Răspunsul este simplu: această rasă este adaptată în mod natural pentru combaterea limacșilor, melcilor și a altor dăunători, fără a afecta semnificativ plantele.
Rața indiană alergătoare: Atuul pentru o grădină de legume fără limacși
- Livrare în 1-2 zile lucrătoare
- Gratuit la comenzile ≥ 150 lei, 12 lei locker și 17 lei curier.
Rața indiană alergătoare: Atuul pentru o grădină de legume fără limacși/ Le Canard coureur indien - Votre atout pour un potager sans limaces de Damien Dekarz este un ghid practic dedicat creșterii rațelor indiene alergătoare și integrării lor în grădina de legume. Pornind de la propria experiență, autorul arată că aceste rațe reprezintă o metodă naturală și eficientă de combatere a limacșilor și melcilor, având avantajul că fac și foarte multe ouă (aproximativ 250 pe an). Cartea pune accent pe creșterea responsabilă a rațelor, explicând nevoile și comportamentul lor, astfel încât animalele și plantele să conviețuiască în armonie în grădină. Scopul cărții este de a oferi soluții practice pentru un grădinărit ecologic și totodată plăcut.
După mulți ani petrecuți în domeniul agricol, Damien Dekarz și-a început, în 2009, activitatea de legumicultor în sistem agroecologic. În același an, a cofondat asociația La Graine indocile, care promovează alternative pentru o autonomie durabilă. Formator și conferențiar, din 2014 a început să realizeze materiale video prin care popularizează permacultura și agroecologia. De-a lungul carierei, a experimentat, dezvoltat și documentat numeroase tehnici de grădinărit și creșterea animalelor, adaptate diferitelor contexte, pe care le împărtășește pe canalul său de YouTube „Permaculture, agroécologie, etc.”. La Editura ap! au apărut, de același autor, și titlurile: Permacultura în grădină lună de lună și Pădurea comestibilă.
Dacă vă întrebați de ce să alegeți rața indiană alergătoare pentru grădina dumneavoastră și nu o altă specie de rață, răspunsul este simplu: această rasă este adaptată în mod natural pentru combaterea limacșilor, melcilor și a altor dăunători, fără a afecta semnificativ plantele. Datorită corpului său suplu și nevoii crescute de proteină animală, rața indiană alergătoare se deplasează ușor printre culturi și provoacă mult mai puține pagube decât alte rase de rațe.
Rațele indiene alergătoare reprezintă una dintre cele mai eficiente metode naturale de control al limacșilor și melcilor din grădină, deoarece consumă atât adulții, cât și ouăle acestora, fără a deteriora semnificativ culturile. Totuși, autorul subliniază că scopul nu este eradicarea gasteropodelor, care au un rol important în ecosistem, ci ținerea lor departe de grădina de legume. De asemenea, el atrage atenția că această soluție nu este potrivită pentru orice situație și presupune o creștere responsabilă a rațelor.
Cartea este împărțită în 10 părți, după cum urmează:
Partea I: Să facem cunoștință cu rața indiană alergătoare
Păsările de curte din categoria rațelor se împart în două specii principale: rața leșească, provenită din rața moscată, crescută în special pentru carne, și rațele derivate din rața mare (Anas platyrhynchos), din care au fost selecționate numeroase rase cu utilizări diferite – pentru carne, ouă, vânătoare sau scop ornamental. Dintre acestea, rața indiană alergătoare se remarcă prin producția ridicată de ouă și adaptarea excelentă la grădina de legume, în timp ce rața Campbell, deși este o bună ouătoare și consumă dăunători, este mai puțin potrivită în grădină din cauza dimensiunilor sale mai mari.
Origine
Originea raței indiene alergătoare este incertă, fiind atribuită fie Asiei, fie Europei. Cert este că, în secolul al XIX-lea, rasa a fost selecționată în Anglia pentru producția de ouă, iar ulterior s-a răspândit în întreaga lume datorită aspectului său distinctiv și eficienței în combaterea limacșilor.
Aspect
Rața indiană alergătoare se remarcă prin postura verticală, corpul suplu și gâtul lung, trăsături care o diferențiază de celelalte rase. Comportamentul său este strâns legat de cel al raței mari, strămoșul său sălbatic, o specie de suprafață care trăiește în ape puțin adânci și pe uscat, hrănindu-se cu plante, semințe, insecte și gasteropode. Înțelegerea modului de viață al raței mari ajută la cunoașterea nevoilor și comportamentului raței indiene alergătoare.
Rața mare este o pasăre adaptată zborului rapid și migrației parțiale, deși multe exemplare rămân sedentare dacă au hrană și condiții favorabile. Penajul său impermeabil o protejează de frig și apă, fiind întreținut printr-o secreție uleioasă, iar năpârlirea periodică asigură înlocuirea penelor uzate. Reproducerea începe prin ritualuri de curtare, după care femela construiește cuibul, clocește ouăle și îngrijește singură bobocii, în timp ce masculul nu participă la creșterea puilor.
Mod de viață
Rața indiană alergătoare păstrează multe dintre caracteristicile și nevoile raței mari, fiind însă adaptată vieții domestice. Are nevoie de acces la un ochi de apă, unde se bălăcește și își întreține penajul, explorează neîncetat grădina în căutarea hranei și este un excelent prădător al insectelor, limacșilor și melcilor. Deși preferă să fie activă și pe timpul nopții, este recomandat să fie adăpostită seara pentru a fi ferită de prădători. Creșterea sa este relativ simplă dacă îi sunt asigurate condițiile esențiale: compania altor rațe, spațiu suficient, apă curată și o alimentație echilibrată, bogată în proteine, necesară pentru că face ouă pe parcursul aproape întregului an.
Ouăle
Rațele indiene alergătoare depun, de regulă, ouă dimineața, de preferință în coteț. Ouăle lor sunt mai mari decât cele de găină, au coaja mai groasă, un gălbenuș mai mare și un gust mai intens. Sunt apreciate atât pentru calitățile nutritive, cât și pentru utilizarea în preparate culinare, însă se recomandă consumarea lor doar după o preparare termică completă, pentru a elimina riscul de contaminare cu salmonella.
Rasă pură sau încrucișată
Rațele din rase diferite se pot încrucișa, însă urmașii nu vor păstra întotdeauna caracteristicile specifice rațelor indiene alergătoare. Acestea pot deveni capabile să zboare, pot produce mai puține ouă sau pot consuma mai multe plante. Pentru a evita astfel de probleme, este recomandat să cumpărați rațe de la un crescător de încredere și să verificați dacă provin din părinți de rasă pură, câte ouă produc anual și dacă zboară. Deși încrucișările nu sunt întotdeauna dezavantajoase, productivitatea și comportamentul sunt la fel de importante ca aspectul fizic al păsărilor.
Partea a II-a: Rațe indiene alergătoare în grădină. Avantaje și dezavantaje
Avantaje:
Rațele indiene alergătoare sunt apreciate pentru utilitatea și comportamentul lor, fiind o alegere potrivită pentru grădină. Principalul lor avantaj este controlul natural al dăunătorilor, deoarece consumă limacși, melci și alte insecte care afectează culturile. În plus, produc un număr mare de ouă, fertilizează solul prin dejecțiile lor, nu scurmă pământul și nu provoacă pagube în grădina de legume. Sunt păsări liniștite, ușor de întreținut și de ținut în spații împrejmuite, deoarece nu zboară. Totodată, contribuie la întreținerea iazurilor și aduc un plus estetic și recreativ grădinii, fiind plăcute și apreciate de vizitatori.
Dezavantaje:
În ceea ce privește dezavantajele, trebuie știut faptul că acestea sunt mai puțin numeroase decât avantajele, printre ele numărându-se faptul că pot deteriora culturile tinere și pot reduce biodiversitatea prin consumul unor insecte și animale acvatice. În plus, necesită întreținerea regulată a adăpătorilor și a cotețului, iar plecările de acasă sunt mai dificile în lipsa unei persoane care să le îngrijească. Femelele pot fi zgomotoase, iar rasa nu este potrivită pentru producția de carne.
Partea a III-a: Pregătirea terenului pentru primirea rațelor
Cotețul
Cotețul-cuibar este un adăpost indispensabil pentru protejarea rațelor de prădători și pentru depunerea ouălor în siguranță. Acesta trebuie să fie bine securizat, ușor de curățat, bine aerisit și prevăzut cu un așternut curat, o intrare adaptată și un cuibar confortabil.
Deoarece rațele dorm pe sol, un coteț de dimensiuni reduse este suficient. Pentru a le obișnui să intre seara în adăpost, pot fi atrase cu puțină hrană și un semnal sonor repetat constant. Cotețul este recomandat să fie amplasat într-un colț al țarcului, într-un loc ferit de vânt și de soarele puternic.
Țarcul
O alternativă este un țarc complet protejat împotriva prădătorilor, care permite rațelor să rămână în siguranță chiar și în lipsa crescătorului, cu condiția să le ofere suficient spațiu.
Gardul
Gardul este esențial pentru creșterea rațelor indiene alergătoare. Un gard de aproximativ 1 metru este suficient, deoarece aceste rațe nu sunt bune zburătoare, însă trebuie construit fără spații mai mari de 8 cm, pentru a preveni „evadările”. Rațele sunt mai puțin tentate să părăsească țarcul dacă beneficiază de un spațiu generos și confortabil. Creșterea în semilibertate este posibilă, dar este recomandată doar crescătorilor cu experiență și în condiții de siguranță. Rațele trebuie obișnuite mai întâi cu țarcul și cotețul, iar pe timpul nopții trebuie adăpostite într-un coteț protejat împotriva prădătorilor. Astfel, un țarc bine construit și o perioadă de acomodare sunt esențiale pentru siguranța și bunăstarea lor.
Un spațiu hrănitor
Un spațiu bine amenajat poate asigura o parte importantă din hrana rațelor indiene alergătoare și le poate menține sănătoase, reducând dependența de hrana din comerț. Cu cât suprafața este mai mare, cu atât păsările găsesc mai ușor hrană variată, precum insecte, melci, semințe, iarbă fragedă și fructe sălbatice.
Terenurile umede sunt cele mai potrivite, deoarece favorizează dezvoltarea vegetației și a micilor viețuitoare pe care rațele le consumă, iar grădina de legume și iazurile reprezintă surse importante de hrană, oferind larve, alge și plante acvatice.
Cultivarea unor plante furajere, precum tătăneasa, varza furajeră, lintița, lăptuca de apă sau țelina sălbatică, completează dieta rațelor și le oferă alimentele preferate.
De asemenea, pomii fructiferi și gardurile vii contribuie indirect la hrănirea lor, prin fructele căzute și prin atragerea insectelor, melcilor și limacșilor, oferind în același timp umbră și un mediu favorabil pentru bunăstarea păsărilor.
Partea a IV-a: Tot ce mai trebuie să știți înainte de sosirea rațelor
O alimentație echilibrată și accesul permanent la apă sunt esențiale pentru sănătatea rațelor indiene alergătoare. Deși acestea își pot procura o parte din hrană din mediul înconjurător, este necesară completarea dietei cu amestecuri pentru găini ouătoare și suplimente de calciu și nisip, care susțin ouatul și digestia.
Rațele au nevoie în permanență de apă curată, atât pentru băut, cât și pentru hrănire și igienă, iar aceasta trebuie schimbată frecvent, deoarece se murdărește rapid.
Totodată, ele trebuie protejate de numeroșii prădători printr-un coteț sigur, un gard adecvat, vegetație care să le ofere adăpost, un iaz unde se pot refugia și, dacă este posibil, prezența unui câine. O atenție deosebită trebuie acordată bobocilor, care sunt mult mai vulnerabili la atacuri decât rațele adulte.
Pentru a preveni apariția șobolanilor, șoarecilor și a păsărilor sălbatice, este important ca hrana rațelor să fie gestionată corect. Excesul de hrană atrage aceste animale, care consumă furajele, pot transmite boli și paraziți, reprezentând un pericol deosebit pentru boboci. Riscul poate fi redus prin oferirea unor porții pe care rațele le consumă rapid, folosirea alimentatoarelor anti-dăunători și depozitarea hranei în recipiente etanșe și rezistente.
Rațele indiene alergătoare sunt animale gregare și trebuie crescute întotdeauna în grup, deoarece singurătatea le provoacă stres și le afectează bunăstarea. Ele trăiesc în strânsă legătură, se protejează reciproc și își coordonează activitățile, chiar și un grup de două rațe fiind suficient pentru starea de bine a acestora. În lipsa altor rațe, se pot alătura grupurilor altor păsări, precum găinile, însă un rățoi poate crea probleme pentru că va intra în conflict cu cocoșul încercând să „calce” găinile. Astfel, compania altor rațe este mai importantă pentru ele decât existența unui iaz sau a altor resurse din habitat.
Dismorfismul sexual
Sexul rațelor indiene alergătoare poate fi identificat după mai multe caracteristici. La unele varietăți, masculii au capul și gâtul verzi, însă cea mai sigură metodă este ascultarea vocii: femela măcăne puternic, iar masculul are un sunet mai slab și mai ascuțit. Masculii adulți prezintă și o pană curbată la coadă, iar la boboci sexul poate fi determinat prin examinarea atentă a organelor genitale.
Rezistența la intemperii
Rațele indiene alergătoare sunt foarte rezistente la frig datorită penajului impermeabil și stratului de puf, care le mențin temperatura corporală chiar și în condiții de îngheț, însă au nevoie permanent de apă neînghețată. În schimb, căldura excesivă le afectează mai mult, motiv pentru care trebuie să aibă întotdeauna acces la apă proaspătă și zone umbrite.
Coloritul
Coloritul are o importanță redusă pentru creșterea lor, fiind în principal un criteriu estetic, dar poate influența gradul de camuflaj față de prădători: nuanțele maro și închise oferă o protecție mai bună, în timp ce rațele albe sunt mai ușor de observat. Indiferent de culoare, toate rațele trebuie protejate corespunzător de prădători.
Domesticirea
Rațele indiene alergătoare sunt inițial timide, dar pot deveni încrezătoare și ușor de îmblânzit prin contact frecvent și calm cu îngrijitorul. Amplasarea țarcului în apropierea zonelor de activitate și asocierea prezenței omului cu hrana le ajută să se apropie, să răspundă la chemări și chiar să învețe comenzi simple. Pentru achiziționarea primelor rațe, este recomandată cumpărarea de la crescători locali, după vizitarea condițiilor în care sunt crescute.
Primele zile alături de rațe
Primele zile după sosirea în noul habitat sunt stresante pentru rațele indiene alergătoare, de aceea au nevoie de liniște, timp pentru acomodare și supraveghere discretă. Dacă țarcul este foarte mare, este recomandat ca, temporar, spațiul să fie restrâns în jurul cotețului, astfel încât rațele să îl recunoască drept loc sigur înainte de a explora întreaga zonă.
La introducerea unor rațe noi într-un grup deja format, pot apărea conflicte, mai ales între masculi, motiv pentru care este indicată o acomodare treptată, cu ajutorul unui gard despărțitor și, dacă este posibil, introducerea simultană a mai multor exemplare pentru a reduce stresul și agresivitatea.
Partea a V-a: Grădina de legume și rațele indiene alergătoare
Rațele indiene alergătoare sunt aliați valoroși în grădina de legume, contribuind la o cultivare ecologică prin controlul natural al limacșilor, melcilor și al altor dăunători, dar și prin fertilizarea solului cu azot și fosfor.
Prezența lor poate fi mai benefică pentru majoritatea culturilor decât multe asocieri între plante, însă este necesară o gestionare atentă a accesului lor în grădină, pentru a proteja culturile fragile și a valorifica cât mai bine efectele lor pozitive.
Rațele și biodiversitatea în grădină
Creșterea rațelor în grădină trebuie făcută în echilibru cu protejarea biodiversității, deoarece acestea consumă numeroase viețuitoare mici. Pentru a menține un ecosistem sănătos, este recomandată amenajarea unor zone sălbatice și a unor iazuri inaccesibile rațelor, care oferă adăpost și hrană pentru insecte, păsări, polenizatori și alte specii. De asemenea, gardurile vii, pomii fructiferi și căsuțele pentru păsări sau lilieci contribuie la crearea unui habitat divers și productiv. Astfel, grădina poate deveni un spațiu care îmbină producția de legume, fructe și ouă cu conservarea biodiversității.
Riscurile pentru plante
Rațele indiene alergătoare consumă cu precădere plante acvatice, precum lintița, Elodea sau frunzele tinere de nufăr, de aceea acestea trebuie protejate sau cultivate în iazuri separate. În schimb, ele pot contribui la eliminarea algelor și a plantelor invazive din apă. Plantele de pe maluri sunt, în general, ignorate de rațe. În grădina de legume, cele mai vulnerabile sunt plantele foarte tinere, care pot fi călcate sau ciugulite, însă majoritatea culturilor mature nu sunt afectate. Experiența autorului arată că rațele consumă doar ocazional câteva legume și fructe, în timp ce evită majoritatea plantelor cultivate, ceea ce le face compatibile cu grădina de legume.
O grădină mare sau mică?
Conviețuirea dintre rațele indiene alergătoare și grădina de legume depinde de raportul dintre numărul de rațe și suprafața disponibilă. În grădinile mari, rațele provoacă rareori pagube, deoarece sunt ocupate să vâneze limacși și insecte, însă în spațiile mici este necesară controlarea accesului lor.
O soluție eficientă este amenajarea unui țarc lângă grădină, astfel încât rațele să fie lăsate printre culturi doar când este nevoie de combaterea limacșilor.
Plantele tinere și speciile mai sensibile pot fi protejate prin straturi înălțate de cel puțin 60 cm, garduri provizorii sau împrejmuiri permanente. Prin aceste măsuri, rațele contribuie la controlul natural al dăunătorilor, fără a afecta culturile.
Protejarea pomilor tineri de atacurile limacșilor
Limacșii și melcii pot provoca pagube importante pomilor tineri, puieților și pomilor proaspăt altoiți, consumând mugurii și frunzele fragede, uneori până la distrugerea completă a acestora. Rațele indiene alergătoare reprezintă un aliat valoros în livezi, pepiniere și păduri comestibile, deoarece controlează în mod natural populațiile de gasteropode și protejează pomii în perioada lor cea mai vulnerabilă.
Partea a VI-a: Rațele indiene alergătoare împreună cu alte animale
Rațele indiene alergătoare pot conviețui cu multe animale domestice dacă beneficiază de suficient spațiu, hrană și apă.
Cu găinile, coabitarea este de obicei pașnică, dar masculii fără femele pot răni găinile, iar puii de găină trebuie feriți de iaz.
Cu alte rațe și cu gâștele, conviețuirea este posibilă dacă resursele sunt suficiente, deși gâștele pot deveni agresive.
Cu caii și măgarii, interacțiunile sunt reduse, iar aceștia pot alunga prădătorii.
Cu peștii, coexistă bine dacă apa rămâne curată și oxigenată.
Cu câinii, succesul depinde de dresaj, iar cu pisicile, singurul risc îl reprezintă bobocii de rață, pe care pisicile îi pot ataca.
În toate cazurile, cheia unei bune conviețuiri este spațiul suficient și supravegherea atentă a animalelor.
Partea a VII-a: Reproducerea
Reproducerea rațelor indiene alergătoare este o etapă importantă, iar pentru obținerea unor pui sănătoși trebuie evitată consangvinizarea prin folosirea reproducătorilor proveniți din linii genetice diferite.
Reproducerea artificială
Creșterea bobocilor se poate realiza natural, cu ajutorul unei rațe cloșcă, sau artificial, în incubator.
Incubarea artificială oferă un control mai bun al temperaturii, umidității și momentului eclozării, însă necesită o clocitoare de calitate și respectarea strictă a parametrilor de incubare.
Ouăle destinate clocirii trebuie selectate cu grijă, iar în timpul incubației pot fi verificate prin miraj (n.r: iluminarea lor cu o sursă puternică de lumină) pentru a identifica embrionii viabili. După eclozare, bobocii au nevoie de căldură, hrană adecvată, apă curată, adăpost bine aerisit și protecție.
Pe măsură ce cresc, nevoia de căldură scade, iar în jurul vârstei de opt săptămâni puii sunt complet îmbrăcați în pene și pot fi integrați treptat în grupul de rațe adulte.
Reproducerea cu ajutorul unei găini
Reproducerea cu ajutorul unei găini este o alternativă simplă la incubarea artificială, deoarece găina clocește ouăle, îngrijește bobocii și îi învață să găsească hrana și apa, oferindu-le totodată protecție.
Ouăle trebuie selectate și depozitate corespunzător, iar numărul lor trebuie adaptat dimensiunii găinii. Nu este recomandată clocirea simultană a ouălor de găină și de rață, deoarece au perioade diferite de incubație și nevoi distincte.
Deși sunt crescuți de o găină, bobocii își dezvoltă comportamentul specific rațelor, învață să înoate și devin independenți, însă în primele săptămâni trebuie feriți de apele adânci, unde se pot îneca.
Reproducerea naturală
Reproducerea naturală este posibilă dacă femela are un instinct matern bine dezvoltat și beneficiază de un loc liniștit și sigur pentru clocit. Pentru a încuraja clocirea, este recomandat să se lase câteva ouă în cuibar sau să se folosească ouă false. După eclozare, mama îngrijește și protejează bobocii, le impermeabilizează puful și îi învață să se deplaseze și să înoate. Pentru a-i feri de prădători, este indicat ca, în fiecare seară, bobocii și mama lor să fie adăpostiți într-un coteț sigur.
Partea a VIII-a: Bolile
Rațele indiene alergătoare sunt rezistente la boli, iar prevenția prin igienă, hrană echilibrată, apă curată și adăpost corespunzător este esențială.
Cele mai frecvente afecțiuni pe care le pot dezvolta sunt: botulismul, provocat de apa murdară și stagnantă, care produce paralizie; șchiopătarea, cauzată de supraponderabilitate și lipsa mișcării; colibaciloza, o infecție bacteriană
favorizată de igiena precară, care afectează în special rațele tinere; gripa aviară, o boală virală transmisă de păsările sălbatice; pasteureloza (holera aviară), o infecție bacteriană contagioasă; și păduchii roșii, paraziți externi
care provoacă mâncărimi și slăbirea păsărilor.
În cazul apariției unei boli, rațele afectate trebuie izolate și consultat medicul veterinar.
Partea a IX-a: Iazurile
Iazul reprezintă un element esențial în creșterea rațelor indiene alergătoare, contribuind atât la bunăstarea acestora, cât și la echilibrul mediului înconjurător. În funcție de scopul urmărit, acesta poate fi amenajat pentru nevoile rațelor sau pentru susținerea biodiversității, fiecare tip având caracteristici și cerințe specifice.
Iazul pentru rațe este amenajat în primul rând pentru confortul și sănătatea păsărilor. Acesta trebuie să aibă apă curată, maluri line, acces ușor și o adâncime suficientă pentru înot și igienizarea penajului. Pentru a preveni poluarea și apariția bolilor, apa trebuie reînnoită sau filtrată periodic.
Iazul pentru biodiversitate este destinat dezvoltării plantelor și animalelor sălbatice. El trebuie să aibă dimensiuni mai mari, zone cu adâncimi variate, vegetație acvatică și de mal și un echilibru natural care să favorizeze amfibienii, insectele, păsările și alte viețuitoare. Numărul de rațe trebuie limitat, deoarece prea multe exemplare pot tulbura apa, distruge vegetația și reduce biodiversitatea.
Partea a X-a: Limacși și melci
Limacșii și melcii sunt gasteropode terestre dependente de umiditate, fiind active mai ales primăvara și toamna, iar în perioadele foarte reci sau secetoase se retrag în adăposturi. Deși pot produce pagube în grădină, ei au un rol important în ecosistem. Ca detritivore, descompun resturile vegetale și contribuie la fertilitatea solului, favorizează răspândirea ciupercilor benefice și limitează propagarea unor boli criptogamice prin consumul frunzelor infectate.
În același timp, reprezintă o sursă importantă de hrană pentru numeroase animale, precum aricii, broaștele, salamandrele, păsările și rațele sălbatice. Astfel, limacșii și melcii nu sunt doar dăunători, ci și componente esențiale ale biodiversității și ale echilibrului natural.
Sfaturi pentru controlul gasteropodelor
Controlul limacșilor și al melcilor se bazează în primul rând pe prevenție și pe menținerea echilibrului natural din grădină.
Autorul recomandă gestionarea corectă a umidității prin udări moderate, localizate și efectuate dimineața, cultivarea unor plante și soiuri mai rezistente (în special cu frunze roșii sau crețe), semănarea în ghivece și fortificarea răsadurilor înainte de plantare.
De asemenea, este utilă plantarea unui număr mai mare de răsaduri, menținerea unui sol fertil și viu, alegerea speciilor adaptate condițiilor locale și folosirea plantelor-capcană sau a frunzelor ca diversiune pentru gasteropode.
Alte metode includ utilizarea maceratelor repelente, alegerea atentă a mulciului sau îndepărtarea temporară a acestuia, instalarea unor bariere naturale, susținerea biodiversității și a prădătorilor naturali, favorizarea dezvoltării ciupercilor, culegerea manuală a limacșilor și folosirea unor animale de fermă pentru reducerea populațiilor.
Ca ultimă soluție pot fi utilizate granulele anti-limacși, de preferat cele pe bază de fosfat de fier, însă autorul subliniază că acestea combat doar efectele, nu și cauzele proliferării gasteropodelor.
În final, autorul speră să vă fi convins că rațele indiene alergătoare sunt păsări plăcute, sociabile și deosebit de utile în gospodărie, și că reprezintă o variantă mult mai sutenabilă de a combate dăunătorii din grădina dvs. de legume, decât variantele promovate de magazinele de specialitate. În această carte găsiți tot ce trebuie să știți despre creșterea și îngrijirea rațelor indiene alergătoare, așadar, nu mai aveți niciun motiv să vă temeți să le integrați în grădina dvs. de legume...