Triggeri. Ediția a II-a

(0) Scrie o recenzie

ISBN978-630-303-179-8

Produs download (descărcabil)

Poate fi achiziționat online, prin Card bancar, SMS sau transfer bancar.  INSTRUCTIUNI DOWNLOAD 

eBook
34,30 Lei
Adaugă la favorite

Descriere

În calitate de coach pentru cei din funcții de conducere, timp de peste treizeci și cinci de ani am ajutat lideri de succes să-și schimbe comportamentul în bine pe termen lung. Deși aproape toți clienții mei întâmpină cu brațele deschise oportunitatea de a se schimba, la început unii sunt puțin reticenți. Majoritatea sunt conștienți de faptul că schimbarea comportamentului îi va ajuta să devină lideri, parteneri și chiar și membri de familie mai eficienți. Câțiva dintre ei nu sunt conștienți de asta.


Este greu să inițiezi schimbarea comportamentală, este și mai greu să o menții, și cel mai greu dintre toate este să o păstrezi. Voi merge până acolo încât să spun că schimbarea comportamentală în cazul adulților este cel mai dificil lucru pe care îl pot realiza ființele umane conștiente.


Dacă crezi că exagerez în privința dificultății, răspunde la aceste întrebări:

Ce vrei să schimbi în viața ta?

Ar putea fi ceva semnificativ, cum ar fi greutatea (o schimbare considerabilă), slujba (de asemenea, considerabilă) sau cariera (și mai importantă). Ar putea fi ceva minor, cum ar fi să-ți schimbi tunsoarea, să o suni mai des pe mama ta sau să schimbi culoarea pereților din sufragerie. Nu e treaba mea să judec ce vrei să schimbi.


• De cât timp se întâmplă asta?

De câte luni sau ani de zile te-ai trezit dimineața și ți-ai spus ceva asemănător cu: „Azi e ziua în care voi face o schimbare”?


• Cum funcționează asta?

Cu alte cuvinte, poți indica un anumit moment în care ai decis să schimbi ceva în viața ta și ai acționat pe baza impulsului, iar acest lucru ți-a adus satisfacție?


Cele trei întrebări se potrivesc cu cele trei probleme cu care ne confruntăm atunci când vrem să schimbăm ceva în viața noastră.


Nu recunoaștem că trebuie să ne schimbăm – fie pentru că nu suntem conștienți că o schimbare ar fi de dorit, sau, mai probabil, suntem conștienți, dar ne-am găsit o modalitate de a ne crea scuze elaborate care resping nevoia noastră de schimbare.

Dar veți afla în paginile cărții Triggeri cum vă puteți debarasa de convingerile adânc înrădăcinate care declanșează rezistența la schimbare.


Nu suntem conștienți de puterea pe care inerția o are asupra noastră. Dacă avem de ales, preferăm să nu facem nimic – aceasta fiind cauza pentru care bănuiesc că răspunsurile noastre la întrebarea: „De cât timp se întâmplă asta?” sunt formulate mai curând în termeni de câțiva ani, decât în termeni de câteva zile. Inerția este motivul pentru care nu începem niciodată procesul de schimbare.


E nevoie de un efort extraordinar pentru a înceta să facem ceva în zona noastră de confort (pentru că nu implică durere, e ceva familiar sau care chiar provoacă o oarecare plăcere) și să începem să facem ceva dificil care ne va face bine pe termen lung.


Această carte nu-ți poate oferi efortul necesar. Asta depinde de tine. Dar, printr-un simplu proces care accentuează structura și prin monitorizare, îți poate oferi impulsul de a începe în forță, care declanșează și susține schimbarea pozitivă.


Noi nu știm cum să efectuăm o schimbare. Există o diferență între motivație, înțelegere și capacitate. De exemplu, putem fi motivați să pierdem în greutate, dar ne lipsește înțelegerea valorilor nutriționale și abilitatea de a găti pentru a concepe și a menține o dietă eficientă. Sau poate fi invers: avem înțelegerea și capacitatea, dar ne lipsește motivația.


Unul dintre principiile centrale ale acestei cărți este acela conform căruia comportamentul nostru este modelat, atât în mod pozitiv, cât și negativ, de mediul nostru – și că o evaluare exactă a mediului poate face să crească nu doar motivația, capacitatea și înțelegerea procesului de schimbare, ci și încrederea noastră că putem efectiv să facem asta.



„Triggeri este harta obligatorie pentru a deveni persoana care meriți să fii! E ca și cum ai avea cel mai bun coach din lume ca mentor personal, cu povești consistente și cercetări inovatoare care-ți dau tocmai instrumentele practice de care ai nevoie pentru a-ți duce cariera la nivelul următor.” – Mark Thompson, autor al bestseller-urilor New York Times Admired (Admirat), Success Built to Last (Succes construit pentru a dura) și Now, Build a Great Business! (Acum, clădește o afacere excelentă!)

Mai mult
Etichete:  #dezvoltarepersonala
Detalii produs
ISBN: 978-630-303-179-8
Editura ACT si Politon
Format: eBook
Greutate: 0.28 kg
Detalii despre autor
eBooks
Download (PDF, mobi, epub, OPF): eBook