ACT si Politon
04-04-2024
0 comentarii
Educația financiară ne duce intuitiv cu gândul la bani și la capacitatea noastră de a-i administra inteligent, astfel încât să ne putem încadra într-un anumit buget și să nu ne îndatorăm. Dar te-ai gândit vreodată serios la câte noțiuni înglobează de fapt educația financiară?
Educația financiară înseamnă:
• Să știi ce este un buget și cum să îl administrezi;
• Să economisești;
• Să știi să îți folosești economiile pentru a investi;
• Să îți gestionezi inteligent datoriile, astfel încât să nu te afunzi și mai mult în ele, reușind să le achiți și să eviți îndatorarea pe viitor;
• Să știi ce impozite trebuie să plătești și să le achiți la timp;
• Să înțelegi noțiuni financiare de bază precum: dobânzile, inflația, riscul și diversificarea investițiilor;
• Să te ocupi de viitorul tău financiar sau mai bine zis, să îți planifici resursele din care te vei descurca după pensionare.
• Să te asiguri că ai rezervele necesare pentru a te descurca în cazul în care te vei confrunta cu situații neprevăzute.
Din păcate, educația financiară, în ciuda faptului că e foarte strâns legată de capacitatea noastră de a ne descurca în viața de zi cu zi și în ciuda faptului că presupune niște noțiuni destul de complexe, pe care nu ni le predă nimeni nici acasă, nici la școală, lipsește cu desăvârșire din procesul nostru de pregătire ca indivizi. Asta în condițiile în care nu urmăm o facultate sau un liceu cu profil economic.
Prin urmare, se pune întrebarea:
În condițiile în care nu avem studii cu profil economic, din ce surse ar trebui să ne informăm în legătură cu acest subiect?
Internetul, presa cu profil economic și webinariile live care pot fi urmărite gratuit sau contra cost online, sunt câteva posibile răspunsuri. Însă, dacă ești în căutarea unor informații sistematice, care să te ajute să îți formezi o imagine clară asupra subiectului care te interesează, cărțile de educație financiară ar trebui să fie sursa la care să apelezi.
Aceste cărți oferă nu numai informații teoretice cu privire la noțiunile care te interesează, ci și informații practice, fiind scrise de obicei de oameni care au trecut deja prin situațiile despre care se vorbește în carte.
Aceste cărți vă vor fi de folos pentru:
• Înțelegerea fundamentală a gestionării banilor. Vei prelua controlul asupra situației tale financiare, învățând să gestionezi un buget, să economisești, să investești și să te ocupi de datorii la timp.
• Atingerea obiectivelor financiare. Educația financiară ne ajută să ne stabilim și să atingem obiectivele financiare pe termen scurt și lung. Indiferent dacă vrem să economisim pentru o casă, să ne pregătim pentru pensie sau doar să ne achităm datoriile, cunoștințele financiare ne pot ghida în direcția potrivită pentru a ne atinge aceste obiective.
• Reducerea stresului financiar. Cunoștințele financiare ne pot ajuta să gestionăm mai bine stresul legat de bani. Atunci când înțelegem cum să ne administrăm finanțele în mod eficient, suntem mai puțin susceptibili să ne simțim copleșiți sau îngrijorați de problemele financiare.
• Protejarea împotriva fraudelor și înșelătoriilor: Oamenii care au o bună educație financiară sunt mai puțin susceptibili să cadă pradă fraudelor financiare sau înșelătoriilor. Ei pot identifica mai ușor schemele frauduloase și pot lua decizii mai informate cu privire la investiții și alte tranzacții financiare.
Dar cărțile de educație financiară nu te vor ajuta doar să te descurci mai bine prin această junglă care sunt finanțele moderne, ci te pot ajuta și să câștigi bani, deprinzând aspectele de bază ale investițiilor și învățând să evaluezi acțiunile și obligațiunile, etc.
Pentru toți cei care vă doriți să schimbați ceva în modul în care vă administrați banii, astfel încât să faceți mai multe cu banii pe care îi câștigați, să economisiți mai mult și să aveți un sentiment de siguranță în legătură cu viitorul, punându-vă la punct un plan de economisire foarte riguros, Editura ap! a pregătit acest pachet special de 10 cărți de educație financiară, în care veți găsi de la sfaturi referitoare la investiții, la sfaturi despre cum trebuie educați copiii într-o familie în care sunt mulți bani și sfaturi și planuri de urmat pentru a deveni independent din punct de vedere financiar.
Iată despre ce este vorba în fiecare dintre cele 10 cărți incluse în acest pachet:
1.Acțiuni ordinare și profituri extraordinare și alte scrieri de Philip A. Fisher este o ediție revizuită a cărții clasice de investiții „Acțiuni ordinare și profituri extraordinare” păstrând sfaturile înțelepte cu privire la investiții ale lui Phil Fisher din ediția originală și incluzând în plus câteva considerații ale fiului autorului, Ken Fisher (el însuși un guru al investițiilor) într-o prefață extinsă și în introducere.
„Acțiuni ordinare și profituri extraordinare” este una dintre cele mai îndrăgite cărți de investiții din toate timpurile și se numără printre cele mai bine vândute cărți clasice de investiții, vorbind despre elementele de bază ale filosofiei de investiții ale lui Philip A. Fisher. Cartea a făcut parte din programa cursului de investiții de la Stanford Graduate School of Business, contribuind astfel de-a lungul timpului la formarea multor investitori de top.
Cartea se adresează tuturor investitorilor care sunt dispuși să învețe din experiența altor investitori, asta pentru că Philip A. Fisher își expune aici esența lecțiilor despre investiții acumulate într-o jumătate de secol de activitate în acest domeniu. Iar lecția principală pe care va trebui să o reții din această carte este că investitorii inteligenți nu ar trebui să cumpere acțiuni ordinare doar pentru că sunt ieftine, ci doar dacă prezintă potențial să aducă câștiguri mari.
2.Haihui pe Wall Street: Cel mai bun ghid de investiții pe care îl poți cumpăra de Burton G. Malkiel este un mega-bestseller pe teme financiare care, la 50 de ani de la prima ediție (apărută în 1973), își păstrează încă actualitatea.
Astfel, economistul și scriitorul Burton G. Malkiel susține că și astăzi este perfect valabil ceea ce afirma în urmă cu aproape 50 de ani, și anume că, achiziția și deținerea de acțiuni pe o piață de acțiuni este mai profitabilă decât fondurile administrate de profesioniști, ale căror taxe ridicate și costuri mari de tranzacționare diminuează substanțial profitul investițiilor. Cartea este ca un tur ghidat al complexei lumi financiare, pe parcursul căruia vei primi sfaturi practice despre oportunități și strategii de investiții, despre asigurări și impozite pe venit, vei afla chiar cum să procedezi cu aurul și diamantele, dar mai ales cu acțiunile obișnuite, pentru că acestea sunt investiții care îți pot aduce profituri generoase pe termen lung. Cartea îți va dezvălui așadar cum să te îmbogățești încet, dar sigur.
3.Mai bogat, mai înțelept, mai fericit: Cum câștigă cei mai mari investitori ai lumii pe piețele financiare și în viață de William Green îți arată cum reușesc să câștige atât la bursă, cât și în viață, adevărații titani ai lumii investițiilor găsind nenumărate modalități de a-și optimiza șansele de succes.
Pentru scrierea cărții de față, autorul a intervievat peste 40 de investitori (unii dintre cei mai buni din lume) care au controlat trilioane de dolari în numele a milioane de oameni. Stând de vorbă cu ei, William Green a aflat ceva mai mult de la aceștia decât niște trucuri câștigătoare de investiții. El a aflat cum își gestionează ei timpul; cum își creează un mediu calm în care să gândească; cum își aleg persoanele cu care se întâlnesc și pe cine evită; cum se feresc de prejudecăți; cum se folosesc de greșeli pentru a învăța din ele și cum reușesc să le evite pe viitor; cum gestionează stresul și problemele; cum percep onestitatea și integritatea sau cum își cheltuiesc și își donează banii, încercând să își construiască o viață plină de semnificație, care transcende banii.
4.Drumul către libertatea financiară de Bodo Schäfer nu este doar despre cum să faci atât de mulți bani încât să devii independent din punct de vedere financiar, ci și despre persoana care vei deveni după ce vei face bani, dar și despre lucrurile pe care le vei putea face datorită noului tău statut.
Din cartea de față vei afla o metodă testată de autor pentru a face primul tău milion. Metoda constă în punerea în practică a următoarelor strategii:
1. Economisește un anumit procent din venitul tău.
2. Investește-ți economiile.
3. Mărește-ți venitul.
4. Economisește un anumit procent din toate măririle de venit.
Dacă vei reuși să faci asta, spune autorul, vei putea acumula între unul și două milioane de euro în cincisprezece până la douăzeci de ani.
Dacă vei dori să câștigi această sumă în jumătate din timp, de exemplu în șapte ani, atunci va trebui să aplici cât mai multe dintre strategiile descrise în această carte, ținând însă cont de faptul că: „Să vrei să devii bogat fără să-ți cunoști sau să-ți schimbi valorile și convingerile este ca și cum te-ai lupta cu morile de vânt.” Te-am făcut curios?
5. Calea simplă spre bogăție: Ghid pentru independență financiară și o viață liberă și bogată de JL Collins este o carte revoluționară despre investițiile în acțiuni care te va ajuta să te bucuri de o situație materială prosperă și să preiei controlul asupra destinului tău financiar, îndrumându-ți pașii spre independența financiară. Autorul însuși a reușit să devină independent din punct de vedere financiar la o vârstă la care se poate bucura din plin de tot ce are mai frumos de oferit viața, de aceea, își propune prin intermediul acestei cărți, să îi ajute și pe alții să urmeze această cale. Pentru că, pentru el, independența financiară înseamnă adevărata libertate, iar această libertate este cel mai valoros lucru pe care îl poți cumpăra cu bani.
Din carte vei afla:
- De ce trebuie să eviți datoriile cu orice preț și ce trebuie să faci în cazul în care le ai deja;
- De ce este atât de important să deții F-You Money;
- Cum să gândești în legătură cu banii și de ce modul în care te gândești la bani reprezintă cheia construirii unei averi;
- Care sfaturi de investiții funcționează, și care nu;
- Ce este cu adevărat bursa și cum funcționează ea;
- De ce piața de valori crește mereu și de ce încă foarte mulți oameni pierd bani investind în ea;
- Cum să investești într-o piață de tip bull sau bear;
- Investiții specifice pentru implementarea acestor strategii;
- De ce fazele de construire, respectiv de păstrare a averii nu sunt întotdeauna legate de vârsta ta;
- De ce ar trebui să fii foarte precaut atunci când angajezi un consilier de investiții;
- De ce și cum poți fi înșelat și cum să eviți acest lucru;
- Concepte complexe traduse pe înțelesul tuturor: 401(k), 403(b), TSP, IRA, Roth, care nu sunt niște investiții în sine, ci mai degrabă niște coșuri în care sunt păstrate investițiile; sau TRFs (Target Retirement Funds), HSAs (Health Savings Accounts) și RMDs (Required Minimum Distributions).
- Ce este regula 4% și cum să o folosești pentru a-ți cheltui averea în siguranță;
- Cum arată independența financiară;
- Un studiu de caz despre cum pot fi implementate toate acestea în viața reală;
6.Banii. Stăpânește jocul. 7 Pași simpli spre libertate financiară de Tony Robbins este un ghid care se adresează tuturor celor care vor să își asigure o bătrânețe liniștită și lipsită de grija banilor și să devină independenți din punct de vedere financiar. Totodată, cartea lui Tony Robbins este și un valoros manual de educație financiară, mai ales pentru noi românii, care, potrivit Băncii Mondiale, ocupăm locul 122 din 143 de țări la capitolul cunoștințe financiare.
În orice caz, indiferent cu ce te vei alege în urma acestei lecturi, bani sau doar cunoaștere, această carte te va face în mod sigur mai bogat.
Pentru scrierea cărții de față, Tony Robbins a intervievat timp de șapte ani 50 de oameni geniali în domeniul financiar, care au știut să câștige bani și în perioadele economice bune, dar și în cele mai rele. O parte din secretele acestor miliardari pot face diferența între „a te pensiona confortabil și a muri falit”. În plus, la sfârșitul cărții nu te vei mai simți un simplu amator în lumea finanțelor pentru că Tony Robbins reușește să reducă lumea complexă a finanțelor la nivelul de înțelegere a unui public larg.
7.De neclintit: Manual de strategii pentru libertatea ta financiară de Tony Robbins este lectura ideală pentru cei care doresc să cunoască „principiile de bază ale mașinăriei financiare fără a petrece ani întregi studiind economia și curentele gândirii economice” (Eusebiu Burcaș). Termeni precum: fondurile speculative, fondurile mutuale, fondurile de indici, corecția, piața în scădere, acțiunile, obligațiunile, activele exotice, fondurile de investiții imobiliare, fondurile cu capital privat, ș.a sunt explicați aici într-un mod foarte accesibil.
Cartea este un excelent manual de investiții care se adresează atât începătorilor, cât și oamenilor de afaceri experimentați, fiind totodată un îndemn pentru generația Y de a intra în joc și a investi la bursa de valori, pentru că astfel, consideră Robbins, vor avea șansa de a-și îmbogăți viața. „De neclintit” nu este o carte pentru timpul liber, ci mai degrabă un manual pentru a deveni liber, pentru că își propune să îți redea libertatea financiară. „De neclintit” este în același timp și o valoroasă lectură motivațională menită să te ajute să găsești mereu în viață perspectiva corectă.
8.Semnalul de 3%: Tehnica de investiții care îți va schimba viața de Jason Kelly este după cum spune Eusebiu Burcaș în prefața cărții, un manual de investiții, sau, altfel spus: „un plan matematic riguros și dovedit în piață pentru atingerea obiectivelor financiare personale.” Avantajul metodei 3Sig propusă de Jason Kelly, în comparație cu alte metode tradiționale de investiție este că îți dă posibilitatea să îți controlezi investițiile.
Astfel, cu ajutorul lui Mark, Garrett și a Selmei - trei investitori care lucrează la aceeași companie și au același venit - vei vedea concret care sunt avantajele 3Sig în comparație cu alte planuri de investiții.
- Garrett va urma recomandările experților zero-val,
- Selma va folosi metoda costului mediu unitar,
- iar Mark va utiliza metoda 3Sig.
Autorul îți va arăta pas cu pas ce venituri lunare au aceștia, cât economisesc lunar, cum și unde investesc banii economisiți, cum fluctuează câștigurile lor din acțiuni și obligațiuni în funcție de evenimentele din economie timp de 12 ani (din 2001 până în 2013) și ce sume ajung să economisească în final fiecare dintre ei. Un exemplu practic foarte util și mai ales foarte convingător pentru a înțelege mai bine tehnica de investiții a lui Jason Kelly!
9.Investit: Cum am schimbat din temelii sectorul investițiilor de Charles Schwab este povestea omului de afaceri Charles Schwab și a firmei de brokeraj construite de acesta, Charles Schwab Corporation. Prin noul model de brokeraj lansat de acesta, investitorii independenți au putut să intre pe piață fără intermediere și „sfaturi” costisitoare din partea unor persoane aflate adesea în conflict de interese. Prin ceea ce a realizat în cadrul Charles Schwab Corporation, Charles Schwab a schimbat fundamental modul cum investesc americanii, dar și întregul sector al investițiilor în general.
Charles („Chuck”) R. Schwab a înființat Charles Schwab Corporation, cu sediul în San Francisco, în 1971, ca o companie de brokeraj tradițională, pentru ca, în 1974, să se numere printre pionierii brokerajului cu discount și, nu după mult timp, să devină cel mai mare broker cu discount din țară.
10.Lupta cu focul de Ben S. Bernanke, Timothy F. Geithner și Henry M. Paulson Jr. este un studiu interesant și bine documentat despre teoria și practica combaterii dezastrelor financiare. Cartea vorbește mai exact despre marea criză financiară din 2008, despre cum s-a produs ea, și mai ales, despre lecțiile ei, care s-ar putea dovedi folositoare pentru reducerea daunelor viitoarelor crize.
Ben S. Bernanke și colegii lui au făcut parte din prima linie de luptă împotriva efectelor devastatoare ale crizei economice din 2008, prin stabilirea unor intervenții de urgență ce au însemnat de la împrumuturi convenționale și neconvenționale, la salvarea de către guvern a marilor firme și la sprijinul acestuia față de piețele de credit vitale. În colaborare cu alte oficialități publice din Statele Unite și din întreaga lume, au reușit în cele din urmă să stabilizeze sistemul financiar înainte ca înghețarea canalelor de credit și prăbușirea valorilor activelor să arunce economia globală într-o nouă depresiune.
Iată cum formulează William Green cele mai mari calități ale unui investitor de succes în cartea lui intitulată „Mai bogat, mai înțelept, mai fericit: Cum câștigă cei mai mari investitori ai lumii pe piețele financiare și în viață”:
„Cei mai buni investitori nu sunt ca ceilalți oameni. Sunt niște rebeli, nonconformiști și inadaptați care văd lumea altfel decât masele și își urmează propria cale distinctă – nu doar în felul în care investesc, ci și în felul în care gândesc și trăiesc.”
„Cei mai buni investitori tind să fie oameni pragmatici cu mintea deschisă, care caută neîncetat modalități de a-și îmbunătăți gândirea.”
„Sunt liber-cugetători non-tribali. Ei au rara capacitate de a sfida opiniile convenționale. Îi interesează mai mult să aibă dreptate și să câștige decât să obțină acceptarea sau aprobarea socială.”
„Cei mai buni investitori își construiesc un avantaj competitiv covârșitor adoptând obiceiuri ale căror beneficii se acumulează în timp.”
„Oricare ar fi motivația lor, mă gândesc la cei mai buni investitori ca la niște atleți ai minții. Ei caută tot timpul să obțină un avantaj intelectual: informații mai multe, informații mai bune, informații mai rapide sau pur și simplu o interpretare mai nuanțată a informațiilor care sunt deja la îndemâna tuturor. Toate aceste cunoștințe dobândite cu greu se adună în timp și dau roade în moduri imprevizibile.”
Pentru toți cei care își doresc să stăpânească mai bine tainele finanțelor sau să își încerce norocul în investiții, Editura ap! a pregătit acest pachet special de 10 cărți de educație financiară în care vei găsi cu siguranță răspunsurile pe care le cauți.
Poți comanda pachetul aici:
Nu ezita să arunci o privire și pe celelalte pachete de 10 cărți ale noastre: