Aproape de natură: O viață în Anglia rurală
PRODUS FIZIC
Poate fi achiziționat și cu plata ramburs. Se livrează prin curier.
- Stoc: În stoc
- Stoc: În stoc furnizor
- Termen de livrare 5 - 10 zile lucrătoare
- Stoc: Indisponibil
Oferta expiră în:
Carte Tiparita
41,30 Lei
PRP:59,00 Lei
Salveaza 30%
Carte Tiparita
41,30 Lei
59,00 Lei
eBook
41,30 Lei
Transport gratuit pentru comenzile de peste 150 lei.
Aproape de natură: O viață în Anglia rurală / Next to Nature: A Lifetime in the English Countryside de Ronald Blythe, cu o introducere de Richard Mabey, este un frumos memento pentru cititorii citadini amintindu-le acestora de simplitatea și farmecul inegalabil al vieții de la țară. Altfel spus, „Aproape de natură” este o odă închinată peisajului rural englezesc care te va duce deseori cu gândul la cuvintele autohtonului Lucian Blaga: „eu cred că veșnicia s-a născut la sat”. O carte imposibil de povestit, dar care te va marca pe termen lung prin starea pe care ți-o transmite și care îți va rescrie ADN-ul pe baza frazei-cheie: „Viața nu trebuie să fie o permanentă alergătură.”
Te invit să fii martorul din umbră al unui an din viața lui Ronald Blythe și să vezi câte se pot petrece timp de un an, nu atât în viața unui om, cât mai ales în mintea lui…
Scriitorul, eseistul și editorul britanic, Ronald Blythe (1922 – 2023), s-a născut în satul Acton din Suffolk, petrecându-și cea mai mare parte a vieții la o fermă situată în inima pajiștilor vălurite ale Văii Stour, la granița dintre Suffolk și Essex. Mediul în care a crescut, avea să mărturisească el mai târziu, l-a modelat: „Am fost un băiat foarte liniștit, cu o bicicletă” spunea el. În plus, era o fire singuratică și analitică, fiind un fin observator și ascultător, dar și un cititor avid. Aceste calități l-au transformat treptat în unul dintre cei mai fini observatori și elogiatori ai vieții rurale englezești, într-o perioadă în care lumea era marcată de schimbări seismice.
În volumul său „Akenfield” (1969), ecranizat de Peter Hall, Blythe realizează un veritabil portret al satului englezesc, surprinzând magistral efortul oamenilor crescuți într-o cultură cvasi-feudală de a se adapta la revoluția tehnologică și socială a anilor 1960.
Blythe, a fost un solitar toată viața, mărturisind sincer că „nu a putut face față niciodată foarte multor oameni”, însă nu a dus lipsă de prieteni și apropiați care să îi țină companie. În cei 100 de ani de viață, dedicați în cea mai mare parte scrisului, a realizat o operă uimitoare care a cuprins deopotrivă poezie, povestiri și romane. Cu toate acestea, el s-a considerat mai mult un eseist. A fost editor la Penguin Classics timp de peste 20 de ani și a editat ediții din operele lui William Hazlitt și Thomas Hardy, printre alții.
În ciuda faptului că a părăsit școala la 14 ani, a avut parte de o solidă educație non-formală după al Doilea Război Mondial, când s-a angajat într-o bibliotecă publică. Acolo s-a îndrăgostit de romane, de poezie și mai ales de istorie, începând să scrie el însuși și să se întâlnească cu alți scriitori.
Ronald Blythe s-a descris pe sine ca fiind o persoană religioasă în mod natural încă de pe vremea când era doar un copil și străbătea distanțe lungi pe bicicletă pentru a vizita bisericile din estul Angliei. Asta explică de ce, mai târziu, avea să devină lector laic în Catedrala St Edmundsbury unde oficia slujbele de dimineață și de seară, botezuri și înmormântări. A făcut acest lucru în mod constant și în parohia Wormingford, menționată în „Word from Wormingford”/ „Cuvânt din Wormingford” – o rubrică săptămânală pe care a semnat-o în publicația Church Times – în care îmbina reflecțiile despre viața la țară cu cele despre liturghie. Asta explică de ce, pe parcursul cărții de față îl vom surprinde adesea pe scriitor căutând inspirație sau redactând predici, ori participând la botezuri și înmormântări.
„Aproape de natură” își are originea în rubrica săptămânală intitulată „Cuvânt din Wormingford” pe care Ronnie Blythe a semnat-o neîntrerupt între anii 1993 și 2017 în ziarul anglican The Church Times, fiind o antologie omagială lansată cu ocazia împlinirii a 100 de ani de viață ai scriitorului.
Mai mulți prieteni și admiratori ai acestuia au fost desemnați să aleagă câte o lună a anului și să facă o selecție de texte din scrierile lui Blythe referitoare la ea. Printre cei care au participat la realizarea antologiei de față s-au numărat: Arhiepiscopul de Canterbury, Rowan Williams, artistul Maggi Hambling și autorii Robert MacFarlane și Julia Blackburn.
„Cuvânt din Wormingford” era un fel de jurnal al vieții la țară, care îmbina reflecțiile autorului despre evenimentele neînsemnate care se petreceau în acest idilic cadru pastoral, cu cele despre liturghie. În ea își au originea mai multe cărți ale „celui mai mare trubadur din estul Angliei” (Richard Mabey) care a realizat în scrierile sale unele dintre „cele mai bune descrieri literare ale peisajului rural englezesc din secolul XXI” (Richard Mabey).
În „Aproape de natură” autorul îmbină cu o naturalețe extraordinară amintiri dragi din trecut cu pasaje izolate din Scriptură, vorbe de duh, însemnări din registrele parohiale vechi și tot felul de anecdote despre scriitori și artiști și aventurile lor.
Succesiunea lentă a anotimpurilor și lucrările agricole specifice fiecărei perioade a anului, anul bisericesc cu sărbătorile sale, viața satului cu ritmul ei liniștitor, toate au reprezentat obiect de studiu pentru Ronald Blythe, recunoscut drept unul din cei mai mari scriitori britanici ai naturii.
Începând cu așternerea primei zăpezi din an, chiar în ziua de Anul Nou, și terminând cu colindele de Crăciun, cântate în biserica satului, volumul „Aproape de natură” ne invită să fim martori la viața simplă, trăită din plin, a satelor englezești. Cu un umor blând și un ochi foarte atent la detalii, Blythe meditează în numeroasele sale clipe de solitudine la cele mai diverse teme, precum: viața în general, belșugul, credința, literatura, arta, istoria, locul și rolul nostru în lume, și ne molipsește și pe noi cu această stare, oferindu-ne o multitudine de subiecte de gândire:
• Cruzimea lumii în care trăim:
„Este Ziua Sfinților Prunci. Cum poate un secol în care guvernele alese au bombardat, gazat și ars milioane de copii să vorbească despre copiii aceia de doi ani? La împărtășania de Crăciun, i-am rugat pe credincioși să nu Îl lase pe Prunc în biserica rece atunci când pleacă spre casele lor, ci să Îl ia cu ei.”
• Drama existenței umane deghizată într-o aparentă normalitate:
„Strămoșii noștri erau atât de dornici să observe cum trece lumea pe lângă locuințele lor, încât le-au construit cât mai aproape de drum. O căruță, un drumeț tânăr, pelerini, țigani, un negustor ambulant, o trăsură, o mulțime de copii, trecători cu care să-și petreacă timpul. Dacă locuiai la oraș, mai ales pe străzile cele mai aglomerate, bovindourile, ca niște loje de operă, ofereau o panoramă completă a dramei existenței umane.”
• Creația:
„De Septuagesima, predic despre cum Dumnezeu face ceva din nimic. A fost un gol și El l-a umplut. A fost întuneric și El l-a luminat. Asta înseamnă Creația.”
• Postul
„Postul Mare este un fel de fertilizare a spiritului. Este perioada în care trebuie să îi facem loc să crească. Deșertul său trebuie să înflorească. Cred că simplitatea, nu renunțarea la sine este cel mai bun ajutor în acest sens.”
• Fericirea:
„O, ce fericire să stai pe pământ, să simți soarele fierbinte pe piele, să vezi paginile fluturând în vântul călduț, să auzi veverițele alergând după nuci și să privești norii printre gene.”
• Îndestulare
„Sunt zilele de dinaintea Înălțării, dar având atâtea, inclusiv această ploaie, ce să mai îndrăznim să-I cerem lui Dumnezeu?”
Lunile se scurg astfel lent, fără ca nimic notabil să se întâmple. Însă chiar dacă nu se întâmplă nimic, simțim cum spiritul nostru se bucură de fiecare pagină… și crește. Așa că vei continua să citești pagină cu pagină, bucurându-te de frumusețea meditațiilor unui gânditor profesionist:
„Uneori, cred că Dumnezeu ne va întreba: „Cât despre lumea asta minunată a mea, de ce nu v-ați bucurat mai mult de ea?”. (Ronald Blythe, Aproape de natură)
Și pentru că s-ar putea să nu descoperi savoarea acestei cărți chiar de la primele pagini, te invit să te gândești la ea ca la o poveste de dragoste în care cei doi nu prea se plac la început, dar care descoperă în timp că sunt suflete pereche…
La începutul cărții, iarnă fiind, autorul își petrece cea mai mare parte a timpului în interior și ne invită în spațiul lui intim, lăsându-ne să urmărim ritmul lent în care se scurge viața unui scriitor. Nimic nu e URGENT!, nimic nu TREBUIE!, nimic nu ARDE!. Viața e bună și blândă și toate lucrurile au răbdare să le vină rândul în cel mai firesc mod.
Activitățile lui cotidiene sunt: scrisul, lectura, meditația, vizitele pe care i le fac apropiații sau în care merge el însuși, cursurile la care participă sau predicile pe care le ține și sursele sale de inspirație pentru acestea.
Dar iată cum își descrie autorul însuși existența liniară:
„Postul Mare înaintează cu greutate. Îl umplu cu banalități: corecturi și greblat. Îmi fac planuri, pregătesc mâncăruri neverosimile din frigiderul bine aprovizionat, ascult Gerald Finzi, scriu răspunsuri amiabile de refuz, discut despre Shakespeare cu pisica albă, îi pun imnuri matinale lui Meriel, îi dau de mâncare pădurarului, vorbesc despre alimentarea cu apă cu funcționarul din consiliu și găsesc primule.
Îi aud pe politicieni lăudându-se în gura mare, în timp ce echipa de fotbal din sat strigă în depărtare. Toate zgomotele au încetat. Un prieten drag pleacă la Dumnezeu la o vârstă impunătoare, iar la radio se aude Chopin, cel fără vârstă. Sâmbătă plecăm la Cambridge pentru conferința anuală a cititorilor, de la Selwyn College.”
Gândurile scriitorului, conversațiile cu alte personaje și introspecțiile lui abundă în trimiteri la diverse epoci istorice, personalități artistice și literare și la obiceiurile lor pe cât de neobișnuite pentru niște oameni comuni, pe atât de firești pentru niște artiști.
Dar descrierile naturii, acest Ianus cu o mie de fețe, sunt cele mai sclipitoare realizări ale acestei cărți, care ne va face un dor și o poftă nebune de a ne întoarce în mijlocul ei și de a o iubi și aprecia mai mult. Iată doar câteva fragmente:
„Soarele de Lăsata Secului s-a înălțat între frasin și generatorul lui Duncan, strălucitor ca un nasture. Mi-a aurit cana de ceai și s-a revărsat peste pisica albă care, ca de obicei, se uita pe fereastră, la mierle.”
„Primăvara a sosit luni. Mii de ghiocei din pădurea mea, care stăteau acolo închiși, în așteptare, s-au deschis. Cântecul păsărilor a devenit puternic și răsună ca un clopot. Din copacii goi s-a auzit o strigare veselă. Chiar și bărbații care scormoneau în mizeria moale ce trebuia să fie ecartamentul inferior, în căutarea unei scurgeri, păreau veseli.”
„Vântul de mai șuieră printre plopi și cârâie în horn. Ridică coama cailor, zburlește blana pisicilor și rotește în aer spirale de salcâm galben. Păsările dansează în văzduh. Este genul de vânt care te inspiră. Freamătă, dar nu taie prin arbuștii de laur, așa că pot citi la umbra lor.”
Autorul meditează la cât de puțini sunt astăzi credincioșii care mai citesc Biblia, la încălzirea globală, la frumusețea aproape desăvârșită a naturii care îl flatează cu compania ei, la post, la viețile apostolilor, la schimbarea anotimpurilor, la asemănările dintre Iisus și Buddha, la bătrânețe, la toamnă, la fericire, la existența banală a vreunei insecte, etc. impresionându-ne în mod deosebit prin faptul „că în câteva propoziții scurte reușește să transpună ceva din delicatețea trecătoare a prezenței sale în lume” și prin „modul în care se poate deplasa ușor ca o fantomă între trecut, prezent și chiar viitor” (Julia Blackburn).
Scurtele povestiri despre Thomas Hardy, Claude Monet, Arhimede, John Clare, Robert Bloomfield, Thomas Traherne, dar mai ales cele despre John Constable, renumitul pictor englez care s-a născut și a trăit în Suffolk, sau cele despre pictorul John Nash de la care Ronald Blythe a moștenit Bottengoms Farm, oferă un plus de savoare și de dinamism acestei antologii liniștitoare.
Evenimentele la care luăm parte sunt prilejuite mai degrabă de ciclurile naturii decât de oameni. Asistăm astfel rând pe rând la gerul năprasnic al iernii, la un cutremur major, la îmblânzirea vremii de către regele soare, la festivalul florilor, la mult așteptata sosire a primăverii, la căldurile greu de suportat ale verii, dar și la seceriș, cules, festivalul recoltei sau la căderea primilor fulgi de zăpadă, când se face din nou decembrie.
În tot acest timp, autorul se bucură din plin de frumusețea vieții lui rutiniere care înseamnă: scurte vizite (care i se fac sau pe care le face), scris, corectat, documentat pentru predici sau pentru vreun alt material scris, momente de amuzament pe seama motanului său Max, lungi clipe de meditație pe seama lumii în care trăim, înmormântări, botezuri, vecernii sau utrenii sau momente de leneveală pur și simplu, întrucât statutul de liber profesionist îi permite acest lucru.
Autorul punctează cu conștiinciozitate marile sărbători de peste an și ne deslușește semnificațiile lor, și astfel, vrăjiți de frumusețea tihnei rurale și de reflecțiile încântătoare ale autorului, lunile se scurg ușor: ianuarie, februarie, martie, aprilie, etc. până revine decembrie cu sărbătorile lui și buna dispoziție generată de acestea.
Anul trece într-o clipă parcă și la fel se va întâmpla și cu cel ce va veni, și cu următorul, și cu următorul… și așa se va scurge viața noastră toată lăsându-ne în final nedumeriți: Asta a fost tot? A trecut parcă într-o clipă…
Ronald Blythe este mai optimist în privința sfârșitului de an, împrumutând o idee de la confratele lui pe care l-a admirat atât de mult, Albert Camus:
„Ultima seară din an. Descoperirea lui Albert Camus: „În adâncurile iernii, am învățat că în mine este o vară invincibilă.”
O lectură aparte…
Te invit să o citești, să-i savurezi paginile și te gândești la ea ca la o carte „caldă, amuzantă și emoționantă” (Sunday Times) care poate schimba soarta unei după-amiezi mohorâte de weekend.
Mai mult
