Profit First: Cum să-ți transformi afacerea dintr-un monstru devorator de bani într-o mașină de făcut bani
Poate fi achiziționat și cu plata ramburs. Se livrează prin curier.
Format: 130x200 mm; Pagini: 346; Interior alb / negru.
Coperta brosata cu aripioare
ISBN: 978-606-913-774-1
- Stoc: În stoc
- Stoc: În stoc furnizor
- Termen de livrare 5 - 10 zile lucrătoare
- Stoc: Indisponibil
Profit First: Cum să-ți transformi afacerea dintr-un monstru devorator de bani într-o mașină de făcut bani/ Profit First: Transform Your Business from a Cash-Eating Monster to a Money-Making Machine de Mike Michalowicz este cartea care îți poate schimba în mod fundamental felul în care faci bani în afacerea ta. Pentru că sistemul Profit First pune profitul pe primul loc și îți arată cum să faci bani sigur și ușor într-o afacere de dimensiuni mici sau mijlocii.
Mike Michalowicz a cunoscut deopotrivă culmile și abisurile antreprenoriatului. Până la vârsta de 35 de ani a creat și a vândut două companii în valoare de mai multe milioane de dolari. Ulterior, a început să investească masiv în startup-uri, ajungând astfel rapid la faliment. Dându-și seama unde a greșit, a luat-o de la capăt și a pus bazele sistemului Profit First. Tot el a inventat și Clockwork - un sistem care îți poate face afacerea să funcționeze pe pilot automat.
Michalowicz conduce în prezent două businessuri de succes, este speaker, lector, specialist pe probleme de transformare a afacerilor la postul de televiziune MSNBC și autorul mai multor cărți, dintre care amintim: The Toilet Paper Entrepreneur (Antreprenorul hârtiei igienice), The Pumpkin Plan (Planul dovleacului) și Surge (Valul). Volumele lui au fost traduse până în prezent în peste 25 de limbi. Pentru ideile sale originale și ușor de implementat a fost numit de celebrul autor și speaker inspirațional Simon Sinek: „un pretendent de top la titlul de patron spiritual al antreprenorilor.”
Ediția de față a cărții este una revizuită și adăugită, conținând multe cunoștințe noi, povești inedite și tehnici mult mai ușoare, decât prima ediție.
Cei dintre voi care vor decide că Profit First este un sistem potrivit pentru afacerile lor au la dispoziție siteul profitfirstromania.ro, un site dedicat acestui sistem de afaceri și celor dispuși să îl implementeze în afacerile lor, pus la dispoziție de investitorul, trainerul și omul de afaceri Eusebiu Burcaș, care este de altfel și consultant certificat Profit First în România. Aici veți putea beneficia de consultanță specializată, informații suplimentare despre sistemul Profit First și veți putea citi totodată mărturiile unora dintre antreprenorii care au pus deja în aplicare acest sistem.
Nu ezita să îl accesezi!
Cartea este împărțită în 11 capitole, după cum urmează:
Capitolul 1: Afacerea ta este un monstru devorator de bani, scăpat de sub control
Bine ai venit la bordul unui capitol foarte util pentru orice antreprenor! Un capitol care îți vorbește la modul cel mai direct și mai sincer despre pericolele care apar atunci când un antreprenor devine arogant, lacom sau risipitor. Vei vedea cum, în fiecare dintre noi, și cu atât mai mult poate, în fiecare antreprenor, sălășluiește un Midas. Nu întâmplător, autorul va face pe tot parcursul acestui capitol, și pe tot parcursul acestei cărți de altfel, o analogie între monstrul creat de dr. Frankenstein din bine-cunoscutul roman al lui Marry Shelley, care ajunge să îi distrugă viața celebrului personaj, și afacerile pe care le creează mulți dintre antreprenori, care ajung mai degrabă să îi înrobească, decât să le ofere mai multă libertate.
Autorul însuși recunoaște că este un exemplu bun când vine vorba de risipă și lăcomie. El a reușit contraperformanța ca, în decurs de numai 12 luni, toate companiile în care a investit să dea faliment, și în doi ani să piardă o jumătate de milion de dolari, adică toți banii economisiți cu sudoarea frunții sale în ani de muncă. S-a trezit astfel nu doar falit, ci și plin de datorii, astfel încât, fiica lui, în vârstă de 9 ani, s-a gândit să îl consoleze oferindu-i pușculița ei. De la ea aflăm astfel principiile de bază ale siguranței financiare: „economisește-ți banii și împiedică accesul la ei, ca să nu fie furați – de tine”.
Așadar, autorul îți atrage atenția să nu cazi în capcana în care a căzut el: aceea de a te descurca foarte bine la dezvoltarea unei afaceri, împotmolindu-te în schimb atunci când vine vorba de obținerea profitului.
Tot aici aflăm:
• Care sunt cele două situații în care apar problemele financiare într-o afacere;
• Cum să stabilești dimensiunea corectă a afacerii tale punând profitul pe primul loc.
• Ce înseamnă dezvoltarea durabilă și sustenabilă;
• Câteva metode eficiente de a produce bani rapid în situații de criză;
• De ce profitul, așa cum îl percepi tu, nu are nicio legătură cu profitul din actele contabile;
• Care sunt slăbiciunile sistemului contabil actual, bazat pe formula Vânzări – Cheltuieli = Profit și cum te poate ajuta sistemul Profit First să preiei controlul cifrelor în afacerea ta și să generezi rapid profit.
Capitolul 2: Principiile de bază ale sistemului Profit First
Derulând firul înapoi și încercând să afle motivele pentru care a dat faliment, autorul identifică greșeala pe care a făcut-o el însuși și pe care probabil că o fac mulți alți antreprenori: când veniturile cresc, tentația de a cheltui și mai mult, apare și ea inevitabil. Din acest motiv, secretul pentru a înregistra profit, crede autorul, este ca atunci când veniturile cresc exponențial, să nu fii tentat să cheltuiești mai mult decât este necesar.
Tot aici aflăm și principiile dezvoltării unei afaceri durabile, formulate prin analogie cu cele patru principii de nutriție care te pot ajuta să pierzi câteva kilograme în plus și învățăm să le punem în practică. Acestea sunt:
1. Legea lui Parkinson: De ce seamănă afacerea ta cu un tub cu pastă de dinți
2. Efectul Supremației: De ce contează prima parte a sistemului Profit First
3. Înlătură tentația: După ce pui profitul pe primul loc, lasă-l deoparte
4. Impune-ți un ritm
Află la ce se referă fiecare dintre ele, dar și cum vei putea să îți dezvolți afacerea în condițiile în care îți vei pune deoparte profitul, precum și noua formulă propusă de sistemul Profit First: Vânzări – Profit = Cheltuieli.
Capitolul 3: Cum să implementezi sistemul Profit First în afacerea ta
Modul în care obișnuia să își administreze mama autorului fiecare salariu poate reprezenta un model pentru oricine dorește să își folosească banii eficient. Și de ce nu, și pentru antreprenori, care pot învăța o lecție importantă din acest model.
În această secțiune a cărții vei afla care este fundamentul sistemului Profit First, structura pe care îți vei construi profitul și care îți va oferi rapid informații corecte despre banii tăi oricând vei dori. Este vorba mai exact despre un sistem de conturi care vor constitui pentru tine un sistem eficient de management al banilor și de a face economii.
Ulterior, autorul te consiliază în legătură cu fiecare aspect care te interesează:
• Cum să jonglezi cu aceste conturi pentru a-ți proteja profitul;
• Ce așteptări să ai de la banca principală la care îți vei deschide o parte din conturi, respectiv de la banca secundară la care vei avea alte două conturi;
Capitolul 4: Cum să-ți evaluezi afacerea
Teama de evaluări persistă în noi probabil încă din vremurile când eram elevi și ne temeam de teste. Așa se face că, nici antreprenorii nu se dau în vânt după evaluarea propriilor afaceri, mai ales că aceasta poate scoate la iveală adevăruri dureroase. Totuși, să înfrunți adevărul despre afacerea și finanțele tale este o etapă necesară pe drumul spre profit.
În această etapă, vei avea nevoie de următoarele informații pe care le poți găsi în programul tău de contabilitate:
• declarația de profit și pierdere pe ultimul an;
• declarațiile fiscale ale fiecărui proprietar cu care ai colaborat în această perioadă;
• bilanțul contabil de final de an.
Dacă nu ai acces la bilanțul contabil sau la contul de profit și pierdere, poți folosi extrasele de cont bancar.
Cu ajutorul acestora și a unui instrument rapid oferit de autor în această secțiune vei putea face o evaluare completă și rapidă a afacerii tale și vei putea afla cifrele exacte ale acesteia. Vei vedea astfel la modul cel mai obiectiv cu putință care este valoarea reală a afacerii tale; care sunt veniturile tale; unde se situează profitul tău; cum stai cu impozitele; cât înseamnă salariile angajaților sau costul materialelor sau al subcontractorilor; ce cheltuieli a presupus afacerea ta în ultimele 12 luni; etc.
Dacă ai o afacere la început de drum și te întrebi dacă ai putea folosi din start sistemul Profit First în cadrul ei, vei afla răspunsul tot în această secțiune a cărții.
Capitolul 5: Procente de alocare a banilor
Faceți cunoștință cu TAP: Procentele Țintă de Alocare! Acestea sunt țelurile spre care te îndrepți în afacerea ta. Tot ce trebuie să reții în privința lor este că poți să îți stabilești ținte realiste și să le atingi, și poți să îți fixezi ținte nerealiste și să le atingi la fel de bine. Depinde doar de tine ce decizi…
Tot aici le vom „cunoaște” și pe CAP - Procentele curente de alocare, care reprezintă situația actuală a afacerii tale și vei afla cum să determini procentele pentru Profit, Compensații și Impozite, în funcție de domeniul în care activezi și de alți factori.
Vei fi interesat cu siguranță să afli regula de aur a longevității în cazul în care vânzările tale s-ar opri complet și n-ai mai încasa niciun ban timp de câteva săptămâni sau chiar luni, și vei afla cum să crești nivelul CAP în fiecare trimestru astfel încât să ajungi la un procent tot mai bun, iar tu să îți transformi compania în una din ce în ce mai durabilă.
Capitolul 6: Să punem sistemul Profit First în aplicare
În acest capitol autorul te ghidează să implementezi Sistemul Profit First, pas cu pas, zi de zi, lună de lună, în firma ta. Totul îți va părea cum nu se poate mai simplu, pentru că fiecare pas este însoțit de exemple concrete (pe cifre), astfel încât să nu existe neclarități.
Vei fi ghidat așadar cum să îți deschizi conturile despre care am amintit mai devreme și cum să jonglezi cu ele, cum să faci primele viramente în aceste conturi și, ulterior, să îți crești veniturile și să îți revizuiești cheltuielile prin metodele sugerate de autor, atunci când situația conturilor tale nu va fi una dintre cele mai strălucite.
Tot aici vei vedea cum se distribuie profitul în cazul în care firma are mai mulți acționari; vei fi prevenit în legătură cu seriozitatea cu care trebuie să îți privești impozitele, precum și în legătură cu importanța strângerii unor bani albi pentru zile negre.
Capitolul 7: Lichidează-ți datoriile
Care sunt prioritățile tale în momentul în care te trezești împovărat de datorii? Lichidarea datoriilor, punct sau bunăstarea firmei? Dacă te simți un pic încurcat, cel mai bine ar fi probabil să știi că, atitudinea recomandată de Mike Michalowicz este aceea de a pune în continuare profitul pe primul loc.
Chiar poți face asta, când datoriile îți fac viața grea? Desigur, îți va răspunde autorul, care îți furnizează aici un plan detaliat de achitare a datoriilor, cu cifre cu tot, dar și un model de analiză a afacerii tale, pentru a-ți putea da seama cu precizie de ce ai ajuns să acumulezi datorii. Dar și un plan de acțiune, care va viza:
• concedieri în rândul forței de muncă, care presupune costuri majore. Ține cont de sfaturile autorului în legătură cu greșelile pe care să NU le faci în ceea ce privește angajații atunci când treci printr-o situație de criză!
• Identificarea cheltuielilor pe care le-ai pierdut din vedere;
• Oprirea plăților recurente și reducerea drastică a Cheltuielilor Operaționale.
• Stabilirea ordinii achitării datoriilor;
Capitolul 8: Găsește banii ascunși în afacerea ta
Orice lucru se poate face și altfel decât în momentul de față. Dar pentru ca asta să fie posibil e nevoie de restructurare și inovație. Apelând la cele două, cu siguranță îți vei da seama că poți reduce și mai mult cheltuielile și mări și mai mult profitul decât în momentul de față.
Tot aici vei afla o posibile căi pentru:
• a obține de două ori mai multe rezultate printr-un efort înjumătățit;
• a elimina treptat cheltuielile;
• a aplica Principiul Pareto în afacerea ta;
Capitolul 9: Profit First – tehnici avansate
În acest capitol vei găsi soluții de tipul Profit First pentru afaceri sezoniere; afaceri care necesită investiții mari în echipamente, dar și câteva tipuri de conturi adiționale, corelate nevoilor diverselor tipuri de afaceri.
Autorul îți pune la dispoziție, în această secțiune a cărții, un model de administrare a banilor, care te va ajuta să îți dai seama în ce situație se află afacerile tale în orice moment. În plus, dacă și tu ești obsedat de pragul de rentabilitate, autorul te va scăpa de această obsesie oferindu-ți un argument foarte întemeiat în acest sens și sfătuindu-te în schimb să te concentrezi mai mult pe Venitul Necesar pentru Alocare (RIFA ). Modul de calcul al sumelor ce vor urma să fie depuse de două ori pe lună în contul de VENIT îl vei găsi tot aici, ca și modul de calcul al situației anuale și al sumelor pe care trebuie să le generezi pentru a putea retrage în siguranță o anumită sumă de bani lunar. Modelele sunt adaptate și pentru situația în care există mai mulți proprietari.
Tot aici vei găsi o serie de strategii eficiente Profit First, dar și răspunsuri la întrebări precum:
• De ce conturile de profit și impozite sunt 0 în banca 1?
• Cum poți fi sigur că o investiție îți va aduce și mai mult profit?
• Cum să-ți dai seama dacă ai bani pentru un nou angajat?
Capitolul 10: Viața cu Profit First
După ce autorul te va ghida să folosești sistemul Profit First în gospodărie, pentru a te descurca mai bine cu cheltuielile casei, sau pentru copii, pentru a-i învăța să economisească, autorul îți dezvăluie faptul că sistemul Profit First este mai mult decât un sistem de management al banilor. Este un stil de viață. Iar dacă îl vei îmbrățișa pentru suficient de mult timp cu consecvență, el îți va asigura libertatea financiară la care într-un fel sau altul fiecare dintre noi aspirăm.
Capitolul 11: Cum să previi degradarea sistemului
A venit vremea să cunoaștem și fața mai puțin plăcută a sistemului Profit First. Este vorba mai exact despre capcanele acestui sistem, dar și despre modalitățile prin care le poți evita. Citește acest capitol și bucură-te de profit! Pentru că, așa cum îți promite autorul în finalul acestei cărți, profitul este acum mai simplu ca niciodată:
„Nu ai nevoie de un miracol sau de o noapte norocoasă în Las Vegas. Nu ai nevoie de bani picați din cer, de un client important sau de un fenomen global, ca să te întorci la viziunea pe care ai avut-o asupra afacerii tale în momentul în care ai deschis prima cutie cu cărți de vizită. Trebuie doar să pui profitul pe primul loc și totul va veni de la sine. Nu este nicio inginerie și nici nu ai nevoie de karma ca să înțelegi. Te afli la o distanță de câteva farfurii mici, de libertatea financiară.”
TESTIMONIALE:
„Antreprenorii confundă adesea fluxul de numerar cu profitabilitatea. Sistemul Profit First simplifică totul atât de mult, încât nu mai ai nicio scuză să nu-ți creezi o afacere profitabilă ȘI să ai bani!“
–GREG CRABTREE, autorul cărții Simple Numbers, Straight Talk, Big Profits (Cifre simple, limbaj direct, profituri mari)
„Nu numai că Mike este cel mai inovator autor din lumea micilor afaceri de astăzi, însă sistemul său, Profit First – ușor de aplicat și cu rezultate de mare impact – poate face diferența între a merge pe o sârmă financiară și a avea un profit predictibil. Iar o afacere care este profitabilă în mod predictibil nu numai că este mai puțin stresantă și mult mai satisfăcătoare, ci îți permite și să te concentrezi asupra singurului lucru care contează cu adevărat: să îți servești clienții!“
–BOB BURG, coautor al cărților The Go-Giver (Go-giver) și The Go-Giver Leader (Liderul generos)
„De ce atât de multe afaceri nu aduc un profit real proprietarilor? Sistemul Profit First reinventează paradigma cunoscută și dezvăluie adevăratul motiv pentru care proprietarii de afaceri se luptă să rămână pe linia de plutire. Această carte îți oferă un mod simplu și rapid prin care să aduci mai mulți bani acasă.“
–DORIE CLARK, autoarea cărții Stand Out(Remarcă-te!)
„Sistemul Profit First este o revelație. Mi-aș dori să fi știut și eu despre acest sistem, atunci când mi-am început prima afacere.“
–JOHN JANTSCH, autorul cărților Duct Tape Marketing (Marketingul benzii adezive) și SEO for Growth (SEO pentru dezvoltare)
„Finanțele sunt cea mai mare bătaie de cap a unui antreprenor. Sistemul Profit First este o lectură obligatorie pentru a evita falimentarea marilor idei de afaceri. Ingenioasă, ușor de implementat și extrem de eficientă (în plus, îți va face plăcere să o citești).“
–SOFÍA MACIAS, autoarea cărții Pequeño Cerdo Capitalista (Porcușorul capitalist)
„Antreprenorii și consultanții micilor afaceri au în sfârșit un set practic de instrumente, care îi va ajuta să-și crească profitabilitatea! Toți cei care intră în lumea micilor întreprinderi ar trebui să citească și să pună în aplicare aceste principii vizionare.“
–JOE WOODARD, CEO al companiilor Woodard Events și Woodard Consulting
„Mi-am luat un angajament, așa că am început să implementez sistemul Profit First după ce am citit primul capitol. Nici nu ajunsesem la jumătatea cărții, iar afacerea mea începuse deja să genereze profit.“
–BARRY MOLTZ, autorul cărții How to Get Unstuck (Cum să ieși din dificultate)