Drumul de sare
PRODUS FIZIC
Poate fi achiziționat și cu plata ramburs. Se livrează prin curier.
- Stoc: În stoc
- Stoc: În stoc furnizor
- Termen de livrare 5 - 10 zile lucrătoare
- Stoc: Indisponibil
Drumul de sare / The salt path de Raynor Winn este un roman captivant, inspirat dintr-o poveste reală, care ne demonstrează încă o dată că viața vine în viteză peste noi cu răsturnări copleșitoare de situație pentru care nu suntem niciodată pregătiți. Liniștea și stabilitatea de care ne bucurăm la un moment dat pot dispărea peste noapte, chiar și dintr-o neatenție, așa cum este cazul protagoniștilor acestui roman, iar tot ce ne rămâne de făcut ulterior este să ne adaptăm, să ne reinventăm, să ne recalibrăm și să reînvățăm să trăim în noul scenariu…
Povestea adevărată a lui Moth și a lui Raynor Winn a stârnit încă de la apariția ei, în anul 2018, un interes enorm atât din partea cititorilor obișnuiți, cât și din partea criticilor. Dacă dai o simplă căutare pe Google după titlul cărții, motorul de căutare îți va returna peste 100 de milioane de răspunsuri. Pe Amazon Marea Britanie cartea are peste 37.000 de recenzii de la cititori, majoritatea pozitive și cam tot atât de multe și pe Amazon Statele Unite ale Americii. Succesul ieșit din comun al cărții se datorează faptului că povestea are toate ingredientele unei scrieri de succes: este reală, stârnește compasiune și empatie, prezintă o soluție ieșită din comun pentru o problemă gravă, descrie pas cu pas o călătorie lungă, plină de provocări, al cărei sfârșit nu este câtuși de puțin previzibil, implică pierdere, suferință, dramă, dar și o abordare optimistă a dificultăților pe care viața ni le scoate la un moment dat în cale, o abordare pe care, probabil, ne-am dori să o putem avea cu toții în fața problemelor noastre.
Iată mai jos doar o parte dintre izbânzile acestei cărți:
• A devenit bestseller Sunday Times, în septembrie 2023;
• A câștigat premiul RSL Christopher Bland Prize în 2019;
• A fost finalistă în 2018 pentru premiul Costa Biography Award;
• A fost inclusă în topul The Guardian pentru cele mai bune cărți ale verii;
• A fost numită de The Times „cea mai inspirațională carte a anului”.
Povestea îi are în centrul atenției pe Moth și Raynor Will care se bucurau de o viață tihnită și liniștită la ferma lor din Țara Galilor, când, un tzunami a venit fără milă peste ei, luând cu el tot ce aveau mai scump: ferma pe care o restauraseră cu drag și o transformaseră într-o afacere profitabilă de familie și sănătatea lui Moth, diagnosticat cu o boală incurabilă. Trebuie să recunoaștem că nu la asta te aștepți la 50 de ani, vârsta protagoniștilor noștri, după o viață de muncă și sacrificii…
Cum au ajuns aici? Deși sună ciudat, vinovatul a fost un prieten. Un prieten care îi convinsese cu ani în urmă să investească într-o companie. Când afacerea a eșuat, cei doi au fost informați că prin contractul pe care îl semnaseră se angajaseră să plătească datoriile. Prin urmare, în ciuda eforturilor pe care le-au făcut pentru a-și demonstra nevinovăția în instanță, în cele din urmă și-au pierdut atât casa, cât și terenul pe care îl dețineau. Întâmplarea a făcut ca la o zi după aflarea veștii că își pierduseră casa și afacerea care le asigura traiul de zi cu zi, să afle și diagnosticul lui Moth: degenerare corticobazală, o boală neurologică incurabilă care avea să îi afecteze treptat capacitatea de a vorbi, de a înghiți, de a se mișca, dar și judecata și memoria.
Ce ar face oricare dintre noi în momentul în care ar rămâne fără casă și fără nicio sursă de venit și ar afla că partenerul lui de viață este pe moarte?
Ceea ce pentru foarte mulți dintre noi reprezintă un răspuns prea greu de dat, și e și normal din moment ce nu mulți oameni se pricep să iasă cu grație din „fundăturile” vieții, pentru Moth și Ray a fost o decizie luată într-o secundă, care a părut pe moment convenabilă pentru amândoi. Ideea i-a fost inspirată lui Raynor de o carte pe care o citise la 20 de ani, despre un bărbat care a străbătut pe jos toată Coasta de Sud-Vest, împreună cu câinele lui.
Cartea se intitula „Five Hundred Mile Walkies”. Așa cum a reușit acel bărbat, aveau să reușească și ei, ghidați de „Micul ghid esențial al lui Paddy Dillon/ Walking the South West Coast Path: National Trail From Minehead to South Haven Point, un ghid de călătorie cu informații foarte detaliate și foarte cuprinzătoare despre toate lucrurile minunate pe care aveau să le întâlnească pe acest traseu.
Și apropo de frumusețea de neegalat a Coastei de Sud-Vest a Marii Britanii, încercați să vă găsiți timp pe parcursul lecturii să căutați imagini pe Google cu minunatele localități străbătute de Raynor și Moth. Veți descoperi astfel unele dintre cele mai pitorești locuri de pe Pământ, și cine știe, e posibil să vă vină astfel și noi idei de vacanță…
Coasta de Sud-Vest este o regiune însorită situată în sud-vestul Angliei, cuprinzând zona de coastă din comitatele Devon, Cornwall și Dorset. Aici veți găsi pe lângă unele dintre cele instagramabile peisaje, plaje frumoase, sate istorice și trasee de drumeție spectaculoase. Traseul Coastei de Sud-Vest, este lung de aproximativ 1000 de kilometri, având ca punct de plecare Minehead (Somerset) și ca punct de finish Poole în Dorset.
Raynor Winn este autoarea și protagonista cărții de față, reușind prin stilul ei simplu, extrem de sincer și foarte autentic să cucerească inimile a sute de mii de cititori încă de la prima ei carte, „The Salt Path”, care a staționat aproape doi ani în topul celor mai bine vândute cărți The Sunday Times. Succesul primei cărți a justificat scrierea celei de-a doua, „The Wild Silence”, cele două titluri vânzându-se până în momentul de față în aproape un milion de exemplare. Raynor Will este și autoarea cărții „Landlines” în care povestește întâmplări și impresii din timpul parcurgerii pe jos a unui traseu de 1000 de mile, din Scoția, până la Traseul Coastei de Sud-Vest.
Cartea „The Salt Path/ Drumul de sare” va fi ecranizată de regizoarea britanică Marianne Elliott, care debutează cu această ocazie în cinematografie. Scenariul filmului este semnat de Rebecca Lenkiewicz. Rolurile lui Raynor și cel al lui Moth vor fi interpretate de Gillian Anderson, respectiv Jason Isaacs. Se preconizează ca filmul să fie lansat în cinematografe până la sfârșitul anului 2024.
Iată mai jos o parte din povestea lor, lăsându-vă plăcerea de a descoperi singuri deznodământul:
PARTEA ÎNTÂI: ÎN LUMINĂ
Te-ai gândit vreodată în ce condiții o femeie de 50 de ani și soțul ei, cam de aceeași vârstă, ar pleca într-o călătorie lungă pe jos de peste 1000 de kilometri?
Ei bine, un posibil răspuns ni-l dau Moth și Raynor care au luat această decizie după ce și-au pierdut casa, ferma și tot ce construiseră împreună timp de 30 de ani, și mai ales, după ce au aflat că Moth este grav bolnav și că nu se știe cât va mai avea de trăit. În aceste condiții, Țara Galilor nu mai era locul prietenos pe care îl numiseră până atunci casă și ce motive ai putea avea să stai într-un loc care îți stârnește numai amintiri neplăcute? Prin urmare, pornesc la drum, drumul fiind cel mai bun antidot pentru loviturile pe care ni le dă viața la un moment dat, putând vindeca rănile sângerânde ale unui prezent dureros.
Tot aici aflăm și cum s-a înfiripat povestea de dragoste dintre Moth și Raynor, o iubire care pare că a devenit și mai puternică după 32 de ani în care au împărțit bune și rele și au realizat tot ce și-au propus împreună. S-au cunoscut
la 18 ani când Raynor l-a zărit pe Moth înmuind un baton de Mars într-o cană cu ceai. Această imagine a fermecat-o. După ce și Moth a remarcat-o în cele din urmă pe Raynor, cei doi au fost de nedespărțit. Când s-au maturizat, au renovat o fermă din Țara Galilor, au crescut legume și găini și doi copii și au construit o casă de oaspeți în care turiștii de pretutindeni puteau veni să vadă cum trăiesc.
În ceea ce privește decizia de a parcurge pe jos traseul Coastei de Sud-Vest, ceea ce au crezut inițial că va fi o călătorie ușor de realizat, urma să se dovedească de fapt un traseu dificil și anevoios, echivalând cu urcarea pe Muntele Everest de aproape patru ori. Traseul presupune parcurgerea a peste 1 000 de kilometri pe o potecă nu mai lată de 30 de centimetri și zile și nopți la rând petrecute în sălbăticie. În plus, Moth avea dureri îngrozitoare din cauza afecțiunii de care suferea. Însă nimic nu-i poate opri pe oamenii puternici atunci când își pun ceva în minte…
PARTEA A II-A: TRASEUL COASTEI DE SUD-VEST
Prima oprire a celor doi este în Yeovil, localitatea în care își lasă mașina, la prietena lor Jan. În drum spre Yeovil, fac o oprire la Heavenly End, unde participă la o ședință de vindecare cu îngeri. În urma acestei „întâlniri cu îngerii”, Moth se alege cu o durere de spate care îl ține două săptămâni. După ce îi trece durerea, Jan îi conduce pe Raynor și pe Moth la autobuzul care avea să îi lase în Minehead, punctul de plecare al călătoriei lor.
Întâlnirea cu un alt cuplu care urma să facă același traseu ca și ei, îi face să conștientizeze cât de nebunesc este curajul lor de a porni într-o astfel de călătorie cu atât de puține resurse.
Bugetul lor era de 48 de lire pe săptămână, bani pe care îi primeau ca ajutor de la guvern ca urmare a faptului că își pierduseră toate sursele de venit. Prin urmare, fiecare ban trebuie drămuit cu grijă.
În prima lor zi de călătorie pornesc din orașul Minehead și ajung până în Parcul Exmoor, deasupra Canalului Bristol. La lăsarea întunericului își montează cortul și încearcă să doarmă, dar frigul e greu de îndurat, iar gândurile despre cum arată noua lor viață, lipsită de orice perspectivă pentru moment, fac și mai grea relaxarea, pentru a-i permite somnului să se instaleze. Cu Moth sforăind zgomotos, bucuros că în somn scăpa de dureri, și Raynor zvârcolindu-se toată noaptea, trece prima noapte a călătoriei lor.
Următoarea zi va aduce un pic de speranță pentru cei doi. Un orb întâlnit pe traseu le spune profetic:
„— O să vedeți multe lucruri, lucruri uimitoare, și o să vă confruntați cu multe piedici și probleme pe care veți crede că nu le puteți depăși. A întins un braț și a pus mâna pe Moth. Dar le veți depăși, veți supraviețui și asta vă va face mai puternici.”
În a treia zi a călătoriei ating prima lor bornă, nordul Devonului. Își urmează propriul ritm, fără a se forța prea mult și fără a tărăgăna prea mult. Nu se stresează și totuși ajung să își atingă obiectivele:
„— Noi avem un plan?
— Sigur că avem. Mergem până ne oprim din mers și poate că, pe drum, găsim și noi un viitor.
— E un plan bun.”
Următoarele puncte pe care le bifează sunt: Combe Martin, Woolacombe și Braunton, de unde iau autobuzul spre Barnstaple, și apoi spre Westward Ho!
În drum spre Greencliff starea de sănătate a lui Moth se înrăutățește și acesta se prăbușește la pământ. Pe Raynor o copleșesc mustrările de conștiință, gândindu-se:
„Și dacă, prin această călătorie nebunească, am accelerat evoluția bolii? Ar fi fost numai vina mea. La urma urmei, medicul ne spusese: „Nu vă obosiți, nu mergeți prea mult și fiți atent la scări”. Singurul lucru la care m-am gândit în acele zile în care am planificat aventura noastră a fost să plecăm din Țara Galilor, să fugim, să uităm că ne pierduserăm casa, că familia noastră era împrăștiată în toată țara, că Moth era bolnav. Odată, am ascultat o conferință ținută de Stephen Hawking, care spunea: „Trecutul ne spune cine suntem. În lipsa lui, ne pierdem identitatea”. Poate că încercam să-mi pierd identitatea, ca să pot inventa una nouă.”
După atâtea zile petrecute pe drum, Ray și Moth își dau seama că nici măcar nu reușiseră să discute despre marea lor problemă, pe care o evitau cât se putea de mult: Ce vor face când călătoria lor se va termina?
Între timp, ajung la Clovelly, unde, în ciuda tuturor lucrurilor care le lipsesc, cei doi se simt din nou fericiți:
„Fără casă, pe jumătate morți, însă paradoxal, în momentul acela, plini de transpirație și deshidratați, eram, într-un fel timid și reticent, fericiți. Ce norocoși eram!”
Cu fericirea-n suflet și durerea-n oase călătoria lor continuă prin Hartland Point, ajungând în cele din urmă la Kernow, numele local al Cornwallului. Constată astfel că coasta nordică a Devonului se sfârșise sub picioarele lor, lăsând locul unui nou ținut care se deschidea spre vest și dispărea la orizont.
PARTEA A TREIA: CALEA VÂNTULUI
În drum spre Bude, în timp ce erau profund însetați pentru că nu mai aveau de ceva vreme nicio picătură de apă, cei doi întâlnesc un binevoitor pe nume Grant, care se oferă să îi găzduiască. La Grant fac duș, un lux pe care și-l permit doar o dată la câteva zile, mănâncă pe săturate și beau bere și vin. În felul acesta mai uită puțin de situația lor: doi oameni care până mai ieri aveau tot ce le trebuia, acum trăiesc asemenea persoanelor fără adăpost, îndurând o igienă puțin spus precară, foamea și mai ales setea, care poate deveni cumplită în peisajul sărat al Coastei de Sud - Vest.
Călătoria continuă prin: Widemouth, Crackington Haven, Boscastle, Rocky Valley, Tintagel, unde plutesc în aer legendele despre Regele Arthur, Trebarwith Strand, Port Isaac, Polzeath, Padstow, Harbour Cove, Trevose Head, Harlyn Bay, Trevelgue, Newquay, St Agnes Head, Perranporth, St Ives.
La St Ives acceptă să li se citească în cărți de tarot și câștigă niște bani suplimentari după ce Moth recită pe stradă un fragment din Beowulf.
Dragostea lor, nealterată de trecerea timpului, modul tacit în care se înțeleg fără a rosti prea multe cuvinte, liniștea și seninătatea lor în ciuda situației critice în care se află, mizeria cruntă pe care o îndură fără a se sinchisi prea mult, replicile pe care le dau (sau nu le dau) celor pe care îi întâlnesc în cale și care îi descurajează de cele mai multe ori sau le râd pur și simplu în față, te vor face să te atașezi din ce în ce mai mult de acești doi oameni în locul cărora s-ar fi putut afla oricare dintre noi.
PARTEA A PATRA: MURE UȘOR SĂRATE
Această parte a călătoriei începe în Godrevy, continuă cu Tinner’s Arms, Gurnard’s Head, Pendeen, Cape Cornwall... și se încheie în Land’s End, capătul pământului, care marchează sfârșitul unei călătorii pe jos de peste 400 de kilometri parcurși în cele mai grele condiții.
„Peste 400 de kilometri de dureri, extenuare, foame, nopți în aer liber și climă sălbatică erau în urma noastră. Puteam să ne urcăm în autobuz și să plecăm, să ne întoarcem în Țara Galilor, care era pământul nostru, să ne înscriem pe lista de așteptare a primăriei pentru o locuință socială și să găsim un camping ieftin pe perioada iernii. Moth mă ținea de mână când ușile autobuzului s-au închis.”
Însă odată ce au ajuns în acest punct pe care l-au așteptat atât de mult, nu s-au mai putut opri. Au continuat să meargă (de data aceasta fără nicio țintă) căci drumul devenise între timp casa lor, siguranța lor, viața lor...
Realizau totodată, cu fiecare zi ce trecea, că nu vor mai putea continua să trăiască fără acest contact intim cu ceea ce este mai autentic și mai valoros pe această lume:
„Pierduserăm totul în afară de copii și de noi înșine, însă aveam iarba umedă și ritmul mării ce se izbea de stânci. Puteam supraviețui cu atât? Știam răspunsul, dar nici să renunțăm la toate acestea și să ne întoarcem în lumea civilizată nu părea să fie răspunsul.”
Călătoria continuă cu superbele: Fowey, Polruan și cu întrebarea care îi macină: Unde își vor petrece iarna, în condițiile în care frigul de pe coastă devenea din ce în ce mai neîndurător?
Ce se va întâmpla cu Moth, care nu poate să nu se gândească la moarte știind că afecțiunea de care suferă nu are leac:
„— Atunci când va veni momentul, sfârșitul, vreau să mă incinerezi. Pentru că vreau să mă păstrezi într-o cutie, undeva, și apoi, când va fi să mori, copiii să te pună înăuntru și pe tine, să ne amestece și să ne arunce undeva. Împreună. Pot să ne arunce pe coastă, în bătaia vântului, ca să găsim orizontul împreună.”
Vor mai pleca la drum și după ce iarna lungă va trece cu frigul și vânturile ei?
Când vor luat sfârșit temerile lor?
„Drumul parcurs ne oferise siguranță, un sentiment de securitate care venea din faptul că știam că mâine, și în ziua următoare, și în zilele care veneau după ea aveam să strângem cortul, să punem un picior în fața celuilalt și să mergem. Îmi era teamă și, cu toate că nu îmi spusese, știam că și lui Moth îi era. Nu doar de un viitor necunoscut într-un loc străin, printre oameni pe care încă nu îi cunoșteam, de dificultățile financiare pe care aveam să le întâmpinăm sau de aspectele practice ale unui nou început. Era o teamă mult mai mare și mai terifiantă. Când aveam să ne oprim din mers, în final, ca să începem să trăim din nou în lume, ce avea să se întâmple cu Moth? Întrebarea ne urmărea ca un stol de pescăruși care simțeau mirosul de ton pe care-l mâncam. Am campat mai sus de Wembury, nedorind să cotim și să ne apară Plymouth în fața ochilor.”
Vă invit să descoperiți singuri răspunsurile la aceste întrebări citind cartea și să vă încărcați cu energia pozitivă a celor doi protagoniști care, în ciuda sorții nefavorabile, știu să se bucure atât de simplu și atât de frumos… de viață.
P.S: Pentru cei care vor dori să afle ce s-a întâmplat între timp cu cei doi, căutați-i pe Google. Veți găsi mii de articole despre ei și felul cum a decurs viața lor după The Salt Path. (Atenție, căutarea trebuie dată în engleză, iar răspunsurile pe care le veți găsi vor fi aidoma)
Mai mult
