Mara

„Cel mai bun roman românesc înainte de Ion”, după cum aprecia criticul Șerban Cioculescu, a fost publicat inițial în revista „Vatra”, în anul1894, și a apărut sub formă de volum mai târziu, în cursul anului 1906. Aparținând categoriei bildungsroman prin natura tematicii abordate, formarea și maturizarea copiilor Marei, respectiv inițierea lor în greutățile vieții, romanul a fost considerat „aproape o capodoperă” de criticul George Călinescu datorită artei cu care Slavici redă detaliile și a forței cu care acesta construiește ansamblul epic.

Deși titlul romanului este „Mara”, impresia generală este că în centrul acțiunii se află Persida, fiica acesteia, și Națl, băiatul măcelarului Hubăr, a căror poveste de dragoste capătă accente dramatice, întrucât se situează dincolo de conveniențele sociale ale vremii.

Ioan Slavici (1848–1925) este una dintre personalitățile fundamentale ale literaturii române din secolul al XIX-lea, fiind considerat „părintele nuvelei românești” și un fin observator al lumii rurale transilvănene. 

Slavici a fost un important membru corespondent al Academiei Române și unul dintre cei mai importanți prozatori, jurnaliști și pedagogi români, participând activ la viața culturală și politică a epocii.

Prin nuvelele sale, prin romanul „Mara” și prin bogata lui activitate jurnalistică și pedagogică, el a contribuit decisiv la maturizarea literaturii române și la afirmarea unei proze autentice, ancorate în realitatea socială a epocii.

Acțiunea romanului „Mara” se petrece în împrejurimile Aradului – bine cunoscute autorului originar din aceste locuri – mai exact între localitățile Radna, Lipova și Arad, mutându-se episodic și la Viena și Budapesta, pe care autorul le cunoaște din vremea studiilor. În ceea ce privește reperele temporale, autorul ne oferă ca reper procesul de unificare a Italiei, în care Garibaldi a jucat un rol important în anii 1860.

Fin observator al societății transilvănene, Ioan Slavici surprinde în acest roman, spre deosebire de nuvelele sale în care se oprește mai mult asupra lumii satului, „mica burghezie“, după cum spunea Nicolae Iorga, personajele fiind preponderent târgoveți, breslași și negustori, dar și preoți, măicuțe și învățători.

Însăși Mara este un tip de femeie puternică și întreprinzătoare, o văduvă dornică să strângă bani și să-și crească averea prin afaceri, nu întâmplător a fost numită de criticul Nicolae Manolescu „prima femeie capitalist din literatura noastră”. Iubirea pentru bani îi domină relațiile și acțiunile, riscând însă să îi pericliteze legăturile sociale și afective. 

Mara nu este preocupată doar să câștige bani, fiind foarte prevăzătoare totodată, se gândește la viitor, punând bani deoparte pentru copiii ei în ciorapi. Ea strânge bani din arenda podului, din afacerea cu pădurea, și chiar și din camete, dar când vine vorba să scoată bani pentru răscumpărarea lui Trică, nu se îndură, iar când vine vremea să îi dea zestrea Persidei, cu greu se hotărăște cât să „rupă” din bănetul pe care-l strânsese: „Era destul să-i dea treizeci, douăzeci și cinci ori douăzeci de mii. Ceilalți tot ai ei rămân, dar sunt mai bine păstrați.”

Văduvă fiind, Mara tratează cu maximă responsabilitate viitorul copiilor ei, Persida și Trică, știind că numai pe ea o au și se ocupă totodată și de educația lor. Pe Persida o dă la mănăstire la călugărițe, iar pe Trică îl face ucenic la Bocioacă, vrând să-l facă cojocar.

În timp ce viața Marei, condusă de reguli și obiective clare, se desfășoară liniar, viața celor doi copii ai ei nu va respecta aceeași ordine, alegerile acestora fiind dictate mai puțin de regulile stricte ale societății și mai mult de puternice porniri interioare care tind adesea să ignore conveniențele. 

Persida, are de ales între teologul Codreanu care o iubește sincer și Națl, fiul măcelarului bogat Bocioacă, de altă confesiune. Alegerea celui de-al doilea, îi va complica mult viața, dar Persida va rămâne statornică în alegerea făcută. Urmărim astfel evoluția dragostei lor din momentul în care Persida simte „că nu mai poate să fie ceea ce a fost“, până la căsătoria lor fără învoirea părinților, fuga la Viena, și reîntoarcerea și așezarea în rândul colectivității, potrivit tradiției.

În paralel, Trică, refuză să facă compromisuri morale, și în ciuda faptului că o duce bine în familia lui Bocioacă unde practică cojocăria, refuză o legătură cu soția acestuia preferând să plece pe front. Mara, pe de altă parte, ar prefera ca Trică să se încurce mai degrabă cu soția lui Bocioacă decât să scoată bani de la ciorap pentru răscumpărare: „Dacă te vei încurca, atâta pagubă! Ce pierzi? Nu e rușinea mea, nici a ta ci a ei! Vorba e să nu-ți umble gura.“

Finalul romanului este unul moralizator, autorul evidențiind greșelile nereparate care ne urmăresc pe tot parcursul vieții și pe care trebuie să le plătim până la urmă. Astfel, Bandi, copilul nelegitim al lui Bocioacă, pe care acesta încearcă să-l reabiliteze și să-l integreze social, își ucide tatăl într-un final dramatic și neașteptat, care înlocuiește ceea ce ar fi putut fi un happy-end. 

1.    Sărăcuții mamei

„A rămas Mara, săraca, văduvă cu doi copii, sărăcuții de ei, dar era tânără și voinică și harnică și Dumnezeu a mai lăsat să aibă și noroc.”

În primul capitol al cărții facem cunoștință cu Mara, o văduvă harnică și ambițioasă, rămasă singură cu doi copii, Persida și Trică Bârzovanu. Pentru a-i crește și a le asigura un viitor mai bun, ea muncește neobosit ca negustoreasă prin târgurile din Radna, Lipova și Arad, cumpărând și vânzând mărfuri cu pricepere.

Deși trăiește modest, Mara este chibzuită și strânge zilnic bani în trei ciorapi: unul pentru bătrânețe, altul pentru Persida și încă unul pentru Trică. Își iubește mult copiii și visează să-i vadă ajunși oameni respectați. I-ar plăcea ca Persida să ajungă preoteasă, iar Trică un meșteșugar de seamă, precum starostele cojocarilor din Lipova. 

Deși ar putea să plătească școala fetei la mănăstire, Mara ezită să cheltuiască din economii, fiind zgârcită și chibzuită. Se gândește însă la soluții pentru a-și mări veniturile, cum ar fi arendarea podului de peste Mureș, ceea ce i-ar aduce câștig sigur și ar ajuta-o să-și împlinească planurile.

2.    Maica Aegidia

Maica Aegidia, severă dar miloasă, o sprijină pe Mara, primind-o pe Persida la mănăstire în schimbul unei sume mai mici de bani decât percepe în mod obișnuit. Persida devine mai așezată, însă rămâne mândră și hotărâtă.

În momentul în care fratele ei mai mic, Trică, este bătut la școală de Costi Balcovici, Persida îi sare în ajutor, hotărâtă să-i facă dreptate, fugind cu el din mănăstire pentru a-l înfrunta pe agresor. Luând o luntriță, cei doi sunt purtați de apele umflate ale Mureșului, stârnind panică în oraș. Oamenii se tem că se vor izbi de pod, iar vestea că „o fată a fugit de la călugărițe cu un băiat” provoacă rumoare printre săteni.

În cele din urmă, copiii sunt salvați, iar adevărul iese la iveală: gestul Persidei a fost motivat de dorința de a-și apăra fratele. Mara este copleșită de emoție, iar maica Aegidia, deși speriată pentru reputația mănăstirii, este ușurată că nu s-a produs o tragedie. 

3.    Furtuna cea mare

„Doamne, câți sunt oamenii cu multă știință de carte care trăiesc ca vai de capul lor, luptându-se cu nevoile vieții și nebăgați în seamă, ba poate chiar disprețuiți de alții care nu știu carte, dar au bani!”

De la un incident aparent banal se iscă o adevărată furtună în comunitățile din Radna și Lipova. O vorbă spusă la mânie se răspândește cu repeziciune și, din exagerare în exagerare, se nasc acuzații grave: sunt ponegriți românii, călugărițele, Mara și mai ales învățătorul Blăguță, care devine ținta nemulțumirilor generale. În mijlocul acestei tulburări, Blăguță, supărat, se răzbună pe Trică: îl dă afară din școală, fiindcă era „leneș, neascultător, hărțăgos și strică și pe ceilalți copii.”

Cu toate acestea Mara, rănită și ambițioasă, hotărăște să-l facă „om de carte”, pentru a-l ridica deasupra condiției lor modeste. Deși își propune să-l ducă la școală la Arad, ezită din cauza banilor, temându-se să investească într-un  viitor nesigur. Încearcă să-l dea ucenic la un cojocar din Lipova, însă este refuzată din pricina a ceea ce a spus învățătorul Blăguță despre băiat. În final, decide să-i asigure o meserie sigură și îl duce la un cojocar din Arad. 

4.    Primăvară

„Atât a fost, nu mai mult, și ea nu mai putea să fie ceea ce fusese. Taine mari și nepătrunse de mintea omenească!”

Mara se descurcă din ce în ce mai bine din punct de vedere material, ajungând să împrumute bani cu dobândă și să colaboreze cu Anton Hubăr, un măcelar și funcționar înstărit din Lipova. Pe de altă parte, copiii Marei au crescut, Trică devenind calfă, iar Persida, educată la mănăstire, este din ce în ce mai frumoasă, fapt ce îi trezește Marei atât mândrie, cât și teamă pentru viitorul ei.

În apropierea mănăstirii, Națl, fiul lui Hubăr, o vede întâmplător pe Persida, iar între cei doi se naște o atracție puternică. O simplă întâlnire a privirilor le tulbură liniștea și marchează începutul maturizării fetei. Întoarsă acasă de sărbători, Persida este neliniștită, absentă și frământată de sentimente noi, pe care nici ea nu le înțelege pe deplin.

Mara observă schimbarea și, temându-se atât de influența mănăstirii, cât și de pericolele lumii, hotărăște să o ducă pe Persida la Arad, pentru a o obișnui cu viața din afara mănăstirii. 

5.    Ani de tinerețe

Națl, fiul Hubăroaiei, se pregătește să plece în lume pentru a-și începe drumul ca măcelar și pentru a-și face anii de călătorie necesari în breaslă. Tatăl său, Hubăr, este un om jovial, glumeț și relaxat, pe când mama sa, Hubăroaie, este serioasă și grijulie, temându-se pentru fiul ei despre care a aflat că a prins drag de Persida.

Chiar dacă mama lui plânge și se îngrijorează, tatăl se bucură că băiatul lui se maturizează și începe să se deprindă cu viața reală. Națl primește condica de călătorie de la starostele breslei, Bocioacă, și pleacă la Arad, unde se simte mândru să fie parte din breasla adevărată a măcelarilor. În drumul său, întâlnește calfe prietenoase și experimentează sentimentul de independență și responsabilitate.

La nunta de vară a casei lui Claici, Nalțl o întâlnește pe Persida, care stă de vorbă cu Pavel Codreanu, și își ia rămas bun de la ea anunțând-o că pleacă în călătoria de inițiere. 

6.    Ispita

„Norocul nu umblă târâș, ci zboară pe aripi iuți și-ți iese, când îi vine rândul, fără de veste-n cale: degeaba îl cauți când nu-l găsești; degeaba fugi când el aleargă după tine; norocul tău e numai al tău și chiar dacă nu l-ai cunoaște tu pe el, te cunoaște el pe tine și nu te părăsește.”

Persida se apropie tot mai mult de Codreanu, un tânăr teolog, nepot de protopop, crescut într-un mediu respectabil, cu perspective bune de a deveni preot, dar nu încetează să se gândească la Națl. Și în timp ce Mara începe să spere într-o căsătorie avantajoasă între Persida și Codreanu, Națl reapare, acaparându-i gândurile Persidei. Reîntâlnirea din crâng dintre Persida și Națl retrezește sentimentele celor doi, iar gestul final – intrarea Persidei în biserică și rugăciunea ei umilă – arată lupta interioară dintre dorință, vinovăție și nevoia de curățire sufletească. 

7.    Zbuciumare

„Păcat de așa noapte liniștită, păcat de cerul cu stele și de luna plină, păcat de tinerețele lui să le petreacă dormind! Era un atât de dulce neastâmpăr în inima lui, și-l perdea dormind, iar mâne, poate, nu-l mai putea găsi.”

Națl este neliniștit din cauza iubirii pe care o simte pentru Persida și nemulțumit din cauză că trebuie să facă ceea ce îi cere familia. Revine în oraș și o caută zilnic, fără să aibă curajul unei împăcări adevărate.

Persida, la rândul ei, este sfâșiată între dragostea pentru el și datoria față de mamă și familie. Întâlnirea lor arată cât de puternice sunt sentimentele, dar și cât de imposibilă pare relația lor. 

8.    Datoria

Persida este măcinată de conflictul dintre iubirea pentru Națl și datoria față de Dumnezeu, părinți și binefăcători, așa cum o învățase maica Aegidia. Conștientă că apropierea de el îi poate aduce multă suferință, hotărăște să plece acasă, ca să se îndepărteze de ispită.

Discutând sincer cu Mara despre Națl și sentimentele pe care le nutrește față de el, află că mama ei se opune categoric unei astfel de legături, invocând onoarea și voia lui Dumnezeu. 

9.    Inima săraca

Codreanu este prins între rușine, datorie și iubire. Aflat la Buteni, este sfătuit de oamenii satului să rămână aproape de Maria, fiica preotesei, care îl iubește și îl așteaptă; însă, deși ideea unei vieți liniștite nu-i displace, amintirea Persidei nu-i dă pace și îi face hotărârea foarte grea.

Pleacă așadar spre Radna pentru a lămuri lucrurile și ajunge la mănăstire, unde Persida se întorsese. Întâlnirea lor este tensionată și plină de subînțelesuri: ea vorbește despre datorie, sinceritate și povara căsătoriei, lăsând să se înțeleagă că nu poate lua o hotărâre împotriva voinței mamei ei și nici înainte de vreme. Codreanu înțelege că nu o poate forța și că legătura dintre ei rămâne puternică, dar neîmplinită. 

10.    Cine, ce poate

La târgul de toamnă de la Arad, Trică își dovedește priceperea în breasla cojocarilor printr-o bundă lucrată cu mare migală și este luat calfă de Bocioacă la Lipova. Mara se bucură, atât pentru reușita lui, cât și pentru că îl vrea aproape de Persida, pe care intenționează s-o scoată de la mănăstire. În același timp, Mara îi spune lui Trică că a rupt legăturile cu Hubăr și că relația dintre Persida și Națl trebuie uitată.

La culesul viilor din podgorie, într-o atmosferă de sărbătoare și petrecere, Persida și Națl se reîntâlnesc, reaprinzându-se scânteia dintre ei. Dansează, se provoacă și își măsoară orgoliile, iar tensiunea dintre ei devine vizibilă și pentru ceilalți. Națl este impulsiv și îndrăzneț, gata să sfideze lumea pentru iubire, în timp ce Persida, deși îl iubește, rămâne stăpână pe sine și lucidă. Persida îi cere lui Națl, mai impulsiv din fire, să se poarte cu demnitate și să nu-i compromită reputația, refuzând o iubire trăită fără asumare și fără viitor.

11.    Altă lume

„Ziua e urâtă, zgomotoasă, plină de întâmplări, care ne abat de la noi înșine: în amurgul serii începe viața să aibă farmec.”

Într-o seară de toamnă, Marta, Persida și ceilalți merg la via lui Corbu, atrași de luminile și veselia culesului. Acolo, Persida îl cunoaște pe Simion Burdea, prieten al lui Națl din Viena. Discuția dintre ei devine tot mai personală și tensionată: Burdea vorbește despre farmecul nopții și despre libertatea de a trăi după pornirile firii, în timp ce Persida apără ideea datoriei, a cumpătării și a stăpânirii de sine.

Burdea îi dezvăluie că știe lucruri din trecutul ei, aflate de la Națl, și o provoacă să-și lămurească sentimentele. Între teamă și atracție, Persida recunoaște că se teme nu doar de Națl, ci și de propria ei slăbiciune. Burdea îi promite că îl va aduce pe Națl a doua zi la vie, forțând astfel o confruntare. Tulburată și speriată de propriile trăiri, Persida hotărăște că nu mai poate rămâne și vrea să se întoarcă la mănăstire, simțind că locul acela și stările prin care trece o pun în primejdie.

12.    Două porunci

„Nimic nu-l ridică pe om mai sus decât gândul că poate însuși să se biruiască pe sine și să lepede de la sine ceea ce îi este mai dorit în viață.”

Mama lui Națl ar vrea să-și aducă fiul mai repede acasă din călătoria cerută de rânduiala breslei, pentru a se maturiza și a deveni stăpân și își roagă soțul să intervină pe lângă starostele Bocioacă pentru a-i scurta stagiul, însă Hubăr insistă că doar experiența îl poate responsabiliza. 

Deși inițial neîncrezător, Bocioacă investighează și, realizând pericolul unei relații scandaloase între un neamț și o româncă, decide să-și facă datoria de staroste refuzând să-l facă pe Națl stăpân mai repede decât prevede rânduiala și hotărăște să-l trimită înapoi în călătorie, departe de Lipova. 

Între timp, Persida se retrage la mănăstire, iar Națl, care o iubește în continuare, decide să își facă datoria față de mama sa, prinsă la mijloc în conflictul dintre soțul și fiul ei, acceptându-și destinul de pribeag.

13.    Datorii vechi

„Sunt lucruri care se văd cu ochii, se pot simți cu inima și închipui cu gândul, dar în graiul omenesc nu se pot spune.”

Națl pleacă de acasă după un conflict cu tatăl său, simțindu-se neînțeles și apăsat de mustrări. Se împrumută pentru drum și ajunge la Buda. Plecarea lui provoacă suferință în familie, dar, în timp, relația dintre părinți se îmbunătățește, iar Hubăr începe să-și facă mustrări pentru greșelile sale.

Între timp, Persida trăiește o frământare sufletească: ezită între dorința de a-și asculta mama și iubirea pentru Națl. Deși e aproape să se mărite cu Brădeanu, se retrage la mănăstire, incapabilă să ia o hotărâre. Amândoi suferă în tăcere și rămân legați unul de celălalt.

Națl se întoarce acasă schimbat și urmează să devină măiestru măcelar, susținând „tăietura de măiestru”. Deși breasla îi aprobă examenul, apar zvonuri că în anii de călătorie a umblat hoinar, ceea ce îl face de rușine pe Hubăr.

Revederea dintre Națl și Persida la biserică le reaprinde sentimentele, dar tensiunile cresc. Aflând bârfele despre fiul său, Hubăr îl mustră aspru. Conflictul escaladează, cei doi își reproșează neînțelegerile vechi, iar cearta se încheie violent: Națl își îmbrâncește tatăl și pleacă de acasă, perturbând din nou liniștea familiei.

14.    Rostul lui Bandi

Bandi, fiul Reghinei, o femeie rătăcită la minte și fără căpătâi, care a crescut pe lângă mănăstire după moartea mamei lui, este luat sub ocrotirea Persidei din milă, însă el se atașează excesiv de ea. 

După o ceartă violentă cu tatăl său, Națl este acuzat că l-ar fi rănit cu intenție. Tulburată, Persida cere sfat maicii Aegidia, care o îndeamnă să se depărteze de el. Totuși, neputând să-și înăbușe iubirea, Persida îl caută. Cu ajutorul lui Bandi, cei doi se întâlnesc. Națl îi mărturisește că nu și-a atacat tatăl cu intenție, dar se simte stăpânit de ură și zbucium, ca de un blestem. O îndeamnă pe Persida să fugă de el pentru a nu-i împărtăși soarta. Ea însă refuză să-l părăsească și hotărăște să-i fie sprijin, convinsă că îl poate salva prin iubire.

15.    Isprăvile lui Trică

Marta, nevasta lui Bocioacă, o bârfește pe Persida și răspândește zvonul că aceasta se întâlnește pe ascuns cu Națl. Aflând vorbele, Trică se aprinde de rușine și mânie și îl urmărește pe Națl pentru a-l înfrunta. Între cei doi izbucnește o bătaie, oprită de apariția Persidei. În discuția tensionată care urmează, Persida își mărturisește iubirea mistuitoare și zbuciumul sufletesc, dar refuză să se căsătorească împotriva voinței mamei sale, invocând credința și datoria.

Văzând că situația devine tot mai gravă și temându-se de o nenorocire, Trică hotărăște să-i cunune pe ascuns. Pleacă noaptea la un preot din Sân-Miclăuș și îi cere să-i căsătorească fără știrea părinților. Deși mișcat, preotul ezită din cauză că pedepsele sunt mari pentru preoții care oficiază cununii „când sunt piedici la mijloc”. Trică se întoarce dezamăgit, frământat de neputința de a salva onoarea și liniștea surorii sale.

16.    Greul vieții

Când Persida fuge cu Națl la Viena, Mara suferă profund, dar o iartă și îi trimite prin Trică un mesaj de dragoste și sprijin, dovedind o iubire maternă necondiționată.

La Viena, Persida și Națl trăiesc la început fericiți și își deschid o măcelărie care merge bine. Totuși, Națl devine gelos și nesigur, temându-se că nu este demn de sacrificiul ei și că o va pierde. Certurile lor scot la iveală neîncrederea lui Națl și neliniștea Persidei. Deși se iubesc, apar tensiuni, iar dorul de casă începe să devină din ce în ce mai chinuitor. S-ar întoarce acasă, dar Națl știe că nu ar putea trăi liniștiți acolo ca soț și soție, întrucât căsnicia lor ar stârni multe vorbe. Persida, temându-se de urmări, îl roagă să rămână la Viena, unde măcar nu-i cunoaște nimeni.

17.    Birtul de la sarărie

După întoarcerea de la Viena, Persida trăiește cu teama judecății mamei sale, care nu acceptă legătura ei nebinecuvântată. În speranța unei împăcări și a unei vieți stabile, Persida și Națl iau în arendă cârciuma de la Sărărie. Deși afacerea are potențial și atrage multă lume, munca și responsabilitatea cad aproape în întregime pe umerii Persidei. Ea muncește neobosit în timp ce Națl își petrece timpul cu prietenii, joacă cărți, face datorii și risipește câștigul.

Prăpastia dintre Persida și Națl se adâncește tot mai mult, și în timp ce Persida speră ca un copil să schimbe relația dintre ei, Națl nici nu poate concepe așa ceva. Tensiunea dintre ei escaladează tot mai mult, culminând cu momentul în care Națl o bate pe Persida, după care pleacă de acasă cu hotărârea de a nu se mai întoarce. Persida realizează că fără binecuvântarea părinților nu poate exista fericire. Hotărăște să plece, dar nu înainte de a pune în ordine gospodăria. 

18.    Blestemul casei

Mara se obișnuise să stea departe de Persida, convinsă că, lăsată singură, fata îl va părăsi pe soțul ei, Națl. Se bucura când afla că Persida este harnică și cumpătată și că Națl își pierde vremea în băutură și jocuri, crezând că astfel mariajul se va destrăma. În alt plan, Trică trăiește o frământare lăuntrică, atras în tăcere de stăpâna casei și luptându-se cu propriile slăbiciuni.

Vestea că Persida a fost bătută și este în stare gravă o zguduie pe Mara. Deși își dorise despărțirea fetei de Națl, nu se poate bucura de suferința ei. La căpătâiul Persidei, Mara descoperă o fiică împăcată, care nu-și osândește soțul și își asumă vina pentru cele întâmplate. Deși copilul este pierdut, doctorul dă speranțe pentru salvarea mamei. Națl se arată umilit și căit, rămânând lângă soția sa. Mara, însă, nu poate trece peste resentimente și îl alungă, considerându-l cauza nenorocirii.

Conflictul atinge punctul culminant când Persida își apără soțul, afirmând legătura lor în fața lui Dumnezeu. Mara înțelege atunci că ambii ei copii sunt mai atașați de „străini” decât de ea și vede în aceasta „blestemul casei”. 

19.    Verboncul

Națl devine tot mai abătut: este rupt de părinți, se simte pierdut și dependent de Persida, dar incapabil să-și găsească locul. Bănuiala că Bandi ar putea fi copilul nelegitim al tatălui său îl afundă și mai adânc în criza morală cu care se confruntă.

Când află că Trică riscă să fie luat la oaste, Națl îi spune Persidei. Persida, speriată, caută ajutor la Marta, soția lui Bocioacă, care îi promite să intervină, dar în același timp începe o relație ascunsă și periculoasă cu Trică. 

Bocioacă merge la Mara pentru a-i cere bani pentru răscumpărarea lui Trică, dar aceasta, mândră și suspicioasă, acceptă doar ideea unui împrumut. În final, Trică este răscumpărat cu bani de la Persida și Bocioacă, nu de la Mara.

Pentru Trică situația este cum nu se poate mai încurcată: se simte vinovat față de Persida, atras, dar vinovat față de Marta, admirat de Sultana, care ar trebui să-i devină soție conform dorinței lui Bocioacă, și întristat la gândul că e certat cu mama lui. Când află că nu Mara l-a răscumpărat, ci Bocioacă, se revoltă și fuge la Mara, refuzând ideea de a deveni ginerele lui Bocioacă. Între timp, în oraș începe Verboncul, recrutarea voluntarilor. 

Apariția Persidei la casa lui Bocioacă, după ce Națl, beat fiind, a atacat-o din nou îl face pe Trică să cedeze presiunii prea mari, luând decizia pripită de a se alătura Verboncului. Decide așadar să se „răscumpere singur”, ca să nu mai fie dator nimănui. Lumea îl aclamează, Marta disperă, Sultana rămâne încremenită, iar Mara plânge și râde în același timp. Trică pornește cu alaiul, lăsând în urmă un oraș tulburat.

Mara decide să o ia acasă pe Persida care pare hotărâtă să-l părăsească pe Națl.

20.    Norocul casei

Conflictul dintre Persida și Națl atinge apogeul, dar venirea pe lume a primului lor copil aduce cu ea și începutul împăcării.

Deși umilită și bătută, Persida nu poate trăi fără Națl și se întoarce la el, fiind legată sufletește și prin cununie tainică. Nașterea băiatului îl schimbă profund pe Națl: copleșit de emoție și remușcare, el începe să-și conștientizeze greșelile. Copilul este recunoscut ca fiind legitim dat fiind faptul că Persida și Națl afirmă că se logodiseră în secret, fapt ce atrage după sine binecuvântarea pruncului de către Hubăr și împăcarea dintre acesta și Națl. Copilul devine astfel „norocul casei”, aducând împăcare, responsabilitate și speranță pentru întreaga familie.

21.    Pace și liniște

Nașterea copilului Persidei pare să aducă împăcare și apropiere în familie, însă sub aparența armoniei mocnesc tensiuni vechi. Conflictul privind botezul arată ruptura dintre cele două lumi – cea ortodoxă și cea catolică –, dar ceremonia se desfășoară solemn, iar Mara, copleșită de emoție, acceptă situația și se arată generoasă, oferind zestre fiicei sale. Totuși, bucuria este umbrită de griji: Trică este rănit pe front, iar Hubăr este în continuare neliniștit, relațiile dintre membrii celor două familii rămânând în continuare fragile.  

Întoarcerea lui Trică și rezolvarea situației profesionale a lui Națl par să stabilizeze lucrurile, însă adevărata povară apasă asupra lui Hubăr. 

Gândurile la trecutul său și la fiul său nelegitim, Bandi, nu-i dau pace, de aceea hotărăște să-și repare greșeala și să-l ia cu el, mărturisindu-i că îi este tată. Mărturisirea, în loc să aducă eliberare și pace, declanșează tragedia: Bandi, copleșit de ură și resentimente, îl ucide pe Hubăr. 

Vedem astfel că greșelile din trecut nu îl iartă pe Hubăr, întreaga liniște aparentă cu greu câștigată năruindu-se doar într-o clipă…

Tudor Vianu remarca în „Arta prozatorilor români” că Ioan Slavici a introdus oralitatea în nuvelele lui înaintea lui Creangă, lui Slavici lipsindu-i însă jovialitatea și vorba lui Creangă. Însă el are față de Creangă ceva al lui la fel de prețios. Este vorba despre analiza psihologică pe care Slavici o practică într-un limbaj abstract, și care conferă greutate scrierilor sale. 

Nu întâmplător, Șerban Cioculescu avea să afirme la un moment dat despre „Mara” lui Slavici că: „Mara este cea mai izbutită operă a lui Slavici și unul dintre cele mai bune romane românești. Aici se adâncesc problemele sociale tratate în nuvele și se adaugă probleme noi, naționale și confesionale.”