Fă-o timp de o zi!: Cum să deprinzi un obicei sau să renunți la el în 30 de zile

(0) Scrie o recenzie
PRODUS FIZIC

Poate fi achiziționat și cu plata ramburs. Se livrează prin curier.

ISBN 978-630-303-140-8

Oferta expiră în:

Carte Tiparita
34,30 Lei PRP:49,00 Lei Salveaza 30%
Carte Tiparita
34,30 Lei 49,00 Lei
eBook
34,30 Lei
MP3 download
34,30 Lei
Adaugă la favorite

Fă-o timp de o zi!: Cum să deprinzi un obicei sau să renunți la el în 30 de zile / Do It for a Day: How to Make or Break Any Habit in 30 Days de Mark Batterson este despre arta și știința formării obiceiurilor din mai multe perspective: psihologică, neurologică și teologică, scopul cărții fiind acela de a te ajuta să-ți deconstruiești și să-ți reconstruiești obiceiurile zilnice. Dat fiind faptul că un simplu obicei ne poate ajuta să ne recăpătăm forma fizică, să ne câștigăm libertatea financiară, să avem o stare de spirit mai bună sau să avem un mariaj fericit și sănătos, autorul recurge la tehnici testate, a căror eficiență a fost dovedită în timp, pentru a ne arăta cum să scăpăm de obiceiurile proaste și cum să ne formăm obiceiuri bune. 

 

„Întreaga noastră viață nu este decât o mulțime de obiceiuri – practice, emoționale și intelectuale – organizate sistematic pentru bunăstarea ori tristețea noastră și care ne poartă ireversibil înspre împlinirea destinului nostru”, spunea părintele psihologiei americane, William James.

 

Astfel, pentru a scăpa de obiceiurile proaste, autorul ne prezintă o tehnică testată și certificată, denumită schimbarea obiceiurilor, iar pentru a ne forma obiceiuri bune, autorul ne prezintă tehnica denumită „momește și schimbă”. Ulterior, autorul ne va ajuta să ne stabilim niște obiective importante pentru noi și să le transformăm în obiceiuri zilnice.

 

Acesta este și motivul pentru care această carte nu este împărțită pe capitole, ci pe zile, pentru că în ceea ce privește formarea sau renunțarea la anumite obiceiuri, ritmul este foarte important. Dacă vei încerca să faci prea mult, prea repede, eșecul îți va fi garantat. Prin urmare, cel mai înțelept este să pui în practică titlul acestei cărți: să încerci să pui în practică un nou obicei timp de 24 de ore. Și apoi să repeți această practică timp de 30 de zile, o perioadă suficientă, crede Batterson pentru ca un nou obicei să devină rutină sau pentru a scăpa de un obicei nedorit.

 

Mark Batterson este pastorul principal al National Community Church (National.CC) din Washington, DC. Mark are un doctorat în științele leadershipului bisericesc la Universitatea Regent și este autorul a peste 20 de cărți aflate în topul bestsellerelor New York Times, printre care The Circle Maker, Chase the Lion, In a Pit with a Lion on a Snowy Day și Whisper. El și soția sa, Lora, au trei copii și locuiesc în Capitol Hill.

 

Îl puteți urmări pe Mark @markbatterson pe Twitter, Instagram și Facebook și puteți afla mai multe despre el și activitatea lui de pe site-ul său www.markbatterson.com.

 

În ceea ce privește durata de timp necesară formării sau renunțării la un obicei, ei bine,  estimările specialiștilor oscilează între 21 și 254 de zile. De fapt, formarea unui obicei sau renunțarea la un obicei depind foarte mult de tipul de persoană și de tipul de obicei care se dorește a fi format. Autorul este convins însă de faptul că o perioadă de 30 de zile va genera impulsul de care ai nevoie pentru a fi victorios.

 

Mecanismul de formare sau de întrerupere a unui obicei este destul de simplu: 

 

1. Identifică stimulul, 

2. Întrerupe tiparul 

3. Imaginează-ți premiul. 

 

La care se adaugă o dorință simplă de a-ți imagina viața ca pe un laborator, unde totul este un experiment.

 

Acum, dacă te simți pregătit, alege un obicei și aplică metoda 3M pentru a ți-l însuși sau pentru a scăpa de el definitiv. Formula „3M” înseamnă să faci acest obicei să fie măsurabil, marcant și ușor de menținut. 

 

Te invit așadar într-o călătorie fascinantă, care te poate transforma definitiv, și care, te va îmbogăți cu o serie de povești impresionante din viața unor eroi care au fost capabili de eforturi și sacrificii colosale pentru a-și îndeplini visurile, dorințele, menirea… Și tu ești capabil să realizezi orice îți dorești cu condiția să îmbrățișezi obiceiurile corecte. Încearcă doar, și vei fi surprins!

 

Cartea este împărțită în 30 de capitole (zile), după cum urmează:

 

ZIUA 1. Avântă-te în apă! Marea a văzut și a fugit.

Lecția acestui capitol: „dacă vrei ca Dumnezeu să facă lucruri supranaturale, tu trebuie să faci lucrurile normale”, ne este predată cu ajutorul legendei lui Nahshon, căruia Talmudul îi atribuie salvarea națiunii lui Israel printr-un act de curaj. Alege-ți așadar un obicei și dă dovadă de curaj înaintând în direcția realizării lui.

 

ZIUA 2: Urcă scările

La fel cum condițiile vitrege din natură joacă un rol primordial în dezvoltarea plantelor, obstacolele de natură fizică sau psihică pe care suntem nevoiți să le depășim la un moment dat au rolul de a ne transforma în variante îmbunătățite ale noastre. Învață să îmbrățișezi mentalitatea de creștere pentru a deprinde, respectiv pentru a renunța mai ușor la obiceiuri, pentru că de cele mai multe ori, mai greu înseamnă mai bine.

 

ZIUA 3: Ieși din rutină

De câte ori vei avea impresia că formarea unui obicei durează o veșnicie, va trebui să-ți amintești acest citat celebru aparținându-i lui Heywood: „Roma nu a fost construită într-o zi.” Să deprinzi obiceiuri și să renunți la anumite obiceiuri durează de cele mai multe ori mai mult decât ai vrea, însă, cu cât vei investi mai mult timp, cu atât mai însemnat va fi efortul. De asemenea, nu uita să îți planifici din când în când să te rupi de cotidian și să ieși din rutină. Corpul și mintea ta îți vor mulțumi deopotrivă pentru un astfel de obicei.

 

ZIUA 4: Linge mierea

În Iudeea primului secol, educația formală începea la vârsta de șase ani la școala de la sinagogă, numită Bet Sefer. În cadrul primei lecții oferite elevilor, rabinul acoperea tăblițele elevilor cu miere și le cerea să lingă mierea în timp ce recitau Psalmul 118:103: „Cât sunt de dulci limbii mele cuvintele Tale, mai mult decât mierea, în gura mea!” Învățătorul crea astfel o asociere pozitivă, o dependență pozitivă de Cuvântul lui Dumnezeu. Reține așadar că deprinderea obiceiurilor bune trebuie însoțită de stimulii potriviți, în timp ce în cazul renunțării la obiceiurile proaste, stimulii de aversiune reprezintă o măsură provizorie eficace.

 

ZIUA 5: Dă roată muntelui

Așa cum călugării japonezei de la o mănăstire din vecinătatea orașului vechi Kyoto, reușesc să finalizeze 1000 de maratoane în 1000 de zile, și noi putem să atingem orice obiectiv care la început ni se pare imposibil. Dacă încerci să renunți la un obicei prost, impune-ți o taxă ori de câte ori nu reușești să îți duci la îndeplinire angajamentul, iar dacă vrei să folosești încurajarea pozitivă, oferă-ți ceva ce îți place ori de câte ori reușești să îți respecți un angajament. În orice caz, reține faptul că formarea obiceiurilor presupune o autoevaluare sinceră, întrucât partea magică a măsurării obiceiurilor constă în faptul că îți sporește autoconștientizarea prin crearea unui ciclu al feedbackului, făcând legătura între cauză și efect.

 

ZIUA 6: Adaugă obicei peste obicei

Modul incredibil în care jumătate dintre americani au ajuns să se spele pe dinți în anul 1929, în condițiile în care în urmă cu 100 de ani doar 7% dintre americani practicau spălatul pe dinți, reprezintă una dintre cele mai importante schimbări statistice în materie de obiceiuri zilnice consemnată vreodată! Tot aici aflăm care este legătura dintre dopamină și dificultatea de a deprinde și de a renunța la obiceiuri, dar și cum ne putem forma obiceiuri adăugând obicei peste obicei, adică, cuplând obiceiuri care sunt greu de format cu lucruri pe care le faci în mod normal și firesc.

 

ZIUA 7: Fă săritura

Dacă vrei să deprinzi un obicei sau să renunți la un obicei, trebuie să întrerupi tiparul. Cum? Trebuie să schimbi regulile jocului. Să transformi totul într-un joc! Să rescrii regulile într-un fel care să facă obiceiul mai măsurabil, mai marcant și mai ușor de menținut. Și nu uita, chiar dacă simți că eșuezi, cu siguranță ai ajuns mai departe decât dacă nu ți-ai fi stabilit niciodată acest obiectiv.

 

ZIUA 8: Amintește-ți viitorul

 

În momentele în care te vei simți copleșit de circumstanțele prezentului, amintește-ți de viitor. Amintește-ți de lista ta de obiective. Întreabă-te: Aici vrei să te oprești? Dacă respiri încă, înseamnă că Dumnezeu nu a renunțat la tine. Nu renunța nici tu la Dumnezeu. Și nu renunța la tine. Pentru că nu poți ști niciodată la ce viitor minunat renunți atunci când decizi să te oprești din a mai încerca.

 

Tot aici aflăm primul obicei care te va ajuta să îți formezi sau să renunți la obiceiuri mai ușor:

 

Obiceiul 1 – Schimbă scenariul. Dacă vrei să îți schimbi viața, începe prin a-ți schimba povestea

Dacă nu îți place viața ta, poate că îți spui povestea greșită. Trebuie să schimbi scenariul. Dacă vrei să îți schimbi viața, trebuie să îți schimbi povestea!

 

ZIUA 9: Schimbă-ți povestea

 

„Cu toții avem nevoie de cineva care să creadă în noi mai mult decât credem noi înșine. Avem nevoie de oameni care să ne împingă dincolo de limitele noastre, amintindu-ne cine suntem și de ce suntem capabili.”

Viața noastră este mult prea zgomotoasă, iar programul nostru este mult prea încărcat. Acesta este motivul pentru care ajungem să uităm uneori care este adevărata noastră menire. Liniștea în schimb, citirea Bibliei ne va ajuta să ne reconectăm cu noi înșine, iar vocea calmă a Sfântului Duh va deveni cea mai puternică voce din viața noastră. Îndemnurile sale ne vor redirecționa viața pe căi supranaturale. Astfel, fără să ne dăm seama, Dumnezeu va scrie povestea Lui în noi și prin noi.

 

ZIUA 10: Concentrează-te

Trebuie să alegi la ce ești atent, fiindcă această alegere va determina realitatea ta. Dacă alegi bucuria, nu înseamnă că primești ce îți dorești. Înseamnă că apreciezi ceea ce ai. Cum? Făcând inventarul lucrurilor bune la finalul fiecărei zile. 

Dacă vei căuta ceva de care să te plângi, vei găsi întotdeauna.

Dacă vei căuta ceva pentru care să Îl lauzi pe Domnul, vei găsi întotdeauna.

Așadar, alegerea îți aparține. Cum vrei să trăiești?

 

ZIUA 11: Cunoaște-ți numele

 

Atunci când încerci să deprinzi un obicei nou, te simți ciudat la început. Însă chiar dacă te vei simți ca un impostor, continuă să mergi mai departe, pentru că la un moment dat scenariul se va schimba. 

 

Dacă vei continua să alergi, vei deveni alergător.

Dacă vei continua să conduci, vei deveni conducător.

Dacă vei continua să scrii, vei deveni scriitor.

Completează propoziția cu orice îți dorești să devii. La un moment dat, vei stăpâni acea identitate și acea identitate te va stăpâni. Iar tocmai asta înseamnă să îți cunoști numele…

 

Obiceiul 2 – Sărută valul. Obstacolul nu este dușmanul; obstacolul este calea.

 

Să săruți valul înseamnă să faci tot ce poți cu ceea ce ai, acolo unde te afli, să înfrunți realitatea brutală și să inovezi, pentru că Dumnezeu se folosește de provocările tale din prezent ca să te pregătească pentru oportunitățile din viitor.

 

ZIUA 12: Acționează când ești speriat

Să săruți valul înseamnă să îți înfrunți teama și să acționezi când ești speriat. „Află de ce se teme cel mai mult o persoană, căci de acolo va începe să se dezvolte”, spunea Carl Jung. Potrivit psihologilor, ne naștem cu două frici: frica de a cădea și frica de zgomote puternice. Toate celelalte frici sunt învățate, ceea ce înseamnă că de orice frică te poți dezvăța. Credința este procesul de a te dezvăța de o frică. Cum? „Iubirea desăvârșită alungă frica.” Dacă îți este frică de Dumnezeu – dacă îl venerezi pe Dumnezeu mai presus de orice – nu trebuie să te mai temi de nimic. Acesta nu este doar începutul înțelepciunii, ci este sfârșitul tuturor fricilor!

 

ZIUA 13: Mergi pe sârmă

Deprinderea sau renunțarea la un obicei seamănă foarte mult cu mersul pe sârmă! Trebuie să renunți la mândrie, dând în schimb dovadă de smerenie, blândețe și răbdare, cele trei calități care te vor ajuta să nu cazi și să faci față problemelor, provocărilor și deciziilor dificile, ajutându-te de asemenea să deprinzi sau să renunți la obiceiuri. Asta pentru că nu deprindem și nu renunțăm la obiceiuri numai pentru noi înșine. O facem pentru cei pe care îi iubim! Întruchiparea altruismului o constituie renunțarea la obiceiurile proaste care le fac rău celorlalți și deprinderea obiceiurilor care adaugă celorlalți valoare. 

 

ZIUA 14: Conectează punctele

Să săruți valul înseamnă să vezi dincolo de aparența situației în care te găsești. Înseamnă să unești punctele într-un fel diferit. Punând întrebări. Gândind diferit. Căutând interrelaționarea. Contemplând consecințele neintenționate.

 

Obiceiul 3 – Mănâncă broasca

Formarea obiceiurilor este o cursă cu obstacole. Nu îți poți permite scurtături sau ocolișuri. Nu poți să faci nicio șmecherie când te confrunți cu un moment greu sau o discuție dificilă. Să mănânci broasca înseamnă să ai curajul să treci prin astfel de momente, să acționezi, să alegi drumul principal, care se întâmplă să fie drumul cel mai greu, să nu te ferești de sacrificii și nici să fugi de pericol ori de greutăți.

 

ZIUA 15: Nu ușura lucrurile

Leadershipul pleacă de la auto-leadership, iar auto-leadershipul începe prin autocontrol. Fără îndoială, persoana cel mai greu de condus ești tu.

Acesta este motivul pentru care este atât de greu să deprinzi sau să renunți la un obicei. Dar dacă vrei să cucerești o cetate, mai întâi trebuie să îți ții firea. Și nu există altă cale să îți ții firea decât războindu-te cu natura ta păcătoasă până când o vei supune. Sau până când va fi supusă de o putere mai mare. Trebuie să iei ostatic fiecare gând și să îl supui lui Hristos. Trebuie să îți porți zilnic crucea și să îți refuzi lucruri. Este cea mai bună cale de a renunța la un obicei.

 

ZIUA 16: Ia decizii împotriva ta

„Disciplina într-un anumit aspect al vieții naște disciplină în toate aspectele ei!”

 

Există ceva la care trebuie să spui nu? În multe cazuri, abstinența este mult mai simplă decât moderația. De ce? Pentru că necesită mai puțină voință, întrucât te bazezi pe o pre-decizie puternică. Moderația este o cale alunecoasă. Din experiența autorului, este mai greu să mănânci un singur Oreo decât să nu mănânci niciun Oreo! Dacă alimentezi o dorință, aceasta crește. Dacă o înfometezi, se atrofiază. Dacă vrei să renunți la un obicei, încearcă abstinența.

 

ZIUA 17: Nu trăi în minciună

Să nu trăim în minciună înseamnă să refuzăm să ne plecăm în fața idolilor și a ideologiilor vremii care nu trec testul timpului și al adevărului. Înseamnă să trăiești potrivit convingerilor tale în timp ce dai dovadă de compasiune față de cei care nu au aceleași convingeri ca și tine. Înseamnă să îți riști reputația pentru un lucru despre care crezi că este bun, corect și adevărat. Înseamnă să spui adevărul în fața puterii, și să îl spui cu dragoste. Să nu trăim în minciună înseamnă conștiința luată captivă de Cuvântul lui Dumnezeu, în Spiritul lui Dumnezeu.

 

Obiceiul 4 – Înalță zmeul. Așa cum faci orice lucru, așa le vei face pe toate

Ne lăsăm ușor copleșiți de dimensiunea visurilor noastre, nefiind conștienți că la originea tuturor marilor realizări se află un prim pas timid pe care cineva a avut curajul să îl facă la un moment dat. Trebuie să ne stabilim obiective mari, însă trebuie să le împărțim în mici victorii. Dacă faci lucrurile mici ca și când ar fi mari, Dumnezeu va face lucrurile mari ca și când ar fi mici!

 

ZIUA 18: Începe cu puțin

 

Ziua 18 ne duce cu gândul la conceptul japonez kaizen care înseamnă un angajament necondiționat față de îmbunătățirea continuă. Înseamnă să devii puțin mai bun în fiecare zi, în orice fel. Această mentalitate stă la baza acestui concept foarte sănătos: începe cu puțin. Poți să ai visuri mărețe, însă trebuie să începi cu puțin și să gândești pe termen lung. Pentru că putem face orice atunci când obiectivul pe care trebuie să îl atingem nu este copleșitor sau intimidant.

 

Ziua 19: Exersează-ți autoritatea

 

Indiferent de obiceiul pe care încerci să îl deprinzi sau să îl elimini va trebui să îți exersezi autoritatea spirituală! Cum? Păstrându-ți calmul în mijlocul furtunii, întrerupând stimulul nerăbdării prin tiparul rugăciunii, fiind prezent, înfruntând realitatea brutală prin credință nestrămutată și transmițând liniște: partenerului de viață, copiilor, prietenilor, etc.  

Reține așadar că ai mai multă autoritate decât îți închipui! Ai autoritatea de a opri furtunile. Ai autoritatea de a vindeca bolile. Ai autoritatea de a muta munții din loc. Cum? Prin grăunțele de muștar ale credinței. Autoritatea spirituală este asemenea oricărui mușchi care trebuie să fie exersat, însă trebuie să o exersăm cu smerenie!

 

ZIUA 20: Ce e destul e destul

Locuiesc în posibilitate. - Emily Dickinson

 

Trebuie să încetezi să îi mai vorbești lui Dumnezeu despre problemele tale și să începi să le vorbești problemelor tale despre Dumnezeu. Pentru că în viața tuturor va apărea un moment în care vom crede că este sfârșitul. Dar de multe ori, după un astfel de moment viața noastră capătă noi semnificații și ajungem să o apreciem mai mult. 

Așadar, oricât de greu ți s-ar părea să realizezi un anumit lucru la un moment dat, ai curajul să mergi până la capăt. Pentru că, la finalul vieții, cele mai mari regrete vor fi legate de lucrurile pe care le-am fi avut, le-am fi putut avea și ar fi trebuit să le avem, dacă aveam curajul să acționăm în loc să ne oprim din drum.

 

Ziua 21: Schimbă rutina

Unul dintre secretele deprinderii obiceiurilor este să stabilești o rutină. Însă, odată ce rutina devine rutină, trebuie să o schimbi. Aceasta se numește legea varietății necesare. Dacă faci sport în același fel, la un moment dat exercițiile își vor pierde eficacitatea, deoarece corpul se adaptează la rutină. Trebuie să îți derutezi mușchii, întrerupând tiparul. Același lucru este valabil și sub aspect spiritual, relațional, emoțional sau intelectual. Care este vestea bună? Dacă ajustezi rutina, schimbarea de 1% poate face diferența de 99%!

 

Ziua 22: Alege o luptă

Obiceiul pe care încerci să îl deprinzi sau să îl elimini te provoacă la o luptă. O luptă cu tine însuți, în care tu trebuie să te schimbi, pentru că aceasta este calea cea mai bună pentru tine. Și, foarte posibil, și pentru cei dragi ție. Dar, ca în orice luptă, de multe ori, vei simți nevoia să te dai bătut. Nu face asta! Alege să lupți în continuare și, cel mai probabil, vei ieși învingător.

 

Ziua 23: Fă-o acum

Dacă vei aștepta momentul potrivit ca să faci un lucru, acel moment nu va apărea niciodată. În schimb, dacă vei fi constrâns de împrejurări, vei putea să faci acel lucru chiar acum. Nu trebuie să fii constrâns de împrejurimi ca să te mobilizezi să faci un anumit lucru. Trebuie doar să fii suficient de hotărât și vei vedea că momentul potrivit ca să faci orice este acum.

 

Obiceiul 6 – Întoarce ceasul: Timpul se măsoară în minute.

Găsește o metodă creativă pentru ca fiecare zi să conteze. Iar pentru a face asta e nevoie să înveți să controlezi timpul. Pentru că dacă nu vei face asta, timpul te va controla pe tine și astfel, timpul va trece nevalorificat, iar tu vei ajunge la final să regreți că nu ai făcut mai mult și mai bine cu timpul care ți-a fost dat.

 

Ziua 24: Ridică pălăria

De ce avem nevoie pentru a renunța la un obicei sau pentru a ne forma un nou obicei? În primul rând de un stimul puternic: un trigger care ne apasă pe un buton din creier, făcându-l să treacă pe pilot automat. În al doilea rând de un tipar – fizic, mental, emoțional, spiritual sau relațional. Și în al treilea rând de un premiu. Cu cât mai mare este premiul, cu atât mai multe sacrificii vei fi dispus să faci și cu atât mai multe riscuri vei fi dispus să îți asumi.  

 

Ziua 25: Fă calculele

Există două categorii de oameni în lume: cei care lasă lucrurile să se întâmple și cei care fac ca lucrurile să se întâmple. Există cei care își găsesc timp și cei care își fac timp. Există cei care pierd timpul și care îl gestionează optim. Așadar, pentru a-ți împlini menirea trebuie să îți faci calculele. Trebuie să îți faci timp. Să nu lași la voia întâmplării ceea ce stă în puterea ta să realizezi. Iar o parte din ceea ce înseamnă gestionarea timpului este reprezentată de identificarea factorilor care ne irosesc timpul. Identifică, înlătură și fă-ți timp pentru ceea ce contează cu adevărat!

 

Ziua 26: Joacă pe termen lung

Eliminarea obiceiurilor proaste este un lucru serios. Acestea fiind spuse, nu îți poți permite să pierzi din vedere teoria distracției. Indiferent cât de dificil este să deprinzi sau să renunți la un obicei sau cât de mult durează, trebuie să adaugi un element distractiv. De ce? Transformând totul într-un joc, șansele de a rezista pe termen lung sunt mult mai mari!

 

Obiceiul 7 – Însămânțează norii

Însămânțarea norilor înseamnă să trăim ca și când am muri cu toții mâine, însă să visăm ca și când am trăi pentru totdeauna. Înseamnă să faci astăzi lucrurile care vor avea însemnătate peste o sută de ani. Înseamnă să lași o moștenire care îți va supraviețui! Pentru că în clipa în care încetezi să mai visezi, începi să mori. În clipa în care încetezi să mai crești, începi să te atrofiezi. În clipa în care încetezi să mai înveți, începi să te întorci la obiceiurile proaste.

 

Ziua 27: Este nevoie de muncă în echipă

În vremea Renașterii, multe dintre operele realizate în atelierele din Florența nu erau semnate deoarece nu reprezentau creația unui singur artist.

Arta era un sport de echipă. La fel este și formarea unui obicei! Avem nevoie în viață de oameni care cred în noi mai mult decât credem noi înșine pentru a reuși. Avem nevoie de oameni care să ne împingă dincolo de limitele noastre. De asemenea, avem nevoie de oameni care să ne apese un anume buton atunci când este nevoie. De ce? „Fierul cu fier se ascute.”

 

Ziua 28: Profețește slava ta

Există două feluri de slavă și amândouă sunt la fel de puternice. Rugăciunea de slavă pentru un eveniment trecut înseamnă să îi mulțumești lui Dumnezeu după ce a înfăptuit un lucru și rugăciunea de slavă pentru un eveniment viitor, care înseamnă să îi mulțumești lui Dumnezeu înainte ca El să înfăptuiască ceva. Înseamnă profețirea slavei prin credință.

 

Ziua 29: Înoată împotriva curentului

Să înoți împotriva curentului înseamnă să deconstruiești obiceiurile bune și pe cele rele. Dacă vrei să elimini un obicei, este util să îi înțelegi originile. În felul acesta identifici stimulul și întrerupi tiparul. De asemenea, dacă viața ta nu este așa cum ți-ai dorit, nu este prea târziu să rescrii viitorul. În ce fel? Însămânțând norii cu obiective divine, care să-l slăvească pe Dumnezeu. Pentru că dacă vrei să ajungi acolo unde ți-ai propus, trebuie să ai puterea să înoți împotriva curentului.

 

Ziua 30: Alege-ți propria aventură

Indiferent care este obiceiul pe care încerci să îl deprinzi sau să îl elimini, vei avea nevoie de ajutorul Duhului Sfânt, pentru că atunci când beneficiezi de ajutorul Lui, totul este posibil. De aceea ai în primul rând nevoie de disciplina spirituală cotidiană! De așa ceva este nevoie: de disciplină zilnică pentru că Duhul Sfânt reprezintă diferența dintre ceea ce poți face cel mai bine și ceea ce poate să facă Dumnezeu! Pentru că El a pregătit deja lucrarea cea bună dinainte. Noi nu trebuie decât să ne luăm destinul în mâini prin obiceiurile zilnice pe care le îmbrățișăm.

 

În finalul cărții te invit să citești și să meditezi la manifestul intitulat „Fă-o timp de o zi!”:

 

„Aproape oricine poate realiza aproape orice,

dacă muncește destul de mult, de intens și de inteligent.

Destinul nu este un mister. Destinul înseamnă obiceiuri zilnice.

Înseamnă puterea minții asupra materiei. Puterea educației asupra naturii.

Este o muncă zilnică îndreptată în aceeași direcție.

Dacă vrei ca fiecare zi să conteze, numără zilele.

Dacă vrei să îți schimbi viața, schimbă-ți povestea.

Dacă vrei ca Dumnezeu să facă lucrurile supranaturale, tu trebuie să le faci pe cele firești.

Timpul se măsoară în minute. Viața se măsoară în secunde.

Îngroapă zilele moarte de ieri. Imaginează-ți zilele nenăscute de mâine.

Fă din fiecare zi o capodoperă!

Dacă faci lucrurile mărunte ca și când ar fi mărețe,

Dumnezeu va face lucrurile mărețe ca și când ar fi mărunte.

Dacă rămâi umil și înfometat,

Dumnezeu nu va putea să facă nimic în tine și prin tine.

Arată-mi cât de măreț este visul tău,

și am să-ți arăt cât de măreț este Dumnezeul tău.

Arată-mi care sunt obiceiurile tale, și am să-ți arăt care este viitorul tău.

Obstacolul nu este inamicul tău. Obstacolul este calea.

Fă tot ce poți mai bine cu ceea ce ai, acolo unde te afli.

Visează măreț. Începe cu puțin. Gândește pe termen lung.

Poți să o faci timp de o zi?

Aceasta este întrebarea. Tu ești cel care cunoaște răspunsul.

Obiceiurile se formează zi cu zi, pas cu pas, repetând și iar repetând.

Dacă vrei să mergi pe apă, trebuie să cobori din barcă.

Credința înseamnă să faci primul pas, înainte ca Dumnezeu să ți-l arate pe al doilea.

Avântă-te în apă!

Ziua de ieri este istorie.

Ziua de mâine este un mister.

Fii învingător!”

 

Și nu te opri aici. Citește cartea pentru a înfăptui schimbarea pe care ți-o dorești și de care ai atât de multă nevoie!

Mai mult
Etichete:  #dezvoltarepersonala
Detalii produs
ISBN: 978-630-303-140-8
Editura ACT si Politon
Format: Carte Tiparita
Greutate: 0.35 kg
Detalii despre autor

Mark Batterson este pastorul principal al National Community Church (National.CC) din Washington, DC. Mark are un doctorat în științele leadershipului bisericesc la Universitatea Regent și este autorul a 24 de cărți, multe dintre ele figurând în topul bestsellerelor New York Times. Cărțile lui Mark Batterson reprezintă un alt mod de a transmite mesajul Bibliei. Sfaturile lui practice din aceste cărți pot fi aplicate cu ușurință de oricine, astfel încât să își modifice viața și să îi dea traiectoria dorită.

De același autor, la Editura ap! (ACT și Politon) au mai apărut și titlurile „Mereu învingător/ Win the Day” – despre cum putem ajunge să trăim viața pe care ne-am dorit-o dintotdeauna, propunându-ne un obiectiv simplu în fiecare zi: să trăim timp de o zi așa cum ne-am dori – și „Fă-o timp de o zi!/ Do It for a Day” o excelentă carte despre arta și știința formării obiceiurilor.