Elixirul viselor: Povestea familiei Campari

Elixirul viselor: Povestea familiei Campari/ L'elisir dei sogni: La saga dei Campari de Silvia Cinelli este un roman seducător care ne poartă în Italia secolului al XIX-lea, la Milano mai exact, unde Gaspare Campari deschide celebra  Caffè Campari din Piața Domului, oferindu-le astfel unora dintre cele mai strălucite minți ale epocii, și nu numai lor, un punct de întâlnire și, poate… o sursă de inspirație. 

Și dacă ar fi să ne imaginăm trecutul ca pe un muzeu al timpului, ei bine, în vitrina alocată Italiei acestei epoci, în care Gaspare Campari oferea lumii un nou elixir al fericirii, îi putem admira pe: Giacomo Puccini căutându-și  inspirația pentru La Bohème (1893 și 1895); pe Giuseppe Verdi sărbătorind succesul operei La Traviata (1852-1853); pe Edmondo de Amicis, uitându-și manuscrisul celebrului său roman „Cuore: Inimă de copil” (1886), chiar în cafeneaua  domnului Campari; pe Gabriele D’Annunzio pregătindu-se să scrie o nouă pagină din celebrul său roman „Il piacere” (1889) sau pe celebrul fondator al ziarului Corriere della Sera, unul dintre cele mai importante și influente cotidiene din 
Italia, Eugenio Torelli-Viollier (1842–1900) bându-și cafeaua de dimineață.

Dar romanul ne oferă mai mult decât o frântură de sfârșit de secol XIX, făcând delicat trecerea în secolul XX, în care omenirea își pune toate speranțele, visând la o nouă eră fericită de progres și bunăstare, cu atât mai mult cu cât,  sfârșitul turbulent al secolului al XIX-lea îi perturbase profund liniștea și stabilitatea. Un roman despre geniu, creativitate și lupta pentru succes, dar și despre intrigi și drame familiale, inspirat dintr-o istorie reală, ce prinde  viață sub semnătura scriitoarei și scenaristei Silvia Cinelli.

Silvia Cinelli, scriitoare și scenaristă, a lucrat la numeroase seriale și proiecte de televiziune și a colaborat cu editurile Rizzoli și Endemol, printre altele. În 2016, a publicat la Editura Rai Eri cartea „Noi, Medici. Ascensiunea  unei familii la putere”.

Conform unei note adăugate de autoare la sfârșitul romanului, informațiile istorice, datele despre compania Campari și detaliile despre membrii familiei sunt reale. Totuși, aspectele legate de viața lor personală și emoțională sunt  ficțiune și exclusiv rezultatul imaginației Silviei Cinelli. Însă, pentru cititorii extrem de curioși, autoarea oferă în această notă finală a romanului câteva dezvăluiri în legătură cu membrii familiei Campari și realitățile de  necontestat dezvăluite în roman cu privire la viața lor.

Gaspare Campari a fost un „self-made man”, cum spun englezii, făcând o avere considerabilă din comerțul cu lichior, și ulterior din cafeneaua sa din Piața Domului, unde specialitatea casei era celebrul bitter în stil olandez, pe care  mulți îl numeau deja Bitter Campari. 

În paralel cu prezentarea acestei saga, autoarea ne introduce în atmosfera începutului de secol XIX, făcându-ne martori la evenimente cruciale care au schimbat istoria lumii. Ca de exemplu, introducerea în iarna anului 1882 în Piața  Domului din Milano a iluminatului electric, perceput în epocă ca un nou miracol al tehnologiei.

Cu această ocazie, cei care se ocupă de aprinderea felinarelor cu gaz le-au lăsat stinse și acum, în întuneric, toți freamătă de emoție.

Deodată, o explozie mută: impulsul electric ajunge la becurile care încep să lumineze singure. Din mulțimea orbită izbucnește un ropot de aplauze, se ridică pahare și se aud strigăte entuziaste. În această noapte învinsă de noua lumină,  este firesc să ai încredere într-un viitor strălucitor. (Elixirul viselor, Silvia Cinelli)

În timp ce toată lumea este fascinată de „miracolul” electricității, Davide, fiul de 15 ani al lui Gaspare, îi cere tatălui său să îl inițieze în știința creării lichiorului, lăsându-l să asiste în laborator la procesul de fabricare. Gaspare este foarte categoric însă în această privință: fiul cel mare, Giuseppe, avea să îl ajute în laborator, în timp ce Davide și Guido urmau să servească la mese în cafenea. Davide insistă, dezvăluindu-i că Giuseppe nici măcar nu era pasionat de lichioruri ca el, însă tatăl rămâne neînduplecat în decizia lui. Două zile mai târziu, Gaspare moare ca urmare a unui atac de cord, în urma lui rămânând cinci copii (în mare parte minori), o nevastă devastată de durere și  caietul său cu notițe, păstrat cu sfințenie în laborator, unde se aflau toate însemnările sale de o viață, de când era copil și făcea ucenicie la Cafeneaua Bass din Torino și până azi. Acest caiet (plin cu rețete) este comoara familiei Campari, iar conținutul său nu trebuie aflat de nimeni, cu excepția membrilor familiei.

După moartea subită a lui Gaspere Campari, soția lui, Letizia, preia cu fermitate afacerea, dar adevărata provocare vine odată cu succesiunea: care dintre fiii săi va duce mai departe moștenirea familiei? 

La trei ani de la moartea soțului ei, într-o dimineață de Paști, Giuseppe – fiul cel mare al familiei, care trebuia să ducă mai departe numele Campari - își anunță mama că vrea să renunțe la munca în laboratorul de lichior și să se facă  preot, cedându-i locul său fratelui mai mic, Davide.

Cum nu are de ales, iar Davide nu are niciun pic de instruire pentru meseria de lichiorist, Letizia decide să îl trimită la Bordeaux pentru a fi inițiat în această știință de Monseur Jourde, o mai veche cunoștință a familiei Campari.  Davide își vede astfel marele său vis de a deveni lichiorist aproape împlinit, în timp ce plecarea se va dovedi prilejul perfect pentru a afla dacă și femeia de care era îndrăgostit, Quintillia, îl iubea la rândul ei. 

În paralel cu povestea din prezent, autoarea derulează și un fir din trecut, din vremea când tatăl lui Davide, Gaspare, făcea primii pași în meseria de lichiorist, pe care avea să o practice cu pasiune toată viața. Ne întoarcem astfel cu  40 de ani în urmă și îl vedem pe Gaspare plecând la Torino să-și facă un viitor și lucrând ca ucenic prin diverse cafenele. Apoi, îl vedem cum preia, la Novara, Cafeneaua Prieteniei, fiind în același timp devastat de tragediile din viața  lui. Iar apoi, soarta îi surâde din nou, cunoscând-o pe Letizia, mama copiilor lui și femeia alături de care avea să își petreacă tot restul vieții. 

În ziua în care Letizia a intrat în cafeneaua lui, la Novara, a fost impresionat instantaneu. Nu era cea mai frumoasă fată pe care o văzuse vreodată, dar era fără îndoială cea mai roșcată și, mai presus de toate, emana o energie care parcă muta aerul din loc. Dar cum ar fi putut să-și imagineze atunci că ea îi va schimba destinul? (Elixirul viselor, Silvia Cinelli)

Ani mai târziu, Gaspare și noua lui familie se vor stabili la Milano, iar când va fi nevoit să schimbe locul primei cafenele cu unul mai central, se va simți responsabil să le ofere milanezilor ceva cu totul unic și special care să îi atragă mereu în cafeneaua sa. Gaspare va încerca tot felul de rețete și de combinații până va ajunge în cele din urmă la formula perfectă, dulce și amară, pe care o va numi „Bitter în stil olandez”, nu pentru că ar fi știut ceva despre Olanda, ci pur și simplu pentru că știa că „milanezilor le plac lucrurile exotice.”

La Bordeaux, Davide își face un bun prieten, în persoana lui Etienne, împreună cu care își va petrece sărbătorile de iarnă la Paris, unde descoperă viața boemă și se îndrăgostește irezistibil de cântăreața Leda Baroni. Fermecat de ea, renunță la promisiuni, la marea lui dragoste din Milano și la visul de a deveni lichiorist, hotărând să se bucure pe termen nelimitat de pasiunea care îl leagă de Leda. 

Leda și Davide vor fi treziți din visul lor de iubire de sosirea la Paris a lui Guido, fratele de 14 ani al lui Davide. Această vizită total neașteptată îl responsabilizează pe Davide, care decide să își conducă fratele mai mic înapoi la Milano. Iar odată cu reîntoarcerea la Milano, Leda va deveni un capitol încheiat din viața lui, deocamdată…

Davide își redescoperă pasiunea de lichiorist și înregistrează două mărci reprezentative pentru tată și fiu: Lichiorul Cordial, pe care el însuși l-a creat, și lichiorul Bitter Campari, creația de succes a tatălui său. 

Atitudinea lui Davide față de afaceri este una cât se poate de sănătoasă, acesta înțelegând că ori ține pasul cu vremurile, ori va dispărea rapid lăsând locul noilor branduri:

Fabricile, cu mașinile lor cu aburi și electricitatea, nu au schimbat doar metodele de producție, ci și modul de a face comerț: există mai multe produse disponibile și tot mai mulți oameni dispuși să le cumpere. Este un dans grandios care pune orașul în mișcare, o febră a consumului, o frenezie necontrolată. Moda se schimbă rapid, construiește averi din nimic sau le distruge cu aceeași viteză, iar în acest carusel amețitor trebuie să ieși în evidență, să te faci remarcat, dacă nu vrei să fii strivit. Acel mic spațiu pe o pagină de ziar este modul lui de a spune: iată-mă, sunt aici și vreau să intru în horă. (Elixirul viselor, Silvia Cinelli)

Sfârșitul anilor 1890 este o perioadă de plin avânt economic în Italia. Acum ne nasc mari branduri italiene precum Pirelli, Elvetica sau Atelierele Mecanice Stigler, în timp ce Campari devine un brand cunoscut și respectat în toată Italia. 

Davide decide extinderea celebrei lor cafenele de lângă dom, ocazie cu care aceasta va căpăta și o nouă personalitate, datorită statuii din marmură a unui amoraș călare pe un delfin, poreclită de clienți „Îngeraș”. „Îngerașul” devine astfel un punct de întâlnire popular printre milanezi și complicele nevinovat al iubirilor secrete și al intrigilor sentimentale rafinate.

Dacă în afaceri Davide pare că se descurcă de minune, inventând numeroase băuturi noi, precum: Lichior amar englezesc, Rachiu din vin muscat, Kinal, Sirop de Orz, Mentă Alpină Glacială, în ceea ce privește viața privată, aceasta va lua o întorsătură neașteptată, dacă nu chiar ciudată. Pe lângă cele două mari iubiri neîmplinite care îl vor bântui toată viața, Davide va trebui să facă față și unei tragedii familiale care îl marchează profund. Pe de altă parte, dorința lui de a face afacerea să crească tot mai mult și presiunea pe care o pune pe fratele său mai mic, Guido, vor transforma această relație în una conflictuală, alimentată mereu de orgoliile masculine ale celor doi.

Revolta din mai 1898, iscată pe străzile din Milano din cauza nemulțumirii oamenilor cu privire la condițiile grele de muncă și la prețurile mari ale alimentelor, va accentua și mai mult neînțelegerile dintre cei doi frați. Davide va fi nevoit să își accepte limitele, nu numai în relația cu Guido, ci și cu ceilalți oameni dragi din viața lui…

Banii, într-o măsură mai mare sau mai mică, deformează caracterul. Asta pentru că posesia lor ne poate da falsa impresie că suntem îndreptățiți să controlăm mai mult decât afaceri, mărfuri și oameni, care acceptă benevol să ne slujească, în schimbul unei sume de bani. 

Davide va trebui să recunoască că beția succesului de care s-a bucurat în afaceri l-a amețit într-atât, încât, a ajuns să manipuleze oameni și să le regizeze viețile după bunul său plac. Dar atunci când ai dreptate de cele mai multe ori, nu înseamnă că ai dreptate tot timpul. Sentimentele oamenilor nu pot fi manipulate, iar când o faci, riști să rănești, să distrugi, să produci răni nevindecabile și să fii părăsit.

De aceea, în plan personal Davide este departe de ceea ce se numește un om fericit. În ceea ce privește afacerile însă, se poate spune fără nicio umbră de îndoială că a reușit. Astfel, înțelegându-și foarte bine soarta, Davide merge mai departe pe un drum pe care singur și l-a ales:

Nu ai cum să treci prin viață și să rămâi întreg, se pierd bucăți pe drum, pe măsură ce înaintezi. Îți îndeplinești un vis și, dintr-odată, îți dai seama că nu mai ești aceeași persoană care l-a visat, privești în spate și nu mai este nimeni, dar nu poți să te întorci, poți doar să mergi înainte. (Elixirul viselor, Silvia Cinelli)