Transport gratuit ≥ 150 Lei
Livrare digitală instantă
Plată securizată

În curs de apariție - Calea ușoară către succes (Success With Ease), de Marc Allen

ACT si Politon
16-03-2017
0 comentarii

 

Calea ușoară către succes (Success With Ease) este un curs complet, dezvoltat pe durata câtorva zeci de ani prin intermediul a sute de workshopuri. Lecțiile includ fiecare principiu și exercițiu de care aveți nevoie pentru a vă crea o viață prosperă și împlinită, cu ușurință.

 

Cursul prezintă atât filosofia necesară schimbării vieții, cât și instrumentele specifice pentru dobândirea succesului în tot ceea ce doriți și iubiți să faceți. Informațiile din audiobook sunt flexibile și se adresează oricărui tip de personalitate, astfel încât să vă puteți structura propriul plan către succes, bazându-vă pe visurile și aptitudinile dumneavoastră.

 

Mii de oameni au urmat deja acest curs și au utilizat materialul pentru a-și duce stilul de viață la un alt nivel și a manifesta cariera pe care o visau – într-o manieră ușoară și relaxată, într-un mod sănătos și pozitiv, la momentul perfect, pentru binele suprem al tuturor!

 

Marc Allen este autor și președinte al New World Library, publicație pe care a înființat-o în 1977 împreună cu Shakti Gawain. De asemenea, este cunoscut și ca muzician și compozitor. A lansat cinci albume la Watercourse Media, casă de producție al cărei co-fondator este alături Sky Canyon și Robert Powell.

 

 


 

 

Citiți mai jos un articol scris de Marc Allen:

 

Patru pași simpli pe calea ușoară către succes

 

Fiecare dintre noi are puterea lăuntrică de a face ceea ce îi place să facă pentru a avea succes. Există patru pași simpli pentru a ne realiza visurile – chiar dacă suntem leneși, neexperimentați sau ne simțim copleșiți ori avem probleme financiare.

 

1 Visați

 

Totul începe de la curajul de a visa. Tot ceea ce a fost creat a început cu un vis. La început, visurile noastre sunt doar frânturi de imaginație, delicate și ușor neclare, dar continuând să ne concentrăm pe acestea, devin din ce în ce mai solide, până când ajung să se transforme în obiective clare, într-un final devenind intenții.

 

Există o cale simplă de a descoperi acele visuri și de a începe procesul creării lor: Luați o foaie de hârtie și scrieți ca titlu „Scena ideală”. Imaginați-vă că au trecut cinci ani și totul a mers atât de bine posibil precum v-ați imaginat. Cum arată viața dumneavoastră?

 

Luați o altă foaie de hârtie și puneți titlul: „Obiective”. Scrieți fiecare obiectiv la care vă gândiți pentru următorii câțiva ani. Dacă ați putea face, ați putea fi sau avea orice, cum ar fi? Apoi luați o altă foaie de hârtie și rescrieți fiecare obiectiv ca o afirmație. Începeți (sau terminați) fiecare afirmație cu următoarele cuvinte: „Într-o manieră ușoară și relaxată, într-un mod sănătos și pozitiv…”. Apoi declarați-vă obiectivul: „Acum am succes făcând ceea ce îmi place să fac.”

 

Adăugați uneori cuvintele: „La momentul perfect, pentru binele suprem al tuturor”. Acestea sunt cuvinte puternice care trebuie repetate.

 

 

2 Imaginați-vă

 

Acum imaginați-vă cum fiecare obiectiv se poate îndeplini. Luați o foaie de hârtie și scrieți sus „Ce ar fi dacă?”. Scrieți obiectivele și atribuiți-le diferite posibilități care vă vin în minte: Ce ar fi dacă aș face acest lucru? Ce ar fi dacă aș face acel lucru? Ce ar fi dacă acest lucru s-ar întâmpla? Ce ar fi dacă acel lucru s-ar întâmpla?

 

În acest punct explorați pur și simplu posibilitățile. Lăsați-vă mintea creativă să cutreiere. Încercați să scrieți câteva „ce ar fi dacă…” diferite pentru fiecare obiectiv. Sunt atât de multe posibilități pe care vi le puteți imagina.

 

 

3 Credeți

 

Din moment ce îndrăznim să visăm, din moment ce avem curajul (și e nevoie de curaj) să ne imaginăm cum ne putem realiza visurile, îndoielile și temerile intervin inevitabil. Cum abordăm aceste aspecte? Exprimați-le atât de clar pe cât este posibil, în cuvinte simple: „Este atât de greu să ai succes”. Apoi repetați afirmația care contracarează direct aceste îndoieli și temeri: „Într-o maniera ușoară și relaxată, într-un mod sănătos și pozitiv, creez acum succesul artistic și financiar.” (puteți adăuga „la momentul perfect, pentru binele suprem al tuturor.”)

 

De fiecare dată când afirmați ceva de genul acesta, creați o nouă convingere puternică ce le va depăși pe cele vechi, limitative, care vă țin închiși în cușca îndoielilor și temerilor.

 

 

4 Creați

 

Acum suntem gata să ne aducem visurile la realitate. Pentru fiecare obiectiv major pe care îl aveți, scrieți un plan pe o foaie sau două. Nu trebuie să fie un plan perfect, nu trebuie să cunoașteți toți pașii necesari pentru îndeplinirea obiectivului. Puneți pe hârtie doar pașii necesari care vă duc cel puțin la punctul de pornire în realizarea visului. Apoi urmați pașii concreți necesari pentru a vă păstra pe drumul spre realizarea obiectivului. Păstrați-vă concentrați asupra obiectivului. Fiți persistenți!

 

Marc Allen

 


 

 

Cel mai mare secret dintre toate este un alt volum scris de Marc Allen publicat de ACT și Politon în patru formate: Carte, Audiobook, eBook, eAudio (download mp3).

 

 

Comentarii (0)

Scrie un comentariu

Produs adăugat in coș!