Pachet cărți Karen Kingsbury

(0) Scrie o recenzie
pachet carți
68,60 Lei PRP:98,00 Lei Salveaza 30%
Adaugă la favorite
Autoare de bestsellere New York Times, Karen Kingsbury a absolvit Facultatea de Jurnalism la Cal State University, Northridge, SUA, profesând imediat după facultate ca jurnalist sportiv pentru publicația Los Angeles Times. În momentul de față este povestitoarea inspiratoare favorită a Americii, cu peste douăzeci de milioane de cărți vândute în toată lumea. 
 
Multe dintre romanele scrise de ea au fost ecranizate sau se află în atenția Hallmark Films și a altor case de producție. Karen Kingsbury este de asemenea gazda show-ului radiofonic The Karen Kingsbury Show, în cadrul căruia își delectează ascultătorii cu povești și muzică. Locuiește în Tennessee (SUA) împreună cu soțul ei Don și are șase  copii, dintre care, trei au fost adoptați din Haiti, în anul 2001. 
 
Editura ap! le propune cititorilor din România două dintre romanele acestei îndrăgite autoare americane, ambele făcând parte din seria „Jocul îngerilor”, o serie de romane în care lumea reală se întrepătrunde într-un mod foarte firesc cu  supranaturalul, acesta din urmă insinuându-se discret în viața personajelor și modificându-le destinul. Iubitorii acestui gen beneficiază la achiziția pachetului de o reducere de 30%. 
 
Iată despre ce este vorba pe scurt în fiecare dintre aceste două romane:
 
 
„Jocul îngerilor” spune povestea fostului jucător de baseball Tyler Ames, care, în urma unei accidentări grave este nevoit să își întrerupă cariera. Misiunea îngerilor este de a-i salva sufletul și inima acestui om chinuit.
 
„După atâția ani, Tyler nu putea să nu se întrebe ce s-ar fi întâmplat dacă tatăl său i-ar fi dat de ales. Dacă ar fi studiat împreună opțiunile și l-ar fi felicitat pentru toate ofertele primite? Ar fi putut ieși la un burger să  sărbătorească avantajele și dezavantajele fiecărei alegeri, iar apoi tatăl lui l-ar fi bătut pe umăr și i-ar fi spus: „Indiferent ce faci, sunt mândru de tine fiule. Te susțin, orice ai alege!”
 
Tyler Ames cunoscuse cele mai înalte culmi ale gloriei ca jucător de baseball. Fusese vedeta de la World Series a Ligii Mici din 2002, fusese numit Mr. Baseball pe California în liceu și atinsese performanța de a ajunge cel mai recrutat  pitcher din istoria UCLA. Samantha Dawson fusese iubita lui încă din ultimul an de liceu și o iubise enorm. Dar a pierdut-o și pe ea. A renunțat la ea pentru baseball. Acum, Tyler Ames se întreabă trist și dezamăgit cum de a pierdut  totul…
 
Tyler își răspunde singur: neînțelegerile cu părinții săi, rana de la spate, acuzațiile de beție în public, fetele, căile greșite pe care a luat-o când a dat puțin de gustul faimei. Așa și-a pierdut pe rând fanii și pe toți cei pe care  i-a iubit vreodată. Și când te gândești că încă din clasa a 9-a primea oferte de la cele mai mari universități din țară, datorită talentului său la baseball…
 
Pe fosta iubită a lui Tyler, Samantha Dawson, care înțelegea că Tyler „are nevoie de baseball ca de aer” o întâlnim în Santa Monica, unde are acum o viață împlinită. Lucrează la o prestigioasă firmă de marketing și își petrece serile  alături de iubitul ei Arnie, avocat de profesie. În momentul în care citește un articol în ziar despre accidentul suferit de Tyler, toate amintirile legate de el îi revin în minte…
Vor reuși îngerii să reunească aceste două destine? Răspunsul îl veți afla citind acest roman seducător…
 
 
Al doilea roman din seria „Jocul îngerilor”, „Un licăr de speranță” ne poartă în îndepărtatul Los Angeles – orașul în care îngerii nu dorm niciodată. Bătrânul timp a derulat înainte șirul anilor, iar vechii noștri prieteni din Jocul  îngerilor – jucătorul de baseball Tyler Ames și Sami Dawson  - sunt din nou un cuplu. Îngerii își continuă demersurile pentru a aduce fericire în viața oamenilor, având de această dată o altă misiune grea: destinul jucătorului  profesionist de baseball Marcus Dillinger, prietenul din copilărie al lui Tyler Ames, care fusese numit recent cel mai valoros jucător din campionatul mondial. 
 
Însă faima nu este de ajuns pentru Marcus Dillinger în momentul de față pentru a fi fericit. Asta pentru că Marcus se frământă să descopere sensul vieții și al iubirii, în condițiile în care dragostea lui pentru autentica Mary Catherine  riscă să rămână doar un vis frumos. 
 
Vom urmări așadar de-a lungul romanului cum evoluează destinele acestor personaje, și cum, îngerii vor încerca să împiedice de fiecare dată ca, băieții răi din benzile criminale din Los Angeles să le curme șansa la fericire. Pentru că  romanul de față este deopotrivă despre destinele a patru prieteni buni, dar și despre viața periculoasă pe care o duc tinerii din benzile criminale din Los Angeles, dar și tinerii americani care provin din medii defavorizate și care cad  victime cu ușurință acestor grupări. 
 
Vom vedea cum destinele lui Tyler Ames și a Samanthei Dawson se vor intersecta cu cele ale lui Marcus Dillinger și a lui Mary Catherine, și cum, fiecare dintre noi putem contribui, fără prea mari eforturi, la reabilitarea indivizilor mai  puțin norocoși decât noi…
 
 
Mai mult
Etichete:  #literatura
Detalii produs
ISBN: pachetcartikarenkingsbury
Editura ACT si Politon
Format: pachet carți
Greutate: 0.8 kg
Detalii despre autor

Autoarea de bestsellere New York Times Karen Kingsbury a absolvit Facultatea de Jurnalism la Cal State University, Northridge, SUA, profesând imediat după facultate ca jurnalist sportiv pentru Los Angeles Times. În momentul de față este povestitoarea inspiratoare favorită a Americii, cu peste douăzeci de milioane de cărți vândute în toată lumea. 

Multe dintre romanele scrise de ea au fost ecranizate sau se află în atenția Hallmark Films și a altor case de producție. Karen Kingsbury este de asemenea gazda show-ului radiofonic The Karen Kingsbury Show, în cadrul căruia își delectează ascultătorii cu povești și muzică. Locuiește în Tennessee (SUA) împreună cu soțul ei Don și cinci din cei șase copii ai lor, dintre care, trei băieți au fost adoptați din Haiti, în 2001.