Noi oamenii suntem cât se poate de ciudați...
La serviciu reușim să facem față deseori unor situații de-a dreptul imposibile, pe când acasă, unde totul ar trebui să fie mult mai simplu, nu reușim să ne ridicăm la nivelul unor așteptări atât de mici precum: să vorbim mai frumos cu partenerul nostru de viață, să avem mai multă răbdare cu copilul nostru, să mâncăm sau să bem mai puțin, sau să facem mai multă mișcare.
Așadar, nu ți se pare ciudat că la job reușim să ne menținem calmul și să mai găsim pe deasupra și puterea de a zâmbi atunci când superiorii noștri sunt nervoși și rostesc cele mai urâte cuvinte la adresa noastră, dar acasă, ajungem să ne enervăm foarte tare și să folosim cel mai urât vocabular din dotare atunci când, de exemplu, soțul uită să ne cumpere ceva (chipurile) foarte important de la supermarket?
Sau că suntem complet indiferenți zile întregi la facturi, pentru ca, atunci când scadența este extrem de aproape, să ne învoim de la serviciu, să nu ne mai ducem copilul la cursul de franceză sau să nu ne mai vizităm o rudă apropiată la spital doar pentru a ajunge să o plătim?
Pe de altă parte, te-ai întrebat vreodată cum de unii dintre noi pot trece foarte ușor peste o mustrare dură din partea superiorilor, uitând de ea imediat ce șefii au ieșit pe ușă, pe când alții stau și se frământă zile întregi într-o situație identică?
Sau de ce unii copii sunt atât de plăcuți și de cuminți, făcându-și temele conștiincioși fără să pună prea multe întrebări, iar alții, sunt atât de urâcioși încât pun o mie de întrebări pentru fiecare lucru banal pe care trebuie să îl facă?
Sau de ce unii oameni se hotărăsc instantaneu să renunțe la un viciu în momentul în care le spui că nu sunt în stare să facă acel lucru, iar alții, au nevoie de ore întregi de explicații și de argumente pentru a înțelege că viciile le fac rău și că trebuie să renunțe cât se poate de repede la ele?
La majoritatea întrebărilor de mai sus, cei mai mulți dintre noi ar răspunde cât se poate de rapid că aceste diferențe se datorează pur și simplu faptului că noi oamenii suntem diferiți și, prin urmare, este cât se poate de firesc să reacționăm diferit în situații similare.
Lumea se împarte în: Binevoitori, Iscoditori, Conformiști și Rebeli
Gretchen Rubin, autoarea americană care din fascinație pentru natura umană a renunțat la o carieră de jurist, devenind scriitoare, are însă o explicație mult mai elaborată pentru aceste diferențe în cartea ei intitulată „Cele patru tendințe”.
Astfel, pe cei care reușesc să aibă rezultate bune la serviciu, dar sunt un dezastru când revin acasă în mediul lor familiar, Gretchen Rubin i-ar numi BINEVOITORI.
Asta pentru că, potrivit autoarei, Binevoitorii sunt acea categorie numeroasă de oameni care, îndeplinesc cu ușurință așteptările exterioare, impuse de ceilalți, dar se chinuie să îndeplinească așteptările interioare, impuse de ei înșiși. Așadar, pentru un Binevoitor e mult mai ușor să se conformeze dorinței șefului de a termina nu știu ce raport important într-o săptămână, deși realizarea raportului ar dura în mod normal două săptămâni, decât să își respecte promisiunea făcută față de el însuși de a slăbi trei kilograme sau de a fi mai calm cu copilul său.
Pe cei care amână plata unei facturi până în ultima clipă, Gretchen Rubin îi numește Iscoditori. Iscoditorii sunt, potrivit ei, acei indivizi care manifestă un angajament profund față de informații, logică și eficiență și care au nevoie să își adune propriile dovezi, să decidă singuri și să acționeze pe baza unui motiv întemeiat. Ei se opun oricărui lucru pe care îl consideră arbitrar, insuficient motivat, fără fundament sau ineficient. De aceea, în această categorie se încadrează și acei copii care pun o mie de întrebări pentru fiecare lucru banal pe care trebuie să îl facă.
Pe aceia dintre noi care trec foarte greu peste o mustrare, Gretchen Rubin îi numește Conformiști. Conformiștii sunt indivizii care îndeplinesc cu ușurință atât așteptările exterioare, cât și pe cele interioare și care adoră să aibă un program și o rutină. Conformiștilor le place să știe ce se așteaptă de la ei și nu le place să greșească sau să-i dezamăgească pe ceilalți – și nici pe ei înșiși.
În ceea ce îi privește pe indivizii care vor renunța într-o clipă la un viciu, sau vor face orice altceva se așteaptă de la ei în momentul în care vor fi provocați cu o frază de genul: „Nu ai să faci niciodată asta pentru că nu ești în stare!”, Gretchen Rubin îi numește pe aceștia Rebeli.
Rebelii sunt cei care se opun tuturor așteptărilor, atât exterioare, cât și interioa¬re. Ei fac doar ce vor ei, în felul lor și în ritmul lor, iar dacă cineva le cere sau le spune să facă ceva, refuză. Nici măcar nu vor să-și clarifice în minte ce trebuie să facă – rezistă așteptărilor interioare cu același stoicism cu care rezistă și celor impuse din exterior. Rebelii vor să simtă că beneficiază de libertate de ale¬gere și de exprimare. Când se trezesc dimineața, primul lucru care le trece prin cap este: „Ce am chef să fac acum?” Ei se împotrivesc oricărei forme de control, chiar și auto¬controlului, și de multe ori le face plăcere să sfideze regulile, așteptările și convențiile.
Nu ne putem schimba personalitatea, dar putem modifica circumstanțele în favoarea noastră
Te-ai regăsit în vreuna dintre tipologiile descrise mai sus? Sau poate ai regăsit în cele patru descrieri pe vreunul dintre membrii familiei tale sau pe vreun prieten? Și dacă da, te întrebi acum la ce te poate ajuta asta?
Gretchen Rubin este de părere că oamenii pot fi împărțiți în patru mari tipare de personalitate, sau tendințe, în funcție de modul cum răspund la așteptările celorlalți: Conformiști, Iscoditori, Binevoitori și Rebeli. În cadrul acestor tendițe, Gretchen Rubin a identificat și o serie de subcategorii, variații, în care se încadrează indivizii care dețin însușiri specifice mai multor tendințe. Aceste tendințe explică foarte clar de ce acționăm în anumite situații și în altele nu, și ce putem face pentru a-i determina pe cei din jurul nostru să facă anumite lucruri în loc să le respingă.
Pornind de la această tipologie, autoarea a dezvoltat Strategia celor patru tendințe care ne poate ajuta să ne schimbăm mai ușor obiceiurile, să fim mai toleranți cu ceilalți sau să lucrăm și să ne înțelegem mai bine cu semenii noștri, fie că este vorba despre colegi, șefi, profesori și antrenori, parteneri, părinți și copii, furnizori de servicii medicale și pacienți. Cunoașterea celor patru tendințe ne poate ajuta totodată să ne folosim timpul mai eficient, să luăm decizii mai bune (în ceea ce privește alegerea carierei de exemplu), să fim mai puțin stresați și mai sănătoși, și să colaborăm mai bine cu alte persoane. Asta pentru că:
„Când ne cunoaștem tendința, putem modifica lucrurile pentru a ne spori șansele de succes. Este practic imposibil să ne schimbăm propria natură, dar este destul de ușor să schimbăm circumstanțele într-un mod care să se potri-vească tendinței noastre – fie că ne străduim să obținem mai multă claritate, justificare, responsabilitate sau liber¬tate. Înțelegerea tendinței noastre ne permite să creăm acele conjuncturi în care vom reuși.” (Gretchen Rubin, Cele patru tendințe)
Pe de altă parte, înțelegerea tendinței celor de lângă noi, poate schimba fundamental modul în care interacționăm cu ei:
„Cunoașterea tendințelor altor oameni te ajută să-i con¬vingi mult mai ușor, să-i încurajezi și să eviți conflictele. Dacă nu ne raportăm la tendința unei persoane, cuvintele noastre pot fi ineficiente sau chiar contraproductive. Dacă dorim să ne facem înțeleși, trebuie să vorbim fiecăruia pe limba lui – să transmitem mesajul care ar atinge coarda sensibilă a interlocutorului, nu pe a noastră. Când ținem cont de cele patru tendințe, putem găsi argumentele care să corespundă valorilor fiecăruia.” (Gretchen Rubin, Cele patru tendințe)
Știind cum „funcționează” indivizii aparținând diferitelor tendințe, ne va fi mai ușor: ca părinți să ne înțelegem cu copiii noștri; ca medici să ne convingem mai ușor pacienții să urmeze un tratament sau altul; ca șefi să colaborăm cu subalternii noștri; ca profesori să ne convingem elevii să învețe sau ca soți să ne înțelegem mai bine cu partenerii noștri de viață.
Nu poți judeca oamenii, dacă nu-i cunoști suficient
Așadar, vom ști că un angajat Binevoitor își va atinge potențialul maxim doar atunci când va avea niște condiționări externe, și vom afla care este cea mai bună abordare a unui partener de viață Binevoitor.
Vom înțelege ce declanșează Rebeliunea Binevoitorului și ce putem face pentru a o preveni.
Vom realiza că un Iscoditor nu ține morțiș să te enerveze sau să te obosească atunci când pune toate acele întrebări, ci că el are nevoie pur și simplu să aibă informații complete despre o anumită acțiune pe care urmează să o întreprindă înainte de a trece la fapte.
Ne vom convinge că un Iscoditor nu va fi niciodată un bun contabil, dar că un Conformist va reprezenta întotdeauna angajatul ideal, deși el se descurcă de minune și ca antreprenor sau liber-profesionist.
Vom reține că dacă avem un partener de viață Conformist ar fi mai bine să respectăm regulile pentru a nu isca conflicte cu acesta, și că dacă ai un copil Confirmist ar fi bine să îl ajuți să își exprime așteptările interioare, astfel încât să poată îndeplini în final, atât așteptările interioare, cât și pe cele exterioare.
Cartea ne furnizează și alte indicii valoroase cu privire la cele mai eficiente modalități de a aborda diferitele tipologii umane, precum:
Că un copil Rebel ar putea să dea un răspuns mai bun dacă îl întrebi: „Ai chef să cânți la pian acum?”, în timp ce un copil Conformist ar fi fericit doar să i se reamintească:„E timpul să exersăm la pian”.
Că un Conformist se va revolta: «De ce, în familia asta, nu poate nimeni să-și facă propriile treburi?»”, nu din răutate, ci pentru că el este pur și simplu dependent de respectarea regulilor.
Că ceea ce îl derutează cel mai tare pe un Conformist este schimbarea de ultim moment a planurilor sau schimbarea regulilor.
Sau că Rebelii funcționează cel mai bine atunci când sunt lăsați să facă lucrurile în ritmul lor. În plus, e bine de reținut că, cu cât miza va fi mai mare, cu atât Rebelii vor fi mai motivați să se implice.
Numeroasele studii de caz prezentate pe parcursul acestei cărți ne demonstrează că o schimbare subtilă de vocabular, sau o conversație rapidă, sau o modificare minoră a procedurii poate fi suficientă pentru a schimba modul în care răspunde o persoană la anumite cerințe. Asta pentru că volumul de față îți oferă răspunsul de care aveai nevoie la întrebarea: „Cum pot să determin oamenii – inclusiv pe mine însămi – să facă/fac ce vreau eu?”
Te invit să te cunoști mai bine pe tine însuți dar și pe semenii tăi comandând cartea „Cele patru tendințe” aici:
https://www.actsipoliton.ro/gretchen-rubin-cele-patru-tendinte-carte
Și nu uita că:
„Tendințele modelează experiențele și perspectiva fiecăruia dintre noi. Rezonăm cu situațiile și cu limbajul în mod diferit și ne priesc medii diferite. Dar, indiferent cărei tendințe îi aparținem, cu mai multă experiență și înțelepciune, vom învăța să-i valorificăm punctele forte și să contrabalansăm aspectele negative.” (Gretchen Rubin)
