Pachet cărți Jack Canfield

(0) Scrie o recenzie
96,79 Lei PRP:120,99 Lei Salveaza 20%
Adaugă la favorite

Jack Canfield s-a specializat la Harvard în istoria Chinei, iar mai târziu a obținut un master în educație la Universitatea din Massachusetts. După terminarea studiilor a lucrat ca psihoterapeut și profesor, niciunul dintre aceste joburi nefiind se pare ceea ce își dorea cu adevărat să facă. Întâlnirea cu W. Clement Stone - mentorul său - de la care a învățat principiile succesului care se află la temelia carierei sale de autor și coach, i-a schimbat definitiv viața. 


Jack Canfield a fost convins de faptul că oricine poate face și obține orice își dorește în viață cu o condiție: să țină cont de anumite principii, pe care, orbiți de ritmul amețitor al vieții de zi cu zi, avem tendința mai degrabă să le ignorăm decât să le aplicăm. El susține că a aplicat aceste principii în viața lui, bucurându-se din plin de succes pe toate planurile vieții. Prin urmare, a transformat transmiterea principiilor succesului și ajutarea oamenilor să facă ceea ce își doresc și să ajungă acolo unde își doresc în viață într-un deziderat. 


Succesul enorm înregistrat de cărțile sale, dar și mărturiile oamenilor care susțin că au reușit să își împlinească visele cu ajutorul cărților lui reprezintă un motiv în plus pentru a avea încredere în faptul că metodele propuse de Jack Canfield funcționează. Începând cu seria fenomen „Supă de pui pentru suflet”, în cadrul căreia au apărut peste 250 de titluri, toate bucurându-se de succes și multe dintre ele devenind bestselleruri, continuând cu bestsellerul New York Times „Principiile succesului” în care vei regăsi principii atemporale pentru succes, aplicate de oameni de pe toate colțurile planetei de-a lungul istoriei, de la indivizi de rând, la CEO și lideri importanți, și până la „Cumpătare în 30 de zile”, cartea-tratament care îi poate ajuta pe cei care consumă alcool excesiv, dar și pe dependenții de orice fel să redevină cumpătați, toate cărțile lui sunt menite să îți transforme existența din una mediocră sau sub-mediocră într-una satisfăcătoare, sau, mai bine zis, împlinită. 


În calitate de profesor al Legii Atracției, pe care o predă în popularul documentar The Secret, Canfield este convins, asemenea marilor minți și celor mai mari învățători că tot ce se petrece în viețile noastre are loc mai întâi în mintea noastră:


„Toate câte cereți , rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea.” (Marcu 11, 24)


„Tot ceea ce suntem este rezultatul a ceea ce am gândit.” (Buddha)


„Omul nu este decât rodul gândirii sale. El devine ce gândește.” (Gandhi)


„Devenim ceea ce gândim în fiecare zi.” (Ralph Waldo Emerson)


„Imperiile viitorului sunt imperiile minții.” (Winston Churchill)


„Până nu vei face din inconștient conștient, el îți va dirija viața și îi vei spune destin.” (Carl Jung)


Așadar, cărțile sale, sau mare parte dintre ele, nu fac altceva decât să te ajute să îți schimbi gândurile pentru a-ți schimba viața. 


Dacă vrei să îți schimbi viața, dacă ai nevoie de îndrumare pentru a-ți schimba felul în care gândești, pachetul de cărți pe care ți-l propunem în rândurile de mai jos ar putea fi tot ce ai nevoie. 


Pachetul este compus din:


Principiile succesului - cum să ajungi de unde eşti acolo unde vrei sa fii




Cartea de față, scrisă în colaborare cu Janet Switzer adună laolaltă 64 de principii atemporale pentru obținerea succesului, fiind folosite de-a lungul timpului oameni diferiți de pretutindeni. Aceste principii au fost studiate, predate și trăite de Jack Canfield timp de mai bine de 30 de ani, fiind convins că ele pot ajuta pe oricine să ajungă de acolo de unde se află în momentul de față, acolo unde vrea să ajungă. 


Principiile Succesului™ te vor ajuta să îți sporești încrederea în sine, să faci față provocărilor zilnice, să trăiești cu pasiune și scop și să îți realizezi până și cele mai ambițioase planuri. O carte de citit cu creionul în mână, pentru a-ți nota la timp ceea ce autorul îți cere, o carte de citit și aplicat, o carte de citit și de luat de la capăt, atunci când schimbarea întârzie să își facă apariția în viața ta. O carte ticsită cu povești memorabile, de natură să te inspire, culese de la CEO, atleți de talie mondială, celebrități și oameni obișnuiți. O carte care a schimbat vieți la propriu, oamenii povestind cum au  ajutorul ei să treacă:


De la faliment la afaceri prospere;


De la tristețe și epuizare, la entuziasm și împlinire;


De la sărăcie, la prosperitate;


De la o căsnicie în pragul destrămării, la o familie reunită și fericită;


De la visul de a călători în jurul lumii, la călătorii încântătoare în jurul lumii;


De la depresie, la satisfacție;


De la neputință, la curaj și reușită.


O carte care îți va reaminti ce trebuie să faci în viață și după ce criterii să te ghidezi, chiar dacă ceilalți au avut grijă între timp să te facă să uiți ce e cu adevărat important pentru tine:


„Ai pornit în viață ca un bebeluș care știa exact ce voia. Știai când îți era foame. Scuipai mâncărurile care nu-ți plăceau. Nu aveai nicio problemă în a-ți exprima nevoile și dorințele. Pur și simplu țipai din răsputeri – fără inhibiții sau rețineri – până când obțineai ce voiai. Erai hrănit, schimbat și ținut în brațe. Pe măsură ce ai crescut ai început să mergi de-a bușilea, îndreptându-te spre orice lucru care îți stârnea cel mai mare interes. Ți-era clar ce voiai și te îndreptai direct spre acel lucru fără teamă. Deci ce s-a întâmplat? Undeva, pe drum, cineva a spus:


Nu te atinge de aia!


Stai departe de locul acela!


Ia-ți mâinile de pe aia!


Mănâncă tot din farfurie fie că-ți place sau nu!


Nu te simți cu adevărat astfel!


Nu vrei cu adevărat asta!


Ar trebui să-ți fie rușine!


Nu mai plânge!


Nu te mai purta ca un bebeluș!


Pe măsură ce ai crescut ai auzit…


Nu poți avea tot ce-ți dorești doar pentru că-ți dorești.


Banii nu cresc în copaci.


Nu te poți gândi la altcineva în afară de tine?


Nu mai fi atât de egoist!


Nu mai face ce faci acum și vino să faci ce vreau eu să faci!”


Dacă te-ai săturat să asculți ce tot spun ceilalți și te-ai hotărât să te asculți în sfârșit pe tine, cartea Principiile Succesului a lui Jack Canfield îți poate fi un bun ghid pe acest drum. Citește-o și convinge-te singur!



Cumpătare în 30 de zile: cum să reduci cantitatea de alcool sau să renunți complet la el în intimitatea căminului



Cumpătare în 30 de zile / The 30‑Day Sobriety Solution de Dave Andrews și Jack Canfield este o altă carte din portofoliul lui Jack Canfield care își propune să îi ajute pe indivizi să depășească piedicile care nu îi lasă să trăiască viața pe care și-o doresc. O carte ca un prieten secret capabil să te ajute să scapi de problemele cu alcoolul sau cu drogurile, sau cu orice altă dependență chinuitoare. Autorii garantează că metoda funcționează foarte bine pentru orice tip de dependență, deși se adresează în special celor care au probleme în a consuma alcool cumpătat. Așa cum mulți fumători s-au lăsat de fumat cu ajutorul cărții lui Allen Carr - În sfârșit, nefumător – suntem siguri că mulți indivizi vor scăpa de problema consumului excesiv de alcool cu ajutorul acestei cărți.


Autorii nu vizează odată cu acest program în mod expres renunțarea completă la băutură, ci formarea comportamentului de a bea astfel încât alcoolul să nu mai aibă un impact negativ asupra vieții indivizilor. Aparținând genului self help, cartea este în același timp și o lectură de dezvoltare personală, ajutându-te să îți crești încrederea în tine însuți, să scapi de frici și nesiguranțe, să îți înfrângi limitele, să îți faci curaj să ieși din zona de confort pentru a păși spre o nouă etapă a vieții tale și să găsești acea motivație puternică pentru a renunța la alcool în favoarea unei vieți mai bune. Acest volum îți va furniza totodată și numeroase informații utile cu fundament științific despre alcool și dependența de el, dar și despre corpul tău și modul în care funcționează el. Informațiile nutriționale și cele legate de ce înseamnă un stil de viață cu adevărat sănătos îți vor fi de asemenea de ajutor în drumul tău spre… cumpătare. Și chiar mai mult decât atât, cartea de față îi poate ajuta pe mulți dintre voi să își găsească sau să își regăsească scopul în viață.


Cei doi autori promit să îți ofere metoda de recuperare cea mai inteligentă, mai plină de inspirație și mai eficace care s-a publicat vreodată:


„Cumpătare în 30 de zile este plină de metode trainice, capabile să îți schimbe viața, de a reduce cantitatea de băutură sau de a renunța la ea. Am dezvoltat aceste metode extrem de eficiente de-a lungul a opt ani de cercetare a descoperirilor științifice de ultimă oră cu privire la dependență și prin mii de ore de activitate cu oameni care doreau să nu mai bea excesiv. Combinând principii de succes mereu actuale cu practici terapeutice și de recuperare eficiente și cu strategii de coaching, am creat metoda de recuperare cea mai inteligentă, mai plină de inspirație și mai eficace care s-a publicat vreodată.”


Indiferent în ce scop vei hotărî să citești această carte, fie că o vei achiziționa pentru tine, pentru unul dintre membrii familiei tale sau pentru un bun prieten, suntem convinși că ea poate reprezenta începutul schimbării unei vieți. Mult succes!


Mai mult
Etichete:  #Dezvoltare-personala
Detalii produs
ISBN: Pachet carti Jack Canfield
Editura ACT si Politon
Greutate: 0.59 kg
Detalii despre autor

Jack Canfield este au­tor de bestsellere, orator profesionist, trainer și antreprenor, fiind cunoscut drept coach-ul nr. 1 al Americii. Este fon­datorul și președintele The Canfield Training Group (Grupul de Training Canfield), care instruiește antreprenori, educatori, lideri de corporații, specialiști în vânzări și indivizi motivați, să-și extindă viziunea și să-și accelereze realizarea obiectivelor profesionale și personale.

Jack Canfield s-a născut la 19 august 1944, Forth Worth, Texas, iar anii adolescenței i-a petrecut în Wheeling, West Virginia. A absolvit Institutul Militar Linsly în 1962. În 1981, a primit un doctorat onorific din partea Universității din Santa Monica. Creatorul mult iubitei serii Chicken Soup for the Soul (Supă de pui pentru suflet) și motorul din spatele dezvoltării și vânzării a peste 100 de milioane de exemplare vândute în Statele Unite (și 500 de milioane în întreaga lume, traduse în 43 de limbi), Jack Canfield are calificarea rară de a putea vor­bi despre succes.

Seria de televiziune Chicken Soup for the Soul a fost divizată atât în rețeaua PAX, cât și în ABC. De asemenea, este autorul unei alte cărți care s-a bucurat de popularitate și a devenit un ghid al succesului pentru oamenii de pretutindeni - The Succes Principles (Principiile Succesului).

Jack Canfield a absolvit Universitatea Harvard, deține o diplomă de master în psihologia educației la Universitatea din Massachusetts, și trei docto­rate onorifice. În decursul ultimilor 40 de ani, a fost psihoterapeut, consultant educațional, trainer în corporații și o autoritate de prestigiu în domeniul stimei de sine, succesului revoluționar și performanței de vârf.