Ulise, Atena și ceilalți

Ulise, Atena și ceilalți: Mitologia greco romană povestită prin pictură/ Ulysse, Athéna et les autres: La mythologie gréco-romaine racontée par la peinture de Camille Jouneaux este o încântătoare colecție de artă „la purtător”, care reconstituie mitologia greco-romană cu ajutorul unor capodopere aparținând unor artiști celebri precum Botticelli, Tițian, Rubens, Caravaggio, Chagall sau Artemisia Gentileschi, ca să amintim doar câțiva dintre ei. 

Fiecare pictură este pusă în context prin evocarea mitului care a inspirat-o, prin repere din literatura antică și printr-o analiză pas cu pas, din care dumneavoastră, cititorul, veți dobândi încântare, frumusețe și erudiție.

Albumul propune o manieră interdisciplinară de a înțelege mitologia: personajele fiind prezentate atât prin relatările concise ale legendelor, cât și prin picturile reproduse, aparținând unor epoci și curente artistice diverse, precum și prin citate atent selectate din opere clasice precum Iliada și Odiseea de Homer, Metamorfozele lui Ovidiu, Fabulele luiHyginus, Eneida de Virgiliu, Biblioteca lui Apolodor din Atena sau Munci și zile și Teogonia de Hesiod.

În afară de legendele mitologice și portretele zeilor și eroilor, cartea cuprinde și numeroase pagini tematice dedicate: femeilor și zeităților; bestiarului mitologic; clarificării unor legende mai întortocheate; ceramicii grecești care reproduce scene din mitologie; descifrării originii unor capodopere precum Laocoon și fiii săi, ș.a.

Beneficiind de ilustrații atent selectate care îi conferă plus valoare, această lucrare se adresează deopotrivă începătorilor care doresc să învețe noțiunile de bază, cât și pasionaților care vor să își aprofundeze cunoștințele. O incursiune fascinantă în pictură și mitologie care te va face să simți la final că, dacă ochii noștri s-ar opri mai des peste astfel de cărți, sufletul nostru ar începe să danseze de fericire.

Camille Jouneaux este scriitoare și editorialistă independentă în domeniul cultural. Pe contul ei de Instagram, La Minute Culture, urmărit de peste 175.000 de abonați, ea explică și analizează opere de artă și fenomene din istoria artei. Tonul ei este accesibil, iar conținutul foarte bine documentat. Pe Instagram sau în colaborare cu mass-media, ea lucrează astăzi alături de cele mai mari muzee din Franța, dar și din Belgia și Elveția pentru a face cultura mai accesibilă publicului larg și pentru a încuraja vizitele la muzee. 

Dacă vă întrebați cumva, cum i-a venit autoarei originala idee de a „cupla” unele dintre cele mai cunoscute povești din lume cu capodoperele picturii care le ilustrează, ei bine, Camille Jouneaux însăși a mărturisit, în introducerea acestei cărți, că pasiunea ei pentru istoria artei nu  fost hrănită de vreo tradiție de familie sau prin formarea ei academică, ci pur și simplu de dragostea ei ingenuă pentru cărți și povești.

Mai mult decât atât, descoperirea mitologiei greco-romane încă din copilărie i-a oferit un fir călăuzitor prin lumea artei, întrucât pictura s-a inspirat dintotdeauna din aceste legende. Astfel, cartea își propune să unească mitologia și pictura, aducând împreună texte antice și mari artiști, într-o lucrare destinată publicului larg, nu numai „consumatorilor” de artă.

Pentru a spune aceste povești, autoarea a făcut alegeri asumate între diferitele versiuni ale miturilor și a optat în general, pentru folosirea numelor grecești ale personajelor, explicate clar pentru a evita confuziile. Cartea subliniază totodată prezența continuă a mitologiei în viața contemporană și importanța autorilor antici care au transmis aceste legende până în prezent.

„În final, de la numele străzilor la firmele comerciale și până la start-upurile care înfloresc pe internet, mitologia continuă să ne populeze existența fără ca măcar să ne dăm seama. Care dintre noi, atunci când evocă cel mai frumos bulevard din lume, își amintește că Champs-Élysées desemna odinioară tărâmul celor fericiți din regatul lui Hades? Aceste legende dăinuie în lumea noastră actuală datorită autorilor care le-au transcris sau care chiar le-au inventat.” (Camille Jouneaux, Ulise, Atena și ceilalți)

Lucrarea de față este concepută ca o celebrare a picturii mitologice, reunind artiști consacrați și mai puțin cunoscuți, de la Tițian, Rubens și Caravaggio, până la pictorițe remarcabile precum Artemisia Gentileschi sau Élisabeth Vigée Le Brun. De asemenea, volumul abordează cu luciditate rolul și reprezentarea femeilor în mitologie, invitând cititorul la reflecție, fără judecăți simpliste sau anacronice.

În final, cartea este o invitație la descoperire și redescoperire, menită să ofere aceeași bucurie a explorării pe care autoarea a trăit-o pe parcursul scrierii ei.

Împărțită în patru părți, cartea începe cu o introducere despre originea legendelor și se încheie cu tabele care evidențiază descendența celor mai importanți zei greco-romani. Dar haideți să vedem în continuare cu ce vă veți delecta în fiecare din cele patru părți:

PARTEA ÎNTÂI: Portretele-robot ale zeităților olimpiene

În această primă parte a cărții facem cunoștință cu principalele zeități, autoarea oferindu-ne niște fișe succinte și ușor de reținut ale acestora. Aceste portrete vă vor servi ca punct de referință pe tot parcursul lecturii. 

În partea de jos a paginii, după portretul fiecărei zeități, sunt ilustrate trei-patru picturi care o reprezintă.

Iată ce zeități sunt prezentate în această primă secțiune:

Zeus – Zeul suprem. Reprezentat în picturi de: Nicolas Poussin, Jean Auguste Dominique Ingres, Jacob Jordaens, Tițian.

Hera – Soția lui Zeus. Picturi de: Peter Paul Rubens, Tintoretto, Lucas cel Bătrân, Louise Élisabeth Vigée Le Brun.

Poseidon – Zeul mării, al apelor în general și al cutremurelor. Redat în picturi de: René Antoine Houasse, Alexandre Charles Guillemot.

Hades – Zeul morților, suveranul Infernului. Picturi de: Rembrandt, Alessandro Allori, François de Nomé.

Demetra - Zeița pământului roditor și hrănitor, a culturilor și recoltelor, supranumită uneori Deo. Pictată de: Hendrick Van Balen și Jan I Bruegel.

Hefaistos - Zeul focului și al metalelor, fierarul Olimpului. Picturi de: Diego Velázquez, Alexandre Charles Guillemot, François Boucher, Frații Le Nain.

Afrodita - Zeița iubirii și a dorinței amoroase. Picturi de: Sandro Botticelli, Lucas cel Bătrân, Tițian.

Ares - Zeul războiului și al bătăliilor. Picturi de: Veronese, Alexandre Charles Guillemot, Joachim Wtewael.

Apollo - Zeul frumuseții, luminii și artelor, supranumit și Phoebus. Picturi de: Giambattista Tiepolo, Annibale Carracci, Abraham Bloemaert.

Artemis - Zeița fecioară a vânătorii, asociată cu natura, uneori supranumită Phoebe. Picturi de: Orazio Gentileschi, Tițian, Sebastiano Ricci.

Hermes - Zeul comerțului, al hoților și călătorilor, mesagerul Olimpului. Picturi de: René Antoine Houasse, Luca cel Bătrân, Abraham Bloemaert.

Atena - Zeiță fecioară, ingenioasă și războinică, asociată cu înțelepciunea și strategia războiului, protectoare a cetăților și meșteșugarilor. Picturi de: Bartholomeus Spranger, René Antoine Houasse, Gustave Boulanger. 

Dionis - Zeul vinului și al viței-de-vie, al nebuniei mistice și reînnoirii. Picturi de: Michaelina Wautier, Guido Reni, Caravaggio.

Hestia - Zeița focului din vatră și a căminului. Picturi de: Jean Raoux, Pauline Auzou, Jacques Louis David.

PARTEA A DOUA: Patimile și mânia zeilor. Nașterea și legendele olimpienilor

În partea a doua, autoarea ne oferă punctul de plecare pentru a înțelege mitologia greacă, începând chiar cu legenda nașterii lumii, relatată de autorul grec Hesiod în celebra lucrare „Teogonia”. Acesta vorbește mai exact despre crearea lumii, genealogia zeităților și bătălia epică purtată de zeii olimpieni, cu Zeus în frunte, pentru a se elibera de sub jugul Titanilor și a stăpâni lumea.

Facem cunoștință astfel pe rând cu cele patru zeități primordiale: Haos, Gaia, Tartar și Eros și aflăm care sunt descendenții lor. 

Tot în această secțiune, autoarea încearcă să deslușească originea oamenilor, folosind ca surse „Metamorfozele” lui Ovidiu și „Biblioteca” lui Apolodor, ambele susținând versiunea omului creat de Prometeu.

În continuare ne delectăm cu:

Cele patru epoci ale omenirii (recreate pe pânză de pictorul italian Pierre de Cortone);

Episodul brutal în care Cronos (Saturn) își devorează copiii pentru a evita împlinirea cumplitei profeții (admirăm două tablouri dramatice de Peter Paul Rubens și Francisco de Goya);

Copilăria lui Zeus –  primul copil care scapă nedevorat de Cronos, grație înțelepciunii lui Rhea – se petrece pe feerica Insulă Creta. Albumul ne introduce odată cu această legendă în atmosfera Școlii franceze de pictură (secolul XVII): Jacob Jordaens (Jupiter) și Callimah (Imn închinat lui Jupiter).

Titanomahia. Stăpânii războiului. Legenda povestește cum Zeus îi învinge pe Titani și pe Typhon, eliberându-i pe aliații săi și instaurând dominația definitivă a zeilor olimpieni asupra lumii. Legenda este ilustrată de reprezentantul școlii olandeze (sec. XVI): Cornelis Van Haarlem (Căderea Titanilor).

Legenda lui Atlas, condamnat să susțină Cerul pe umeri, redată de reprezentantul școlii italiene( sec. XVII) Giovanni Francesco Barbieri, numit și Guercino.

Legenda lui Zeus și Danae relatează cum profeția despre moartea lui Acrisius nu poate fi evitată: Zeus o lasă însărcinată pe Danae și astfel se naște Perseu. În ciuda încercărilor regelui de a schimba destinul, cei doi ajung în siguranță pe insula Serif. Tablou de Tițian: Danae care primește ploaia de aur (Școala italiană, sec XVI).

Zeus și Leda. Legenda spune cum Zeus, transformat în lebădă, o seduce pe Leda, din care se nasc Elena și Dioscurii. În ciuda faptului că Elena se căsătorește cu Menelau, regii dezamăgiți că nu au fost aleși își vor uni forțele să lupte împotriva Troiei, după răpirea acesteia de către Paris. Pictură anonimă, Zeus și Leda, după Leonardo da Vinci. Tot aici admirăm alte două interpretări ale legendei lebedei din două puncte de vedere total opuse: Leda atomica de Salvador Dalí și Leda And The Swan, de Cy Twombly.

Crime în serie: Ar trebui zeii greci întemnițați? Autoarea ne propune ca temă de reflecție relele săvârșite de zeități: incest, crimă, viol și ne invită să ne gândim dacă Ovidiu ar trebui condamnat pentru faptul că „Metamorfozele” lui cuprind peste 50 de scene de violență sexuală.

Legenda lui Zeus și Io, vorbește despre iubirea forțată dintre cei doi și despre gelozia Herei care o transformă pe Io într-o junincă tânără, punând-o sub paza lui Argus, care este ucis de Hermes pentru a o elibera. Pictură de Antonio Allegri, numit și Correggio, Jupiter și Io (Școala italiană, sec XVI). Jupiter și Io face parte dintr-o serie de patru picturi având ca temă aventurile amoroase ale lui Jupiter (Zeus). Tablourile sunt reproduse în această secțiune. 

Zeus și Europa. Legenda spune că Zeus, îndrăgostit de frumoasa Europa, o răpește transformându-se în taur și o duce în Creta, unde din unirea lor se nasc Minos, Sarpedon și Radamant. Minos rămâne în Creta, ajunge rege și dă naștere, prin descendența sa, legendei Minotaurului. Legendă ilustrată de „pictorul zeilor” Veronese în memorabila pictură Răpirea Europei, în care taurul sărută piciorul Europei.

Lupta lui Cadmus. Cadmus, trimis să-și caute sora răpită, ucide un balaur și îi plantează colții din care apar războinici care se ucid între ei. Cei rămași îl ajută pe Cadmus să întemeieze cetatea Teba, pe care o conduce împreună cu soția sa, Harmonia. Pictură de Reinhold Timm, Cadmus luptând cu balaurul (sec.XVII).

Callisto și Artemis. Callisto, nimfă din alaiul zeiței Artemis, jură castitate, dar este înșelată și violată de Zeus, deghizat în Artemis. Rămasă însărcinată, este descoperită și alungată de Artemis. Hera, geloasă, o transformă într-o ursoaică după nașterea lui Arcas. Mai târziu, Arcas, fără să știe cine este, e pe punctul de a-și ucide mama, dar Zeus îi salvează transformându-i pe amândoi în constelații: Ursa Mare și Ursa Mică. Pictură de Tițian, Diana și Callisto, urmată de Diana, atribuită lui Michele Desubleo și Diana și nimfele sale surprinse la scăldat de Acteon de Rembrandt.

Acteon și Artemis. Acteon, vânător priceput crescut de centaurul Chiron, o surprinde din greșeală pe zeița Artemis goală, în timp ce se scălda. Mâniată, Artemis îl transformă într-un cerb, iar Acteon este ucis de propriii câini, care nu îl recunosc. Pictură de Tițian, Diana și Acteon. Urmează reproducerea seriei de tablouri inspirate din mitologie intitulată Poesia, pictată de Tițian ca urmare a discuțiilor avute de acesta cu Prințul Filip, viitorul rege al Spaniei.

Legenda lui Endymion spune povestea unui tânăr de o frumusețe rară, iubit de zeița Lunii, Selene, care este cufundat într-un somn veșnic pentru a-și păstra tinerețea. În timp ce doarme, Selene îl vizitează și din iubirea lor se nasc cincizeci de fiice. Alte variante spun că somnul etern este pedeapsa lui Zeus pentru îndrăzneala lui Endymion de a o seduce pe Hera. Pictură de Anne Louis Girodet, Endymion. Efectul de lună, numit și Somnul lui Endymion (Școala franceză, sec. XVIII).

Nașterea lui Apollo și a lui Artemis. Leto, însărcinată cu Zeus, este respinsă de toate insulele din cauza mâniei Herei, fiind primită doar pe Delos, unde îi naște pe Apollo și Diana. Alungată apoi, se refugiază în Licia, unde, chinuită de sete, este împiedicată de țărani să bea apă. Drept pedeapsă, Leto îi transformă în broaște. Admirăm aici Latona și țăranii din Licia de Annibal Carrache (Școala italiană, sec XVI).

Copiii lui Niobe. Niobe, fiica lui Tantal și a reginei Tebei, se mândrește cu originea sa divină și cu cei paisprezece copii ai săi, considerându-se superioară zeiței Leto, care avea doar doi. Jignită, Leto le cere copiilor ei răzbunare, Apollo ucigându-i pe fiii Niobei, iar Artemis pe fiicele ei. Părăsită de toți și copleșită de durere, Niobe își pierde copiii și, în cele din urmă, se preschimbă în stâncă, continuând să plângă neîncetat. Admirăm Diana și Apollo o pedepsesc pe Niobe ucigându-i copiii de Abraham Bloemaert (Școala olandeză, sec. XVI).

Apollo și Hyacinthus. Hyacinthus, un tânăr de o frumusețe rară, este iubit de Apollo, care îi dedică tot timpul său. Gelozia vântului Zefir duce însă la o tragedie: în timpul unui joc cu discul, acesta deviază lovitura lui Apollo, iar Hyacinthus este rănit mortal. Îndurerat, zeul nu reușește să-l salveze și, pentru a-i păstra amintirea, îl transformă într-o floare – zambila. Admirăm aici Moartea lui Hyacinthus de Giambattista Tiepolo (Școala italiană, sec. XVIII).

Muzele lui Apollo. Muzele, nouă la număr, sunt zeițele artelor și inspirației, fiicele lui Zeus și ale Mnemosinei și însoțitoarele lui Apollo. Fiecare ocrotește un domeniu – de la poezie, muzică și dans până la istorie, tragedie, comedie și astronomie – iar sălașul lor este pe muntele Helicon, lângă izvorul inspirației ivit sub copita lui Pegas. Rareori intervin în legende, dar își arată puterea când sunt provocate de fiicele regelui Pierus, pe care le înving într-o întrecere și le transformă în păsări pentru trufia lor.

Apollo și Marsyas. Atena inventează flautul, dar îl aruncă după ce este batjocorită, blestemând pe oricine îl va mai folosi. Silenul Marsyas îl găsește și, mândru de talentul său, îl provoacă pe Apollo la o întrecere muzicală. Zeul câștigă competiția și, drept pedeapsă pentru îndrăzneala rivalului, îl jupoaie de viu, iar din sângele lui Marsyas se naște un pârâu. Pictură de Jusepe de Ribera, Apollo și Marsyas (Școala spaniolă, sec. XVII).

Ghinioanele lui Midas. Lacomul Midas, răsplătit de Dionis pentru găzduirea lui Silenus cu îndeplinirea unei dorințe, își dorește ca tot ce atinge să se prefacă în aur. Astfel, Midas ajunge să nu mai poată mânca nimic. Pentru a scăpa de acest blestem, se spală în râul Pactol și își pierde puterea. Admirăm aici două picturi de Nicolas Tournier și Bartolomeo Manfredi.

Apollo și Daphne. După ce îl ucide pe Python, Apollo se laudă că este mai puternic decât Eros, dar zeul iubirii îl pedepsește trimițând o săgeată de aur care îl face să se îndrăgostească de nimfa Daphne și una de plumb care o face pe ea să-l respingă. Apollo o urmărește fără încetare, iar Daphne, epuizată, îi cere ajutor tatălui său care o transformă în laur. În amintirea ei, Apollo își face o cunună din ramuri de laur.

Persefona și Hades. Persefona, fiica Demetrei și a lui Zeus, este răpită de Hades cu acordul tatălui ei și dusă în Infern. Demetra, disperată, o caută pretutindeni și, mâniată, pârjolește ogoarele, aducând foametea pe Pământ. Zeus hotărăște întoarcerea fetei, dar, deoarece Persefona gustase boabe de rodie în lumea morților, se stabilește ca ea să petreacă o parte din an alături de Hades și restul timpului lângă mama sa. Admirați aici Răpirea Proserpinei de Rembrandt (Școala olandeză, sec. XVII).

Aventurile Demetrei. În căutarea Persefonei, Demetra rătăcește nouă zile, află puține indicii de la Hecate și, istovită, ajunge printre oameni, unde îl pedepsește pe Ascalabus transformându-l în șopârlă. Cu ajutorul nimfei Cyane, descoperă un semn al răpirii fiicei sale. La Eleusis, primită cu bunătate, devine doică, își dezvăluie natura divină și îi învață pe oameni agricultura prin Triptolemus. În cele din urmă, Helios îi spune adevărul, iar Demetra îi cere lui Zeus să-i aducă fiica înapoi. Admirați aici o pictură de Alessandro Allori, Răpirea Proserpinei.

Nașterea Atenei (Minervei). Temându-se de profeția că va fi detronat de propriul fiu, Zeus o înghite pe soția sa, Metis, însărcinată cu Atena, preluându-i și înțelepciunea. Când vine vremea nașterii, capul lui Zeus este despicat de Hefaistos (sau Prometeu), iar Atena țâșnește din el într-o ploaie de aur, adultă și înarmată, gata de luptă. Picturi de Bartholomeus Spranger, Minerva victorioasă asupra Ignoranței (Școala olandeză, sec XVI), Gustav Klimt și Rembrandt.

Disputa pentru cetatea Atenei. Atena, fiica lui Zeus și a lui Metis, iese înarmată din capul tatălui ei. Ea și Poseidon se luptă pentru patronajul cetății Atenei, fiecare oferind daruri: Poseidon face să țâșnească un lac sau un cal, iar Atena un măslin roditor. Zeii aleg măslinul, iar cetatea primește numele Atenei, copacul devenind sacru. Pictură de René Antoine Houasse, Disputa dintre Minerva și Neptun. (Școala franceză, sec. XVII).

Nașterea Afroditei. Uranus își ascunde copiii titani în adâncuri, iar mama lor, Gaia, mâhnită, îi înarmează pe copii cu o seceră. Cronos îl înfruntă pe tatăl său, îi taie testiculele și astfel își eliberează frații titani. Din sângele lui Uranus se nasc Eriniile, Giganții și nimfele, iar din spuma creată în mare din testiculele aruncate se naște Afrodita. Picturi de Sandro Botticelli, Nașterea Venerei (Școala italiană, sec. XV), Tițian, Venus la oglindă și Paul Rubens, Venus la oglindă.

Iubirile Afroditei. Afrodita, zeița iubirii și soția lui Hefaistos, are numeroși iubiți, inclusiv pe Ares, iar când adulterul lor este descoperit, Ares părăsește Pământul, iar Afrodita se apropie de un muritor, Anchise, cu care are doi fii. Zeus îl pedepsește  pe Anchise, din cauza indiscreției lui cu un trăsnet, lăsându-l fie chior, fie șchiop. 

Afrodita are o dublă genealogie: ea este fie fiică a lui Uranus, fie fiica lui Zeus și Dione, ceea ce îi permite lui Platon să distingă două forme de iubire: Afrodita Urania, iubire divină și durabilă, și Afrodita Pandemos, iubire carnală și căutătoare de plăcere. Admirăm aici picturi de: Artemisia Gentileschi, Venus culcată și de Orazio Gentileschi, Magdalena căindu-se și Danae și ploaia de aur. Urmează o serie de picturi reprezentând-o pe Venus, aparținând lui: Tițian, Diego Velázquez, Charles Joseph Natoire, Alexandre Cabanel, Amedeo Modigliani, Francisco de Goya, Edouard Manet, Henri Matisse.

Frumosul Adonis. Afrodita se răzbună pe Myrrha, insuflându-i iubirea incestuoasă pentru tatăl ei. Myrrha, vinovată, e transformată de zei într-un arbore de smirnă, din care se naște Adonis, al cărui farmec stârnește disputa dintre Afrodita și Persefona. Zeus decide ca tânărul să își împartă timpul între ele, dar Adonis moare într-un accident de vânătoare, iar Afrodita îl transformă într-o floare. Pictură de Veronese, Venus și Adonis

Ares și Afrodita. Ares, zeul războiului și fiul lui Zeus și Hera (sau doar al Herei), era temut de greci, motiv pentru care legendele îl prezintă uneori în ipostaze ridicole pentru a-i diminua aura înfricoșătoare. Deși violent, era cunoscut pentru numeroasele lui iubite, cea mai cunoscută fiind Afrodita. Din unirea lor s-au născut mai mulți copii, printre care Harmonia, Deimos și Phobos, simboluri ale fricii și conflictului, iar în unele versiuni și Eros și Anteros. Admirăm aici Marte și Venus uniți de Amor, de Veronese.

Fierăria lui Hefaistos. Hefaistos, zeul fierar, este aruncat de pe Olimp la naștere și rămâne diform. Ajuns pe insula Lemnos învață meșteșugul fierăriei. În schimbul eliberării mamei lui, Hera, pe care o ține captivă pe un tron capcană, este reprimit pe Olimp și devine făurarul zeilor. Căsătorit cu Afrodita, află că aceasta îl înșală cu Ares, prin urmare se răzbună pe cei doi prinzându-i în flagrant și expunându-i în fața celorlalți zei. Admirăm aici Fierăria lui Vulcan de Diego Velázquez, dar și Țesătoarele, Marte odihnindu-se  și Triumful lui Bahus. Tot aici admirăm două versiuni ale temei Marte și Venus surprinși de Vulcan, în viziunea lui Joachim Wtewael, respectiv a lui Alexandre Charles Guillemot.

Pygmalion: Pygmalion, un sculptor din Cipru care evita femeile și căsătoria, creează o statuie perfectă din fildeș și se îndrăgostește de propria lui operă. Rugându-se Afroditei să-i ofere o soție asemenea ei, zeița dă viață statuii, care devine Galateea. Cei doi se căsătoresc și au o fiică pe nume Paphos. Admirăm aici Pygmalion și Galateea de Jean Léon Gérôme.

Triumful lui Dionis. Dionis, este fiul lui Zeus și al muritoarei Semele. Prigonit mereu de Hera, este ascuns și crescut departe, descoperă vița-de-vie și îi învață pe oameni să facă vin. Lovit apoi de nebunie din cauza Herei, este purificat de Rhea și îi pedepsește pe toți cei care refuză să-l venereze. După ce cucerește Indiile și își dovedește puterea, coboară în Infern să-și salveze mama și o ridică pe Olimp alături de el, sub numele de Thyone. Admirăm aici Triumful lui Bahus de Michaelina Wautier și Bahus de Michelangelo Merisi, numit și Caravaggio.

Capete și cozi : O privire de ansamblu asupra bestiarului mitologic

Autoarea trece în revistă aici numeroasele creaturi care populează legendele mitologice și ne oferă explicații succinte asupra lor. Este vorba despre: Giganți, Hecatonchiri, Ciclopi, Centauri, Satiri, Sileni, Fauni, Sfincși, Sirene și Nimfe: (Oceanidele, Nereidele, Naiadele, Oreadele, Driadele, Hamadriadele, Menadele).

PARTEA A TREIA: EROI GLORIOȘI, DAR ÎNCERCAȚI DE SOARTĂ

Să descoperim unele dintre cele mai impresionante epopei

Eroine și eroi

Eroii ocupă, alături de zei, un spațiu important în mitologia greco-romană, ei fiind personajele principale ale epopeilor, în timp ce zeii trec în roluri secundare, ca ajutoare sau obstacole.

Autoarea ne familiarizează aici cu eroii marilor capodopere ale lui Homer, Iliada și Odiseea, respectiv ai lui Virgiliu din Eneida, făcându-le scurte prezentări care ne vor ajuta totodată să înțelegem cele trei opere literare. 

Dar nu numai aceștia sunt în centrul atenției în această secțiune. 

Camille Jouneaux ne reamintește de asemenea legendele referitoare la: Meleagru și Atalanta; Hippomene și Atalanta; Nașterea lui Tezu; Tezeu și Minotaurul;  Ariadna și Tezeu; Perseu și Meduza; Andromeda și Perseu; Perseu versus Fineu; Dedal și Icar; Ariadna și Dionis; Cele douăsprezece munci ale lui Hercule (Heracle); Nașterea Căii Lactee; Heracle și Cerber; Omphale și Hercule; Iason; Medeea; Medeea și Lâna de aur; Iason și Argonauții; Oedip; Ahile; Iliada și Războiul troian; Promisiunea făcută lui Thetis; Vicleșugul Herei; Moartea lui Laocoon; Răzbunarea lui Oreste; Hector; Ulise (Odiseea), Enea, Orfeu, Psyche.

Picturile pe care le veți admira aici aparțin lui: Jacob Jordaens (Școala olandeză, sec. XVII); Guido Reni (Școala italiană, sec. XVII); Caravaggio (Școala italiană, sec. XVI); seria de tabouri dedicată lui Perseu de la Southampton City Art Gallery de Edward Burne-Jones (Școala engleză, sec. XIX); Nicolas Poussin și Jean Lemaire (Școala franceză, sec. XVII); Angelica Kauffmann (Școala franceză, sec XVIII); Pieter Bruegel cel Bătrân (Școala olandeză, sec XVI); Marc Chagall; Jan Carel van Eyck; Tintoretto (Școala italiană, sec XVI); Johann Köler (Școala olandeză, sec. XIX); François Boucher (Școala franceză, sec. XVIII); Frederick Sandys (Școala engleză, sec XIX); Gustave Moreau (Școala franceză, 
sec. XIX); Peter Paul Rubens (Școala olandeză, sec. XVII); Pompeo Batoni (Șoala italiană, sec. XVIII); Jan de Bray (Școala olandeză, sec. XVII); Lucas Cranach cel Bătrân (Școala olandeză, sec. XVI); Sebastiano Ricci (Școala italiană, sec XVIII); Jean Auguste Dominique Ingres (Școala franceză, sec. XIX); Louise Elisabeth Vigée Le Brun (Școala franceză, sec XVIII); El Greco (Școala spaniolă, sec. XVII); William Bouguereau (Școala franceză, sec XIX); Jean Alfred Marioton (Școala franceză, sec. XIX); John Roddam Spencer Stanhope (Școala engleză, sec. XIX); Gustave Boulanger (Școala franceză, sec. XIX); Simon Vouet (Școala franceză, sec XVII); Antoine Coypel (Școala franceză, sec. XVIII).

Pe lângă picturi, în această secțiune veți găsi și o serie de detalii referitoare la activitatea acestor pictori, precum și la meritele care le revin pe tărâmul artei.

Un spațiu special este rezervat aici olarilor greci cărora li se datorează unele dintre primele reprezentări artistice ale mitologiei. Ceramica lor rafinată, exportată în tot bazinul mediteraneean, dovedește măiestria artiștilor antici. Admirați aici câteva exemplare!

O altă pagină tematică este dedicată celor mai frumoase fresce din Pompeii, dat fiind faptul că Antichitatea a transmis posterității și numeroase opere mitologice bidimensionale (ceramică, mozaic, pictură murală). Dintre acestea, frescele murale descoperite la Pompeii s-au păstrat în stare excepțională și reprezintă unele dintre cele mai frumoase exemple. O parte dintre ele sunt redate aici.

Capitolul încearcă să elucideze și originea grupului statuar „Laocoon și fiii săi”, rămasă în continuare incertă. Descoperită în 1506 la Roma, statuia este atribuită, după Pliniu cel Bătrân, sculptorilor Agesandru, Polidor și Atenodor din Rodos.

O altă pagină tematică este dedicată triadelor de divinități care pot fi binefăcătoare sau malefice, simbolizând deopotrivă destinul, răzbunarea, anotimpurile ori frumusețea. Iată doar câteva exemple: Gorgonele, Sirenele, Graiele (bătrâne care împart un singur ochi și un singur dinte), Eriniile (Furiile) sau Moirele (Parcele) – stăpânele destinului, care torc și taie firul vieții.

PARTEA A PATRA: Călătorie în lumea celor osândiți

Infern și cădere

O descindere în Infern… fără garanția întoarcerii

Cum mitologia nu este doar o călătorie înapoi în timp, la originile lumii, ci și o încercare de a înțelege existența până dincolo de granițele vieții, autoarea continuă această incursiune pe tărâmul lui Hades și al Persefonei, un loc aparte, guvernat de legi proprii, unde sufletele rătăcesc și trebuie să-și accepte soarta. 

Așadar, după ce ne prezintă pe scurt legendele lui Prometeu și a Pandorei, autoarea ne poartă într-o ultimă destinație „cartografiată” de Homer, Virgiliu și Platon. 

Infernul, condus de Hades și Persefona, este o lume aparte, împărțită în mai multe regiuni și străbătută de cinci fluvii. Aici ajung sufletele morților și eroii în căutarea gloriei. Styxul marchează hotarul și este trecut cu barca lui Caron, Acheronul deschide drumul spre tărâmul subpământean, iar afluenții săi aduc pedeapsă și foc. Lethe, fluviul uitării, le oferă sufletelor șansa de a renaște purificate, uitându-și trecutul.

După traversarea Styxului, sufletul ajunge în fața celor trei judecători ai Infernului - Minos, Radamant și Eac - care, datorită înțelepciunii și dreptății lor, decid destinul fiecărui mort.

După judecată, sufletele ajung fie în Câmpiile Elizee (cei buni), fie în Tartar (cei vinovați), însă lumea subterană este mai complexă decât simpla opoziție bine–rău. Miturile descriu și alte locuri, precum lunca de asfodel, unde rătăcesc umbrele morților, sau Câmpiile plângerii, destinate celor răpuși de iubire, arătând diversitatea destinelor din Infern.

Caron este luntrașul Infernului, cel care transportă sufletele morților peste Styx sau Acheron. Neînduplecat și irascibil, el primește doar sufletele înmormântate și plătite cu o monedă. Deși în general incoruptibil, uneori este mituit sau forțat să lase eroii să treacă, fapt pentru care este pedepsit de Hades.

După ce ne familiarizează cu „geografia” Infernului și cu regulile care domnesc aici, autoarea începe să ne prezinte pe rând legendele celor care îl populează: Danaidele; Sisif; Orfeu și Euridice; Psyche (pedepsită de iubitul ei Amor); Echo și Narcis.

Capodoperele care îi înfățișează sunt semnate de: Pierre Paul Rubens și Frans Snyder (Școala olandeză, sec. XVII); John William Waterhouse (Școala engleză, sec. XIX); Pierre Subleyras (Școala olandeză, sec. XVIII); Tițian (Școala italiană, sec. XVI); Jusepe de Ribera (Școala spaniolă, sec. XVII); Jean-Baptiste Camille Corot (Școala franceză, sec. XIX); Gustave Moreau (Școala franceză, sec. XIX); Jacopo Zucchi (Școala italiană, sec. XVI); Eugène Ernest Hillemacher (Școala franceză, sec. XIX) și Caravaggio (Școala italiană, sec. XVII).

La finalul cărții, Camille Jouneaux ne pune la dispoziție o genealogie a divinităților lumii grecești, inspirată din versiunea consemnată de Hesiod în Teogonia. 

„Ulise, Atena și ceilalți” vă poate oferi inspirație zi de zi, pentru că mitologia a fost și va rămâne un izvor de inspirație pentru omenire. Tocmai de aceea e important să n-o uităm și să găsim mereu noi modalități de a o transmite mai departe. Cartea lui Camille Jouneaux este o astfel de modalitate și o adevărată delectare pentru ochi, minte și suflet. Nu ezitați să o răsfoiți ori de câte ori veți simți că urâtul cotidian vă copleșește. Veți găsi aici suficient frumos cât să vă umpleți sufletul și să puteți răbda apoi mai ușor hâdul cotidian…