez la Muzeul Henry Ford. Cartea are recomandările mele cele mai călduroase. Îţi va schimba viaţa.” - Jim Van Bochove, director al dezvoltării forței de muncă la The Henry Ford: America’s Greatest History Attraction
„Principiile succesului, de Jack Canfield, împărtăşeşte în mod strălucit şi succint formula încercată şi adevărată pentru a trăi o viaţă de succes, împlinită. Vei găsi inspiraţie şi motivaţie pe fiecare pagină.” - Debbie Ford, autoarea cărţilor bestseller The Dark Side of the Light Chasers (Partea întunecată a vânătorilor de lumină) şi The Best Year of Your Life (Cel mai bun an din viaţa ta)