Jim Rogers
Născut în 1942, la Demopolis, Alabama, legendarul investitor Jim Rogers a avut prima slujbă la vârsta de cinci ani, strângând sticlele goale de pe stadioane, după meciurile de baseball. La terminarea liceului a obţinut o bursă la Yale, unde a fost cârmaci al echipei de canotaj. Ulterior, a urmat cursurile Colegiului Balliol din Oxford şi a început să lucreze pe Wall Street. Este co-fondator al Quantum Fund, în parteneriat cu George Soros, dar ulterior vederile celor doi nu au mai coincis şi au decis să meargă pe drumuri separate. În următorii zece ani, Rogers a făcut avere şi şi-a consolidat reputaţia de investitor. La 37 de ani a decis să renunţe la serviciul de zi cu zi, dar a continuat să fie deosebit de activ. Pe lângă administrarea propriului portofoliu, a fost profesor de finanţe la Şcoala de Afaceri a Universităţii Columbia şi a făcut o călătorie în jurul lumii, pe motocicletă, parcurgând peste 160 000 de kilometri, pe şase continente, şi intrând, cu această expediţie, în Cartea Recordurilor. Fascinanta călătorie a făcut obiectul primei sale cărţi, Investment Biker (Motociclistul investitor). Au urmat alte titluri de succes: Hot Commodities (Mărfuri la mare căutare), Adventure Capitalist (Capitalistul aventurier), A Bull in China (Un taur în China), A Gift to My Children (Un dar pentru copiii mei). În perioada 1999–2002 a întreprins o a doua călătorie de amploare (Aventura Mileniului), de data aceasta cu maşina, împreună cu soţia sa, Paige. Au străbătut 245 000 de kilometri, în 16 ţări, ceea ce i-a adus lui Rogers un nou record Guiness. În 2007, Rogers şi-a vândut reşedinţa din New York şi s-a mutat, cu soţia şi cele două fiice, în Singapore, atât pentru că pieţele asiatice oferă posibilităţi de investiţii mai bune, cât şi pentru că şi-a dorit ca fetele sale să vorbească fluent chineza mandarină. În prezent, mărturiseşte că nu ar mai trăi niciodată la New York. De-a lungul timpului a acuzat de nenumărate ori autorităţile de proasta gestiune a economiei şi a avertizat cu privire la pericolele care planează asupra pieţelor financiare. Printre previziunile pe care le face în cea mai recentă carte a sa, Şcoala vieţii, şi care şi-au găsit confirmarea deja se află şi cea privind şocul francului elveţian, ca urmare a intervenţiei nefaste a Băncii Naţionale a Elveţiei.