Jim Rohn

Jim Rohn (1930 – 2009) a fost un antreprenor, autor și speaker motivațional american, născut într-o familie de fermieri din Idaho. Etica muncii învățată în copilărie i-a influențat profund viața. La 25 de ani l-a cunoscut pe mentorul său, Earl Shoaff, iar la 30 devenea milionar.
Cariera sa ca speaker motivațional a început în Beverly Hills, cu un discurs inspirator intitulat „De la coada vacii la Beverly Hills” ținut în cadrul Rotary Club, care i-a adus rapid recunoaștere și invitații din partea unor audiențe tot mai diverse.
Pionier în dezvoltarea personală și profesională, Rohn a influențat milioane de oameni prin simplitatea și claritatea ideilor sale. A fost apreciat pentru stilul său elegant și pentru bunul-simț pe care îl transmitea. Considerat de mulți o „comoară națională”, a scris numeroase cărți, dintre care amintim: „7 strategii pentru obținerea bogăției și fericirii” („7 Strategies for Wealth & Happiness”); „Arta de a trăi o viață de excepție” („The Art of Exceptional Living”); „Cheile succesului” („The Keys to Success”) și a contribuit la formarea unei generații de lideri și traineri în întreaga lume.