Ileana cea şireată

Ioan Slavici (n. 18 ianuarie 1848 la Șiria, lână Arad, Imperiul austriac - d. 17 august 1925 , Panciu, Putna, România) a fost un scriitor, pedagog și jurnalist român și membru corespondent (din 1882) al Academiei Române. În aprilie 1869 se înscrie la Facultatea de Drept din Viena în anul al doilea, după ce făcuse un an la Budapesta. Din cauza lipsurilor materiale se întoarce acasă și se angajează ca notar. Revine la Viena și își face stagiul militar, iar în septembrie este încorporat ca voluntar la un regiment din Viena. În paralel cu stagiul militar își continuă studiile universitare.

La Viena îl cunoaște pe Eminescu, cel care îi va rămâne toată viața „prieten și sfătuitor”. În martie 1871 debutează în „Convorbiri literare” cu comedia „Fata de birău”. La constituirea societății studențești „România jună”, Slavici este ales președinte, iar Eminescu bibliotecar. Amândoi desfășoară o activitate amplă pentru organizarea Serbării de la Putna și a Congresului studențesc care fixează programul luptei pentru „Unitatea culturală” și națională a românilor de pretutindeni.

La 1 iunie 1872, publică povestea Zâna Zorilor. În iulie părăsește Viena. În același an, publică „Ileana cea șireată” și „Florița din codru”.

În 1875 publică nuvela Popa Tanda, iar în 1879, nuvela „Gura satului”. „Budulea taichii” este publicată în 1880 în revista „Convorbiri literare”. În 1894, apare la București revista ilustrată „Vatra”, sub conducerea lui Slavici, Caragiale și Coșbuc.