CITIȚI GRATUIT UN FRAGMENT

CITIȚI GRATUIT UN FRAGMENT

Metoda GTD. Ediția a II-a. Arta productivităţii fără stres.

(0) Scrie o recenzie
PRODUS FIZIC

Poate fi achiziționat și cu plata ramburs. Se livrează prin curier.

ISBN: 978-606-913-645-4

Carte Tiparita
49,00 Lei
Adaugă la favorite

Metoda GTD – Arta productivității fără stres reprezintă ediția completă, revizuită a volumului bestseller publicat pentru prima dată în 2001, iar aplicabilitatea metodologiei dezvoltate de David Allen pentru productivitate personală și organizațională își găsește funcționalitatea și utilitatea la nivel global. Productivitatea noastră este direct proporțională cu abilitatea de a ne relaxa. Doar atunci când mintea este limpede și gândurile sunt organizate putem obține rezultate eficiente și ne putem dezlănțui potențialul creativ.

 

David Allen aduce o nouă claritate asupra puterii obiectivului, naturii esențiale a relaxării, precum și instrucțiunilor înșelător de simple pentru a duce lucrurile la bun sfârșit. El utilizează o experiență vastă, istorii personale și rețeta sa proprie pentru simplitate, viteză și distracție.

 

- Frances Hesselbein, președinte, consiliul de guvernatori, Institutul Leader to Leader

 

Metoda GTD oferă sprijin în deprinderea noilor aptitudini mentale necesare într-o epocă a multitaskingului și a supraîncărcării.

 

- Sue Shellenbarger, The Wall Street Journal

 

Principiile productivității propuse de David Allen izvorăsc din idei mărețe… dar sunt în același timp și eminamente practice.

 

- Keith H. Hammonds, Fast Company

 

 

Metodele prezentate în carte sunt bazate pe trei obiective-cheie:

 

1. Să captați toate lucrurile care ar putea fi realizate sau care au utilitate pentru dumneavoastră într-un sistem logic și de încredere în afara minții și gândurilor proprii;

2. Să luați încă din faza inițială decizii privind toate „inputurile” cărora să le permiteți accesul în viața dumneavoastră, astfel încât veți avea întotdeauna un inventar aplicabil de acțiuni viitoare pe care le puteți implementa și negocia pe loc;

3. Să vă ocupați de tot acel conținut și să-l coordonați, utilizând recunoașterea nivelurilor multiple de angajamente, față de propria persoană și față de alții, pe care le veți avea în joc, în orice moment.

 
Citiți mai multe informații despre cartea „Metoda GTD. Arta productivității fără stres”

Bun-venit într-o mină de aur plină de observaţii referitoare la strategii pentru a avea mai multă energie, pentru a fi mai relaxat, a dobândi mai multă claritate şi prezenţă în clipa de faţă, în orice activitate pe care o desfășori, şi pentru a face mult mai multe lucruri, cu mult mai puţin efort. Știu că îţi place să rezolvi lucruri şi să le rezolvi bine şi totuşi vrei să și savurezi viaţa în feluri care par din ce în ce mai greu de atins, sau chiar de-a dreptul imposibile, dacă munceşti prea mult. Aceasta nu trebuie să fie o problemă de tipul „ori-ori”. Este posibil să faci eficient un anumit lucru și să exiști în același timp cu plăcere, în mediul tău de lucru obişnuit și cotidian.
Eu cred că eficienţa este un lucru bun. Poate că ceea ce faci tu este important, interesant sau util; sau poate că nu este, dar trebuie făcut oricum. În primul caz, vrei să obţii un beneficiu cât mai mare de pe urma investiţiei tale de timp şi energie. În cel de-al doilea, vrei să treci mai departe la alte lucruri, cât de repede poţi, fără vreun detaliu nerezolvat şi iritant.

„Arta de a-ţi odihni mintea şi puterea de a înlătura din aceasta toate neliniştile şi grijile este probabil unul dintre secretele celor mai măreți oameni ai noştri”. - Căpitanul J.A. Hatfield

Şi indiferent de activitatea pe care o desfășori, probabil că ţi-ar plăcea să fii mai relaxat, mai încrezător că orice ai face în clipa aceea este exact ceea ce ar trebui să faci — să ieși la o bere cu personalul tău după program, să îţi priveşti copilul adormit în pătuţul său, la miezul nopţii, să răspunzi la e-mailul pe care-l ai în față sau să petreci, după încheierea ședinței, câteva minute informale cu potențialul nou client este exact ceea ce ar trebui să faci, chiar atunci când o faci.
Scopul meu principal în scrierea acestei cărţi a fost de a te învăţa cum să fii cât se poate de eficient şi de relaxat, oricând ai nevoie sau vrei să fii așa.

Cum îţi dai seama că ceea ce faci este ceea ce ar trebui să faci, în orice moment? Niciun software, seminar, notebook tare, telefon inteligent sau chiar declaraţie a misiunii personale nu o să-ți ofere mai mult de douăzeci şi patru de ore într-o zi, nu o să-i simplifice conţinutul şi nici nu va lua această hotărâre, adeseori dificilă, în locul tău.


Utilizate adecvat, instrumentele de genul acela îți pot oferi un sprijin în deciziile tale, dar ele, în sine și de la sine, nu îţi oferă controlul şi nici nu te ajută să te concentrezi. În plus, tocmai când vei învăța cum să îţi amplifici productivitatea până la un anumit nivel, vei avansa sau vei fi forţat spre următoarea tranşă acceptată de responsabilităţi şi obiective creative, ale căror noi dificultăţi vor sfida capacitatea oricărei formule simple, oricărui termen la modă sau a oricăror noi dispozitive mobile digitale de a te readuce „în joc” pentru următoarea etapă, în viața personală și profesională. Este posibil ca tu să-ți fi stabilit obiceiuri şi instrumente personale care funcţionează pentru un timp, dar o schimbare majoră, cum ar fi o transformare substanţială în privința locului de muncă, primul copil sau cumpărarea unei case, le va pune la încercare sustenabilitatea şi îți va crea, probabil, mari bătăi de cap (dacă nu chiar haos!).

 


Cât privește metodele, acestea pot fi milioane și milioane, dar principiile sunt puţine. Omul care înţelege principiile îşi poate alege cu succes propriile metode. Omul care încearcă metode ignorând principiile va avea cu siguranţă necazuri. — Ralph Waldo Emerson

 


Dar chiar dacă nu există vreo tehnică sau vreun instrument unic pentru a perfecţiona organizarea şi productivitatea, există lucruri cât se poate de concrete pe care le facem pentru a le facilita. De-a lungul anilor am descoperit procese simple pe care putem învăţa cu toţii să le utilizăm şi care ne vor îmbunătăţi enorm capacitatea de a aborda proactiv şi constructiv realităţile cotidiene ale lumii, în timp ce ne simţim în continuare conectaţi la priorităţile noastre mai bogate ca semnificaţie. Şi acele practici s-au dovedit, de-a lungul vremii, a fi viabile în mod universal. Ele se aplică şi dacă încerci să-ţi rezolvi tema pentru acasă, când ai doisprezece ani, şi dacă ai nevoie să te regrupezi în privința strategiilor corporaţiei tale, după ultima ședință cu conducerea… şi la orice se încadrează între cele două.
Ceea ce urmează este o compilaţie a peste trei decenii de descoperiri în domeniul productivității personale şi organizaţionale — un ghid pentru a maximiza rezultatele şi a minimiza eforturile, într-o lume în care munca este din ce în ce mai voluminoasă, mereu în schimbare şi ambiguă. Metodele pe care le-am descoperit s-au dovedit a fi extrem de eficiente în toate tipurile de organizaţii, la fiecare nivel profesional, de la o cultură la alta şi chiar şi acasă şi la şcoală.

 


Anxietatea este provocată de o lipsă de control, organizare, pregătire şi acţiune. - David Kekich

Directorii executivi de la vârf caută să impună un standard de execuţie nemiloasă pentru ei înşişi, pentru angajaţii lor şi culturile lor organizaționale şi să-şi păstreze, de asemenea, vieţile personale în echilibru şi în funcţiune, într-un mod adecvat. Ei ştiu, şi o ştiu şi eu, că în spatele uşilor închise, după program, rămân telefoane fără răspuns, sarcini care trebuie delegate, chestiuni neprocesate, din ședințe şi conversaţii, răspunderi ale unor persoane cu funcţii de conducere, care încă nu sunt clarificate şi nu se află sub control, responsabilităţi personale negestionate şi zeci de e-mailuri potenţial importante, printre sutele (sau chiar miile) încă neabordate. Mulţi dintre aceşti afacerişti au succes deoarece crizele pe care le rezolvă şi oportunităţile de care profită sunt mai mari decât problemele pe care le tolerează şi pe care le creează în propriile birouri, case şi serviete. Dat fiind însă ritmul afacerilor şi al vieţii în ziua de azi, ecuaţia este adeseori pusă la îndoială.
Şi, chiar mai important pentru mulţi, oamenii nu acordă atenţia cuvenită pieselor de teatru de la şcoală ale copiilor lor, jocurilor sportive sau întrebărilor despre viaţă puse când e ora de culcare sau, pur şi simplu, nu sunt capabili să „se afle aici și acum” nicăieri, niciodată. O angoasă ambiantă se infiltrează pretutindeni în societatea noastră — avem sentimentul că probabil există, într-un fel, ceva ce ar trebui să facem, dar nu facem, ceea ce creează o tensiune pentru care nu se găsește nicio soluţie şi de care nu putem scăpa.

Pe de o parte, avem nevoie de instrumente confirmate care îi pot ajuta pe oameni să-şi focalizeze energiile strategic şi tactic, fără să lase nimic să alunece printre crăpături. Pe de altă parte, trebuie să creăm astfel de obiceiuri de gândire şi medii de lucru, încât persoanele cărora le pasă cel mai mult şi sunt cel mai implicate să nu clacheze din cauza stresului. Avem nevoie de standarde pozitive pentru muncă şi pentru stilul de viaţă, care să îi atragă şi să îi păstreze pe cei mai buni şi mai străluciţi oameni în organizaţiile noastre şi avem nevoie de practici personale şi pentru acasă, care să încurajeze claritatea, controlul şi creativitatea, pentru cei pe care îi iubim şi, cel mai important, pentru noi înşine.
Pe măsură ce citeşti sau răsfoiești cartea, vei fi, fără îndoială, motivat să te gândeşti la felul în care ai vrea şi ai putea să implementezi lucrurile despre care voi vorbi. Vei fi extrem de avantajat dacă vei face efectiv lucrurile despre care citeşti, pe măsură ce ele apar. Astfel, înţelegerea ta va ajunge la un nivel mult mai profund şi mai semnificativ. Ţi se va părea util să înţelegi modelele; probabil vei descoperi că aplicarea lor este transformaţională.

Cartea este împărţită în trei părţi. Partea 1 descrie jocul per ansamblu, furnizând o scurtă prezentare generală a sistemului şi o explicație cu privire la unicitatea și actualitatea acestuia, prezentând apoi chiar metodologiile de bază, în cea mai concentrată şi elementară formă a lor. Partea a 2-a îţi arată cum să implementezi sistemul. Este instruirea ta personală, pas cu pas, pe tema aplicării concrete a modelelor. Partea a 3-a intră și mai mult în detalii, descriind rezultatele mai subtile şi mai profunde la care te poţi aştepta când încorporezi metodologiile şi modelele în munca şi în viaţa ta personală.

Vor exista repetiţii inevitabile ale conţinutului în cele trei părţi. Metodologia centrală este relativ simplă, dar poate fi exprimată şi înţeleasă la mai multe niveluri diferite de profunzime şi detaliu, prin intermediul diferitelor perspective şi lecţii de aici.


Promisiunea făcută aici a fost descrisă cu acuratețe de unul dintre clienţii mei, care a scris: „Când am aplicat cu regularitate principiile acestui program, mi-au salvat viaţa… când le-am aplicat cu convingere, mi-au schimbat viaţa. Acesta este vaccinul împotriva pompierismului cotidian (aşa-zisele solicitări urgente şi de criză din orice zi de lucru obişnuită) şi un antidot la dezechilibrul pe care mulţi oameni îl atrag asupra lor înşişi.”
Mai mult
Etichete:  #dezvoltarepersonala
Detalii produs
ISBN: 9786069136454
Editura ACT si Politon
Format: Carte Tiparita
Greutate: 0.5 kg
Detalii despre autor
David Allen este recunoscut pe scară largă ca fiind cel mai important expert din lume în domeniul productivității personale și organizaționale. Activitatea de coaching desfășurată pe parcursul a treizeci de ani printre managerii corporativi și directorii executivi ai celor mai prestigioase corporații și instituții din America i-au adus recunoașterea revistei Forbes, care l-a clasat printre primii cinci antrenori executivi din SUA. Revista Business 2.0 l-a inclus în anul 2006 în topul său intitulat „50 de oameni care contează acum”. Revista Time a numit cartea sa emblematică, „Metoda GTD. Arta productivităţii fără stres”, „cartea definitorie de self-help în afaceri a deceniului”. Revista Fast Company l-a numit pe David „unul dintre cei mai influenți gânditori din lume” în domeniul productivității personale, datorită programelor și scrierilor sale remarcabile despre gestionarea timpului și a stresului, puterea concentrării și a viziunii aliniate și metodologiilor sale inovatoare în management.
Carte Tiparita
Produse fizice : Carte Tiparita