Pachet cărți Mark Hyman: Mâncare și Mănâncă gras, fii suplu

(0) Scrie o recenzie
pachet carți
78,65 Lei PRP:112,35 Lei Salveaza 30%
Adaugă la favorite

Suntem atât de ocupați, agitați și stresați încât, de foarte multe ori, uităm pur și simplu să mâncăm, sau, dacă nu, ajungem să ne pese atât de puțin de ceea ce consumăm pe post de mic dejun, prânz sau cină, încât, deși nu suferim de foame niciodată, corpul nostru începe să ne trimită semnale că suferă.


Și nu doar corpul nostru ajunge să sufere din cauza haosului din farfuriile noastre, ci și mintea noastră, starea noastră de spirit și starea noastră de sănătate în general.


Nu același lucru l-am putea spune însă despre aceia dintre noi care au înțeles și s-au convins de mult de faptul că mâncarea poate fi medicament atunci când o alegem cu grijă, o consumăm echilibrat și mai ales, atunci când le-o oferim copiilor cu mare grijă. Pentru că, mâncând sănătos copiii noștri pot lua note mai bune, evita tulburările alimentare, obezitatea și chiar abuzul de medicamente. 


Dar mâncarea are puteri încă și mai mari, putând influența nu numai viața indivizilor luați separat, dar și viața comunităților în general, pentru că ea poate, potrivit doctorului Mark Hyman, să aducă familiile împreună, să reconstituie comunități pline de viață, să îmbunătățească economia și mediul, să reducă poluarea, sărăcia, violența, criminalitatea și rata sinuciderilor. 


Mark Hyman este o autoritate recunoscută la nivel internațional în ceea ce privește alimentația sănătoasă și, cu siguranță că, mulți dintre noi vor reconsidera în multe privințe ceea ce mănâncă și cum mănâncă, după ce îi vor citi cărțile. 


Pentru că meriți să fii mai sănătos și să ai o viață bogată, energică și spirituală, dar și să te bucuri de energia de a avea grijă de tine, de a-ți iubi prietenii și familia, de a-ți ajuta aproapele și de a-ți împlini visurile, ți-am pregătit un pachet special cu cărțile doctorului Hyman, pe care îl poți achiziționa acum la un preț cu 30% mai mic.


Pachetul conține volumele:


Mâncare




„Mâncare” te va pune pe gânduri, făcându-te să te întrebi: „Unde a dispărut mâncarea adevărată?”, dar îți va furniza totodată toate informațiile de care ai nevoie pentru a trăi mai sănătos și a avea mai multă grijă de această planetă prin hrana pe care o consumi. Asta pentru că volumul de față își propune să te prevină cu privire la marea tentație a zilelor noastre de a consuma tot mai multe produse bogate  în zahăr și amidon sau produse ultraprocesate, sărace în substanțe nutritive din cauza pesticidelor, precum și alimente care conțin erbicide, hormoni, antibiotice și alte produse chimice dăunătoare, în detrimentul hranei curate. Această carte este menită să fie o hartă bazată pe cele mai bune și mai noi informații din știință, spunându-ne ce este bine să mâncăm și ce ar trebui să nu consumăm niciodată.


Cartea conține liste utile care te vor lămuri o dată pentru totdeauna cu privire la toate substanțele (nocive sau benefice) pe care le conține mâncarea noastră, fie că e vorba de legume, fructe, carne, cereale, condimente, uleiuri, băuturi, leguminoase, nuci și semințe, zahăr și îndulcitori.


Foarte utile se vor dovedi de asemenea informațiile și listele cu privire la: aditivii din mâncare (ce înseamnă fiecare dintre ei și cum ne afectează starea de sănătate); organismele modificate genetic; antibiotice; hormoni, emulgatori și gume sau substanțele chimice din recipiente, care au și ele un impact semnificativ asupra stării noastre de sănătate. Lista cu ingrediente pe care poți să le adaugi în mâncare fără să îți facă rău te va ajuta să te orientezi în această „junglă” pe care o reprezintă mâncarea din propriile noastre farfurii. La fel de folositoare se vor dovedi și informațiile cu privire la: condimente, dressinguri, oțeturi și sosuri; alimente procesate sănătoase; sau „chestii” care se găsesc în cămara ta și pe care ar fi bine să le arunci imediat, înlocuindu-le în schimb cu cele recomandate de doctorul Hyman.


După ce vei citi această carte nu va mai trebui să te întrebi niciodată dacă e bine sau nu să consumi un anumit aliment, pentru că vei ști cu siguranță răspunsul.


În plus vei avea la îndemână și un plan pentru a scăpa de povara alimentației greșite pe care ai avut-o până acum. Acesta se referă la detoxificare și la un regim pe care îl poți adopta pentru tot restul vieții – denumit Dieta Pegană.


Autorul îți oferă aici cei 13 piloni care te vor ajuta să o adopți mai ușor, dar și planul de masă pe 7 zile și rețetele pentru fiecare fel de mâncare cuprins în acest plan.



Mănâncă gras, fii suplu



„Mănâncă gras, fii suplu” este una dintre cărțile lui Dr. Hyman care ar putea să te determine să reconsideri fundamental modul în care vei alege pe viitor alimentele pe care le vei consuma, mai ales dacă te numeri printre aceia care aleg întotdeauna de pe raft alimentele cu cel mai scăzut procent de grăsime.


Autorul îți va explica în acest sens de ce alimentele cu conținut redus de grăsimi nu reprezintă cea mai bună opțiune în materie de alimentație și de unde a pornit această adevărată manie a alimentației fără grăsimi.


Cartea de față îți va explica în detaliu tot ce trebuie să știi despre neajunsurile unei alimentații fără grăsimi, dar și despre beneficiile consumului de grăsimi și te va ajuta să înțelegi: de ce nu sunt buni carbohidrații; de ce nu sunt bune băuturile îndulcite; care este legătura dintre carbohidrați și insulină; câte tipuri de grăsime există și care grăsimi sunt benefice pentru organismul uman? ce este diabezitatea și cum poți afla dacă suferi de ea? ce susține ipoteza hormonală sau metabolică a îngrășării? dacă consumul de grăsimi proveacă boli cardiovasculare; de ce primim în continuare recomandări greșite (de a nu consuma grăsimi) de la așa zisele autorități de încredere; și cum este posibil ca „Industria alimentară să controleze complet Congresul și Casa Albă.”


Dar în primul rând cartea te va ajuta să înțelegi lumea de multe ori derutantă a grăsimilor. Care grăsimi sunt bune pentru sănătatea noastră; de ce o alimentație săracă în grăsimi te face să-ți fie poftă de alimente nocive; care sunt grăsimile bune, respectiv cele rele pentru sănătate; care este povestea colesterolului și dacă este el într-adevăr cauza bolilor cardiovasculare; care este adevărul despre uleiurile vegetale; sau dacă ne fac grăsimile mai inteligenți și mai slabi.


Palnul de 21 de zile „Mănâncă gras, fii suplu” prezentat la finalul cărții reprezintă o resetare completă a organismului la toate nivelurile. Dr. Hyman te va convinge că dacă vei schimba felul în care îți alimentezi corpul timp de 21 de zile, vei reuși să oprești hormonul care stochează grăsimile, să-ți reprogramezi genele ca să pierzi în greutate și să fii sănătos, să-ți blochezi poftele din fașă și să arăți și să te simți mai bine ca oricând. Vei scăpa de kilogramele nedorite, vei ameliora sau chiar elimina complet problemele de sănătate și vei opri evoluția bolilor. Vei avea o piele radioasă, o minte limpede și ascuțită și vei fi plin de energie.

Mai mult
Etichete:  #nutritie
Detalii produs
ISBN: pachetcartimarkhyman
Editura ACT si Politon
Format: pachet carți
Greutate: 0.5 kg
Detalii despre autor

Dr. Mark Hyman este o autoritate recunoscută la nivel internațional în ceea ce privește alimentația sănătoasă. El este medic de familie, speaker, profesor, un susținător activ al medicinei funcționale (care promovează alimentația sănătoasă ca modalitate de menținere a sănătății pe termen lung) și autorul mai multor bestsellere New York Times. Mănâncă gras, fii suplu este un alt titlu al autorului apărut la Editura ACT și Politon.

Mark Hyman este directorul Centrului Clinic de Medicină Funcțională din Cleveland și fondatorul și directorul medical al Centrului UltraWellness. Ca dovadă a faptului că părerile lui contează și merită să fie auzite de cât mai multă lume, este editor medical la The Huffington Post și colaborator medical permanent la numeroase emisiuni și rețele de televiziune, precum: CBS This Morning, Today, Good Morning America, CNN, The View, Katie și The Dr. Oz Show. Împreună cu alți doi doctori renumiți a contribuit la introducerea în Senatul SUA a Legii Redobândește-ți Sănătatea din 2009, care prevede rambursarea tratamentului bolilor cronice.

A colaborat cu președintele Bill Clinton, prezentând în cadrul Fundației Clinton, sub egida „Sănătatea contează”, conferința cu tema „Atingerea bunăstării de către fiecare generație”, a susținut Inițiativa Globală Clinton și a abordat probleme de sănătate globală la Forumul Economic Mondial. Este laureat al Premiului Linus Pauling, al Premiului Nantucket Project și al Premiului Christian Book of the Year pentru The Daniel Plan și a fost inclus în Books for Better Life Hall of Fame.