Performanța înaltă: Ce obișnuințe te fac un om extraordinar

(0) Scrie o recenzie

DURATA: 12 ORE ȘI 44 MINUTE

Lectura: Tudor Morgovan

Format: MP3, 128 kbps - mono

Poate fi descarcat pe orice dispozitiv, de cate ori doriți.

ISBN: 978-606-913-846-5

Produs download (descărcabil)

Poate fi achiziționat online, prin Card bancar, SMS sau transfer bancar.  INSTRUCTIUNI DOWNLOAD 

MP3 download
41,30 Lei
Adaugă la favorite

Performanța înaltă: Ce obișnuințe te fac un om extraordinar/ High Performance Habits: How Extraordinary People Become That Way de Brendon Burchard îți răspunde în modul cel mai elaborat cu putință la întrebarea: „Cum devin unii oameni extraordinari?”, astfel încât, la finalul audiobookului, vei ști cu certitudine ce ai de făcut pentru a atinge succesul și a deveni un profesionist de top. Audiobookul – rezultatul a 20 de ani de cercetare -  te familiarizează cu o serie de obișnuințe testate care îți vor schimba mentalitatea și îți vor eficientiza munca, ajutându-te astfel să atingi performanța înaltă, definită drept obținerea, în mod constant și pe termen lung, a succesului dincolo de normele standard.


În afară de cele șase obișnuințe necesare pentru atingerea unui grad înalt de performanță și practicile prin care le poți deprinde, autorul îți va arăta și cum poți căpăta mai multă încredere în tine, o caracteristică nelipsită celor obișnuiți să aibă performanțe înalte. Foarte interesante vor fi și pasajele în care autorul povestește fragmente din autobiografia lui și lecțiile pe care le-a învățat din experiențele extraordinare prin care a trecut.


Brendon Burchard este instructor și consilier specializat în performanță înaltă, autorul celui mai popular curs online despre performanță, a celui mai citit buletin informativ pe această temă și a celei mai mari baze de date cu trăsăturile de caracter ale profesioniștilor de top. De asemenea, Brendon Burchard este fondatorul High Performance Institute (Institutul pentru Performanță Înaltă), în cadrul căruia studiază, împreună cu o echipă de cercetători, modul în care gândesc, se comportă, îi influențează pe cei din jurul lor și reușesc să-și atingă obiectivele profesioniștii de top. Tot el este creatorul singurei metode validate de evaluare a înaltei performanțe, precum și a primului program de acreditare profesională din acest domeniu: Certified High Performance Coaching™ (Consiliere acreditată în domeniul înaltei performanțe).


La vârsta de 19 ani, Brendon Burchard a suferit un grav accident de mașină în urma căruia a fost la un pas de a-și pierde viața. Acest eveniment l-a marcat profund și l-a determinat să înceapă o intensă muncă de cercetare despre modalitățile prin care își poate ajuta semenii să ducă o viață mai împlinită și mai plină de semnificație. Actualmente consideră că enormul său succes se datorează acelui eveniment nefericit pe care el a reușit să îl transforme într-o oportunitate pentru a face o capodoperă din viața lui.


Ascultarea acestui audiobook  îți va fi foarte utilă pentru că:


Te va ajuta să fii extrem de sincer în legătură cu tine însuți și te va obliga să faci mai mult folosindu-te de fișele pentru stimularea performanței pe care le poți completa la sfârșitul fiecărui capitol;


Te va ajuta să îți dai seama cine ești cu adevărat, ce îți dorești și cum ai putea ajunge să devii ceea ce îți dorești, evitând greșelile care te împiedică să atingi înalta performanță și deprinzând obișnuințele pentru înalta performanță;


Te va ghida să îți evaluezi viața și calitatea ei, raportându-te la 10 aspecte: sănătate, familie, prieteni, relații de cuplu (partener sau soț/soție), muncă/ vocație, finanțe, aventură, hobby, spiritualitate și emoție.


Îți va furniza modele extrem de relevante care te vor motiva să poți și să faci mai mult pentru a duce o viață extraordinară, a trăi cu bucurie, a prețui lupta și a căuta să le fii de folos celor din jurul tău.


Audiobookul debutează cu o scurtă investigație pe parcursul căreia autorul încearcă să  identifice originea succesului. Mai precis, încearcă să vadă dacă performanța înaltă le aparține celor mai inteligenți indivizi, dacă ea depinde de anumite trăsături de personalitate sau de anumite aptitudini, și ajunge în final la concluzie că performanța înaltă le aparține celor care adoptă un anumit set de practici, putând fi deci membri ai oricărei categorii sociale. Este vorba mai exact despre șase obișnuințe pentru performanță înaltă, pe care autorul le denumește generic PI6.


Cele șase obișnuințe pentru performanță înaltă sunt:


Caută claritatea cu privire la ce fel de persoană ești, cum vrei să interacționezi cu alții, ce-ți dorești să realizezi și ce contează cel mai mult pentru tine.


Generează energie astfel încât să-ți menții concentrarea, să poți depune eforturi constante și să ai o permanentă stare de bine.


Sporește necesitatea unei performanțe excepționale. Asta înseamnă să conștientizezi motivele pentru care trebuie neapărat să-ți desfășori bine activitatea.


Mărește-ți productivitatea în domeniul tău principal de interes. 


Extinde-ți influența asupra celor din jurul tău.


Demonstrează curajul de a-ți exprima părerile, acționând cu îndrăzneală și apărând atât propriile tale puncte de vedere, cât și pe ale altora.


După ce te-ai familiarizat cu cele 6 obișnuințe pentru înaltă performanță, autorul te va îndruma să efectuezi testul IPI, care te va ajuta să realizezi pe care dintre aceste obișnuințe nu ți le-ai însușit pe deplin.


Audiobookul este împărțit în 3 părți după cum urmează:


Partea I: OBIȘNUINȚE PERSONALE


Autorul detaliază aici cele trei obișnuințe personale pentru o performanță înaltă, și anume:


Caută claritatea


Generează energie


Sporește necesitatea


Obișnuința nr. 1: Caută claritate


Trei întrebări la care să răspunzi zi de zi: Am trăit? Am iubit? Am contat?


Pentru a dobândi claritate, susține autorul, trebuie mai întâi să știi cine ești, cât valorezi, care sunt punctele tale forte și punctele tale slabe și unde vrei să ajungi. Astfel, te vei aprecia mai mult și vei căpăta mai multă încredere în propriile tale forțe. Dar numai atât nu este suficient. Autorul îți va dezvălui aici în acest sens câteva practici care te vor ajuta să progresezi la capitolul claritate, să nu-ți mai trăiești viața pe pilot automat, și să transformi deviza: Trăiește! Iubește! Contează! într-o regulă. Acestea sunt:


Vizualizează cvartetul pentru viitor: eul, interacțiunile sociale, aptitudinile și contribuția. Sau, cu alte cuvinte, știind cine ești tu cu adevărat, știind cum vrei să-i tratezi pe cei din jurul tău și cum să-ți îmbunătățești relația cu unii dintre ei; gândindu-te permanent la abilitățile pe care ai putea să ți le dezvolți și cum le poți fi de folos celor din jurul tău, este de părere Brendon Burchard, vei reuși să aduci cu adevărat valoare în viața oamenilor în slujba cărora te pui și să atingi excelența în tot ceea ce faci.


Află ce sentimente vrei să trăiești – autorul te va ajuta aici să înveți să fii stăpân pe sentimentele tale și să îți creezi sentimentele pe care vrei să le trăiești;


Stabilește ceea ce este important – pornind de la o întrebare aparent banală: Ce înseamnă să dai sens vieții?


Obișnuința nr. 2: Generează energie


Oamenii fericiți au un nivel de energie mai mare decât cei care nu sunt foarte mulțumiți de viața lor. De aceea, autorul îți va furniza în această secțiune a audiobookului câteva modalități prin care îți  poți mări considerabil nivelul de energie, ameliorându-ți totodată performanța. Acestea sunt:


Eliberează-te de tensiune, stabilește care îți este intenția – autorul te va învăța aici o serie de tehnici pentru a te elibera de stres și a scăpa de tensiune, inclusiv Tehnica Eliberării prin Meditație (TEM).  


Adu bucurie în viața ta – dacă nu știi cum ai putea face asta, autorul îți oferă câteva sugestii aici. Tot aici vei afla cum a reușit Brendon Burchard  să își revină la o stare de spirit mai bună după gravul accident pe care l-a suferit în 2011, cu ajutorul unor triggeri ce îl determinau de fiecare dată să convertească stările de spirit negative în unele pozitive.


Ai grijă de sănătatea ta – a venit vremea să te gândești la sănătatea ta. Ce notă i-ai da? 10, 8, 4? Dacă ajungi la concluzia că e loc și de mai bine în ceea ce privește starea ta de sănătate, citește cu atenție acest capitol în care vei descoperi o serie de sfaturi demne de luat în seamă cu privire la modalitățile prin care poți dobândi mai multă energie mentală și deveni mai echilibrat din punct de vedere emoțional, având mai multă grijă de corpul tău.


Obișnuința nr. 3: Sporește necesitatea


Acest capitol este despre cum poți transforma succesul (sau orice obiectiv pe care îl urmărești) dintr-un deziderat ca oricare altul, într-o necesitate adânc înrădăcinată în suflet. În acest sens, autorul ne împărtășește aici principiile necesității: identitatea, obsesia, datoria și presiunea, dar și faptul că, pentru a deveni un profesionist de top trebuie să consideri pasiunea doar primul pas pe drumul spre succes. Asta pentru că, el este de părere că pentru a progresa, pentru a inova sau pentru a aduce orice contribuție nouă, remarcabilă sau semnificativă, un anumit grad de nebunie și de nechibzuință sunt necesare. 


Tot aici vei afla mai multe despre forța externă a necesității care te motivează să atingi un grad înalt de performanță, dar și despre înalta performanță motivată de un sentiment de datorie față de societate sau față de cineva anume. 


Modalitățile prin care vei reuși să îți formezi această obișnuință sunt:


Află cine are nevoie ca tu să fii super implicat. Nu poți deveni un om extraordinar dacă nu simți că este absolut necesar, atât pentru tine, cât și pentru ceilalți, să atingi excelența.


Afirmă motivele. Atunci când spui ceva cu voce tare, acel lucru devine mai important pentru tine. Prin urmare, dă glas motivelor care te îndeamnă să acționezi și împărtășește aceste motive și celor din jurul tău. Acest lucru te va determina să acționezi în conformitate cu angajamentele pe care ți le-ai asumat.


Îmbunătățește performanța echipei tale. Anturajul îți poate influența atât starea de spirit, cât și stilul de lucru. De aceea este recomandat să-ți petreci mai mult timp cu cei mai pozitivi și cu cei mai de succes oameni din cercul tău de apropiați. Apoi, continuă să-ți construiești rețeaua socială și profesională, în care să incluzi cât mai mulți astfel de oameni.



Partea a II-a: OBIȘNUINȚE SOCIALE


Obișnuința nr. 4: Mărește-ți productivitatea


Această secțiune răspunde la întrebarea: „Care este secretul productivității ridicate a profesioniștilor de top?” Vei afla astfel care sunt principiile de bază ale productivității și vei reține că, o productivitate sporită presupune trei condiții obligatorii: obiective clar stabilite, concentrare și energie. 


Tot aici vei găsi și câteva sfaturi pentru a putea ajunge la un echilibru între timpul dedicat muncii și viața personală. Practicile pentru o productivitate mai mare detaliate aici îți vor fi deosebit de utile cu condiția să le pui în aplicare, nu doar să le citești. Acestea sunt:


Îmbunătățește-ți rezultatele care contează. Identifică rezultatele care te ajută cel mai mult să obții succesul în domeniul tău de activitate și concentrează-te aproape exclusiv pe aceste rezultate, menținând standarde înalte de calitate.


Notează-ți cele cinci metode. Întreabă-te: „Dacă ar exista doar cinci metode care să mă ajute să îmi îndeplinesc un anumit obiectiv, care ar fi ele?”. Gândește-te la fiecare metodă majoră ca la un ansamblu de activități sau ca la un proiect. Împarte proiectele în sarcini, termene-limită și activități. Atunci când toate aceste lucruri îți sunt clare, notează-le în calendar și programează-ți intervalele de timp în care să lucrezi la ele.


Perfecționează-ți abilitățile esențiale (perfecționare progresivă). Stabilește care sunt cele cinci abilități principale pe care trebuie să ți le dezvolți în următorii trei ani, pentru a te transforma în persoana care speri să devii. Apoi, concentrează-te asupra acestor cinci aptitudini, și dezvoltă-le prin cei zece pași ai perfecționării progresive. Autorul este de părere că trebuie să îți dezvolți întotdeauna aptitudinile care te vor ajuta cel mai mult să progresezi și să te bucuri de succes.



Obișnuința nr. 5: Extinde-ți influența


Dacă ți-ai dorit vreodată să afli cum îți poți exercita influența asupra celor din jurul tău, acest capitol este pentru tine.


Iar „influența” este definită drept capacitatea de a modela credințele și comportamentele altor oameni, conform dorințelor tale. Mai exact, înseamnă să-i poți face pe oameni să creadă în tine sau în ideile tale, să cumpere de la tine, să te urmeze sau să întreprindă anumite acțiuni, la cererea ta.


Tot aici vei afla ce trăsături au în comun persoanele care exercită un impact asupra noastră și cum să folosești Tiparul Suprem al Influenței pentru a deveni mai influent. 


Modalitățile prin care îți vei forma această obișnuință sunt:


Învață-i pe oameni cum să gândească. În fiecare situație în care îți vei exercita influența asupra altor oameni, întreabă-te cum vrei să gândească (a) despre ei înșiși, (b) despre cei din jur și (c) despre lume, în general. Apoi, încearcă în permanență să modelezi mentalitatea celor din jur, adresându-le îndemnuri sau întrebări precum: ,,Gândește astfel...”, ,,Ce crezi despre...?”, „Ce s-ar întâmpla dacă am încerca să...?”.


Încurajează-i pe oameni să evolueze. Analizează caracterele celorlalți, stilul lor de lucru și relațiile pe care le stabilesc cu anturajul. Îndeamnă-i pe oameni să se perfecționeze în aceste sfere ale existenței. Întreabă-i dacă au dat tot ce-au avut mai bun din ei și dacă i-ar putea trata mai bine pe cei din jurul lor.


Fii un exemplu pentru ceilalți. 71% dintre profesioniștii de top spun că se gândesc în fiecare zi că ar trebui să fie modele demne de urmat pentru familia, pentru echipa și pentru comunitatea lor. Prin urmare, pune-ți următoarea întrebare: „Cum să mă port în această situație, astfel încât să-i inspir pe alții să creadă în ei înșiși, să fie integri și empatici și să atingă excelența în toate activitățile pe care le desfășoară pentru a-și ajuta semenii?”.


Obișnuința nr. 6: Demonstrează curaj


Brendon Burchard este de părere că profesioniștii de top sunt oameni curajoși. Și statisticile susțin același lucru, arătând că persoanele curajoase ating adeseori un nivel înalt de performanță. Așadar, dacă obții un punctaj ridicat la categoria ,,curaj”, în mod sigur vei obține punctaje similare la toate celelalte categorii corelate cu înalta performanță. Acest lucru înseamnă că indivizii curajoși au, în general, și mai multă claritate, energie, necesitate, productivitate și influență. Portretul oamenilor curajoși este completat și cu alte calități precum:


își doresc să ducă provocările la bun sfârșit; 


se consideră asertivi;


au încredere în propriile forțe;


se consideră profesioniști de top;


cred că se bucură de mai mult succes decât semenii lor;


sunt, în general, persoane fericite.


Practicile cu ajutorul cărora poți deveni mai curajos sunt:


Prețuiește lupta. Nu te plânge atunci când te vei confrunta cu dificultăți pe măsură ce vei progresa și pe măsură ce vei încerca să-ți îndeplinești obiectivele. Conștientizează valoarea provocărilor pe care viața ți le scoate în cale!


Exprimă-ți adevărul și ambițiile. Principalul lucru pe care oamenii și-l doresc este să-și exprime adevărata personalitate și să-și urmeze visurile fără restricții – cu alte cuvinte, să aibă parte de libertate personală. Procedează și tu la fel, împărtășindu-le mereu celorlalți adevăratele tale gânduri, sentimente și visuri. 


Găsește pe cineva pentru care să lupți. Avem nevoie de o cauză nobilă pentru care să luptăm. Pentru profesioniștii de top, cauza este, cel mai adesea, o persoană – vor să lupte pentru acea persoană ca să o protejeze sau ca ea să evolueze și să aibă o viață mai bună. Ca profesionist de top, vei face mai multe lucruri pentru alții decât pentru tine, iar astfel vei deveni mai curajos, te vei concentra mai bine în timp ce lucrezi și vei atinge excelența.


Partea a III-a: Menținerea succesului


A venit momentul să afli obstacolele care stau în calea înaltei performanțe! Acest capitol este despre obișnuințele negative ale profesioniștilor de top și despre semnalele de alarmă – gândurile, sentimentele și comportamentele − care prevestesc prăbușirea unui profesionist de top.


Acestea sunt:


complexul de superioritate;


nemulțumirea;


neglijarea.


Autorul este de părere că pentru a deveni o persoană extraordinară, trebuie să ai foarte mare încredere în tine și să deprinzi obișnuințele pentru o performanță înaltă. De aceea îți va arăta aici cum gândesc profesioniștii de top, ce greșeli evită și ce fac ei pentru a căpăta o atât de mare încredere în ei.


La finalul audiobookului, vei simți nu numai că te poți autodepăși și că poți atinge un nivel de performanță mai înalt, dar vei realiza că anumite lucruri nu decurg așa cum trebuie în viața ta și că ai putea să le schimbi. În ceea ce îl privește pe autor, acesta speră ca, după ce vei asculta acest audiobook:


„Sper că, în fiecare zi din viață, vei hotărî să implementezi obișnuințele care te vor face mândru de tine însuți. Sper că, în timp ce te vei strădui să duci o viață extraordinară, vei trăi cu bucurie, vei prețui lupta și vei căuta să le fii de folos celor din jurul tău. Sper că, atunci când vei privi în urmă, după ce vei ajunge la un nivel de performanță la care nu ai visat niciodată, vei putea spune că asta ai vrut, că ai muncit și că ți-ai transpus dorința în realitate – că nu ai renunțat niciodată și că nici n-o vei face. Că ai devenit extraordinar, deoarece tu ai ales asta.


Cred că oricine poate realiza aceste lucruri. 


Așadar realizează-le!”

Mai mult
Etichete:  #dezvoltarepersonala
Detalii produs
ISBN: 9786069138465
Editura ACT si Politon
Format: MP3 download
Detalii despre autor

Brendon Burchard s-a născut pe 18 septembrie 1977, în Montana, Statele Unite ale Americii. Este unul dintre cei mai urmăriți traineri de dezvoltare personală din vremurile noastre. După ce a supraviețuit unui accident de mașină la vârsta de 19 ani, Brendon a primit ceea ce el numește „biletul de aur al vieții”: o a doua șansă. De atunci și-a dedicat viața ajutării altora să-și gă­sească energia și să-și împărtășească propria lor experiență cu lumea. Este autorul bestsellerelor New York Times: Life’s Golden Ticket (Biletul de aur al vieții), The Millionaire Messenger (Mesagerul milionar) și The Charge: Activating the 10 Human Drives that Make You Feel Alive (Energizarea: Cum să activezi cele 10 impulsuri umane care te fac să simți că trăiești).

Eforturile lui Brendon Burchard au inspirat sute de mili­oane de oameni de pe întregul glob. Este în Top 100 al celor mai urmărite figuri publice de pe Facebook; show-ul său săptămânal de pe YouTube este cea mai vizionată serie de dezvoltare personală în direct din istoria site-ului; podcast-ul său motivațional The Charged Life (Viața energizată) a debutat pe locul întâi pe iTunes, la toate categoriile, în Statele Unite ale Americii și în multe alte țări; iar postările sale pe blog se clasează printre cele mai plăcute și mai distribuite din istoria modernă a genului motivațional.

În calitate de cu­noscut conferențiar, a împărțit scena cu Dalai Lama, Sir Richard Branson, Katie Couric, Steve Forbes, Arianna Huffington, Wayne Dyer, Tony Robinson și sute de mari gânditori și inovatori ai lumii. De asemenea, este fondatorul High Performance Academy (Academiei de Înaltă Performanță), legendarul program de dezvoltare personală pentru oamenii de succes, și al Experts Academy (Academiei Experților), cel mai cuprinză­tor training de marketing din lume pentru autori, oratori, coachi de viață și lideri de opinie online. Pentru această muncă, Larry King l-a numit „unul dintre cei mai buni traineri motivaționali și de mar­keting din lume”. Recunoscut ca lider de opinie în domeniul motivației umane și al marketingului afacerilor, Brendon Burchard a fost distins cu Premiul Maharishi și face parte din Consiliul pentru Inovație al Fundației XPRIZE.