Manual de mentorat: un ghid pas cu pas pentru a fi un mentor mai bun

(0) Scrie o recenzie

ISBN e-Book PDF - 978-630-303-013-5
ISBN e-Book Mobi - 978-630-303-014-2
ISBN e-Book ePub - 978-630-303-015-9

Produs download (descărcabil)

Poate fi achiziționat online, prin Card bancar, SMS sau transfer bancar.  INSTRUCTIUNI DOWNLOAD 

eBook
34,30 Lei
Adaugă la favorite

Manual de mentorat: un ghid pas cu pas  pentru a fi un mentor mai bun / The Mentoring Manual: Your Step by Step Guide to Being a Better Mentor de Julie Starr este o carte care se adresează tuturor celor care își doresc să devină mentori, dar și celor care nu au îndrăznit niciodată să aspire la un astfel de statut neștiind dacă au calitățile necesare. Volumul de față îți dezvăluie în acest sens: calitățile de care ai nevoie pentru a deveni mentor, metodele esențiale ale coachingului și cum să le aplici scenariilor obișnuite de coaching. 


Cartea de față susține trei idei principale:


Unele lucruri pot fi predate, pe când altele trebuie învățate


Niciuna dintre marile călătorii nu a fost planificată în detaliu;


Merită să muncești pentru orice merită să ai.


Julie Starr este executive coach, mentor, scriitoare și speaker. Ea colaborează cu organizații și persoane pe care le ajută să își clarifice scopul și să înlăture obstacolele din calea progresului. Susținută de intenția de a scoate la iveală potențialul maxim al oamenilor, abordarea ei este în același timp provocatoare și plină de compasiune. Cărțile sale pe această temă au devenit bestselleruri. Este vorba mai exact despre volumele The Coaching Manual și Brilliant Coaching. Julie Starr este totodată o susținătoare devotată a mentoratului, în legătură cu care crede că:


„Să mentorezi nu înseamnă să schimbi pe cineva sau să determini pe cineva să facă diferit un lucru sau altul, ci înseamnă să faci o persoană să devină conștientă de ceea este cu adevărat.”


Cartea este structurată în 7 capitole după cum urmează: primele patru capitole explică ce este mentoratul și identifică principiile care stau la baza acestui status rol. Capitolul 5 îți pune la dispoziție un proces practic care să te susțină și să te îndrume în rolul tău de mentor. Capitolul 6 îți oferă câteva exemple ale capcanelor de care să te ferești ca mentor, iar capitolul 7 reprezintă o prezentare generală a mesajelor cheie cuprinse în capitolele precedente. Dar să le luăm pe rând:



CAPITOLUL 1: Ce este mentoratul? Și ce nu este?


Termenul „mentor” are rădăcini în mitologia greacă și indică o relație de sprijin, ajutor și îndrumare între o persoană mai în vârstă și mai înțeleaptă și o persoană mai tânără și mai puțin experimentată. Ulise însuși l-a încredințat pe fiul său, Telemah, în seama lui Mentor. Mai târziu, zeița Atena s-a deghizat în Mentor pentru a le da sfaturi și îndrumări practice lui Ulise și fiului său. Atena știa că, având atât de multă încredere și respect în Mentor, cei doi aveau să îi urmeze sfaturile orbește.


Capitolul de față îți va furniza așadar informații utile referitoare la:


Motivele pentru care ți-ai putea dori să devii mentor;


Motivele pentru care și-ar putea dori cineva să apeleze la un mentor;


Caracteristicile și rolul unui mentor din ziua de azi;


Câteva dintre motivele pentru care organizațiile încurajează mentoratul;


Asemănările dintre coaching, training și consultanță și cum să îți dai seama care tip de serviciu dintre cele trei este cel mai potrivit necesităților organizației tale?


Cum se poate adapta rolul mentorului în funcție de diversele necesități ale organizației;


CAPITOLUL 2: Prin ce se diferențiază o relație de mentorat?


În această secțiune a cărții identificăm trei tipuri de relații de mentorat:


1. Cele în care această relație reprezintă o călătorie sau o „misiune” care implică provocări ce trebuie depășite;


2. Relația în care mentorul are acel ceva de care are nevoie discipolul;


3. Relațiile bazate pe bunăvoință și respect.


Tot aici vom afla: 


câteva modalități de a încuraja și a menține respectul discipolului față de mentor;


soluții pentru situațiile în care discipolul nu își respectă mentorul; 


comportamente care ajută la câștigarea respectului celorlalți.



CAPITOLUL 3: Cinci principii directoare ale mentorilor


Această secțiune a cărții reprezintă o descriere pe larg a celor cinci principii directoare ale mentorilor, și anume:


1. relația ta de mentorat este una de egalitate, însă prezintă o accentuare/ o înclinație naturală;


2. responsabilitatea pentru procesul de învățare, progres și rezultate aparține în final discipolului;


3. mentoratul înseamnă colaborare între tine, discipol și „viața de zi cu zi”; 


4. în final, ceea ce discipolul alege să facă, să învețe sau să ignore cu privire la mentorat nu este treaba mentorului;


5. unele dintre rezultatele mentoratului pot fi identificate și cuantificate, în vreme ce altele nu. Aceasta nu înseamnă că sunt neînsemnate sau mai puțin importante, ci doar că nu ești mai puțin conștient de ele.


Tot aici vei găsi:


câteva criterii de autoevaluare pentru a-și da seama dacă ești un mentor eficient;


câteva modalități de a accepta neprevăzutul și de a reduce rezistența față de el. Acceptarea neprevăzutului nu înseamnă să nu te străduiești să-l schimbi, ci doar să nu mai irosești energie emoțională împotrivindu-te la „ceea ce este”.


Argumente care susțin faptul că uneori, efectele pe care le ai ca mentor pot rămâne nevăzute pentru tine, iar alteori, pot apărea pe neașteptate, pentru a te surprinde și a te încânta. Așadar, pentru a-ți păstra încrederea și plăcerea de a fi mentor, ai grijă să nu cazi în capcana obsesiei pentru rezultate!


CAPITOLUL 4: Ce fac bine mentorii pricepuți?


Această secțiune a cărții este despre principalele calități ale unui mentor priceput:


Abilitatea 1: Conectare printr-o ascultare eficace


Intenția unei persoane care ascultă poate să oscileze de la una pozitivă și constructivă, cum ar fi „vreau să te înțeleg”, la una mai puțin constructivă, cum ar fi „trebuie să îi determin să vadă X” (care denotă tendința de a controla conversația). Află de aici ce rezultate poți obține în timpul unei conversații în funcție de intenția pe care o arăți și învață să îți alegi corect intenția în timpul unei conversații pentru a fi cât mai eficient. Tot aici vei învăța să folosești principiul combinării atenției cu intenția care te va ajuta să devii mult mai conștient de ceea ce te impulsionează în timpul unei conversații.


Abilitatea 2: Construiește o relație bazată pe implicare și încredere


Pentru ca demersul tău să aibă succes, în calitate de mentor, trebuie să construiești o poziție de pe care influența în relația ta cu discipolul să fie pozitivă. Această influență pozitivă se bazează pe implicare și încredere. Autorul îți furnizează în acest sens aici câteva lucruri simple pe care le poți face, ca să încurajezi implicarea și deschiderea în cadrul relației tale de mentorat.


Abilitatea 3: Menține atenția eficace


În calitate de mentor îți revine misiunea de a-i menține mereu trează concentrarea discipolului tău asupra obiectivelor sale. Află din această secțiune cele mai eficiente metode de a face acest lucru.


Abilitatea 4: Ajută la depășirea falselor limite, obstacole și bariere din calea progresului


În calitate de mentor, poți ajuta la înlăturarea barierelor din calea progresului discipolului tău dând dovadă de flexibilitate și o minte deschisă către o arie largă de abordări. Vei vedea aici care sunt cele mai eficiente modalități pentru a reuși acest lucru.


Abilitatea 5: Ajută pe cineva să se dezvolte 


Abilitatea mentorului de a-i ajuta pe oameni să se dezvolte reprezintă produsul celor patru abilități anterioare. Dezvoltarea este mai puțin ceva ce mentorul poate să realizeze prin efort concentrat și mai mult ceva față de care manifestă o intenție pozitivă. Asta deoarece, în calitate de mentor, speri că susții dezvoltarea unei persoane, însă factori precum disponibilitatea acesteia de a învăța, viziunea asupra lumii și gradul motivației de a se dezvolta nu sunt responsabilitatea ta.



CAPITOLUL 5: Un proces în cinci etape care să îți sprijine călătoria


Procesul în cinci etape se referă la:


1. Pregătire: pregătește-te să mentorezi


2. Pornire: începe, apucă-te de treabă


3. Navigare: menține progresul


4. Stabilire: consolidează învățarea


5. Despărțire: încheierea relației


În această secțiune vei găsi descrise pe larg toate cele 5 etape, dar și tipurile de activități specifice fiecăreia dintre ele. Tot aici vei afla care este structura ideală de mentorat; cum trebuie să decurgă o primă sesiune de mentorat; ce trebuie să bifezi într-o primă discuție cu discipolul tău; câteva moduri în care îi poți mentora pe alții; cum îți poți revizui stilul și abordarea din când în când; cum să închei partea activă a relației tale de mentorat, în timp ce încetezi să te mai întâlnești cu discipolul sau nu mai aveți un contact regulat, pentru a discuta despre progresul său.



CAPITOLUL 6: Capcanele mentoratului și cum să le eviți


În această secțiune a cărții, autoarea analizează acele capcane care ajung să îi împiedice pe mulți să devină mentori eficienți. Află de aici care sunt acestea și cum le poți evita.



CAPITOLUL 7: Consolidează-ți învățarea


Ultima secțiune a cărții reprezintă o trecere în revistă a informațiilor cuprinse în această carte și este un instrument util de revizuire pe măsură ce îți desfășori activitatea ca mentor. Una dintre modalitățile de a folosi această secțiune este să alegi pentru început o întrebare pe care o ai și care are legătură cu mentoratul, și să vezi dacă poți găsi indiciul unui răspuns aici.


În final îți doresc să te bucuri de succes în activitatea ta ca mentor și să nu uiți că, așa cum spunea Mahatma Gandhi: „Cel mai bun mod de a te regăsi este să te pierzi în a-i ajuta pe alții”.


Profită și de resursele gratuite de la sfârșitul cărții pentru a deveni un mentor mai bun!


Mai mult
Etichete:  #business
Detalii produs
ISBN: 9786303030135
Editura ACT si Politon
Format: eBook
Detalii despre autor

Julie Starr este executive coach, mentor, scriitoare și speaker. Ea colaborează cu organizații și persoane pe care le ajută să își clarifice scopul și să înlăture obstacolele din calea progresului. Susținută de intenția de a scoate la iveală potențialul maxim al oamenilor, abordarea ei este în același timp provocatoare și plină de compasiune. Cărțile sale pe această temă au devenit bestsellere. Este vorba mai exact despre volumele The Coaching Manual și Brilliant Coaching. Julie Starr este totodată o susținătoare devotată a mentoratului, în legătură cu care crede că:

„Să mentorezi nu înseamnă să schimbi pe cineva sau să determini pe cineva să facă diferit un lucru sau altul, ci înseamnă să faci o persoană să devină conștientă de ceea este cu adevărat.”