Permacultura permite un randament de cinci până la zece ori mai mare pe metru pătrat, păstrând în același timp ecosistemul intact. Dar dacă compania ar fi, de asemenea, un ecosistem fragil?
Subliniază importanța ideilor și a acțiunilor derivate din ele pentru a ne schimba viața și a ne împlini visurile, pentru că, este de părere autorul, o singură idee valoroasă ne poate aduce succesul, în timp ce convingerile greșite pot devia complet o persoană de la drumul său.
În această ordine de idei, „Asumă-ți controlul asupra vieții tale” dezvăluie cele cinci piese esențiale ale „puzzle-ului vieții”, oferindu-ne instrumentele esențiale pentru succes personal și profesional.
Pietro Trabucchi afirmă că reziliența poate fi cultivată prin voință și antrenament, și, inspirându‑se din experiențele marilor campioni, el ne oferă tehnici și metode practice pentru a deveni mai puternici în fața dificultăților.
Ceea ce mi-am dorit să transmit prin acest roman nu au fost atât detaliile unor vieți ale căror urme s-au pierdut în meandrele istoriei, cât o atmosferă, un context, o ascensiune antreprenorială cu adevărat formidabilă; și-apoi, un oraș, Milano, care în acei ani plini de efervescență de după Unificare a fost un laborator unic de creativitate și inovație, cel mai fertil mediu pentru a da naștere talentului fondatorilor unuia dintre cele mai recunoscute branduri din lume, aflat de peste 150 de ani în fața ochilor și pe papilele noastre gustative. - Silvia Cinelli
„Această carte este pentru visători, pentru oamenii care vor să descopere noi frontiere. Îmi doresc ca și tu să trăiești din plin fiecare zi, cu veselie, atenție și pasiune, știind că ești capabil de mai mult decât îți poți închipui.” (Wim Hof, Expunere)