Ia iniţiativa. Cum schimbă totul asumarea responsabilităţii

(0) Scrie o recenzie

ISBN: 978-606-8637-47-1

Produs download (descărcabil)

Poate fi achiziționat online, prin Card bancar, SMS sau transfer bancar.  INSTRUCTIUNI DOWNLOAD 

eBook
11,87 Lei
Adaugă la favorite

Ia inițiativa

Cartea Ia inițiativa (Stepping Up), de John Izzo, este disponibilă în limba română și în varianta ebook. ACT și Politon vă invită să descoperiți ce înseamnă „a lua inițiativa” și cum puteți face asta. Autorul spune că fiecare om are puterea și capacitatea de a face lumea un loc mai bun. În plus, este necesar să deveniți conștienți și de faptul că asumarea responsabilității vă permite să schimbați orice situație nefericită și să transformați radical orice comunitate. Pagina web oficială a lui John Izzo poate fi vizitată AICI

Ia inițiativa este un ebook despre felul în care căsnicia, viața, cariera și lumea voastră devin mai bune de fiecare dată când decideți pur și simplu să luați inițiativa și să faceți tot ceea ce se poate în sfera voastră de influență. Oamenii sunt responsabili pentru propria fericire. Jocul vieții și jocul muncii devin mai amuzante și satisfăcătoare de fiecare dată când luați inițiativa și vă asumați răspunderea.

Citiți mai multe informații despre cartea "Ia inițiativa"

Sunt prezentate poveşti de succes ale mai multor oameni care au decis să nu mai aştepte ca schimbarea să pornească din exterior, alegând să o iniţieze ei. Poveştile sunt variate şi discută despre mai multe situaţii precum cea a unui bărbat fără adăpost care a iniţiat o revoluţie în reciclare, cea a unei femei din Italia care a ţinut piept Mafiei, o echipă de asistente care au schimbat imaginea spitalului în care lucrau şi cea a unei femei care a reuşit să transforme o afacere falimentară în una de succes.

Responsabilitatea e contagioasă. John Izzo numește acest lucru unda de responsabilitate. Atunci când cineva preia inițiativa pentru a schimba lucrurile, alții preiau și ei inițiativa și găsesc curajul pe care nu îl găsiseră anterior.

Într-un studiu făcut într-o sală de cinematograf, cercetătorii au proiectat o lumină mică pe ecran. Participanților li s-a cerut să ridice mâna de fiecare dată când lumina se mișca. Un complice al celor care efectuau studiul, aflat în sală, a ridicat mâna la un moment dat. În scurt timp, un număr mare de participanți au ridicat mâna spunând că și ei au văzut lumina mișcându-se. Până la final, majoritatea dintre ei au spus că lumina s-a mișcat, cu toate că aceasta nu se mutase nici un milimetru. Tendința umană de a imita comportamentul celorlalți este adânc înrădăcinată.

Locusul de control este un concept din psihologia socială, care se referă la cât de mult control cred oamenii că au asupra evenimentelor care îi afectează. Cei care posedă un locus de control intern ridicat, cred că evenimentele sunt cauzate de propriul comportament şi de propriile acţiuni. Aceştia sunt numiţi, de către autor iniţiatori. Cei care au un locus de control extern, consideră că persoanele puternice, soarta sau şansa sunt cele care determină fundamental evenimentele. Aceste persoane sunt numite victime. Imaginaţi-vă felul în care o organizaţie sau societate ar fi diferite dacă ar fi pline de iniţiatori. Probabil că ar fi şanse mici ca ei să arate cu degetul spre alt departament sau spre piaţă atunci când lucrurile merg prost. Vor privi în interior pentru a vedea cum se pot schimba sau cum se pot adapta mediului. Cei mai mulţi dintre oameni se situează undeva la mijlocul celor două extreme.

Conform unui sondaj de opinie, din răspunsurile a 325 de persoane, au fost scose la iveală principalele motive pe care oamenii le oferă pentru a explica de ce nu iau iniţiativa: convingerea că nu pot schimba lucrurile/sunt unul singur (46%), responsabilitatea de a schimba lucrurile revine altora (20%), faptul de a fi prins în rutina zilnică (18%), teama de a nu mă face de râs dacă încerc şi nu se schimbă nimic (16%).

Alvaro Pascual Leone, profesor la Harvard, spune că „din punctul de vedere al unui creier, de fiecare dată când faceți un lucru, cresc șansele de a repeta acel lucru, și de fiecare dată când vă opriți pe voi înșivă de la a face un lucru, scad șansele de a face acel lucru din nou.”

În 1992, Mike Feinberg și Dave Levin, doi tineri profesori, și-au început carierele printr-un program inovator (Teach for America) ce repartiza absolvenții de top ai universităților ca profesori în școlile publice cu nevoi ridicate. „Teach for America” este o organizație care a fost fondată de Wendy Kopp. Ea este un exemplu de om care a luat inițiativa. Mike și David au părăsit programul în toamna lui 1992, iar prima lor numire a fost la două școli primare. Primele luni au fost dificile, însă au reușit să îi câștige chiar și pe cei mai dificili copii. Anul următor, elevii care deja începuseră gimnaziul, i-au sunat pe Dave și Mike spunându-le: „Ei nu ne dau nicio temă și nu putem lua cărțile acasă.” Cei doi tineri profesori au îneput să își acuze colegii că nu își fac datoria. Însă până la urmă, spun ei, „am privit în oglindă şi nu ne-am mai uitat prin lupă. Ne-am dat seama că noi eram cei care eşuaseră. Ceea ce făcuserăm noi ca învăţători nu a fost suficient pentru a-i pregăti pe ei să reuşească după ce părăseau clasa noastră. Ne-am întrebat: cum i-am putea pregăti pe ei pentru gimnaziu, liceu, facultate şi viaţă? Ce-am putea să facem noi ca profesori pentru a clădi o fundaţie care să nu poată fi distrusă?” După această revelație, au schițat ideile generale ale unei revoluții educaționale numită KIPP. Astfel, au luat inițiativa și au putut schimba lucrurile.

Dr. Izzo istoriseşte, printre altele, povestea părintelui Jaime Crowe, care a reuşit să reducă infracționalitatea dint-un cartier al oraşului Sao Paolo, acolo unde locuia. Considerat ca fiind unul dintre cele mai violente locuri din lume, cu 538 de omucideri în anul 1996, Jardim Angela a înregistrat o rată de scădere a acestei cifre de până la 80% în 2006. Cum s-a întâmplat acest lucru? Părintele Crowe a luat iniţiativa. A organizat Marşul pentru Pace şi Viaţă la care au luat parte cinci mii de oameni proveniţi din rândurile comunităţii. Locuitorii, împreună cu poliţia, s-au mobilizat şi au reuşit astfel să dea naştere unei comunităţi foarte active.

Credința naivă în posibilitatea ca lucrurile să devină mai bune este tot atât de importantă în viața cotidiană precum este în contextele mai largi ale luării inițiativei, la serviciu sau în lume. Când sunteți suficient de naivi pentru a crede că lucrurile pot fi mai bune, atunci situația se schimbă. Fiecare are o imagine despre sine însuși. Uneori aceasta este o imagine pozitiva, dar alteori omul se poate limita pe el însuși la acea imagine. Care este imaginea de sine la care trebuie să renunțați pentru a putea lua inițiativa și a vă schimba pe voi înșivă? Care este situația de la serviciu, sau din viața voastră, despre care credeți că nu poate fi remediată (și această opinie vă face să stați pe margine)?

Definiţia simplă a luării iniţiativei este: „Remarcarea unei nevoi şi luarea deciziei că voi sunteţi persoanele potrivite pentru a face ceva referitor la aceasta.” Uneori, pentru a lua iniţiativa, trebuie să lăsaţi în urmă viziunea unei misiuni mai măreţe şi să începeţi să acţionaţi din punctul în care vă aflați. Începeți acolo unde vă aflați și faceți ceea ce puteți.

John Izzo spune că de fiecare dată când vă hotărâți să nu luați atitudine, o parte din voi moare. Probabil că toți oamenii au trecut prin experiența de a tăcea, după care au regretat că au ales să facă asta. Este posibil să reușiți mai multe prin faptul de a vorbi deschis decât prin păstrarea tăcerii.

Gândiți-vă puţin la asta: tot ceea ce a fost realizat vreodată a început cu cineva care a făcut un singur prim pas. Aproape nimic din ceea ce a fost realizat vreodată nu a avut un plan detaliat de la început, şi chiar dacă a avut, cu siguranţă că drumul spre succes a semănat foarte puţin cu acel plan iniţial.

Susan Biali, doctor în medicină, autoare a cărții Live A Life You Love (Trăiește viața pe care o iubești): „Ia iniţiativa este o carte de capacitare, care îţi oferă putere şi te eliberează uluitor de mult, bazată pe un concept incredibil de simplu. Izzo combină observaţiile sprijinite de probe cu relatările despre speranţă care ne provoacă să acţionăm, amintindu-ne de puterea de a transforma jocul care se află discret la îndemâna fiecărei persoane.”

Bob Peter, președinte și director general executiv al LCBO: „Ia inițiativa aduce o contribuție importantă și oportună la gândirea și practica leadershipului. Dr. Izzo ne arată cum suntem capabili cu toții să luăm inițiativa pentru a schimba calitatea vieților noastre personale și profesionale. Această carte reprezintă o lectura obligatorie pentru toți managerii și administratorii de proiecte.”

Richard Leider, autor al cărților bestseller The Power of Purpose(Puterea scopului) și Repacking Your Bags (Cum să-ți reîmpachetezi abgajele): „Cartea lui John Izzo transformă o idee simplă într-un exerciţiu puternic. Inspirându-se dintr-o viaţă întreagă de muncă înţeleaptă cu oameni care îşi regândeau menirile în viaţă, el arată cum să iei iniţiativa faţă de propria viaţă. Consideră-te avertizat: luarea iniţiativei schimbă totul. Cred însă că îţi va plăcea persoana în care te vei transforma!”

Mai mult
Etichete:  #dezvoltarepersonala
Detalii produs
ISBN: izzo-978-606-8637-47-1
Editura ACT si Politon
Format: eBook
Detalii despre autor

În acelaşi timp autor de bestsellere, jurnalist şi coach executive, John Izzo este unul dintre cei mai prestigioşi vorbitori pe teme de leadership, cultură corporatistă, dezvoltare personală şi responsabilitate socială în afaceri din Statele Unite şi din lume. În fiecare an, el este invitat să vorbească la peste o sută de evenimente de gen din toată lumea. Pe parcursul ultimilor douăzeci de ani, el s-a adresat unui număr de peste un milion de persoane, a predat la două universităţi importante (Universitatea California din San Diego şi Universitatea de Stat din Kent) şi a ajutat peste şase sute de organizaţii să efectueze schimbări culturale sustenabile, cum ar fi WestJet, Tim Hortons, Hewlett Packard, TELUS, Applebee’s, IBM, Walmart, Mayo Clinic şi Clorox. Activitatea sa a fost prezentată de importante posturi de televiziune precum CNN, CBC şi în publicaţii ca Wall Street Journal, Fast Company sau Maclean’s. John Izzo a obţinut o diplomă în sociologie din partea Universităţii Hofstra, o diplomă de master în teologie din partea Seminarului Teologic McCormick şi o diplomă de doctor în ştiinţe din partea Universităţii de Stat Kent. A făcut parte din consiliile de conducere ale unor importante organizaţii non-profit, inclusiv United We Can, Canadian Parks and Wilderness Society şi BeadforLife. John Izzo este autorul cărţilor de mare succes Awakening Corporate Soul (Trezirea spiritului corporatist, în colaborare cu Eric Klein), Second Innocence ( A doua inocenţă), The Five Secrets You Must Discover Before You Die (Cele cinci secrete pe care trebuie să le descoperi înainte să mori) şi Values-Shift: The New Work Ethic What it Means for Business (Schimbarea valorilor: noua etică a muncii şi ce înseamnă pentru afaceri).

eBooks
Download (PDF, mobi, epub, OPF): eBook
Descărcați gratuit