Ce-ar fi dacă o carte ar putea să-ți schimbe viața? Dar dacă, în loc să alegi tu cartea, cartea te-ar alege pe tine?
Librăria de la Miezul Nopții
- Produsul intră automat în contul de client după plata online
Librăria de la Miezul Nopții/ The Midnight Bookshopde Amanda James este o poveste despre puterea cărților, vindecare, speranță și posibilitatea de a-ți rescrie propria poveste – un roman pentru toți cei care au găsit, măcar o dată, într-o carte exact ceea ce aveau nevoie să audă. Asta pentru că, este de părere autoarea:
„Cărțile bune sunt ca revărsările sufletului uman. Ele pătrund în sufletul nostru, se cuibăresc în inimă și în minte, pentru ca noi să putem duce povestea mai departe cu noi pentru totdeauna. Uneori, poveștile noastre sunt imperfecte, iar alteori au finaluri tragice.
Ca să-ți rescrii povestea, spune „mulțumesc” unei cărți, personajelor, poveștilor minunate. Câteva cuvinte trebuie rostite din inimă, puse pe hârtie și așezate între pagini, împreună cu credința că, pentru a merge înainte, trebuie să te întorci la trecut. Nicio carte nu înseamnă nimic dacă nu este corectată cum trebuie – la fel și viața.”
Amanda James scrie încă din copilărie, când le-a cerut părinților să-i facă cadou de Crăciun o mașină de scris. Visul de a deveni scriitoare s-a împlinit în 2010, odată cu publicarea primei sale nuvele. În 2013 a renunțat la cariera didactică pentru a se dedica full-time visului ei.
Originară din Sheffield (Marea Britanie), Amanda locuiește astăzi în Cornwall, unde frumusețea și sălbăticia coastei îi inspiră poveștile. Își petrece timpul liber pe plajă alături de familia sa sau plimbându-se pe faleză, unde își imaginează noi subiecte pentru viitoarele ei cărți.
„Amintiți-vă, scumpilor, căutați mereu sens și bucurie într-o carte și lăsați-vă imaginația să devină realitate.”
Ce-ar fi dacă o carte ar putea să-ți schimbe viața? Dar dacă, în loc să alegi tu cartea, cartea te-ar alege pe tine?
În orășelul englezesc Truro, trei oameni care aparent nu au nimic în comun sunt atrași, fiecare în felul său, de o librărie misterioasă care își deschide porțile doar la miezul nopții. Jo, Adelaide și Kye se simt pierduți și captivi în propriile vieți, fiecare purtând răni despre care cu greu poate vorbi.
Jo, în vârstă de 21 de ani, este o tânără singuratică și pasionată de cărți, care își găsește refugiul în lumi imaginare. Relația dificilă cu părinții și sentimentul că nu este înțeleasă o fac să se simtă tot mai izolată. În același
timp, ea încearcă să înțeleagă un comportament pe care nici măcar ea nu și-l poate explica: obiceiul de a fura lucruri din magazine.
Adelaide, la 32 de ani, trăiește într-o căsnicie nefericită alături de un soț alcoolic și abuziv. Și-a pierdut treptat încrederea în sine și chiar și pasiunea pentru lectură, care cândva îi aducea bucurie. O simplă oprire la o bancă de alimente și un pliant despre o librărie misterioasă îi trezesc însă amintirea unei părți din ea pe care aproape o uitase.
Kye, cel mai tânăr dintre cei trei, are doar 18 ani și a fost nevoit să renunțe la școală și la propriile visuri după moartea tatălui său. Pentru a-și ajuta familia, ajunge să se implice în activitățile ilegale ale fratelui său, Leon,
simțindu-se astfel prins într-o viață pe care nu el și-a ales-o. Întâlnirea cu Adelaide și ideea misterioasei librării îi trezesc însă o speranță pe care credea că a pierdut-o cu mult timp în urmă.
Drumurile celor trei se intersectează în mod neașteptat, iar curiozitatea îi conduce, în cele din urmă, spre Librăria de la Miezul Nopții. Ascunsă pe străzile din Truro, librăria pare să li se arate doar celor care au cu adevărat nevoie de ea. În interior, cei trei descoperă un loc desprins parcă dintr-un vis: rafturi pline cu cărți, plante luxuriante, animale sculptate și o atmosferă în care timpul și spațiul par să funcționeze după alte reguli.
Aici o întâlnesc pe Fay Revil, custodele librăriei, o femeie enigmatică și excentrică, care pare să știe mult mai multe despre ei decât ar fi posibil. În loc să-i certe pentru că au pătruns fără permisiune, Fay îi invită să-și aleagă câte o carte, avertizându-i însă că lucrurile nu funcționează așa cum și-ar putea imagina:
Nu cititorul alege cartea, ci cartea își alege cititorul.
Jo alege Marele Gatsby, Adelaide – Oliver Twist, iar Kye – Zbor deasupra unui cuib de cuci. După cum vom vedea mai târziu, cărțile nu au fost alese întâmplător. Fiecare dintre cei trei începe să descopere în povestea pe care o citește
fragmente din propria viață, propriile temeri și propriile întrebări.
Fay are grijă să îi încurajeze să citească fără prejudecăți și să-și păstreze mintea deschisă, pentru că uneori o poveste poate spune despre noi lucruri pe care încă nu suntem pregătiți să le recunoaștem.
Iar Librăria de la Miezul Nopții pare să ascundă mult mai mult decât niște rafturi pline de cărți.
Ce se întâmplă cu adevărat în acest loc?
De ce au fost Jo, Adelaide și Kye atrași tocmai aici?
De ce au fost aleși de aceste cărți?
Și poate, mai ales, cât de mult ne poate schimba o poveste atunci când suntem pregătiți să o lăsăm să ne vorbească?
Toate răspunsurile le veți afla citind acest roman fermecător și plin de mister, care ne reamintește cât de extraordinar poate fi banalul obicei de a citi o carte...