Lumea de mâine va fi opera liderillor de azi. 10 surse de inspirație pentru un leadership excepțional!

ACT si Politon
08-04-2024
0 comentarii
John Quincy Adams, al șaselea președinte american, definea leadershipul astfel: „Dacă acțiunile tale îi inspiră pe alții să viseze mai mult, să învețe mai mult, să facă mai mult și să devină ceva mai mult decât sunt, atunci se cheamă că ești un lider.”

Judecând după definiția dată de Quincy Adams leadershipului și aruncând o privire pripită asupra lumii în care trăim, putem afirma fără nicio urmă de îndoială că multe dintre problemele ei  (nu puține, și din păcate, deloc simple) se trag dintr-o lipsă acută de lideri adevărați. Acei lideri înflăcărați și plini de entuziasm, care cred cu tărie într-o idee și care au  capacitatea de a-i molipsi și pe semenii lor să creadă și să viseze la o lume mai bună. 
 
Din păcate, liderii care ar trebui să ne inspire astăzi sunt adesea mânați de interese meschine, care nu au nicio legătură cu una din exigențele primordiale ale calității de lider, și  anume, aceea de a fi capabili să pună nevoile celorlalți mai presus de propriile nevoi. Liderii care ar trebui să ne inspire astăzi sunt de cele mai multe ori invizibili, rizibili sau  penibili, iar acest lucru se reflectă în treptele ierarhice inferioare sub forma unui număr tot mai mare de indivizi lipsiți de ambiție, idealuri și valori morale. 
 
Calitatea unei națiuni rezidă în liderii săi, devine astfel un enunț prin execelență corect pe care ar trebui să îl audă cât mai mulți dintre cei ajunși în poziția de lider, fără a avea  neapărat calitățile necesare. Cu atât mai mult cu cât regăsim lideri la toate nivelurile societății: în guvern și politică, în afaceri și organizații, în comunități și organizații non-profit, în instituții de învățământ și religioase, în echipe sportive, și mai ales, în sânul familiilor. 
 
Când liderii unor astfel de instituții au atitudinea corectă și transmit mesajul corect, oamenii se transformă, se identifică cu scopuri și țeluri mai înalte și se implică, dând totul  pentru o cauză în care cred. 
 
•    Un angajat căruia i se arată respect și i se spune că munca lui este apreciată, va dori să dea mai mult și să fie mai mult.
•    Un elev căruia i se spune că poate mai mult și este încurajat să arate mai mult, va deveni mai bun.
•    Un credincios căruia i se arată mai multe căi spre Dumnezeu decât simpla rugăciune, va căuta să se implice mai mult în comunitate și să își arate credința și în alte moduri.
•    Un sportiv căruia i se spune că să dai tot ce ai mai bun este tot ceea ce contează atunci când vine vorba de competiție, își va dori cu orice preț o medalie.
•    Un copil căruia părinții îi reamintesc mereu să fie bun, respectuos și cuminte cu blândețe, răbdare și calm, va deveni un copil blând, răbdător și calm...
 
Malala Yousafzai avea doar 11 ani când a început să militeze pentru dreptul fetelor din lumea islamică la educație și împotriva extremismului talibanilor din Pakistan. La 17 ani a primit  Premiul Nobel pentru Pace, inspirând astfel milioane de oameni din întreaga lume să lupte pentru îmbunătățirea condiției umane.
 
Mohamed Bouazizi a fost un vânzător de fructe și legume tunisian care și-a dat foc în piață la 26 de ani pentru a protesta față de corupția guvernului tunisian și față de șomajul  generalizat. Mohamed Bouazizi a devenit astfel o sursă de inspirație pentru Primăvara arabă în timpul căreia în mai multe țări arabe au izbucnit mișcări de protest împotriva nedreptății, a  corupției și a conducerii autoritare Scott Harrison este fondator și CEO al charity: water, o organizație nonprofit a cărei misiune este să ofere apă curată celor 636 de milioane de oameni din întreaga lume care nu au acces  la ea.
 
Scott Harrison și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în New York unde își câștiga existența din promovarea celor mai bune cluburi de noapte și evenimente de modă. Pentru că  acest stil de viață arogant și egoist l-a făcut să se simtă nefericit, s-a mutat în Africa unde a înființat o sursă de bine pentru milioane de oameni însetați.
 
Jordan Peterson este unul dintre cei mai străluciți gânditori ai zilelor noastre și fără îndoială un lider. În mai puțin de doi ani, profesorul de psihologie aproape necunoscut de la  Universitatea din Toronto a devenit una dintre cele mai influente figuri publice ale timpului nostru. Jordan Peterson a dobândit o audiență masivă prin intermediul YouTube - unde numărul  de vizualizări al postărilor sale depășește adesea audiența rețelelor de televiziune tradiționale. Secretul său constă în faptul că vorbește cu umor și înțelepciune despre virtuți clasice  precum disciplina, curajul, onestitatea sau prietenia care ne pot ajuta chiar și în vremurile dificile pe care le trăim să avem o viață mai bună.
 
Aceștia sunt doar patru dintre liderii contemporani care pot fi luați ca model. Ei au în comun toate acele trăsături specifice liderilor valoroși:
 
•    Capacitatea de a inspira alți oameni și de a-i face să își dorească mai mult.
•    Puterea de a face un salt de credință avântându-se pe un drum necunoscut;
•    Puterea de a accepta un eventual eșec;
•    Capacitatea de a privi în perspectivă;
•    Capacități excelente de comunicare;
•    Curaj și capacitatea de a-și asuma riscuri.
 
 
Dar leadershipul poate îmbrăca și alte forme. Pentru cei dintre voi care vă doriți să deveniți lideri mai buni, Editura ap! a pregătit acest pachet special de 10 cărți la care beneficiați  acum de o reducere de 40%. 
 
Iată despre ce este vorba în fiecare dintre acestea:
 
1.Principii de Ray Dalio este o carte fascinantă care s-a vândut în peste două milioane de exemplare și a schimbat multe vieți, determinându-i pe mulți indivizi să reconsidere modul în  care își trăiesc viața și se comportă în calitate de angajați sau de șefi.  Cartea este împărțită în trei secțiuni care vorbesc pe rând despre: viața lui Ray Dalio (cum a copilărit, cum a fost educat de părinții săi, cum și-a început afacerea și cum a eșuat,  reușind ulterior să își revină), despre principiile lui de viață și, în final, despre principiile lui de muncă, care pot fi aplicate integral sau parțial în orice organizație. 
 
Principalele principii de viață ale lui Dalio sunt:
 
•    Acceptă realitatea și înfrunt-o;
•    Folosește procesul în cinci pași pentru a obține ce îți dorești de la viață.
•    Fii receptiv, învățând să recunoști piedicile care nu te lasă să obții succesul.
•    Înțelege că oamenii sunt configurați foarte diferit;
•    Învață cum să iei eficient decizii.
 
Principiile de muncă, pe de altă parte, sunt cele care pot schimba din rădăcini cultura organizațională fiind cele pe care Dalio le-a folosit în cadrul companiei sale. Această secțiune a  cărții vorbește despre felul neobișnuit în care a folosit principiile la Bridgewater Associates, transformând-o dintr-o mică firmă de apartament, în a cincea cea mai importantă companie  privată din Statele Unite, precum și cel mai mare fond speculativ din lume.
 
 
2.Umanocrația de Gary Hamel și Michele Zanini este un manifest și un manual de umanocrație, oferindu-ne argumente solide, susținute de date, pentru a elimina birocrația și a o înlocui cu  ceva mai bun. 
 
Potrivit celor doi autori, birocrația pune frână organizațiilor din întreaga lume. Sistemele de management sugrumate de reguli nu fac nimic altceva decât să încetinească organizațiile și  să le răpească orice urmă de entuziasm celor care le slujesc,  distrugându-le creativitatea și înăbușindu-le inițiativa. 
 
Hamel și Michele Zanini susțin în cartea de față că, cu toții merităm ceva mai bun, indiferent dacă suntem lideri, investitori sau simpli angajați. Potrivit lor, umanocrația este acel ceva  care poate duce în timp la organizații mai pregătite pentru viitor și mai adaptate exigențelor generațiilor viitoare.
 
 
3.Holacrația de Brian J. Robertson este o carte revoluționară despre un sistem de management revoluționar care îi transformă pe toți cei din cadrul unei organizații în lideri. Ea vine să  înlocuiască ierarhia tradițională de management de tip piramidal cu un nou tip de management revoluționar – holarhia – a cărei structură arată ca un sistem de cercuri imbricate. În  holarhie, fiecare membru al unei organizații este lider. Odată cu implementarea acestui mod alternativ de structurare în interiorul companiilor, autoritatea și luarea deciziilor se  distribuie în mod egal la nivelul întregii organizații, iar oamenii nu mai sunt definiți de locul pe care îl ocupă în ierarhie și de funcții, ci de roluri.
 
 
4.Leadershipul înseamnă limbaj de David Marquet este un manual care te va îndruma să le oferi mai multă putere subalternilor tăi și să îți ajuți echipa să devină din ce în ce mai bună.  Cartea te va ajuta totodată să obții echilibrul perfect între reflecție și acțiune și să îți asumi riscuri îndrăznețe fără a-ți periclita misiunea.
 
David Marquet se folosește de o serie de exemple edificatoare pentru a te convinge că cuvintele pe care le folosești, și mai ales cele pe care nu le folosești, au un impact direct asupra  modului în care oamenii se implică în cadrul organizației. Tot din aceste pagini vei afla:
•    Cum să eviți șapte greșeli frecvent întâlnite atunci când vine vorba de formularea întrebărilor, precum întrebările binare (ar trebui să facem A sau B?) sau întrebările de 
autoafirmare (B este varianta mai bună, nu-i așa?);
•    De ce ar trebui să votezi mai întâi și apoi să discuți, atunci când trebuie să iei o hotărâre în legătură cu un plan al echipei tale, mai degrabă decât să votezi în urma unei 
discuții prealabile?
•    De ce e mai bine să le oferi oamenilor tăi mai degrabă informații decât instrucțiuni.
 
 
5.Redresează nava de David Marquet a fost numită de publicația USA Today: „una din cele mai bune cărți de afaceri din toate timpurile.” 
 
David Marquet era un ofițer experimentat atunci când a fost numit în funcția de comandor al submarinului de atac cu propulsie nucleară USS Santa Fe. Pregătit fiind pentru a conduce după  modelul tradițional de leadership „tu știi totul – tu spui totul”, odată ajuns la bordul Santa Fe și-a dat seama că această metodă nu va merge  în acest mediu de lucru unde orice greșeală  putea costa foarte scump. S-a hotărât astfel să schimbe fundamental situația generală pe care a găsit-o pe Santa Fe: o stare de spirit foarte proastă, o performanță foarte scăzută și cea 
mai scăzută rată de retenție din întreaga flotă.
 
„Redresează nava!” dezvăluie modul în care Santa Fe a evoluat vertiginos de la cea mai slabă navă din flota americană la cea mai performantă, prin contestarea modelului tradițional de  leadership american lider-subordonat. 
 
 
6.Cartea de leadership de Anthony Gell este cartea liderilor de succes. A liderilor care obțin rezultate prin competență și nu prin forță și intimidare. Această carte este pentru cei care  vor să fie cei mai buni dintre cei buni, sau, cum spune autorul:
 
„Această carte este pentru acei oameni ambițioși care își doresc să facă o schimbare semnificativă în lumea minunată în care trăim – cei care doresc să îi inspire și să îi ajute pe cei din  jurul lor. Este pentru cei care vor să-și trăiască viața cu pasiune și să obțină rezultate remarcabile pe parcurs. Este pentru oamenii care vor să iasă din mulțime și să atingă excelența  în activitatea lor. Este pentru cei care s-au săturat de lideri slabi, dictatoriali, egocentrici sau de lideri care sunt pur și simplu mediocri, și pentru cei care își doresc în schimb să  ridice ștacheta și să fie ei înșiși măreți.”
 
 
7.Cele 5 disfuncții ale unei echipe de Patrick Lencioni este în egală măsură o fabulă și un manual despre munca în echipă, dezvăluindu-ne cele cinci tendințe comportamentale care fac ca  până și cele mai puternice echipe să se clatine la un moment dat. Ea oferă un model demn de urmat și un ghid pas cu pas pentru a depăși aceste disfuncții și a face ca toată lumea să  acționeze în aceeași direcție în cadrul unei echipe.
 
 
8.Motivul de Patrick Lencioni vorbește despre cât de importantă este motivația pentru a avea succes. Cartea este scrisă sub forma unei lungi conversații între doi CEO rivali. Shay Davis  este CEO la Golden Gate Security de mai puțin de un an de zile, însă, deja își face griji că și-ar putea pierde jobul. De aceea, încearcă cu disperare să își dea seama ce ar trebui să  schimbe în stilul său de leadership. Astfel, se vede nevoit să asculte sfaturile rivalului său - Liam Alcott, CEO-ul unei companii de securitate mult mai bine cotate. Lencioni folosește răsturnări neașteptate de situație și dialoguri scurte și concise pentru a ne purta într-o călătorie care culminează cu un deznodământ care este pe cât de neașteptat, pe  atât de revelator. Astfel, pe lângă faptul că îi provoacă pe lideri să se autoevalueze în cel mai onest mod, Lencioni prezintă câțiva pași de acțiune care îi vor ajuta pe lideri să își  schimbe abordarea în cinci aspecte cheie ale leadershipului, pentru a evita capcanele care împiedică organizațiile să se dezvolte și a nu-i răni pe oamenii pe care ar trebui să îi  servească.
 
 
9.Liderul generos de Bob Burg și John David Mann este o poveste despre leadershipul extraordinar. Eroul cărții, Ben are dificila misiune de a convinge o companie care se confruntă cu  dificultăți financiare să fuzioneze cu compania pe care o reprezintă pentru a ieși din impas. O misiune dificilă, dar nu imposibilă, pentru îndeplinirea căreia Ben trebuie să dea dovadă de  mult tact și să ajungă să înțeleagă în ce constă de fapt secretul unui leadership extraordinar. O lectură pe care liderii o vor iubi, dar nu numai ei, pentru că, spun cei doi autori ai  cărții:
 
„Poate că nu ești CEO, prim-ministru sau președinte. Poate că nu te afli la cârma organizației în care lucrezi și nici nu ți-ai înființat propria companie. Însă, chiar dacă nu te afli  într-o „poziție de leadership“ tradițională, asta nu înseamnă că nu te afli într-o poziție din care să-i poți influența pe alții. Îi poți inspira și susține pe cei din jurul tău. Poți fi  un catalizator pentru excelența de care sunt capabili ceilalți. Luptă pentru succesul lor. Sprijină-i din toată inima.”
 
Ceea ce oferă în plus această carte față de cărțile obișnuite de leadership este povestea… O poveste în care cei doi autori au inclus treptat caracteristicile pe care ei le consideră cele  mai importante pentru un lider extraordinar.
 
 
10.Principiul Oz de Roger Connors, Tom Smith și Craig Hickman este o carte despre responsabilitate și despre modul în care ea ne poate asigura succesul în plan individual sau  organizațional. Principiul Oz face trimitere la seducătoarea scriere a lui Frank Baum – Vrăjitorul din Oz –  în care personajele parcurg un drum simbolic până în Orașul de Smarald pentru  ca vestitul vrăjitor să le rezolve problemele. Dar, când ajung la destinație constată că, de fapt, nu aveau nevoie de niciun vrăjitor, pentru că fiecare dintre ei era capabil să își rezolve problemele prin forțe proprii. Autorii ne  invită astfel pe fiecare dintre noi să ne punem în pielea acestor personaje și să parcurgem un drum simbolic de la ignoranță la cunoaștere, de la frică la curaj, de la starea de paralizie  la putere, și de la statutul de victimă la cel de responsabili pentru propriile noastre destine.
 
Principiul Oz te invită așadar să parcurgi „cărarea pietruită cu cărămizi galbene” spre Orașul de Smarald pe care fiecare dintre noi ar trebui să o urmăm pentru a ne redobândi calitățile  necesare în vederea obținerii succesului.
 
 
 
Simon Sinek, autorul uneia dintre lucrările de referință pe tema leadershipului – Liderii mănâncă ultimii – rezumă calitatea de lider în felul următor:
 
„Liderii sunt cei care se avântă primii în necunoscut.
Ei se năpustesc spre pericol.
Ei își lasă la o parte propriile interese pentru a ne proteja sau pentru a ne duce spre viitor.
Liderii ar sacrifica imediat ceea ce le aparține pentru a proteja ceea ce ne aparține.
Și nu ar sacrifica ceea ce e al nostru pentru a salva ceea ce e al lor.
Asta înseamnă să fii lider.
Înseamnă că ei aleg să înfrunte primii pericolul, avântându-se spre necunoscut.
Iar atunci când suntem siguri că ei vor avea grijă de noi, vom mărșălui în urma lor și vom munci neobosiți pentru a le împlini viziunea și ne vom numi cu mândrie adepții lor.”
 
Pentru cei dintre voi interesați să descopere leadershipul în cele mai variate ipostaze ale lui, Editura ap! a pregătit acest pachet special de 10 cărți în care veți găsi atât informații  teoretice cuprinzătoare, cât și studii de caz relevante pentru subiectul în discuție. 
 
Puteți achiziționa pachetul de aici:
 
 
Nu ezitați să aruncați o privire și pe celelalte pachete ale noastre de 10 cărți:
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Și nu uitați : Soarta lumii de mâine depinde de liderii de azi. Și cum lumea de azi e din ce în ce mai fragilă, e de datoria noastră să fim din ce în ce mai atenți pe cine lăsăm să îi decidă soarta...
 
Comentarii (0)

Scrie un comentariu