Pachet cărți Tony Robbins

(0) Scrie o recenzie
pachet carți
274,45 Lei PRP:392,07 Lei Salveaza 30%
Adaugă la favorite

Ce te-a emoționat astăzi? Ce ai aflat nou? Ai avut vreo discuție interesantă cu cineva? Te-ai mirat de ceva ce ai auzit, văzut, aflat? Te-a pus ceva pe gânduri și ai meditat o clipă la condiția ta? Dacă ai răspuns cu DA la cel puțin o întrebare, înseamnă că ai câștigat o zi din viață în loc să o pierzi pur și simplu definitiv. Dacă nu ți s-a întâmplat nimic din lucrurile enumerate mai sus, te invit la lectură. 


Asta pentru că scrierile lui Tony Robbins, care se autointitulează „antrenorul succesului” au capacitatea de a te emoționa, de a te pune pe gânduri, de a te face să te miri și totodată de a-ți transmite întotdeauna informații noi și interesante, vitale chiar. Cărțile lui sunt deopotrivă un remediu pentru cei care vor să umple acel gol interior care se mărește tot mai mult pe măsură ce suntem tot mai ocupați, dar și o sursă de inspirație puternică pentru cei care vor să atingă succesul pe plan financiar sau în oricare alt plan al vieții.


Pentru toți cei care au găsit mereu ceva interesant în cărțile sale, am creat acest pachet special, pe care ai acum ocazia să îl achiziționezi la un preț redus. Pachetul conține următoarele volume semnate Tony Robbins apărute la Editura ACT și Politon:



Forța vitală



Life Force ‒ cea mai recentă carte a lui Tony Robbins ‒ vorbește despre cele mai noi descoperiri științifice din domeniul medical care te pot ajuta să dobândești mai multă forță și energie, să previi bolile și să te menții sănătos timp îndelungat.


Într-o lume în care problemele medicale sunt privite cu frică și neîncredere, este din ce în ce mai greu să găsești sfaturi practice în care să poți avea încredere. Din fericire, astăzi, doctori și oameni de știință renumiți din domeniul medicinei regenerative dezvoltă instrumente de diagnostic și terapii sigure și eficiente care pot pune capăt acestor temeri.


Tony Robbins ‒ strategul de viață și de afaceri numărul 1 în lume ‒ te va familiariza cu o parte dintre ele în Life Force. În acest scop, el a reunit în cele peste 600 de pagini ale cărții, opiniile și descoperirile revoluționare a peste 100 dintre cei mai apreciați medici la nivel mondial, o serie de studii de caz impresionante despre oameni care s-au vindecat de unele dintre cele mai grave boli cu ajutorul noilor tratamente, dar și uimitoarele progrese înregistrate astăzi de medicina de precizie, care ne pot ajuta să ne îmbunătățim durata și calitatea vieții. 


Ideea cărții s-a născut din propria experiență de viață a lui Tony Robbins. Astfel, după ce i s-a spus la un moment dat că problemele de sănătate cu care se confrunta erau ireversibile, el a recurs la medicina regenerativă care l-a ajutat nu doar să se vindece, dar chiar să devină mai viguros ca înainte. 


Life Force îți va arăta ce să faci pentru a avea mai mută energie, a-ți întări sistemul imunitar și a-ți da înapoi ceasul biologic. Tocmai de aceea, acest volum se adresează unei categorii largi de cititori, de la cei interesați de ultimele descoperiri din domeniul cercetării medicale, până la cei care vor să se vindece de diferite boli sau doar să se bucure de mai multă vitalitate. Tu din ce categorie faci parte?


Trezește uriașul din tine 




Trezește uriașul din tine / Awaken the Giant Within de Tony Robbins este o carte care îți aduce aminte de visul tău, oricare ar fi acesta. Visul acela pe care l-ai uitat între timp pentru că te-ai lăsat copleșit de toate responsabilitățile cu care te-a delegat viața. Așadar, e timpul să-ți împlinești visul! Cartea lui Tony Robbins are menirea de a te ajuta pe acest drum oferindu-ți motivația și instrumentele necesare, și, mai presus de toate, amintindu-ți că, în adâncul tău zace un uriaș capabil să facă orice, doar că, trebuie mai întâi să îl trezești.


Tony Robbins îți dezvăluie prin intermediul acestei cărți secretele stăpânirii de sine, ajutându-te ulterior să descoperi care este adevăratul scop al vieții tale și să preiei controlul asupra ei. Multe din conceptele acestei cărți se regăsesc în cursul susținut live de Tony Robbins, intitulat Date with Destiny (Întâlnire cu destinul). 


Autorul îți oferă instrumentele fundamentale pentru a-ți modela viața prin luarea de decizii și te convinge prin exemple concrete că nu contează de unde începi, ceea ce contează cu adevărat sunt deciziile pe care le iei cu privire la unde vrei să ajungi, pentru că destinul tău este modelat de momentele în care iei decizii.


Sau, mai pe scurt:


„Din această carte vei învăța o serie de strategii simple și specifice pentru a aborda cauza oricărei dificultăți și a o modifica cu un efort minim.”


Putere nemărginită 




Putere nemărginită / Unlimited Power de Anthony Robbins este cartea care poate reprezenta începutul transformării tale. O carte suculentă, plină de idei, citate și povești de viață care te hrănesc, te pun pe gânduri, îți spun mereu ceva ce ai nevoie să auzi, și totodată, te fac să te simți cu fiecare pagină mai aproape de ceea ce ai vrea să fii sau să devii. O carte în legătură cu care vei simți că te corectează din mers, fără a te certa sau a te trage de urechi. O carte la finalul căreia vei avea acea reacție pe care o ai de obicei la filmele bune, îți va părea rău că s-a terminat. O carte pe care să o faci cadou tuturor celor pe care îi iubești.


În Putere nemărginită, pornind de la exemplul personal, autorul vrea să te învețe să dobândești succesul, oferindu-ți un manual de dezvoltare umană care cuprinde competențele și strategiile de care ai nevoie pentru a te schimba mai repede decât ai fi crezut că e posibil. O carte care îți vorbește despre succes, despre cum poți să îl atingi, despre instrumentele de care ai nevoie pe acest drum, care îți oferă totodată o mulțime de povești de viață de succes. O carte care, la 30 de ani de la prima ediție, rămâne încă foarte actuală și foarte utilă.


O carte care te face să conștientizezi faptul că:


„În vremuri de schimbare, cei care continuă să învețe moștenesc lumea, iar cei care se opresc din învățat se vor găsi perfect pregătiți pentru o lume care nu mai există.” – Eric Hoffer


Mesaje de la un prieten 


Mesaje de la un prieten / Notes from a friend de Tony Robbins este o carte care ne reamintește ce puteri nebănuite ascundem în noi, chiar dacă aparent părem slabi și vulnerabili. Scrisă cu inteligență și sensibilitate, cartea te emoționează și te ambiționează în aceeași măsură. Ea poate fi un bun punct de plecare pentru toți cei care aveau nevoie de un nu știu ce, de un ceva anume, pentru a-și depăși starea de confort și a porni spre realizarea marilor visuri. „Mesaje de la un prieten” este o altă carte de Tony Robbins și probabil că această recomandare este suficientă pentru mulți dintre voi pentru a o citi.


Tony Robbins pare menit să inspire oamenii. Chiar și biografia lui e o lecție de viață în sine. Înainte de a fi devenit antrenorul motivațional, instructorul financiar, autorul de cărți de dezvoltare personală și liderul consacrat al domeniului self help pe plan mondial, care este astăzi, Tony Robbins a fost un om simplu, greu încercat de viață. Provenind dintr-o familie dezorganizată, părinții lui au divorțat când el avea doar 7 ani, crescut de o mamă care s-a recăsătorit de mai multe ori, Tony Robbins își descrie viața de familie ca fiind „haotică” și „abuzivă”. A fost nevoit să lucreze încă de mic pentru a ajuta la creșterea fraților lui mai mici, a plecat de acasă la doar 17 ani și s-a angajat ca portar. Pare incredibil astfel că cel care a creat sistemul numărul 1 de dezvoltare personală și profesională din lume, Personal Power (Putere personală) are doar un liceu terminat. A început să țină în schimb discursuri motivaționale încă de la vârsta de 17 ani, iar asta s-a transformat mai târziu în sursa lui de venit și în menirea lui. 


„Mesaje de la un prieten” reprezintă, pentru cunoscătorii lucrărilor lui Tony Robbins o variantă prescurtată a volumelor „Putere nemărginită” și „Trezește Uriașul din Tine”. Un fel de „memento al principiilor fundamentale necesare pentru a reuși cu adevărat să îți creezi și să te bucuri de o viață de calitate”.


De neclintit 




De neclintit / Unshakeable de Tony Robbins este lectura ideală pentru cei care doresc să cunoască „principiile de bază ale mașinăriei financiare fără a petrece ani întregi studiind economia și curentele gândirii economice” (Eusebiu Burcaș). Cartea este un excelent manual de investiții care se adresează atât începătorilor, cât și oamenilor de afaceri experimentați, fiind totodată un îndemn pentru generația Y de a intra în joc și a investi la bursa de valori, pentru că astfel, consideră Robbins, vor avea șansa de a-și îmbogăți viața. De neclintit nu este o carte pentru timpul liber, ci mai degrabă un manual pentru a deveni liber, pentru că își propune să îți redea libertatea financiară. De neclintit este în același timp și o valoroasă lectură motivațională menită să te ajute să găsești mereu în viață perspectiva corectă.


Tony Robbins explică în De neclintit pe înțelesul tuturor complexitatea pieței financiare din ultimii ani și atrage atenția asupra capcanelor pe care orice investitor începător ar trebui să le evite: teama și comisioanele. În ceea ce privește termenii din domeniul financiar, cartea reprezintă un instrument excelent de învățare, pentru că îi explică într-un mod foarte accesibil pentru oricine. Vei înțelege așadar ce sunt: fondurile speculative, fondurile mutuale, fondurile de indici, corecția, piața în scădere, acțiunile, obligațiunile, activele exotice, fondurile de investiții imobiliare, fondurile cu capital privat, ș.a.


Banii. Stăpânește jocul. 7 Pași simpli spre libertate financiară 




Banii. Stăpânește jocul. 7 Pași simpli spre libertate financiară / Money. Master the Game de Tony Robbins este un ghid care se adresează tuturor celor care vor să devină independenți din punct de vedere financiar și care vor să își asigure o bătrânețe liniștită, lipsită de grija banilor. Totodată, cartea lui Tony Robbins este și un valoros manual de educație financiară, mai ales pentru noi românii, care, potrivit Băncii Mondiale, ocupăm locul 122 din 143 de țări la capitolul cunoștințe financiare. În orice caz, indiferent cu cei vei rămâne după această lectură, bani sau doar cunoaștere, această carte te va face în mod sigur mai bogat.


Pentru cartea de față, Tony Robbins a depus o muncă de documentare asiduă, intervievând timp de șapte ani, 50  de oameni geniali în domeniul financiar, care au știut să câștige bani și în perioadele economice bune dar și în cele mai rele. 


„Dacă ai un miliard de dolari și ești nerecunoscător, ești un om sărac. Dacă ai foarte puțin dar ești recunoscător pentru ce ai, ești realmente un om bogat.”


O parte din secretele acestor miliardari realizați prin forțe proprii, laureați ai Premiului Nobel și titani ai finanțelor, pe care le poți folosi și tu pentru a face bani, le regăsești în această carte. Iar ele pot face diferența între „a te pensiona confortabil și a muri falit”. În plus, la sfârșitul cărții nu te vei mai simți un simplu amator în lumea finanțelor, semn că Robbins a reușit așadar ceea ce și-a propus cu această carte: să reducă lumea complexă a finanțelor la nivelul de înțelegere a unui public larg.


„Această carte este dedicată unui rezultat principal: să te aranjeze astfel încât să ai un venit pe viață fără să mai trebuiască să muncești vreodată. Libertate financiară reală.”


Mai mult
Etichete:  #Dezvoltare-personala
Detalii produs
ISBN: Pachet carti Tony Robbins
Editura ACT si Politon
Format: pachet carți
Greutate: 0.59 kg
Detalii despre autor

Tony Robbins este autor de bestsellere, antreprenor și filantrop, fiind adesea supranumit strategul de afaceri nr. 1 al Americii. Este solicitat adesea să ofere consultanță pentru unii dintre cei mai de succes oameni de pe planetă, de la atleți, artiști și CEO ai unor mari companii, și până la președinți de stat. Tony Robbins este președintele unui holding care înregistrează vânzări anuale de peste cinci miliarde de dolari. Prin acțiunile sale filantropice furnizează peste 100 de milioane de mese pe an persoanelor nevoiașe.

Tony Robbins și-a început cariera promovând seminariile motivaționale ale lui Jim Rohn. A învățat de la acesta că succesul și fericirea nu depind de cât de multe lucruri deține un om, ci de ceea ce face acesta cu resursele de care dispune în viața sa. Mai târziu, și-a dezvoltat munca în domeniul asistenței personale self-help. A învățat Programarea Neuro-Lingvistică (neurolinguistic programming) și Hipnoza Ericksoniană (Ericksonian hypnosis), după ce s-a pregătit sub îndrumarea lui John Grinder. În 1983, Anthony Robbins s-a deprins cu exercițiul pășirii pe cărbuni încinși, procedeu pe care l-a inclus în workshop-urile sale.

Prima sa carte importantă a fost publicată în 1987, cu titlul „Unlimited Power” (Putere nemărginită), unde Robbins vorbește despre sănătate și energie, depășirea temerilor, comunicarea persuasivă și consolidarea relațiilor personale. Următoarea sa carte care s-a bucurat de succes este „Awaken The Giant Within” (Trezește uriașul din tine), publicată în 1991. A folosit propria tehnică de condiționare neuro-asociativă, în încercarea de a oferi cititorilor câteva tehnici de dezvoltare personală. Seminarul de patru zile al lui Robbins, „Unleash the Power Within” (UPW), este considerat a fi cea mai importantă realizare a carierei sale. Seminarul se bazează pe un concept care prezintă modul în care oamenii de succes își depășesc temerile. 

Locuiește în Palm Beach, Florida.