Jon Gabriel
Jon Gabriel are o diplomă de licență în științe economice la Wharton School, Universitatea din Pennsylvania. În timpul studiilor, a urmat și cursuri de biochimie și a desfășurat cercetări sub îndrumarea biochimistului de renume internațional, Dr. Jose Rabinowitz.
În 1990, Jon a început să se îngrașe aparent fără niciun motiv. În ciuda faptului că a urmat tot felul de diete, a continuat să se îngrașe, până ce, în anul 2001 a ajuns să sufere de obezitate morbidă, cântărind 186 de kilograme.
Pe 11 septembrie 2001, trebuia să zboare de la Newark la San Francisco, și, a avut noroc că nu s-a aflat la bordul zborului 93 al United Airlines, care a fost deturnat de teroriști. Această întâmplare fericită l-a marcat și l-a făcut să realizeze că viața este o oportunitate prețioasă care nu trebuie risipită. Astfel, a decis să înceapă să trăiască viața visurilor sale. De asemenea, a decis să își folosească toate abilitățile de cercetare și cunoștințele științifice pentru a înțelege și elimina adevăratele motive pentru care era gras.
Rezultatul a fost, fără îndoială, una dintre cele mai remarcabile transformări fizice din toate timpurile. Jon a pierdut peste 100 de kilograme fără dietă și fără intervenție chirurgicală, și, în mod uimitor, corpul lui nu trădează deloc faptul că ar fi fost vreodată supraponderal – un fapt care a uimit mulți profesioniști din comunitatea medicală.
Folosind abordarea care a funcționat atât de bine pentru el, îi ajută acum și pe alții care se află în situația în care a fost el, să piardă în greutate.