Cum dau țările faliment: Marele ciclu

Cum dau țările faliment: Marele ciclu/ How Countries Go Broke: The Big Cycle de Ray Dalio explică detaliat ceea ce autorul cărții numește „Marele ciclu al datoriei”, adică modul în care datoriile naționale cresc, se acumulează și duc la crize. Dalio argumentează că înțelegerea acestui ciclu este esențială pentru a anticipa problemele economice ale SUA, Europei, Japoniei și Chinei, dar și pentru a găsi soluții la acestea. Citind această carte, veți înțelege mai bine ce se întâmplă acum și ce putem face pentru a ne reîntoarce la stabilitate.

Ray Dalio este unul dintre cei mai mari investitori ai timpului nostru și personalitatea care a anticipat criza financiară globală din 2008, precum și criza datoriei europene din 2010–2012. El este de asemenea fondatorul Bridgewater Associates, cel mai mare fond de hedging din lume, dar și autorul câtorva cărți de referință pentru mediul socio-economic actual, majoritatea fiind apărute în limba română la Editura ACT și Politon. Este vorba despre titlurile: „Principii”; „Principii de adaptare la ordinea mondială în schimbare”; „Principii: jurnalul tău călăuzitor„ și „Principii pentru succes”.

„Cum dau țările faliment: Marele ciclu” oferă principii și cunoștințe atemporale, dobândite de Ray Dalio în cei peste 50 de ani de experiență ca investitor macro global, ajutându-vă să înțelegeți mai bine Marele Ciclu al Datoriilor, mecanismele reale ale cererii și ofertei, dar și modul în care ciclurile economice, politice și geopolitice majore modelează lumea și deciziile financiare.

Pornind de la întrebări esențiale despre limitele datoriei publice, consecințele creșterii accelerate a îndatorării și posibilitatea ca inclusiv marile puteri cu monedă de rezervă, precum Statele Unite, să ajungă într-o formă de faliment, Ray Dalio ne arată că nu există încă răspunsuri clare sau un cadru comun de înțelegere a acestor lucruri, oferindu-ne în schimb propria lui teorie cu privire la aceste chestiuni, din perspectiva unui investitor macro cu o experiență de peste 50 de ani pe piețele financiare. Din această ipostază el a fost nevoit să înțeleagă Marele Ciclu al Datoriilor, care a stat la baza apariției bulelor financiare,crizelor economice și prăbușirii monedelor și imperiilor de-a lungul istoriei. 

Înțelegerea acestor cicluri oferă un instrument esențial pentru a interpreta prezentul și pentru a anticipa transformările viitoare, într-o perioadă în care lumea se apropie de un nou punct de cotitură istoric.

Cartea este structurată în patru părți, după cum urmează:

Partea I explică ce este Marele Ciclu al Datoriilor, prezentându-l progresiv: de la o descriere simplă și intuitivă, la una detaliată și mecanică, susținută de modele și ecuații care ajută la înțelegerea funcționării sale și la anticiparea evoluțiilor viitoare.

Partea a II-a arată succesiunea tipică de evenimente a unui ciclu și simptomele care pot ajuta la identificarea stadiului evoluției sale. De asemenea, conține un capitol care explică și cum funcționează Marele Ciclu General. 

Partea a III-a analizează Marele Ciclu al Datoriilor aflat în desfășurare din 1945 până în prezent, cu accent pe Statele Unite ca principală putere economică și monetară globală, completat de o prezentare comparativă a ciclurilor datoriei din China și Japonia.

Partea a IV-a privește spre viitor, evaluând scenariile posibile pentru gestionarea datoriei SUA și modul în care cele cinci mari forțe – economice, politice, geopolitice, naturale și tehnologice – ar putea influența evoluțiile globale în anii următori.

PARTEA I: PREZENTARE GENERALĂ A MARELUI CICLU AL DATORIILOR

Autorul oferă aici o descriere succintă, dar completă, a mecanismelor unui mare ciclu al datoriilor tipic. Observăm astfel că Marele Ciclu al Datoriilor începe cu perioade de creștere alimentate de credit, dar pe măsură ce datoriile se acumulează și depășesc capacitatea reală de plată, economia ajunge inevitabil într-un punct critic. Atunci, sistemul este forțat să reducă povara datoriilor prin neplată sau prin tipărire masivă de bani, ceea ce duce la o criză majoră și la schimbări profunde în ordinea economică.

URMĂRIREA EVOLUȚIEI CICLULUI DATORIEI

Iată în continuare care este procesul în cinci etape prin care economiile trec de la stabilitate financiară la supra-îndatorare, criză și apoi resetare:

1.Etapa banilor sănătoși este începutul ciclului: datoriile sunt mici, creditul este folosit productiv, economia este competitivă, iar veniturile cresc suficient pentru a rambursa împrumuturile. Încrederea este ridicată, iar activele sunt adesea subevaluate.

2.Bula datoriilor, când banii devin ieftini și abundenți, optimismul domină piețele, iar împrumuturile cresc rapid. Investițiile se fac tot mai puțin pe criterii reale de profit, datoria se acumulează mai repede decât veniturile și apare o bogăție mai mult iluzorie decât reală.

3.Bula se sparge: creditul se restrânge, piețele scad, economia intră în contracție, iar problemele se propagă de la sectorul privat la stat. Soluțiile temporare sunt noi împrumuturi și intervenții ale băncii centrale, dar acestea doar amână ajustarea.

4.Reducerea gradului de îndatorare, faza cea mai dureroasă, în care datoriile sunt restructurate, se aplică austeritate și se tipăresc bani. Moneda se devalorizează, apare inflația, dar raportul datorie–venit începe să scadă. Ajustarea combină efecte deflaționiste (ștergeri de datorii) și inflaționiste (creare de bani).

5.Criza dispare este etapa în care datoria ajunge din nou la un nivel sustenabil și se formează un nou echilibru economic, de obicei însoțit de politici monetare mai stricte și de recâștigarea încrederii creditorilor. Din acest punct ciclul se poate relua.

Pe parcursul Marelui Ciclu al Datoriilor, politica monetară evoluează de la bani solizi la moneda fiduciară, apoi la monetizarea datoriei și coordonarea cu politica fiscală. Când aceste măsuri nu mai sunt suficiente, are loc o reducere semnificativă a datoriei prin restructurare și tipărire de bani, cu riscul de inflație și pierderea valorii monedei. După reducerea datoriei, se revine la politici monetare mai solide pentru a reconstrui încrederea. Istoric, acest moment a coincis adesea cu declinul marilor puteri economice.

MECANISMUL ÎN CUVINTE ȘI CONCEPTE

Ray Dalio descrie economia ca pe un mecanism în care mai multe forțe interconectate – ciclul datoriei, stabilitatea politică internă, geopolitic, fenomenele naturale și progresul tehnologic – determină evoluțiile majore ale lumii.  Analiza sa se concentrează pe ciclul datoriei pe termen lung și pe modul în care statele ajung la limitele sustenabilității financiare, concluzionând că ne apropiem de o fază turbulentă a Marelui Ciclu General, iar înțelegerea acestor mecanisme este esențială pentru a lua decizii mai bune în fața schimbărilor ce urmează.

CELE CINCI PĂRȚI PRINCIPALE ȘI CUM FUNCȚIONEAZĂ ELE

Autorul explică în această secțiune cum funcționează economia pe baza celor cinci elemente esențiale ale ei: 

•    Bunuri și servicii, 

•    Bani, 

•    Credite, 

•    Datorii 

•    Activele rezultate din datorii. 

Economia funcționează pe baza banilor și a creditului, iar expansiunea și apoi contractarea creditului determină ciclurile economice: când creditul crește, cererea și prețurile urcă; când datoriile trebuie rambursate, cererea scade, iar economia încetinește. În esență, fluctuațiile cheltuielilor alimentate de credit sunt motorul principal al inflației, al creșterii și al recesiunilor.

DATORIA ESTE VALUTĂ, IAR VALUTA ESTE DATORIE

Datoria și moneda sunt strâns legate, deoarece o datorie reprezintă promisiunea de a primi bani în viitor, iar valoarea unei monede este influențată de randamentele obligațiunilor și de dobânzi. Diferențele dintre dobânzile țărilor duc la mișcări ale cursului valutar și ale prețurilor obligațiunilor, iar dacă aceste ajustări nu au loc apar oportunități de profit și dezechilibre care slăbesc moneda sau datoria prin inflație.

CICLURILE DATORIEI PE TERMEN SCURT ȘI PE TERMEN LUNG (MARE)

Există două cicluri ale datoriei: pe termen scurt (câțiva ani), în care economia trece repetat prin recesiune – credit ieftin – boom – inflație – creșterea dobânzilor – încetinire, și pe termen lung (Marele Ciclu), care reprezintă acumularea acestor etape până când datoria devine nesustenabilă și apare o criză majoră. Stabilitatea depinde de raportul dintre datorii și venituri: dacă datoria crește mai repede decât veniturile, apar probleme. Băncile centrale încearcă să gestioneze situația prin dobânzi și tipărire de bani, iar în crize soluția eficientă este combinarea restructurării datoriilor cu crearea de bani. Pe termen lung, productivitatea și inovația împing totuși economia în sus.

MECANISMUL ÎN CIFRE ȘI ECUAȚII

O datorie devine periculoasă când crește mai repede decât veniturile și când plățile de dobânzi consumă o parte tot mai mare din bani, ducând la risc de neplată.

Riscul unei crize se evaluează prin patru indicatori principali: 

•    datoria raportată la venituri, 

•    serviciul datoriei raportat la venituri, 

•    nivelul dobânzilor față de inflație și creșterea veniturilor, și 

•    datoria raportată la economii. 

Așadar, datorii mari, economii mici și dobânzi ridicate înseamnă risc crescut.

Măsurarea datoriilor în cifre

Ray Dalio explică modul în care datoria poate fi măsurată prin formule simple care reflectă reguli de bun-simț despre cât se poate împrumuta o entitate în funcție de venituri, dobânzi și economii. Observăm astfel că povara datoriei depinde de trei lucruri principale: 

•    Diferența dintre cheltuieli și venituri (deficitul), 

•    Nivelul și costul dobânzilor 

•    Ritmul de creștere al veniturilor. 

Se urmăresc patru raporturi esențiale: 

•    datoria față de venituri, 

•    serviciul datoriei față de venituri, 

•    nivelul dobânzilor în raport cu inflația și creșterea veniturilor și 

•    datoria față de economii/rezerve. 

Cu cât datoria și dobânzile cresc mai repede decât veniturile sau economiile, cu atât riscul devine mai mare. 

Economiile funcționează ca tampon de siguranță. Dacă investitorii își pierd încrederea, apare „spirala datoriei”, cu dobânzi în creștere și costuri tot mai mari. 

Guvernele pot reduce povara prin austeritate, restructurare, taxe sau tipărire de bani, însă de obicei se apelează la o combinație între acestea.

Reținem așadar că datoria rămâne sustenabilă doar dacă rata dobânzii este sub ritmul de creștere a veniturilor.

Exemplele despre intervenția băncii centrale arată că atunci când sectorul privat nu mai cumpără suficientă datorie, banca centrală tipărește bani și cumpără obligațiuni pentru a menține dobânzile scăzute. Aceasta ajută pe termen scurt la susținerea datoriei, dar duce la creșterea masei monetare, inflație și slăbirea monedei, făcând datoria mai puțin atractivă pentru investitori. 

Dalio ne arată astfel că sustenabilitatea datoriei depinde în special de relația dintre rata dobânzii și ritmul de creștere a veniturilor. O țară cu datorii și deficite mari poate ține povara sub control doar dacă dobânzile sunt menținute sub creșterea nominală a veniturilor sau dacă acționează alte pârghii: inflație mai mare, creștere economică mai rapidă, reducerea cheltuielilor sau creșterea taxelor. Exemplele arată că niciuna dintre aceste soluții nu este ușor de aplicat singură, fiind nevoie de o combinație de măsuri pentru a stabiliza raportul datorie–venit și a evita deprecierea monedei și creșterea excesivă a serviciului datoriei.

PARTEA A II-A: SUCCESIUNEA ARHETIPALĂ CARE DUCE LA FALIMENTUL GUVERNELOR CENTRALE ȘI AL BĂNCILOR CENTRALE

Partea a II‑a arată că falimentele statelor urmează același tipar istoric: datoriile cresc peste nivelul sustenabil, iar guvernele și băncile centrale ajung fie la incapacitate de plată, fie la devalorizarea monedei prin tipărire excesivă. Diferența majoră este între țările care împrumută în monedă proprie (pe care o pot tipări) și cele care împrumută în monedă străină, pe care nu o controlează, devenind astfel foarte vulnerabile. Înțelegerea acestor mecanisme permite anticiparea crizelor și recunoașterea etapelor „Marelui Ciclu” care se repetă de-a lungul istoriei.

Iată care sunt cele nouă etape ale fazei finale a Marelui Ciclu al Datoriilor:

1.    Sectorul privat și guvernul se îndatorează profund.

2.    Criza datoriilor private determină creșterea îndatorării guvernamentale pentru sprijin.

3.    Cererea pentru datoria guvernamentală scade, declanșând criza publică a datoriilor.

4.    Vânzarea datoriei duce la înăsprirea creditării, slăbirea economiei și deprecierea monedei.

5.    Banca centrală tipărește bani și cumpără obligațiuni pentru a menține dobânzile scăzute și creditarea.

6.    Dacă problema persistă, banca centrală intră într-o spirală descendentă, „faliment tehnic” prin deprecierea monedei și pierderi pe activele cumpărate.

7.    Datoriile sunt restructurate și devalorizate într-o „reducere frumoasă a gradului de îndatorare”, echilibrând măsuri deflaționiste și inflaționiste.

8.    Se aplică politici extraordinare, cum ar fi taxe suplimentare și controale de capital.

9.    Procesul readuce datoria și serviciul datoriei în concordanță cu veniturile disponibile, stabilizând moneda și finanțele guvernamentale și private; succesul depinde de moneda în care sunt denominate datoriile și de statutul său internațional.

Capitolul de față explică în detaliu primele patru etape ale crizei arhetipale a datoriilor, pe baza analizelor istorice și a unor indicatori specifici, fiind util mai ales pentru investitori și decidenți politici, dar prea tehnic pentru cititorul obișnuit. Dinamica este ilustrată prin grafice comparative: media tuturor cazurilor, a regimurilor cu curs valutar fix și a celor cu curs variabil/fiduciar. 

În continuare, autorul analizează etapele 5–6 ale crizei datoriilor, când presiunea se mută asupra băncii centrale. Esența este că, atunci când dobânzile nu mai pot fi reduse, banca centrală creează bani și cumpără obligațiuni pentru a susține creditarea și plata datoriilor. „Tipărirea banilor” nu este literală, ci înseamnă furnizarea de rezerve băncilor comerciale în schimbul plății unei dobânzi foarte mici.

Etapa 7 – Presupune restructurarea și devalorizarea datoriilor atunci când acestea devin prea mari pentru a fi susținute. În această etapă:

•    Moneda se devalorizează puternic, ceea ce reduce în termeni reali povara datoriilor.

•    Cei care dețin numerar și obligațiuni pierd, iar activele reale (aur, acțiuni, bunuri) tind să performeze mai bine.

•    Banca centrală ajunge, de obicei, să tipărească bani (monetizare) după ce inițial încearcă să apere moneda.

•    Rezervele valutare scad la început (apărarea monedei), apoi cresc după devalorizare.

Este o perioadă dureroasă pentru economie în care moneda slăbește iar datoriile se „topesc” prin inflație și restructurare.

Etapa 8 – Măsuri extraordinare ale statului care încearcă să țină sistemul sub control prin taxe mari și restricții financiare. Guvernul se confruntă cu lipsă de lichidități și reacționează prin:

•    Creșteri de taxe (în special pentru venituri mari și moșteniri).

•    Controale de capital pentru a opri „fuga” banilor din țară.

•    Presiunea fiscală și restricțiile economice cresc nemulțumirea și ieșirile de capital, chiar dacă statul încearcă să le limiteze.

Etapa 9 – Stabilizarea și noul echilibru

După devalorizare și restructurare, începe reconstrucția:

•    Se creează un nou sistem monetar mai credibil (uneori legat de aur sau o monedă puternică).

•    Dobânzile reale devin foarte ridicate pentru a atrage investitori și a stabiliza moneda.

•    Guvernul își mărește rezervele prin vânzări de active, exporturi mai competitive sau împrumuturi de la instituții internaționale (ex. FMI).

•    Este austeritate fiscală și se fac reforme dure, dar necesare.

•    Banca centrală primește limite mai stricte pentru a nu mai tipări bani excesiv.

Reținem așadar cele 5 condiții tipice ale stabilizării:

•    Restructurarea datoriilor la un nivel sustenabil.

•    Ajustări fiscale dureroase (reducerea deficitului).

•    Creșterea rezervelor valutare și îmbunătățirea balanței comerciale.

•    Dobânzi reale mari pentru a reda încrederea în monedă.

•    Disciplină a băncii centrale pentru a evita inflația excesivă.

În urma acestor măsuri, datoria scade ca pondere în PIB (mai ales prin inflație și creștere economică, nu doar prin tăieri directe). Moneda devine din nou atractivă. Economia intră într-un nou ciclu de creștere și poate începe un nou ciclu economic mai sănătos.

MARELE CICLU GENERAL

Dalio susține că istoria nu evoluează haotic, ci în cicluri mari și repetitive, determinate de câteva forțe fundamentale care se influențează reciproc. Aceste forțe produc schimbări radicale în economie, politică și ordinea mondială, iar ceea ce trăim în prezent seamănă, în esență, cu episoade care au mai existat în trecut. Studiind aceste tipare istorice putem înțelege mai bine prezentul și putem anticipa posibile evoluții viitoare. Marele Ciclu General este văzut ca o „mașinărie” complexă a cauzelor și efectelor, în care datoriile, politica internă, geopolitica, natura și tehnologia se combină și modelează lumea pe termen lung. Această teorie este explicată pe larg în cartea Principii de adaptare la ordinea mondială în schimbare disponibilă la Editura ap!.

1. Ciclul datoriei/creditului/banilor/economiei: 

Crizele apar când datoriile cresc mai repede decât economia reală. Urmează falimente, tipărire de bani și schimbări ale sistemului monetar. Aceste cicluri se repetă constant în istorie.

2. Ciclul ordinii și dezordinii interne: Nicio formă de guvernare nu durează la nesfârșit. Când apar inegalități, corupție și probleme economice, cresc conflictele sociale, iar democrațiile pot slăbi și pot fi înlocuite de regimuri mai autoritare.

3.Ciclul ordinii și dezordinii geopolitice externe (adică ordinea mondială în schimbare): relațiile dintre țări evoluează ciclic între perioade de cooperare și stabilitate și perioade de conflicte și rivalitate. Lumea oscilează între multilateralism (colaborare sub reguli comune) și unilateralism (fiecare stat își urmărește propriul interes, iar cei puternici domină). În prezent, tendința este de trecere spre competiție și slăbirea cooperării globale, tipar care s-a repetat de multe ori în istorie.

4.Fenomenele naturale (secete, inundații și pandemii): Fenomenele naturale au avut și continuă să aibă un impact uriaș asupra lumii, uneori mai mare decât războaiele, iar frecvența și costurile lor sunt în creștere. Acestea sunt amplificate de activitatea umană (poluare, suprapopulare, globalizare, contact mai mare cu natura) și influențează economia, migrația și stabilitatea statelor, agravând alte probleme precum datoriile și conflictele sociale.

5.Inventivitatea umană, în special în domeniul noilor tehnologii: Progresul tehnologic, și  inteligența artificială, pot îmbunătăți mult viața și puterea economică, dar pot crea și bule financiare și crize. Impactul final depinde de modul în care oamenii cooperează și gestionează aceste inovații.

PARTEA A III-A: Privind în urmă

În această secțiune, autorul analizează tiparele istorice repetitive („Marile Cicluri”) din ultimele două secole, analiză care, ne poate ajuta să înțelegem cum se repetă aceste modele și le putem folosi pentru a interpreta prezentul și a anticipa viitorul.

PERIOADA 1865 – 1945 

După 1865, ciclurile istorice alternau între război, datorii mari și crize financiare, urmate de perioade de inovație și prosperitate, până când conflictele interne și internaționale și dezechilibrele economice au dus la regimuri autoritare și la al Doilea Război Mondial, reconfigurând ordinea mondială. Acest model ciclic de acumulare a datoriei, expansiune economică, criză și război se repetă în istorie și ne ajută să înțelegem evoluțiile viitoare.

SCURTĂ PREZENTARE A MARELUI CICLU AL DATORIILOR DIN 1945 ȘI PÂNĂ ÎN PREZENT

Autorul ne ajută să înțelegem situația în care se află SUA în prezent, dat fiind faptul că în ciclul actual (1945–prezent), datoria SUA a crescut continuu, necesitând intervenții repetate ale guvernului și ale băncii centrale, fapt ce indică apropierea fazei finale a acestui proces. Serviciul datoriei va crește puternic deoarece datoria este mare, dobânzile sunt ridicate, iar investitorii — inclusiv străinii — sunt tot mai reticenți să cumpere obligațiuni americane. În episoadele istorice când dobânzile au ajuns la zero, banca centrală a fost nevoită să tipărească bani pentru a acoperi lipsa de cerere, confirmând tiparul unui ciclu în care datoria devine nesustenabilă fără intervenții masive.

Însă Dalio ne arată că nu numai SUA se află în această situație, întrucât se preconizează că sarcina datoriei va crește substanțial în țările dezvoltate în general în următoarele decenii. De aceea, el consideră că este esențial să înțelegem cum se va manifesta această dinamică pentru a ne da seama cum să elaborăm politici și cum să tranzacționăm pe piețe în anii următori.

În continuare, autorul prezintă întregul Mare Ciclu al Datoriilor din SUA începând cu 1945, după care trece la Marele Ciclu al Datoriilor din China și Japonia.

1945-1971 – UN SISTEM MONETAR LEGAT (FORTE)

După 1945, SUA au devenit puterea dominantă a lumii datorită economiei puternice și rezervelor mari de aur, în timp ce Marea Britanie a intrat în declin, URSS a devenit rivalul principal, iar China a început treptat să se reorienteze spre Occident. Cheltuielile excesive ale Americii au subminat sistemul Bretton Woods, ducând în 1971 la ruperea legăturii dolarului cu aurul și la sfârșitul sistemului monetar „forte”.

1971-2008 – O politică monetară bazată pe bani fiduciari și pe dobânzi.

După prăbușirea sistemului Bretton Woods în 1971, lumea a trecut de la bani legați de aur la un sistem de bani fiduciari, în care băncile centrale controlează economia prin modificarea ratelor dobânzilor. Această tranziție – numită Politica Monetară 1 – a permis crearea nelimitată de bani și credit, ceea ce a dus la apariția stagflației (inflație ridicată combinată cu stagnare economică).

1971 -1982: Stagflație, înăsprirea politicilor monetare și trecerea de la stânga la dreapta politică.

După ruperea legăturii dolarului cu aurul în 1971, SUA a trecut la un sistem de bani fiduciari, ceea ce a permis creșterea rapidă a masei monetare și a creditului. Această expansiune a dus la stagflație – inflație ridicată combinată cu stagnare economică –ceea ce a avantajat debitorii, în timp ce creditorii au pierdut putere de cumpărare. Șocurile petroliere din 1973 și 1979, generate de tensiuni geopolitice și naționalizări în Orientul Mijlociu, au amplificat inflația globală. Ciclurile scurte ale datoriei s-au succedat prin alternanțe de relaxare și înăsprire monetară, până când inflația a devenit atât de severă încât începutul anilor ’80 a impus o schimbare drastică de politică economică.

Din 1982 până în 1990: inflație în scădere, creștere economică puternică și creștere a îndatorării; 

După înăsprirea monetară din 1979–1982, inflația a scăzut rapid, iar ratele reale ale dobânzilor au rămas ridicate, creând un mediu excelent pentru creditori și favorabil piețelor financiare. Anii ’80 au adus creștere economică puternică, scăderea inflației și o lungă perioadă de reducere a dobânzilor, ceea ce a impulsionat acțiunile și obligațiunile. În același timp, dobânzile mari și aprecierea dolarului au declanșat crize ale datoriilor în multe țări emergente, ducând la un „deceniu pierdut” și la restructurări masive. Pe plan geopolitic, URSS s-a prăbușit din cauza slăbiciunii economice, iar China, sub Deng Xiaoping, a început reformele de piață care au transformat-o într-o putere industrială globală. Progresele tehnologice majore ale anilor ’80 au pregătit terenul pentru boom-ul internetului și bula dot‑com din anii ’90.

1990 – 2000: mai multă deflație și îndatorare, care au dus la crearea unei bule.

Anii 1990–2000 au fost marcați de deflație, scăderea prețurilor materiilor prime și îndatorare, factori care au contribuit la prăbușirea Uniunii Sovietice și la accelerarea globalizării. Progresele tehnologice rapide au alimentat o bulă speculativă care s-a spart în 2000, provocând o recesiune scurtă. Asia a cunoscut atât un boom economic, cât și criza financiară din 1997–1998, în timp ce Europa a făcut pași decisivi spre moneda unică euro. În SUA, perioada s-a remarcat prin trecerea de la deficit la excedent bugetar.

2000-2008: De la spargerea bulei la reducerea datoriei, la refinanțare, la crearea unei noi bule care s-a spart și a dus la criza financiară globală și la monetizarea datoriei.

Între 2000 și 2008, după spargerea bulei tehnologice, creditarea ieftină a creat o nouă bulă imobiliară care a dus la criza financiară globală din 2008. Ratele dobânzilor au scăzut până la 0%, marcând trecerea la relaxarea cantitativă.  În același timp, internetul și tehnologia au explodat, iar China a devenit o putere economică majoră. În paralel, tensiunile geopolitice și riscurile climatice au crescut treptat.

2008-2020 – moneda fiduciară și monetizarea datoriei.

Criza financiară din 2008, pornită din sectorul imobiliar american, a declanșat o prăbușire globală a creditului, a băncilor și a economiei reale, cu șomaj ridicat și piețe bursiere în cădere. Pentru că ratele dobânzilor au ajuns la 0%, vechiul sistem monetar (MP1) nu mai funcționa, iar băncile centrale au trecut la MP2 – tipărirea de bani și cumpărarea masivă de datorii, adică monetizarea datoriei. Aceasta a susținut economia, dar a crescut prețurile activelor și inegalitățile, alimentând tensiuni sociale, polarizare politică și ascensiunea populismului, culminând în SUA cu alegerea lui Donald Trump. 

În paralel, globalizarea și tehnologia au avansat rapid, China a devenit un actor economic major, iar schimbările climatice și pandemia COVID au amplificat instabilitatea. În Europa, țările foarte îndatorate, precum Grecia, au trecut prin crize severe deoarece nu își puteau tipări propria monedă, fiind nevoite să aplice austeritate și restructurări de datorii. Perioada 2008–2020 a fost astfel marcată de monetizarea masivă a datoriilor, tensiuni geopolitice, transformări tehnologice și creșterea vulnerabilităților economice și sociale.

ÎNCEPÂND CU 2020 – pandemia și marile deficite fiscale monetizate

După 2020, tipărirea masivă de bani pentru a acoperi deficitele a stimulat economia, dar a declanșat inflație, bule speculative și tensiuni sociale, iar ulterior înăsprirea monetară a provocat noi presiuni economice. Toate acestea, combinate cu rivalitatea SUA–China, schimbările climatice și avansul tehnologic rapid, au creat o perioadă de instabilitate globală similară cu dinamica anilor ’30.

MARELE CICLU AL CHINEI din 1945-1949 și până în prezent, pe scurt

După 1949, China a trecut de la izolarea și declinul economic din era Mao la deschiderea și modernizarea accelerată inițiate de Deng Xiaoping, devenind o putere economică majoră. Sub Xi Jinping, țara a centralizat puterea, a devenit mai asertivă pe plan global, confruntându-se însă cu probleme interne precum datoria ridicată și criza imobiliară. Astăzi, China se află într-o etapă complexă a Marelui Ciclu, marcată de creștere economică, tensiuni cu SUA, provocări cauzate de schimbările climatice și avans tehnologic rapid. Datoria mare a Chinei, denominată în renminbi, rămâne dificilă, însă încă gestionabilă.

CAZUL JAPONIEI ȘI LECȚIILE PE CARE LE OFERĂ

Japonia a trecut în acest interval de la modernizarea accelerată din era Meiji la expansiunea militară și apoi la colapsul din 1945. Reconstrucția americană de după al Doilea Război Mondial a stabilizat economia și a șters mare parte din datorii. Creșterea rapidă de după război a dus însă la o bulă uriașă în perioada 1989–1990, iar gestionarea greșită a datoriilor timp de două decenii a provocat stagnare și deflație. Abia după 2013, prin politici monetare și fiscale flexibile, Japonia a reușit să reducă povara datoriilor și să-și recapete competitivitatea. Lecția Japoniei este că problemele datoriei trebuie tratate rapid și adaptat, altfel economia riscă stagnarea pe termen lung.

PARTEA a IV-a: Privind înainte

Dacă în primele trei părți ale cărții Ray Dalio explică „Marele Ciclu al Datoriilor” prin cercetări istorice, concepte, date și exemple, în partea a IV‑a aplică acest model la prezent: evaluează sănătatea financiară și riscurile pentru guverne și bănci centrale, propune soluții pentru SUA pe baza proiecțiilor datoriei și, în final, încearcă să anticipeze viitorul analizând condițiile actuale și tendințele principalelor forțe economice din „Marele Ciclu General”.

Evaluarea riscurilor datoriei guvernamentale și a băncii centrale

Evaluarea riscului datoriilor guvernamentale se bazează pe indicatori precum nivelul datoriei, rezervele lichide, moneda în care este emisă datoria și atractivitatea piețelor de capital. SUA are riscuri mari pe termen lung, dar statutul dolarului ca monedă de rezervă îi oferă protecție imediată, în timp ce țări precum China și Japonia sunt ajutate de faptul că datoriile lor sunt în moneda proprie. State cu rezerve mari și datorii mici, precum Singapore, Norvegia sau Arabia Saudită, au o poziție financiară solidă.

Riscurile pe termen lung vs. termen scurt

Riscurile pe termen lung sunt comparabile cu probabilitatea unui „atac de cord financiar” și se bazează pe structura datoriei și a rezervei.

Riscurile pe termen scurt apar din evenimente neașteptate (pandemii, războaie) sau schimbări bruște pe piețe.

Cazul SUA

Datoria guvernamentală: Riscul pe termen lung este foarte ridicat, aproape de un „punct critic” al datoriei. Riscul pe termen scurt este scăzut momentan, dar poate crește rapid dacă cererea pentru titlurile de stat scade.

Banca centrală (Fed): Bilanț mare, pierderi istorice, dar riscul pe termen scurt rămâne redus. Problema pe termen lung poate crește rapid în situații extreme, de exemplu dacă Fed ar fi forțată să monetizeze masiv datoria sau pierdea independența față de guvern.

CUM ARATĂ SOLUȚIA MEA ÎN TREI PĂRȚI DE 3%

Ray Dalio propune o „soluție în trei părți de 3%” pentru reducerea datoriei publice a SUA și evitarea unei crize financiare majore. 

Soluția constă în diminuarea deficitului bugetar la aproximativ 3% din PIB prin folosirea simultană a trei pârghii: 

•    reducerea cheltuielilor publice, 

•    creșterea impozitelor 

•    și scăderea ratelor dobânzilor. 

Dalio susține că aceste ajustări ar trebui să fie făcute gradual și în perioade economice favorabile, pentru a evita recesiunea, menționând în același timp că exemplele istorice arată că astfel de măsuri pot funcționa dacă sunt bine coordonate. În esență, soluția lui Dalio este un compromis pragmatic și echitabil, bazat pe distribuirea echitabilă a efortului între stat, contribuabili și politica monetară, cu scopul de a stabiliza datoria fără a provoca șocuri economice majore.

Ray Dalio subliniază faptul că orice plan bugetar, oricât de bun, este supus unor incertitudini majore (războaie, evoluții economice, schimbări tehnologice), care pot schimba radical rezultatele, de aceea guvernele ar trebui să gestioneze finanțele publice cu prudență și conservatorism, pentru a evita situațiile critice în perioadele dificile.

CUM ARATĂ VIITORUL

În finalul acestei cărți, Ray Dalio își exprimă opinia cu privire la modul în care va arăta viitorul judecând după cum arată principalii indicatori la momentul actual. El consideră așadar că lumea se apropie de finalul unui mare ciclu istoric, marcat de datorii excesive, polarizare internă, rivalități între marile puteri, presiuni generate de schimbările naturale și transformări tehnologice accelerate. Combinația acestor cinci forțe indică un viitor cu mai multă instabilitate și competiție globală, în care progresul tehnologic nu va fi suficient pentru a compensa problemele economice și sociale. Succesul va depinde de cooperare, principii solide și capacitatea societăților de a gestiona responsabil tehnologia.