Iată una dintre poveștile de pe audiobook:

Cum să fii super-erou

„L-am minţit ca să obţin un loc de muncă. Managerul fondului hedge m-a întrebat câţi bani am în contul bancar. Eu aveam ZERO, dar i-am răspuns: «Un milion de dolari». Asta se întâmpla în 2002. În cei doi ani dinainte pierdusem toţi banii pe care-i câştigasem vreodată şi casa. La momentul acela eram falit. El a zis: «Cum îţi permiţi să trăieşti din aşa ceva?» Ceea ce acum mi se pare ridicol este că la momentul acela am simțit cum fiecare celulă din mine se întoarce cu susul în jos de ruşine.

Am avut impresia că aş fi demonstrat că am curaj dacă i-aş fi întors întrebarea. «Păi, tu câţi bani ai?» «O sută de milioane de dolari», mi-a zis el. Cine ştie? Unul dintre prietenii mei mi-a spus ceva: «Nu poţi să știi niciodată câţi bani are cineva până în clipa în care începe procedurile pentru faliment».

Am citit o statistică conform căreia oamenii mint (includ aici și «minciunile nevinovate») în medie de zece până la două sute de ori pe zi. Am citit și că oamenii rostesc în medie în jur de două mii cinci sute de cuvinte zilnic. Aşa că una dintre tehnicile prin care să ne oprim din minţit este să nu mai vorbim. Eu încerc să nu vorbesc. Încerc să rostesc în jur de o mie de cuvinte pe zi.

Eu şi managerul fondului hedge am plecat apoi să luăm cina cu soţia lui. O înşela, dar atunci nu ştiam asta. Citisem toate cărţile lui favorite, aşa că puteam să-i citez din ele. «Care sunt cărţile tale preferate?» m-a întrebat. I-am citat din acele cărţi (rahaturi scrise de Ayn Rand). Apoi am citat dintr-un articol de cercetare pe care-l scrisese în 1969 şi pe care-l găsisem îngropat într-o revistă. M-a întrebat: «Ce alte subiectele mă interesează, în afară de finanţe?» Știam că-i place baseball-ul, aşa că am vorbit despre diverse povești din baseball pe care le citisem recent. Baseball-ul e plictisitor.

Managerul fondului hedge mi-a dat bani să-i gestionez. Era primul meu «job» în domeniul financiar. Într-un interval foarte scurt am dublat suma pe care o primisem de la el. Cam un an mai târziu am scris o carte despre cum făcusem asta. M-a concediat pe loc. Credea că am dezvăluit prea multe. Mi-a scris: «Relaţia noastră financiară s-a încheiat». Eu am scris: «Ba nu s-a încheiat. Îmi datorezi bani, fiindcă ai câştigat foarte mult de pe urma mea». Aşa că mi-a trimis imediat un cec. Într-o zi trebuia să duc maşina tatei înapoi la reprezentanţa auto. Tata suferise un atac cerebral, era în comă şi n-avea să mai conducă niciodată o maşină. După ce am returnat-o, managerul fondului hedge m-a sunat şi m-a invitat la cină.

M-am dus la cină şi am început să beau destul de mult. Mă simţeam deprimat. În dreapta mea era amanta. Şi în faţa mea se afla fiica managerului. Eu eram timid şi cam îndrăgostit de fiică, aşa că am trântit singura întrebare care mi-a trecut prin cap: «Ia spune, ce părere ai că (managerul) şi (amanta) se afişează atât de mult în public?»

(Fiica) s-a uitat la (amantă) şi a zis: «Cred că e o târfă ahtiată după bani». Apoi s-a ridicat şi a ieşit din restaurant. Eram îngrozit şi jenat. (Soţia) chiar mi-a scris a doua zi, supărată pe mine, şi (managerul) era supărat pe mine, până când, în cele din urmă, le-am spus tuturor: «Asta e problema familiei voastre. Eu am propriile probleme de familie.»

Oricum, cartea mi-a apărut chiar după asta, şi am fost concediat. Toate acestea vor să spună că e mai bine să vorbești mai puţin. Mai puţine minciuni, mai mult timp ca să asculți şi să gândești, şi să visezi cu ochii deschişi. Mai puţine situaţii stânjenitoare. Mai puţine măşti pe care să le port. Garderoba mea mentală nu poate să adăpostească un număr nesfârşit de măşti. Cu cât înaintez în vârstă, cu atât scade numărul de măşti care încap în garderoba aceea. Alte avantaje când îți ții gura: nu-ţi intră muşte în ea. Îţi intră și mai puţină mâncare, aşa că mănânci mai bine. Dai mai puţine sfaturi. Oricum, nimeni nu urmează sfaturile pe care le dau eu. Oamenii fac ce vor până se rănesc, asemenea unui copil care pune degetele pe plită. E mai uşor să spui adevărul. Asta înseamnă că trebuie doar să-ţi aminteşti câte ceva.

Rostirea unei minciuni înseamnă că trebuie să-ţi aminteşti, ŞI DUPǍ ACEEA să nu scapi din vedere minciuna. Prea mult stres! (Detectoarele de minciuni funcţionează, de fapt, prin măsurarea nivelului de stres). Faptul că faci mai puţină „gură” înseamnă că începi să-ţi foloseşti mai mult ochii şi urechile. Așa cum persoanele nevăzătoare au simțul auzului şi al pipăitului mai dezvoltate. Nevăzătorii par să-şi fi transformat celelalte simţuri în superputeri. Într-un anumit fel, cei care vorbesc mai puţin sunt asemenea super-eroilor.

Dacă devii super-erou şi mă vezi zăcând abandonat în şanţ, te rog să mă salvezi.”

Cosmin Șofron

Actorul Cosmin Șofron este născut la data de 28 octombrie 1969, la București. La vârsta de 6 ani a început să joace tenis. Pentru următorii trei ani de zile, a crezut că acesta va fi viitorul său. Toate astea până într-o zi când a rupt la antrenament racordajul unicei sale rachete de tenis. Şi, fiindu-i prea ruşine să le spună părinţilor de această întâmplare – care în afară de faptul că putea însemna suspiciuni pe tema valorii sale ca tenisman (daca ar fi zis că e prea slab jucător, şi de aceea a rupt racordajul?), ar fi costat contravaloarea racordajului – Cosmin a renunţat să se mai ducă la antrenamente. A rămas însă un mare fan al tenisului. Şi ocazional, mai şi joacă.

A absolvit la Institutul de Teatru și Film, promoția 1997, la clasa profesorilor Alexandru Repan, Mitică Popescu și Victor Ștrengaru. Debutul său în teatru a avut loc în anul 1988 în mai multe spectacole de revistă la „Estrada Armatei”, sub îndrumarea regizorală a lui Nicolae Frunzetti. De atunci a jucat numeroase roluri în spectacole ca „Mantaua”, de N.V. Gogol (1991), „Bădăranii”, de Carlo Goldoni (2011) sau „Comedia erorilor”, de W. Shakespeare (2011).

De asemenea, activitatea sa este recunoscută și în film. La vârsta de 13 ani Cosmin Şofron apare în filmul „Vreau să ştiu de ce am aripi”. Un film care va fi într-adevăr un moment de referinţă şi pentru el, ca viitor actor, dar poate şi pentru filmul românesc, având în vedere nenumăratele premii pe care acest film le-a luat, şi în ţară şi în afara ei.  „Triunghiul morții” (1998) și „La Femme de L’Ombre” (2003) sunt doar alte două dintre filmele artistice în care Cosmin Șofron a mai fost distribuit. În spectacole de teatru pentru radio și televiziune și prezentări de televiziune a avut roluri principale în producții precum „Împăratul muștelor”(1994), „Sorocul”(2006), „Nota zero la purtare”(2004), „Nătăfleață și gâsca de aur”(2004) și multe altele.

La momentul actual desfăşoară în paralel cu activitatea de la teatrul "Excelsior" şi o intensă activitate ca regizor de dublaj şi traducător pentru studiourile de dublaje desene animate, în special pentru renumita firmă Disney.

AICI puteți accesa pagina web oficială a lui Cosmin Șofron

ACT și Politon vă oferă următoarele cărți audio lecturate/narate de către Cosmin Șofron:

• „Cum gândește omul”, de James Allen;
• „Putere nemărginită”, de Anthony Robbins;
• „Trezește uriașul din tine”, de Anthony Robbins;
• „Alege-te pe tine însuți”, de James Altucher;
• „Duhul tău lăuntric”, de Harry W. Carpenter;
• „Tu ești placebo”, de dr. Joe Dispenza;
• „Tu ești placebo – Meditația 1 și Meditația 2”, de dr. Joe Dispenza;
• „Tu ești soluția”, de Mark Victor Hansen și Bill Froehlich;
• „Principiile unei afaceri-star”, de Richard Koch;
• „Nu ceda, nu renunța”, de Louis Zamperini și David Rensin.