Kabir Sehgal
Autorul american Kabir Sehgal s-a remarcat deopotrivă în calitate de compozitor și producător muzical, dar și ca investitor și strateg financiar pentru companii precum First Data Corporation și JPMorgan. În prezent, Sehgal își desfășoară activitatea ca fondator și CEO al Tiger Turn Productions, o firmă de producție multimedia specializată în muzică, film și proiecte multimedia.
În calitate de autor, a publicat până în prezent 15 cărți, o parte dintre acestea devenind bestselleruri New York Times și Wall Street Journal. Walk in My Shoes (Pune-te în locul meu), scris în colaborare cu Andrew Young, A Bucket of Blessings (Un potop de binecuvântări) și Jazzocracy (Jazzocrația) sunt doar trei dintre succesele lui în domeniul literaturii.
În ceea ce privește cariera lui muzicală, și aceasta a fost încununată de succese remarcabile, Kabir Sehgal fiind câștigătorul a cinci premii Grammy și a trei trofee Latin Grammy Awards.