Comorile înțelepciunii: 10 cărți pentru copii care-i vor pregăti pe micuți pentru viața reală!

ACT si Politon
02-04-2024
0 comentarii
De fiecare dată când se simțea tristă, Mara se îndrepta spășită către mama ei și o ruga cu glas de miere să îi mai spună o dată povestea. Mama ei era bucuroasă că povestea o făcea fericită pe fetița ei și parcă i-o spunea mereu și mai  frumos.
 
Povestea era despre o fetiță mică, frumoasă și foarte isteață pe nume Myra, care nu reușea să își facă niciun prieten la grădiniță în ciuda nenumăratelor ei calități. Acasă, mama, tata, bunica și fratele ei mai mare, Jack, o lăudau toată ziua pentru că era cuminte, deșteaptă și din ce în ce mai frumoasă. Dar când ajungea la grădiniță, nimeni nu îi mai făcea niciun compliment. Neînțelegând de ce se întâmpla acest lucru, la grădi Myra era retrasă și tăcută și nu scotea  aproape niciun cuvânt. Mai rău decât atât, niciun copil nu se apropia de ea ca să îi ceară prietenia. Povestindu-i într-o zi mamei ei cât de tristă era la grădiniță, mama ei a întrebat-o:
 
-    Tu ai încercat vreodată să ceri vreunui copil să se împrietenească cu tine?
-    Mi-e prea frică să fac asta, răspunse Myra tristă.
-    De ce? o întrebă mama nedumerită.
-    Mi-e teamă că mă va refuza. Acolo sunt doar o fetiță timidă și tăcută, nu sunt Myra cea isteață, frumoasă și simpatică de acasă, care râde, cântă și se joacă toată ziua.
-    Dar poți să fii și acolo Myra cea simpatică, îi spuse mama. De ce nu încerci?
 
De fiecare dată când încerca să se comporte și la grădiniță ca acasă, Myra își dădea seama că nu poate, de frică ca nu cumva colegii săi să considere ciudat noul ei comportament. Astfel, Myra s-a resemnat că la grădiniță va rămâne mereu Myra cea timidă și fără prieteni.
 
Într-o bună zi însă, educatoarea le-a propus copiilor un joc inedit. Le-a cerut ca timp de o zi să se comporte așa cum le-ar plăcea lor să fie și nu așa cum se comportă ei în mod obișnuit. Myrei i-a plăcut enorm jocul propus, întrucât  l-a considerat ocazia ideală de a se comporta în sfârșit așa cum era ea cu adevărat: zglobie, veselă și prietenoasă. 
 
S-a dus și le-a cerut câtorva fetițe să fie prietenele ei, și ele au acceptat, a cântat un cântec în fața clasei și copiii au aplaudat-o, iar în timpul unei activități despre planeta Pământ le-a povestit colegilor ce lucruri interesante văzuse în Japonia și în China unde călătorise alături de părinții ei în timpul vacanțelor de vară. 
 
Myrei îi stătea atât de bine să fie ea însăși încât nimeni nu a observat că Myra cea tăcută și timidă devenise acum cea mai vorbăreață și mai populară din clasă. Prin urmare, a doua zi, Myra a anunțat pe toată lumea că ea vrea să rămână  pentru totdeauna în pielea personajului pe care îl întruchipase cu o zi înainte.
 
După ce asculta povestea, Mara ofta tristă și îi spunea mamei sale că ar vrea ca și învățătoarea ei să inventeze un astfel de joc. Pentru că și ea se simțea exact ca Myra, doar că ea era un pic mai mare, fiind acum în clasa a II-a. Deși  Mara fusese o fetiță destul de îndrăzneață la grădiniță, la școală, din cauza colegelor ei mult mai îndrăznețe, s-a închis în ea și nu a reușit să își facă prea mulți prieteni. Și cu cât vedea că colegele ei deveneau și mai îndrăznețe, cu atât ea devenea și mai timidă. 
 
Prin urmare, de câte ori se simțea frustrată din cauza neputinței ei de a fi ea însăși, o ruga pe mama ei să-i mai spună o dată povestea Myrei care era ca o consolare pentru ea că într-o bună zi va putea să fie din nou ea însăși...
 
Poveștile reprezintă pentru copii modele de viață, modele de comportament și pilde de care să țină cont în viața reală: răul este întotdeauna pedepsit, binele este răsplătit, minciuna are picioare scurte, munca duce la bogăție, lenea duce la sărăcie, și dacă ești perseverent și nu te dai bătut, poți realiza orice îți dorești.
 
De aceea copiii se simt atât de bine când li se citesc povești. Pentru că fiecare poveste este într-o oarecare măsură despre ei înșiși, despre viața lor sau despre ce li se poate întâmpla la un moment dat. Pentru că copiii descoperă prin povești complexitatea vieții și învață cum să îi facă față.
 
Pentru toți părinții care vor să-și pregătească copiii pentru marile provocări ale vieții de la o vârstă fragedă, Editura ap! a pregătit acest pachet special cu 10 cărți amuzante și educative pentru copii, la care beneficiați acum de o  reducere de 40%. Din fiecare dintre ele micuțul dumneavoastră va avea ceva de învățat. Iată despre ce este vorba în fiecare carte:
 
 
 
1.Cele 7 obişnuinţe ale copiilor fericiţi de Sean Covey îi invită pe copii în Satul 7 Stejari să facă cunoștință cu simpaticele personaje: ursul Gub, iepurele Țopăilă, sconcșița Lili, veverițul Sami și veverița Sofia, porcușorul spinos Ghimpi și Ali Vin-şi-eu. Din întâmplările trăite de acești buni prieteni din 7 Stejari, copiii vor învăța șapte lecții valoroase de viață (7 obișnuințe) care îi vor ajuta să se descurce în orice împrejurare și să fie mereu fericiți. 
 
Aceste 7 obișnuințe sunt:
 
1.Fii proactiv! Preia controlul asupra propriei vieți și nu mai face pe victima.  – Plictisit! Plictisit! Plictisit.
2.Începe cu finalul în minte (Fă-ți un plan) – Gub și trusa de colecționat insecte;
3.Dă prioritate priorităților (Întâi lucrează, apoi joacă-te) – Ghimpi și testul de ortografie;
4.Gândește-te cum să fie bine pentru toți (Toată lumea poate câștiga) – Lili plantează o grădină;
5.Caută mai întâi să înțelegi, apoi să fii înțeles (Ascultă înainte să vorbești) – Țopăilă și plasa de fluturi pierdută;
6.Cooperează prin sinergie (Împreună e mai bine) – Bursucii cei mari și răi;
7.Ascute fierăstrăul (Cel mai bine te simți când ești în echilibru). - Somnoroasa Sofia.
 
Ceea ce face diferită această carte de alte cărți pentru copii este ghidul pentru părinți de la sfârșitul fiecărei povești care evidențiază chestiunile importante pe care le puteți discuta cu copiii pe marginea poveștii citite, dar și  sfaturile pe care le puteți da copiilor, astfel încât, aceștia să se descurce mai bine când se vor întâlni cu o situație similară de viață.
 
 
2. „Totul e greu înainte să devină ușor” de Luca Mazzucchelli și Giulia Telli este o frumoasă și emoționantă poveste despre visurile care încolțesc uneori în mintea noastră și despre modul în care, acestea ajung să se materializeze. 
 
Totul e greu înainte să devină ușor este mai exact povestea lui Simba, un câine lup inocent, timid și singuratic care visează să ajungă acrobat la circ. În fiecare seară, în drum spre casă, Simba trece prin fața cortului circului în care acrobații repetă cele mai grozave numere. Privindu-i, visul lui Simba crește tot mai mult, până ce, într-o bună zi, Simba pur și simplu nu mai poate pleca din fața circului. Rămâne așadar în fața cortului visând să ajungă și el într-o bună zi în lumina reflectoarelor. Iar dimineață, după ce a visat destul, se gândește să nu mai viseze și să-și trăiască visul.
În paralel cu povestea lui Simba, Luca Mazzucchelli, psiholog de profesie, ne prezintă câteva sfaturi de parenting despre cât de importantă este determinarea unui copil pentru a reuși în viață sau despre ce tip de educație dă roade mai bune: cel foarte restrictiv sau cel care se bazează pe afecțiune și susținere necondiționată?
 
 
3. Ești extraordinar de Dr. Wayne W. Dyer și Kristina Tracy este o carte de care tu ca părinte nu ai nevoie. Nu ai nevoie de o carte care să îți spună cât de minunat este copilul tău. Tu știi asta chiar și atunci când micuțul nu te ascultă, sau este mofturos, sau îl ia pe NU în brațe. În schimb copilul tău are nevoie de ea. Are nevoie să știe ce ființă unică și puternică este, și că deține tot ce este necesar în interiorul lui pentru a-și crea o viață fericită, încununată de succes. Așadar, dragă părinte, chiar dacă nu vei considera această carte utilă pentru biblioteca copilului tău, te rog să nu uiți să-i amintești acestuia în fiecare zi, de câteva ori pe zi, că este extraordinar.
 
 
4.Nu ești ceea ce ai de Dr. Wayne W. Dyer și Kristina Tracy este o carte motivațională pentru școlari și preșcolari, frumos ilustrată de talentata Stacy Heller Budnick, pe care orice părinte iubitor ar trebui să o strecoare prevăzător în raftul cu cărți cu Feți-Frumoși și Ilene Cosânzene al copilului său. Asta pentru că le va furniza copiilor, foarte probabil, prima lecție din viața lor despre bani, despre valoarea acestora, despre cum trebuie cheltuiți aceștia, dar și  despre propria valoare și despre cum poți fi un om foarte valoros fără a avea mulți bani.
 
Și cu cât i-o vei citi micuțului tău la o vârstă mai fragedă, cu atât îl vei scuti de mai multă frustrare. Frustrarea că nu are și el cel mai tare telefon, cel mai nou model de play station, adidași ultimul răcnet, și alte, și alte  extravaganțe pe care și le mai „permit” copiii din zilele noastre.
 
 
5.Fără scuze de Dr. Wayne W. Dyer și Kristina Tracy dezbate probleme de oameni mari adaptate la nivelul de înțelegere al celor mici.
 
Această carte pentru copii semnată de autorul de bestsellere motivaționale și de dezvoltare personală pentru adulți Dr. Wayne W. Dyer își propune să le arate copiilor cât de mult rău pot face scuzele. Autorul le atrage atenția micuților așadar, că scuzele pot fi mult mai nocive decât inocenta „câinele mi-a mâncat tema” și pot ajunge chiar să îi împiedice să își atingă adevăratul potențial. Și ce poate fi mai trist decât un om care nu și-a atins adevăratul potențial?
 
Deși problema dezbătută este cât se poate de serioasă, autorul a avut grijă să o „îmbrace” într-o poveste adorabilă despre un băiețel care ajunge să își împlinească marele vis, acela de a deveni biolog marin, învățând să nu mai caute scuze pentru a nu face anumite lucruri.
 
 
6. Bunicile sunt pentru iubire de Misty Black este o nouă ocazie pentru voi, dragi părinți și bunici, de a petrece mai mult timp de calitate alături de copiii și nepoții voștri, iar pentru micuții cu vârste cuprinse între 3 și 8 ani va reprezenta un motiv în plus să se pregătească un pic mai devreme de culcare și să se cuibărească lângă voi. 
 
Lectura acestor versuri și comentarea imaginilor frumos colorate cu Koala și bunicii lui vă va conduce în mod cât se poate de firesc spre o discuție plăcută și liniștitoare despre iubitoarele bunici. Copiii se vor pregăti astfel pentru o nouă călătorie în lumea viselor într-un mod cum nu se poate mai potrivit și mai frumos: fiind alături de cei dragi, depănând amintiri și împărtășindu-și iubirea. Vă invit să vă delectați împreună cu micuții voștri cu această cărticică încântătoare!
 
 
7.Cum este Dumnezeu de Rachel Held Evans și Matthew Paul Turner este un prilej minunat pentru cei mai mici cititori să îl descopere pe Dumnezeu! 
Cartea le vorbește acestora prin ilustrații frumos colorate și cuvinte atent alese despre unul dintre cele mai fascinante mistere ale omenirii: Cum este Dumnezeu? Este o întrebare pe care cu toții le-am adresat-o la un moment dat părinților sau bunicilor noștri și la care fiecare dintre noi am primit un alt răspuns. Și e cât se poate de firesc ca răspunsurile să fi fost atât de diferite pentru că raportate la măreția divină cuvintele devin întotdeauna prea mici pentru a o putea exprima în deplinătatea ei.
 
 
8.Mama Bruce de Ryan T. Higgins este o carte adorabilă pentru copii al cărei protagonist este un urs morocănos și singuratic, căruia nu-i place nimic pe lumea asta, în afară de ouă. Ursul se numește Bruce, după cum bine ați intuit deja probabil, și este atât de mofturos, încât, ploaia nu îi place, soarele nu îi place, animalele mici și drăguțe nu îi plac, de fapt… nu îi plac atât de multe lucruri încât, aproape că ne vine să îl felicităm pentru faptul că îi plac fie și numai ouăle…
 
Iar dacă micuții voștri vor fi tentați să creadă că Bruce e doar un urs oarecare din pădure care duce o viață foarte plictisitoare, veți vedea că, de fapt, lucrurile nu stau deloc așa. Pentru că Bruce este un urs destul de sofisticat, care are acces la internet, de unde își procură rețetele cu ouă pe care ulterior le gătește cu pasiune. 
 
Însă viața lui liniștită și echilibrată este dată peste cap într-o bună zi tocmai din cauza unei rețete de ouă cu sos de miere și somon pe care încearcă să o prepare...
 
 
9.Hei, Bruce! de Ryan T. Higgins este o carte interactivă pentru cei mai mici dintre cititori, care îi are ca protagoniști pe trei șoricei simpatici, dar răutăcioși, și pe un urs, cam bleguț, care nu își dorește nimic mai mult deocamdată decât să tragă și el liniștit un pui de somn. 
 
Dar nu vom trece mai departe înainte să definim ce înseamnă interactiv în viziunea celor trei șoricei. Interactiv, înseamnă dragi părinți, pitici și bunici, că cititorul determină ceea ce se întâmplă în carte, scuturând-o, apăsând pe butoanele desenate și rotind-o în toate părțile. Și cu atât mai savuros pentru micuții cititori, se pare că, cu cât cartea este zgâlțâită mai tare, cu atât efectele asupra necooperantului urs Bruce sunt mai vizibile.
 
Trebuie să o aveți!
 
 
10.Tigrule-tigruț, e adevărat? de Byron Katie & Hans Wilhelmeste este o poveste adorabilă și mai ales educativă despre viață și modul în care o percep copiii uneori.
 
E adevărat că personajul principal al poveștii noastre nu este un copil, ci un tigrușor fermecător care încearcă să înțeleagă viața și cum să se descurce pe întortocheatele ei căi, dar orice copil se va regăsi cu siguranță în ea.
 
Înțeleapta țestoasă îi va preda tigruțului o lecție extraordinară de viață care le va prinde bine tuturor copiilor. Așadar, dacă te-ai confruntat cel puțin o dată cu o reacție de acest gen din partea micuțului tău:
 
•    Nu vrei să te joci cu mine? Înseamnă că nu mă iubești!
•    Am ieșit ultimul la joc. Nu sunt bun de nimic!
•    Prietenul meu cel mai bun m-a abandonat! Acum se joacă cu altcineva.
 
Trebuie neapărat să cumperi această carte!
 
 
 
Dragi părinți și bunici, poveștile joacă un rol vital în dezvoltarea copiilor noștri, ajutându-i să devină mai echilibrați, mai înțelegători și mai bine pregătiți pentru viață. 
 
Prin expunerea la povești, copiii își dezvoltă imaginația și creativitatea, acestea invitându-i să vizualizeze lumile fantastice în care îi poartă și personajele care participă la întâmplări.
 
Din povești copiii deprind valorile morale, majoritatea poveștilor cuprinzând lecții importante de viață despre compasiune, empatie, prietenie, curaj și alte valori esențiale.
 
Ascultând povești, copiii își îmbogățesc vocabularul, învață cuvinte și expresii noi și își dezvoltă abilitățile de comunicare orală.
 
Poveștile îi ajută pe copii să înțeleagă mai bine lumea în care trăiesc, familiarizându-i cu aspecte ale istoriei, culturii, științei și naturii.
 
De asemenea, prin identificarea cu personajele și situațiile din povești care reflectă experiențele lor de viață, copiii își dezvoltă empatia și abilitățile sociale. 
 
Dar cel mai frumos rol pe care îl joacă poveștile în viața noastră este de departe acela de a ne consolida relația cu copiii noștri prin intermediul momentelor de calm și liniște pe care ni le facilitează lectura poveștilor.
 
Avem așadar toate motivele pentru a iubi poveștile. 
 
Pentru părinții și bunicii care au rămas în pană de povești, Editura ap! a pregătit acest pachet special de 10 cărți pentru copii, la care beneficiați acum de o reducere de 40%.
 
Îl puteți achiziționa de aici:
 
 
Nu ezitați să aruncați o privire și pe celelalte pachete ale noastre de 10 cărți:
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Și nu uitați:„Poveștile sunt magia care transformă cuvintele în universuri.” - Cornelia Funke
Comentarii (0)

Scrie un comentariu