Transport gratuit ≥ 150 Lei
Livrare digitală instantă
Plată securizată
Listă autori

Autori

Paul Kingsnorth

Paul Kingsnorth (n. 1972) este un scriitor englez care trăiește în vestul Irlandei. A fost jurnalist și redactor-șef adjunct al revistei The Ecologist, fiind distins cu numeroase premii pentru poeziile și eseurile sale. Lucrările sale de nonficțiune abordează, de regulă, teme ample precum ecologismul, globalizarea și provocările pe care tendințele civilizației contemporane le ridică pentru umanitate. În 2009, a cofondat Dark Mountain Project, o rețea internațională de scriitori, artiști și gânditori aflați în căutare de noi povești pentru vremurile tulburi pe care le trăim. 

Este autorul a zece cărți de ficțiune, non-ficțiune și poezie, inclusiv al romanului The Wake, care a fost inclus pe lista lungă pentru Premiul Man Booker, acordat anual celei mai bune opere scrise în limba engleză, de către un cetățean din lumea anglofonă, respectiv din țările membre ale Commonwealth-ului și Republica Irlanda.
În 2001, revista New Statesman l-a numit „una dintre cele mai incomode voci publice din Marea Britanie”, iar în 2020, jurnalistul britanic Aris Roussinos l-a numit „cel mai mare scriitor englez în viață”. În ianuarie 2020, Paul Kingsnorth s-a convertit la creștinism și a fost botezat în Biserica Ortodoxă Română.

Nu sunt rezultate!
Produs adăugat in coș!