„Povestea uimitoare și reală despre modul în care familia Guinness și-a folosit averea și influența pentru a schimba viața a milioane de oameni este o sursă absolută de inspirație.”
– Eric Metaxas, autorul bestsellerului New York Times, „Bonhoeffer”
Meritele cărții au fost recunoscute pe deplin în epocă, fiind distinsă cu „Marele Premiu al Romanului” în 1924 de Societatea sciitorilor români, tradusă în peste douăzeci de limbi și adaptată cinematografic în 1965 de Liviu Ciulei, într-o producție cinematografică care a câștigat Premiul pentru regie la Festivalul de Film de la Cannes.
„Ceea ce mi-am dorit să transmit prin acest roman nu au fost atât detaliile unor vieți ale căror urme s-au pierdut în meandrele istoriei, cât o atmosferă, un context, o ascensiune antreprenorială cu adevărat formidabilă; și-apoi, un oraș, Milano, care în acei ani plini de efervescență de după Unificare a fost un laborator unic de creativitate și inovație, cel mai fertil mediu pentru a da naștere talentului fondatorilor unuia dintre cele mai recunoscute branduri din lume, aflat de peste 150 de ani în fața ochilor și pe papilele noastre gustative.” - Silvia Cinelli
Profund ancorată în realitatea satului ardelean, Moara cu noroc scoate în evidență capacitatea excepțională a lui Ioan Slavici de a surprinde psihologia oamenilor simpli și mecanismele morale care le guvernează existența. George Călinescu l-a numit „un instrument de observație excelent al mediului rural”, în timp ce Titu Maiorescu l-a apreciat pentru autenticitatea operelor sale, spunând că acestea „ne-au înfățișat ceea ce este, ceea ce gândește și ceea ce simte românul în partea cea mai aleasă a firii lui etnice”.
„În același timp realist, amuzant, cinic și noir, acest prim roman al lui François Velin ne arată cealaltă față a visului american. O adevărată plăcere să-l lecturezi.” – Télé 7 Jours
Laurence Devillairs ne invită să ridicăm ancora grabei, să ne desprindem de țărmul automatismelor și să ne lăsăm purtați, fără teamă, pe valurile propriilor întrebări esențiale.
Pentru că în aceste pagini, marea nu este un decor, ci un maestru: un profesor blând, uneori doar puțin sever, care ne învață să trăim cu mai mult sens și cu mai mult respect față de noi înșine și față de ritmurile lumii.
Pentru că uneori, o carte bună poate fi o destinație în sine…
Ceea ce mi-am dorit să transmit prin acest roman nu au fost atât detaliile unor vieți ale căror urme s-au pierdut în meandrele istoriei, cât o atmosferă, un context, o ascensiune antreprenorială cu adevărat formidabilă; și-apoi, un oraș, Milano, care în acei ani plini de efervescență de după Unificare a fost un laborator unic de creativitate și inovație, cel mai fertil mediu pentru a da naștere talentului fondatorilor unuia dintre cele mai recunoscute branduri din lume, aflat de peste 150 de ani în fața ochilor și pe papilele noastre gustative. - Silvia Cinelli