Listă autori

Autori

Tony Robbins

Tony Robbins este autor de bestsellere, antreprenor și filantrop, fiind adesea supranumit strategul de afaceri nr. 1 al Americii. Este solicitat adesea să ofere consultanță pentru unii dintre cei mai de succes oameni de pe planetă, de la atleți, artiști și CEO ai unor mari companii, și până la președinți de stat. Tony Robbins este președintele unui holding care înregistrează vânzări anuale de peste cinci miliarde de dolari. Prin acțiunile sale filantropice furnizează peste 100 de milioane de mese pe an persoanelor nevoiașe.

Tony Robbins și-a început cariera promovând seminariile motivaționale ale lui Jim Rohn. A învățat de la acesta că succesul și fericirea nu depind de cât de multe lucruri deține un om, ci de ceea ce face acesta cu resursele de care dispune în viața sa. Mai târziu, și-a dezvoltat munca în domeniul asistenței personale self-help. A învățat Programarea Neuro-Lingvistică (neurolinguistic programming) și Hipnoza Ericksoniană (Ericksonian hypnosis), după ce s-a pregătit sub îndrumarea lui John Grinder. În 1983, Anthony Robbins s-a deprins cu exercițiul pășirii pe cărbuni încinși, procedeu pe care l-a inclus în workshop-urile sale.

Prima sa carte importantă a fost publicată în 1987, cu titlul „Unlimited Power” (Putere nemărginită), unde Robbins vorbește despre sănătate și energie, depășirea temerilor, comunicarea persuasivă și consolidarea relațiilor personale. Următoarea sa carte care s-a bucurat de succes este „Awaken The Giant Within” (Trezește uriașul din tine), publicată în 1991. A folosit propria tehnică de condiționare neuro-asociativă, în încercarea de a oferi cititorilor câteva tehnici de dezvoltare personală. Seminarul de patru zile al lui Robbins, „Unleash the Power Within” (UPW), este considerat a fi cea mai importantă realizare a carierei sale. Seminarul se bazează pe un concept care prezintă modul în care oamenii de succes își depășesc temerile. 

Locuiește în Palm Beach, Florida.

Afișare 1 - 21 din 21
-30%
Adaugă în coș
-30%
Vezi mai mult