Un licăr de speranță
Poate fi achiziționat și cu plata ramburs. Se livrează prin curier.
ISBN: 978-606-913-794-9
- Stoc: În stoc
- Stoc: În stoc furnizor
- Termen de livrare 5 - 10 zile lucrătoare
- Stoc: Indisponibil
Un licăr de speranță / Chasing Sunsets de Karen Kingsbury este a doua carte din seria Jocul îngerilor și ne poartă în îndepărtatul Los Angeles – orașul în care îngerii nu dorm niciodată. Bătrânul timp a derulat înainte șirul anilor, iar vechii noștri prieteni din Jocul îngerilor – jucătorul de baseball Tyler Ames și Sami Dawson - sunt din nou un cuplu. Îngerii își continuă misiunea de a aduce fericire în viața oamenilor, având de această dată ca obiectiv destinul jucătorului profesionist de baseball Marcus Dillinger, prietenul din copilărie al lui Tyler Ames, care fusese numit recent cel mai valoros jucător din campionatul mondial. Însă faima nu este de ajuns pentru el în momentul de față pentru a fi fericit. Asta pentru că Marcus se frământă să descopere sensul vieții și al iubirii, în condițiile în care dragostea lui pentru autentica Mary Catherine riscă să rămână doar un vis frumos.
Autoarea de bestselleruri New York Times Karen Kingsbury a absolvit Facultatea de Jurnalism la Cal State University, Northridge, SUA, profesând imediat după facultate ca jurnalist sportiv pentru Los Angeles Times. În momentul de față este povestitoarea inspiratoare favorită a Americii, cu peste douăzeci de milioane de cărți vândute în toată lumea.
Multe dintre romanele scrise de ea au fost ecranizate sau se află în atenția Hallmark Films și a altor case de producție. Karen Kingsbury este de asemenea gazda show-ului radiofonic The Karen Kingsbury Show, în cadrul căruia își delectează ascultătorii cu povești și muzică. Locuiește în Tennessee (SUA) împreună cu soțul ei Don și cinci din cei șase copii ai lor, dintre care, trei băieți au fost adoptați din Haiti, în 2001.
Vom urmări așadar de-a lungul romanului cum evoluează destinele acestor personaje, și cum, îngerii vor încerca să împiedice de fiecare dată ca, băieții răi din benzile criminale din Los Angeles să le curme șansa la fericire. Pentru că romanul de față este deopotrivă despre destinele a patru prieteni buni, dar și despre viața periculoasă pe care o duc tinerii din benzile criminale din Los Angeles, dar și tinerii americani care provin din medii defavorizate și care cad victime cu ușurință acestor grupări. Vom vedea așadar, cum destinele celor dintâi se vor intersecta cu cele ale celor din urmă, și cum, fiecare dintre noi putem contribui, fără prea mari eforturi, la reabilitarea indivizilor mai puțin norocoși decât noi. Vom vedea de asemenea cum, cu ajutorul unor programe precum „Scared Straight” sau „Ultima dată după gratii”, dar și al centrului pentru tineret din oraș, tineri, altfel pierduți, primesc o șansă la o nouă viață.
Deschiderea unui centru pentru tineret în oraș cu scopul de a le oferi tinerilor din familiile defavorizate, lipsiți de posibilități, o alternativă la bandele de cartier, cărora aceste categorii de tineri le cădeau victime de cele mai multe ori, este un prilej pentru cititor să-i cunoască pe protagoniștii romanului.
Este vorba despre:
Marcus Dillinger - cel mai bun jucător de baseball al echipei Dodgers, un adevărat erou și prietenul din copilărie al lui Tyler Ames - cu care ați făcut cunoștință în „Jocul îngerilor”. Marcus și Tyler decid să schimbe lucrurile în orașul lor prin deschiderea centrului pentru tineret, unde tinerii din mediile defavorizate puteau să își găsească un refugiu departe de infracționalitate și de activitatea bandelor criminale. Marcus Dillinger va suferi o transformare spirituală profundă pe parcursul acestui roman, care va însemna căirea pentru un trecut întunecos și alegerea căii spre lumină.
Mary Catherine - cea mai bună prietenă și colega de cameră a lui Sami Dawson - se simte atrasă de Marcus Dillinger, dar își înfrânge această pornire firească pentru că știe că, deocamdată, inima lui este ocupată să iubească pe altcineva.
Mary Catherine trece printr-o perioadă mai delicată a vieții ei, întrucât descoperă că suferă de o boală care îi poate pune în pericol viața. Știind că ar putea să mai aibă doar câțiva ani de trăit, Catherine decide ca atât timp cât va respira, va trăi fiecare zi din plin. Ea visează să își obțină brevetul de pilot, să înoate cu delfinii, să petreacă un an în Africa pentru a ajuta copiii orfani, să sară cu parașuta și alte lucruri deloc potrivite pentru o persoană cu problemele ei de sănătate. Singurul lucru pe care și-l interzice foarte hotărâtă este să se îndrăgostească de Marcus Dillinger, campionul la baseball care realizează tot mai mult în fiecare zi că ea este ființa specială și unică pe care își dorește să o iubească.
Cu Sami Dawson ați făcut cunoștință în Jocul îngerilor. Este fosta iubită din liceu a lui Tyler Ames, devenit între timp antrenor. După ce viața i-a despărțit pentru o lungă perioadă de timp, cei doi sunt acum mai îndrăgostiți ca niciodată.
Ollie Wayne – antrenorul lui Marcus Dillinger - și soția lui Rhonda, împreună cu care are trei copii.
Shelly – nepoata lui Ollie Wayne care în prezent are o relație cu Marcus Dillinger.
Toți aceștia se vor întâlni în casa soților Wayne cu ocazia petrecerii date de ei în cinstea deschiderii centrului pentru tineret. La această petrecere Mary Catherine și Marcus Dillinger au ocazia să vorbească și să se cunoască mai bine. Iar această întâlnire îi va marca pe amândoi în egală măsură. Însă, în timp ce Mary și Marcus sunt preocupați, fiecare în parte, să hotărască dacă ar avea sens o relație între ei sau dacă se merită unul pe celălalt, viața unuia dintre ei se află în mare pericol.
Asta pentru că Dwayne Davis - un tânăr de 18 ani care face parte din banda Cavalerii din Vest - acceptă „jobul” de a-l ucide pe Marcus Dillinger din dorința de a deveni liderul acestei grupări.
Șansa lui Marcus Dillinger va fi de această dată Lexy - o adolescentă de 16 ani care îl iubește pe Dwayne Davis, în ciuda faptului că acesta este iremediabil certat cu legea. În momentul în care realizează că ar putea deveni complicele tăcut al unei crime, va încerca să o prevină chiar cu prețul vieții ei. Lexy este o victimă a mediului în care a crescut și o dovadă vie a faptului că cercul vicios al drogurilor, violenței și analfabetismului este presărat cu neputință. Mama ei, pe care nu a mai văzut-o de opt ani este în închisoare, motiv pentru care, de-a lungul anilor a trebuit să îndure tot felul de abuzuri. Dar îngerii vor avea grijă ca lucrurile bune să nu întârzie să apară și în viața ei.
Însă băieții răi sunt greu de oprit, iar setea lor de a ucide este atât de mare încât gândul de a lua viața unui suflet inocent nu-i intimidează absolut deloc.
A doua zi după deschidere, un lucru cumplit avea să se întâmple la centrul pentru tineret, iar sufletul unei mame avea să tremure de teamă că ar putea pierde tot ce avea mai scump pe lume – propriul fiu.
Marcus Dillinger este rănit și el în urma schimbului de focuri de la centrul pentru tineret și vedem cum, doar într-o clipă, viețile tuturor sunt date peste cap.
Pe de altă parte însă, această situație va facilita o apropiere și mai mare între Marcus Dillinger și Mary Catherine. Dar veștile pe care le va primi Mary Catherine de la medicul ei vor fi de o așa natură, încât, ideea unei mari iubiri nu va face decât să o încurce și mai tare decât să o bucure.
Dar îngerii par a ști mai bine de ce are nevoie fiecare… chiar dacă în unele cazuri această nevoie se va numi pedeapsă.
Te invit așadar să te bucuri de o lectură care are toate ingredientele pentru a-ți menține trează atenția până în final: dragoste, emoție, suspans, răsturnări bruște de situație și o lecție de viață pentru fiecare dintre voi. Această lecție de viață ne-o predă Mary Catherine – tânăra care este nevoită să conștientizeze faptul că timpul este pentru unii dintre noi cea mai prețioasă resursă pe care ne-o poate dărui viața. Iar atunci când nu putem beneficia de această resursă, cea mai inteligentă decizie pe care o putem lua este aceasta:
„Mary Catherine își mută privirea spre mal. Ochii i se umplură de lacrimi amestecate cu apă sărată și cu o fericire fără margini. Se simțea eliberată. Presiunea pe care o tot simțise dispăruse. Indiferent câți ani va mai avea în față sau unde îi va purta pașii Dumnezeu, un lucru era cert: cât timp respira, avea să trăiască în fiecare zi din plin.”