Fuga pe vârfuri
- Stoc: În stoc
- Stoc: În stoc furnizor
- Termen de livrare 5 - 10 zile lucrătoare
- Stoc: Indisponibil
Fuga pe vârfuri/ Fuga con punteras de Marta Moreno este povestea sportivei românce Iulia Moldovan, care timp de aproape un deceniu a fost cea mai bună gimnastă ritmică a României. Motivată de un vis pe care performanța Nadiei Comăneci de la Jocurile Olimpice de la Montreal (1976) l-a făcut să încolțească în mintea multor generații de fetițe românce, Iulia a îmbrățișat gimnastica ritmică fără să știe măcar că antrenoarea care a selectat-o doar pe ea, dintr-o întreagă clasă de elevi, avea să o pregătească pentru această ramură a gimnasticii și nu pentru gimnastica sportivă, așa cum visa ea.
Iulia Moldovan (Bistrița, 1983) a practicat gimnastica ritmică timp de aproape un deceniu, devenind cea mai bună sportivă a României din această ramură. A câștigat numeroase medalii la competiții naționale și turnee internaționale. În plus, s-a calificat în diferite finale ale campionatelor europene și a participat la mai multe campionate mondiale. Fuga ei din echipa de gimnastică ritmică a României s-a transformat într-un scandal național care, chiar și în ziua de astăzi, reprezintă un subiect de interes pentru fanii acestui sport.
În prezent, este antrenoare de gimnastică ritmică la Clubul Sportiv Deportivo Ontinyent (Valencia, Spania).
Marta Moreno (Valencia, 1989) este licențiată în jurnalism la Universitatea CEU Cardenal Herrera. Cariera ei profesională s-a concentrat pe comunicare politică și instituțională. „Fuga pe vârfuri. Mărturia gimnastei Iulia Moldovan” este prima ei carte scrisă din dorința de a face cunoscută povestea gimnastei Iulia Moldovan.
Prefața cărții este semnată de Irina Deleanu, Președinta Federației Române de Gimnastică Ritmică, care i-a fost antrenoare Iuliei pentru o perioadă și care vorbește cu căldura unei mame despre acest „bulgăre de aur” al gimnasticii românești. În ceea ce vă privește pe voi, cititorii, Irina Deleanu speră ca această carte să vă ajute:
„Să o descoperiți pe Iulia exact așa cum este ea și, de ce nu, să vă lăsați inspirați de povestea ei de viață și de forța și determinarea cu care și-a urmat visurile.”
Partea I: ÎNCEPUTUL MEU NEAȘTEPTAT ÎN GIMNASTICĂ
Ziua în care Nadia Comăneci a luat prima notă de 10 din istoria Jocurilor Olimpice la Montreal, în 1976, avea să marcheze generații întregi de fetițe în mintea cărora se năștea timid ideea: Și dacă aș putea și eu?
A fost și cazul Iuliei Moldovan care, în ziua în care la școala lor a venit antrenoarea de gimnastică ritmică Doina Pasmangia în căutarea de fete pentru a forma o trupă de gimnastică, a început să viseze și ea la o posibilă carieră în gimnastică. Iar visul ei s-a materializat imediat, antrenoarea selectând-o doar pe ea din întreaga clasă. Avea pe atunci doar 7 ani.
Antrenamentele obositoare, disciplina riguroasă impusă de un sport care nu poate fi practicat altfel decât cu foarte multă disciplină, nehotărârea copilăriei, când visurile ni se schimbă de la o zi la alta, toate schimbările pe care le-a presupus practicarea gimnasticii ca sport de performanță, au determinat-o pe Iulia să refuze să se mai prezinte la antrenamente, crezând pentru scurt timp că, de fapt, nu este făcută pentru acest sport. O vizită a antrenoarei Doina Pasmangia acasă și participarea la un curs de dans aveau să îi schimbe însă fundamental percepția.
În momentul în care s-a înființat clubul de gimnastică ritmică LPSB (Liceul cu Program Sportiv Bistrița), format din aproximativ 10 gimnaste de diferite categorii, Iulia a descoperit în colegele ei niște adevărate surori.
Prima competiție la care a participat Iulia în calitate de sportivă profesionistă a fost Campionatului Național Școlar, o competiție la care Iulia a obținut confirmarea faptului că asta își dorea să facă în viață: gimnastică ritmică. A urmat Campionatul Național la care Iulia a fost din nou la înălțime.
Competițiile, premiile, mândria familiei, faptul că devenea un nume cunoscut în lumea gimnasticii o fac să îndrăgească și mai mult acest sport și să-și dorească să obțină performanțe din ce în ce mai mari.
Iar gândurile ei erau în perfectă concordanță cu scrisoarea pe care antrenoarea ei a primit-o la scurt timp după Campionatul Național de la Federația Română de Gimnastică...
PARTEA A II-A: DEDESUBTURILE LOTULUI NAȚIONAL
Iulia are 9 ani. Face parte din lotul național de gimnastică ritmică și trăiește în București departe de toți cei dragi ai ei. Iulia e doar un copil, dar viața și responsabilitățile ei seamănă foarte mult cu cele ale unui adult.
Locuiește în Complexul Sportiv Național „Lia Manoliu” în hotelul rezervat sportivilor de performanță, unde ocupă o cameră împreună cu o colegă gimnastă. Programul este foarte strict, trezirea e dată foarte devreme, mâncarea este foarte puțină, însă toate aceste inconveniente sunt date uitării atunci când au parte de întâlniri surpriză precum cea cu celebra Irina Deleanu, cea mai bună gimnastă a României de la acea vreme.
Zilele sunt lungi, antrenamentele sunt epuizante, dorul de părinți doare, colegii de școală sunt invidioși și răutăcioși, iar regimul alimentar strict le face să viseze din când în când la… mâncare. Cu toate acestea, Iulia e convinsă că a făcut cea mai bună alegere. Prin urmare, tot ce îi rămâne de făcut este să meargă mai departe. O alinare pe acest drum greu, plin de provocări este antrenoarea Maria Gîrbă, pe care Iulia o percepe ca pe o persoană caldă și apropiată. Și mai sunt vizitele mamei, care, deși sunt foarte scurte, pot umple pentru o scurtă perioadă acel gol enorm pe care numai copiii despărțiți de părinți pentru o anumită perioadă îl cunosc.
După câteva luni de sacrificii enorme și antrenamente riguroase, vine momentul în care Iulia și colega ei de cameră, Raluca, trebuie să facă dovada progreselor lor la Campionatul Național din 1994 de la Ploiești – prima competiție oficială de când făceau parte din echipa națională. Iar Iulia nu va dezamăgi nici de această dată. Iar când rutina aproape că se instalase în noua viață a Iuliei, gimnastele au primit o veste deloc îmbucurătoare. Lotul urma să se mute la Timișoara și va avea o altă antrenoare.
Frica că noua antrenoare nu avea să fie la fel de înțelegătoare ca doamna Maria era una dintre cele mai mari griji pe care și le-au făcut în legătură cu mutarea la Timișoara. Însă, în scurt timp, această temere avea să se risipească, dovedindu-se că de fapt altele erau lucrurile de care trebuiau să se teamă în legătură cu mutarea la Timișoara. Însă atunci când nu știi să dai înapoi, singura opțiune pe care o ai este să mergi tot înainte.
Tot la Timișoara, în timpul unui control medical, Iuliei i se descoperă o problemă medicală, pe care, de frică să nu-i pună sub semnul întrebării prezența în lotul național de gimnastică ritmică, va încerca să o ascundă în următorii ani, ducând la agravarea acesteia.
În 1996, lotul se mută din nou la București, însă de data aceasta sportivele nu mai sunt cazate în Complexul Sportiv Național „Lia Manoliu”, ci în hotelul Olimpia. Acolo vor întâlni foarte multe figuri cunoscute de la competițiile la care au participat în trecut, sau chiar din Bistrița, orașul natal al Iuliei, dar cea mai mare surpriză o va constitui vestea că aveau să se antreneze din nou cu Maria Gîrbă.
După o nouă preselecție, Iulia este înștiințată că nu va mai concura la individual, ci că urma să facă parte dintr-un ansamblu, cu care urma să participe în doar câteva luni la Campionatul European de la Oslo, în Norvegia. Stresul noutății situației avea să își spună cuvântul și în cazul doamnei Maria, și al Iuliei…
Dar, copil fiind, Iulia va găsi tot felul de modalități de a compensa această viață plină de restricții cu momente savuroase de joacă alături de colegele, prietenele, și de fapt, noua ei familie, formată din niște fetițe plăpânde care adorau să fie copii atunci când activitățile de oameni mari le dădeau câte un scurt răgaz.
Rezultatul obținut la Olso a dus la destrămarea ansamblului, componentele lui urmând să concureze din nou individual.
Un cantonament organizat în Venezuela avea să le deschidă ochii fetelor asupra condițiilor de trai deosebit de periculoase din această țară, dar mai ales a faptului că temperaturile foarte mari veneau și cu niște avantaje pentru niște sportive care tânjeau aproape mereu după ceva mai multă mâncare.
Au urmat Campionatul European de la Porto și alte campionate la care Iulia a obținut de fiecare dată rezultate bune. Însă, după campionatul din Portugalia, antrenoarea Maria Gîrbă a plecat din nou.
Alături de noua antrenoare fetele se vor pregăti pentru mondialele din 1999 de la Osaka (Japonia), de care va depinde și calificarea pentru Jocurile Olimpice de la Sidney din anul 2000.
Între timp, fetițele timide de ieri s-au transformat în niște adolescente în toată firea care, datorită stilului mai indulgent al noii antrenoare se puteau bucura acum de ieșiri la filme, la petreceri și uneori chiar la cofetărie. Noua libertate câștigată a însemnat însă totodată și scăderea performanțelor. Acest lucru va fi foarte vizibil la Osaka, unde Iulia face schimb de suveniruri cu Alina Kavaeba, una dintre cele mai bune gimnaste din toate timpurile.
Slabele performanțe din Japonia și dezamăgirea Federației s-au tradus prin trimiterea tuturor sportivelor acasă, în localitățile natale. Doar că, pentru Iulia, acasă nu mai era acasă…
Dar nici Bucureștiul nu va mai fi ceea ce fusese odinioară, atunci când, peste trei luni, va fi rechemată la lotul național. Pentru că aici nu le va mai regăsi pe prietenele ei, nu se va mai antrena în Complexul Sportiv Național „Lia Manoliu”, ci în cadrul Universității de Arhitectură, și în plus, se va simți mereu foarte singură. Vestea bună, pe de altă parte, va fi că se va antrena din nou cu doamna Maria, și cu tânăra Irina Deleanu. Iar rezultatele se vor vedea imediat.
Așa se face că la Campionatul European de la Zaragoza din anul 2000 se va califica din nou în finală. Însă în ciuda acestui fapt, atât ea, cât și doamna Maria vor fi trimise acasă imediat după campionat.
Reîntoarcerea acasă e mereu dificilă atunci când te obișnuiești să crezi că viața ta e în altă parte. Însă acomodarea se petrece în cele din urmă, și între învățatul intens pentru examenele de la școală și antrenamentele riguroase, în viața Iuliei se strecoară treptat … dragostea.
La o zi după ce împlinise 18 ani, Iulia se deplasează din nou la București pentru a participa la Campionatul Național al României, de unde va pleca cu o amintire frumoasă. Dar un lucru și mai frumos s-a întâmplat în urma acestui eveniment. Federația Română de Gimnastică o desemnase gimnasta principală care să reprezinte țara la următorul Campionat Mondial, care urma să aibă loc peste doar o lună la Madrid, alături de alte trei fete din Timișoara, care aveau să întregească echipa.
Partea a III-a: FUGA. O DECIZIE PRIPITĂ
În ciuda faptului că nu privise cu ochi buni participarea la Campionatul Mondial de la Madrid, Iulia a încercat să se conformeze și de această dată. Doar că, între timp, lui Fane, iubitul ei, îi vine ideea să se mute în Spania, o practică obișnuită în rândul sportivilor din Europa de Est care se aflau la finalul carierei. Profitau de prezența la competițiile din țările mai dezvoltate ca să rămână acolo.
Prin urmare, pentru Iulia, aceste campionate mondiale aveau să fie cele mai grele din viața ei. Pentru că, pe de o parte, avea de înfruntat emoțiile competiției în sine, iar pe de altă parte, trebuia să fie puternică și să reziste insistențelor iubitului ei de a rămâne cu el în Spania… Însă nesăbuința vârstei a făcut-o să ia în cele din urmă o decizie pripită..
Partea a IV-a: CONSECINȚELE
Fuga ei a stârnit vâlvă atât în țară cât și în Spania, aproape toate informațiile vehiculate de presă referitoare la fuga ei fiind false, astfel că, imaginea ei a fost serios pătată.
Părinții ei au fost somați să-și asume toate costurile derivate din toții anii pe care îi petrecuse Iulia în lotul național: cheltuielile pentru întreținere, deplasări, educație, îngrijire...
Pe d altă parte, Iulia a fost nevoită să suporte condiții grele de trai în Spania, dat fiind faptul că rămăsese fără pașaport, și prin urmare nu se putea angaja legal.
Cum a reușit să iasă din această situație dificilă și cum s-au aranjat toate în viața ei până la urmă, vei afla citind această carte emoționată despre un destin aparte și un vis înălțător devenit realitate!
Mai mult
