Ce mi-ar plăcea să-ți spun

Ebook disponibil doar în format pdf!

Ce mi-ar plăcea să-ți spun/ Ce que j'aimerais te dire de Emeric Lebreton cu ilustrații de Eloïse Heinzer este o carte mesager. Ea se adresează tuturor celor  care au cunoscuți, prieteni, rude, care traversează momente grele în viață și vor să îi ajute să depășească aceste momente dificile oferindu-le un mesaj  plin de iubire, căldură și înțelegere. 

Iar dacă noi nu suntem întotdeauna suficient de inspirați ca să ne găsim cuvintele potrivite în cele mai grele momente, ei bine, doctorul în psihologie EMERIC LEBRETON, a găsit acele povești, poeme și citate, care pot ajuta pe oricine să își revină și să se simtă mai bine atunci când viața îl pune la încercare. 

Doctorul în psihologie, autorul și antreprenorul de origine franceză, Emeric Lebreton, conduce de peste 12 ani GROUPE ORIENT'ACTION®, o rețea de cabinete specializate în dezvoltare profesională, fiind în același timp fondatorul PSY'ACTION®, o rețea de cabinete dedicate psihologiei sănătății. După o carieră universitară în instituții prestigioase precum Audencia și École des Ponts ParisTech (ENPC), și-a continuat activitatea ca formator, consultant și specialist în comunicare.

Pasionat de explorarea naturii umane, și-a creat propria companie specializată în cercetare, Butterfly Scientific Research și a publicat numeroase lucrări de dezvoltare personală și profesională, dintre care unele au devenit bestsellere, precum „Ce mi-ar plăcea să-ți spun” și „La Méthode 10/10”.

Autorul ne invită să reflectăm asupra căutării fericirii, asupra furiei, doliului, bătrâneții, a neîncrederii în sine sau a neșansei, punând în valoare atitudinile pozitive, umane și binevoitoare, precum și toate bucuriile vieții prin mesaje pline de sens, profunde, vindecătoare…

Cartea devine astfel un mesager pentru cei care vor să ofere sprijin, reprezentând  o cale indirectă prin care mesajele încurajatoare să ajungă la cei care nu sunt încă pregătiți să le asculte.

„Această carte este un cadou

pe care să ți-l faci ție sau 

unei persoane dragi.”

Cartea este împărțită în 20 de capitole, fiecare dintre ele abordând una din situațiile în care un individ se poate simți pierdut, descurajat sau abandonat. Iată despre ce este vorba în fiecare dintre ele:

CÂND TE SIMȚI PIERDUT ÎN VIAȚĂ

Sensul vieții este să-ți găsești harul. Scopul vieții este să-l împarți cu ceilalți. – William Shakespeare

A te simți pierdut într-un anumit moment din viață, nu înseamnă că ai eșuat, ci că îți cauți adevăratul drum. Autorul compară această etapă cu transformarea unei crisalide în fluture: o perioadă de îndoială, frământare și căutare interioară, necesară pentru a descoperi cine ești cu adevărat și care este sensul vieții tale. Fericirea și încrederea în sine apar atunci când îți cunoști valorile, nevoile profunde, personalitatea și talentele și alegi să le folosești pentru a-i ajuta pe ceilalți.

Prin pilde emoționante și pline de sens – precum povestea fetei care salvează steluțe de mare de mare, parabola vasului umplut cu pietre, nisip și apă sau  povestea celor trei cioplitori în piatră dintre care doar unul „construia o catedrală” – autorul ne arată că viața capătă sens doar atunci când înțelegi cu adevărat pentru ce trăiești și ce poți oferi lumii. De aceea, mesajul acestei secțiuni este să ne descoperim „harul”, să ne acceptăm adevărata natură dincolo de măștile impuse de societate și să ne alegem un drum în armonie cu noi înșine. Pentru că adevărata împlinire nu vine doar din ceea ce faci, ci din sensul pe care îl dai fiecărei acțiuni și din binele pe care îl aduci celor din jur.

CÂND PIERZI PE CINEVA DRAG

„Nimeni nu știe încă dacă totul trăiește doar pentru a muri sau moare doar pentru a se naște din nou.” – Marguerite Yourcenar

Cu toții știm cât de greu este să acceptăm pierderea unei ființe dragi și să mergem mai departe după un astfel de moment. De aceea, moartea ne este prezentată aici ca o trecere, o transformare, nu ca un sfârșit absolut. Învățând să acceptăm faptul că cei dispăruți continuă să existe într-o altă formă în inimile noastre, ne va fi mai ușor să ne obișnuim cu ideea că moartea nu înseamnă o despărțire definitivă de cei dragi, ci o altă etapă.

Povestea lui Jacques, prezentată aici, ilustrează procesul de acceptare a pierderii. După ce își pierde casa și viața de dinainte din cauza unei inundații, el experimentează succesiv furie, tristețe și refuz, dar în cele din urmă acceptă realitatea. În loc să rămână blocat în suferință, reușește să se adapteze, să-și reconstruiască viața și să găsească un nou sens, devenind pescar și mai ales, devenind un sprijin pentru semenii lui.

A doua poveste, despre doi embrioni care discută despre viața de după naștere, sugerează că moartea ar putea fi asemănătoare unei nașteri într-o altă lume. Optimistul crede într-o viață după „naștere”, în timp ce pesimistul o neagă, neînțelegând ceea ce nu poate vedea. 

Concluzionăm astfel că oamenii se tem în principal de necunoscut și că ceea ce pare un sfârșit ar putea fi, de fapt, un nou început. Asta nu înseamnă că nu ar mai trebui să simțim durere la dispariția cuiva, ci că durerea trebuie trăită, dar apoi trebuie să ne continuăm viața conștienți că legătura cu cei dragi rămâne vie într-un fel sau altul.

Nu au murit cei ce trăiesc în inimile celor pe care-i lasă în urma lor. (Proverb amerindian)

CÂND ÎȚI VEZI DOAR DEFECTELE

Cel care își recunoaște conștient limitele se află cel mai aproape de perfecțiune. –  Goethe

Povestea sacagiului care avea o doniță crăpată din care curgea apă pe drum ne arată că imperfecțiunile noastre pot avea valoare și pot produce rezultate bune, chiar dacă noi nu conștientizăm acest lucru. În momentul în care donița își cere scuze de la sacagiu pentru defectul ei, sacagiul îi arată că în locurile unde a curs apă din ea au crescut flori…

Vedem astfel că atunci când ne concentrăm doar pe defectele noastre, pierdem din vedere valoarea și unicitatea pe care le avem. Exemplele și poveștile din această secțiune ne arată că imperfecțiunile nu sunt neapărat slăbiciuni, și că pot deveni surse de frumusețe, sens și oportunități, în funcție de context. 

De aceea, oamenii nu trebuie să fie perfecți pentru a fi apreciați; dimpotrivă, echilibrul dintre calități și defecte este ceea ce ne face autentici și umani. 

În plus, de multe ori, sub ceea ce considerăm a fi defecte se ascunde un potențial nevalorificat sau o direcție în care putem crește. Important este să ne acceptăm, să ne privim cu mai multă compasiune și să nu ne lăsăm definiți de judecățile altora, pentru că fiecare om este valoros așa cum este și merită să fie iubit cu tot cu imperfecțiunile sale.

CÂND VREI SĂ TE DAI BĂTUT

Întotdeauna trebuie să țintești spre lună, căci, dacă dai greș, vei ateriza pe stele. – Oscar Wilde

Atunci când ai un vis, cel mai ușor dintre toate variantele posibile pe care le ai la îndemână este să renunți.

Dar când îți vei dori să renunți, amintește-ți că fiecare efort contează, chiar dacă nu vezi rezultatele imediat. Ca broasca care nu s-a oprit din luptă și a transformat smântâna în unt salvându-se astfel de la o moarte prin înecare în farfuria cu smântână, perseverența poate crea ieșiri acolo unde par inexistente. 

Obstacolele și eșecurile nu sunt capătul drumului, ci etape care te întăresc și te apropie de scopul tău. Important este să-ți păstrezi clar în minte visul, să îți aduci aminte de momentele în care ai fost puternic și să continui, chiar și cu pași mici. Uneori trebuie să ai răbdare sau să schimbi strategia, dar să renunți nu e niciodată o alegere bună. Eventual, e bine să te oprești atunci când vezi că toate forțele îți sunt potrivnice și să revii mai târziu, odihnit și încărcat cu forțe proaspete pentru a-ți duce visul la îndeplinire.

CÂND EȘTI BOLNAV

Corpul omului este o corabie pe care sufletul se îmbarcă  pentru a traversa o mare furtunoasă. – Axel Oxenstierna

Durerea are un rol util – te avertizează și te protejează –, dar devine greu de suportat atunci când te concentrezi obsesiv asupra ei sau o amplifici prin frică și gânduri negative. De multe ori, chiar tu o întreții, acordându-i prea multă atenție sau reacționând greșit la ea.

Pentru a face față mai ușor durerii, este important să îți schimbi perspectiva: să o accepți, să o înțelegi, dar să nu te identifici cu ea. 

În plus, trebuie să știi că mintea ta are puterea de a-i reduce intensitatea, iar corpul tău are capacitatea de a se vindeca dacă îl asculți și îl tratezi cu grijă. 

Stilul de viață, alimentația și echilibrul emoțional joacă un rol esențial în acest sens, la fel ca și relațiile și mediul în care trăiești. Uneori, ai nevoie și de sprijinul celorlalți, pentru că iubirea și conexiunea sunt forme reale de vindecare. Sfaturile din această secțiune te vor ajuta să gestionezi mai bine durerea, să ai mai multă grijă de tine și să-ți păstrezi echilibrul interior.

CÂND CAUȚI FERICIREA

Fericirea este adevărată doar când este împărțită cu ceilalți. – Jon Krakauer

Când ești respins de cei pe care îi iubești, durerea vine mai ales din sentimentul de a fi „diferit” și neînțeles, nu din lipsa ta de valoare. Oamenii tind să respingă ceea ce nu le seamănă, pentru că diferența le provoacă teamă și nesiguranță, transformându-te uneori într-un „țap ispășitor” al propriilor lor emoții. Însă respingerea spune mai multe despre ei decât despre tine.

În loc să te conformezi doar pentru a fi acceptat, soluția este să-ți păstrezi identitatea și să cauți oameni care te apreciază așa cum ești. Nu poți controla iubirea sau opiniile altora, dar poți alege să nu le lași să te definească. Vindecarea începe prin acceptarea propriei persoane și prin cultivarea iubirii de sine, singura care poate umple golul lăsat de respingere.

Pe scurt, nu te „micșora” pentru a „încăpea” în așteptările altora – continuă să fii tu însuți și construiește-ți locul printre cei care te plac așa cum ești.

CÂND TE GRĂBEȘTI

„Bucură-te de ziua de azi și nu te încrede în cea de mâne.” – Horațiu

Când te grăbești, riști să trăiești în viitor și să ratezi tocmai prezentul. Povestea ghemului de mătase arată că încercarea de a „accelera viața” nu aduce control, ci doar pierderea ei, pentru că timpul consumat nu poate fi recuperat. 

La fel, alergarea continuă după succes sau bani te poate face să descoperi, în mod paradoxal, că adevărata împlinire se află într-o viață simplă și liniștită, pe care o poți avea, dar pe care o tot amâni pentru a face și mai mulți bani și pentru a te bucura de și mai mult succes.

Autorul ne face să înțelegem astfel că valoarea nu stă în cât de repede ajungi undeva, ci în capacitatea de a fi prezent în fiecare clipă. Graba te scoate din contact cu realitatea, în timp ce conștientizarea și trăirea momentului îți dau sens, claritate și echilibru. Viața nu se câștigă prin viteză, ci prin atenția acordată lucrurilor simple care contează cu adevărat.

CÂND EȘTI CRITIC FAȚĂ DE CEI DRAGI

Critica este puterea celor neputincioși. – Alphonse de Lamartine

Orice critică înseamnă violență la adresa celorlalți. Dar orice critică înseamnă și violență la adresa propriei persoane.

Când îi criticăm pe cei dragi, de multe ori nu vedem că judecata spune mai mult despre noi decât despre ei: percepția noastră este distorsionată de invidie, nemulțumire sau lipsă de împlinire personală. 

Așa cum geamurile murdare pot face lumea să pară mai „murdară” decât este, la fel și mintea noastră proiectează defecte asupra celorlalți, iar bârfa sau critica devin forme subtile de violență care nu doar rănesc pe alții, ci ne și limitează propria capacitate de a vedea frumosul. 

Așadar, în loc să răspândim judecăți, suntem invitați la conștientizare: să filtrăm vorbele prin adevăr, bunătate și utilitate, așa cum făcea Socrate cu discipolii săi, să înțelegem că orice critică lasă urme greu de șters și că echilibrul interior și împlinirea personală reduc nevoia de a-i desconsidera pe ceilalți.

Pentru că maturitatea emoțională înseamnă să transformi judecata în înțelegere și invidia în motivație pentru propria creștere, alegând mai des să „scrii în piatră” binele ce ți s-a făcut decât să împrăștii în vânt cuvinte care rănesc.

CÂND EȘTI FURIOS

Cine potolește furia stinge un foc; cine ațâță furia va fi primul care va pieri în  flăcări. – Hazrat Ali

Furia pare, la prima vedere, o reacție îndreptată spre ceilalți, dar în realitate este o luptă care se dă în interiorul nostru, după cum observa Epictet: „Când cineva te înfurie, să știi că, de fapt, judecata ta este cea care te înfurie.” La fel de adevărat este și faptul că în fiecare om trăiesc doi „lupi” – unul calm și înțelept, altul agresiv și orbit de furie – iar cel care câștigă este întotdeauna „cel pe care îl hrănim”.

Vedem astfel că furia distorsionează percepția, la fel ca în povestea cu căpitanul care credea că „lumea miroase urât”, fără să conștientizeze că mirosul venea din propria lui mustață. 

Furia apare când percepem nedreptate, încălcarea limitelor sau neîmplinirea dorințelor. Este o energie care poate schimba lumea, dar devine distructivă dacă o folosim ca mijloc sau scop. Marshall Rosenberg o rezumă astfel: „Îmi doresc ceva ce nu reușesc să obțin… și sunt pe punctul de a mă comporta într-un mod în care nu voi obține acel lucru.” 

Vedem astfel că furia poate deveni un agent al schimbării, doar dacă este înțeleasă și controlată, și nu o lăsăm să ne conducă. Altfel, asemenea unui războinic care nu știe să trăiască în pace, ajungem prizonierii propriei tensiuni. În plus, reacțiile impulsive lasă urme adânci în ceilalți, de aceea trebuie să avem mare grijă la cuvintele pe care le spunem la nervi, pentru că în mod sigur le vom regreta mai târziu.

CÂND REFUZI AJUTORUL

Omul nu este niciodată atât de mare ca atunci când se lasă în genunchi să ajute un copil. – Pitagora

Uneori, cel mai greu lucru nu este să duci o povară, ci să lași pe cineva să o ducă alături de tine. Această secțiune ne convinge, prin povești motivaționale precum cea a lui Aladin, că în jurul nostru există „duhuri” – oameni care abia așteaptă să ne ajute, dacă avem curajul să le cerem sprijinul.

Asta pentru că refuzul ajutorului nu înseamnă forță, ci o capcană a egoului, acea „parte din tine care vrea cu orice preț să controleze”. A cere ajutor înseamnă în schimb să accepți că ești om – vulnerabil, dar demn de iubire.

Oamenii sunt buni, doar că uneori nu văd că ai nevoie de ei. Când le ceri sprijinul, le oferi un dar: bucuria de a conta în viața ta. Reține însă că ajutorul adevărat nu vine de la cei mai pricepuți, ci de la cei sensibili, dispuși să fie acolo pentru tine.

Scopul acestei secțiuni este așadar să ne reamintească faptul că a primi ajutor înseamnă, înainte de toate, a primi compasiune. Iar compasiunea vindecă.

CÂND TE CONFRUNȚI CU O PROBLEMĂ DIFICILĂ

Nu există probleme; există doar soluții. Mintea omului inventează apoi problema. Ea vede probleme peste tot. – André Gide

Nicio problemă nu este fără ieșire. Prin parabole ingenioase – precum povestea fetei care transformă o capcană într-o victorie – autorul ne arată că soluțiile apar atunci când îndrăznim să privim lucrurile altfel.

Problemele sunt ca o pădure întunecată: ne pierdem în ele până când avem puterea de a ne ridica deasupra lor observând că nu sunt decât un fragment minuscul din drumul nostru. Creativitatea, calmul și perspectiva trebuie să fie instrumentele noastre secrete pentru a rezolva problemele.

Tot aici învățăm să alegem între confruntare, evitare și acceptare, fără a cădea în extremele lor: violență, fugă sau resemnare, și înțelegem că întotdeauna trebuie să căutăm cauzele reale ale unei situații, și nu vinovații.

În final, concluzionăm că soluția este deja în noi. Intuiția știe drumul – trebuie doar să avem curajul să o ascultăm.

CÂND ÎȚI PIERZI ÎNCREDEREA ÎN TINE

Există trei lucruri extrem de dure: oțelul, diamantul și cunoașterea de sine. – Benjamin Franklin

Puterea pe care o cauți este ascunsă în tine, asemenea divinității pe care Brahma a ascuns-o în inima oamenilor.

Prin povești emoționante, precum cea a lui Sophie și a vazei prețioase, ne convingem că valoarea noastră nu poate fi stabilită de cei care nu ne cunosc. Pentru că suntem asemenea unei bancnote mototolite: oricât am fi de demoralizați la un moment dat, valoarea noastră rămâne intactă.

Încrederea în sine se construiește prin cunoaștere: valori, talente, nevoi, obiective. Când știi cine ești și ce vrei, devii „mai tare decât o stâncă”.

Autorul ne îndrumă să ieșim din zona de confort, să pășim cu încredere pe tărâmul provocărilor și să folosim vizualizarea ca antrenament pentru curaj. Încrederea nu este un dar, ci o practică zilnică – o cucerire a imprevizibilului.

Reține așadar că în fiecare dintre noi există o comoară, iar cei care ne iubesc o văd clar. Și acesta e cel mai bun motiv să ai încredere în tine.

CÂND SPUI „NU”

„Răspunsul este da. Dar care era întrebarea?” –  Woody Allen

Povestea bărbatului care trăia într-o lume mică și ternă, din cauză că spunea „nu” la orice, care este vrăjit să spună ulterior „da” la tot, evidențiază cum un simplu cuvânt ne poate schimba viața, Odată ce începe să spună „da” bărbatul descoperă generozitatea, prietenia, iubirea și chiar norocul. Spunând „Da”, deschide uși despre care nici nu bănuia că se află în fața lui.

Mesajul este limpede: „Da” este cuvântul posibilităților. Când îl rostești, chemi în viața ta aventura, întâlnirile, schimbarea și bucuria. 

Viața este ca o fereastră spre o pajiște luminoasă: poți rămâne înăuntru, în siguranță, sau poți deschide larg fereastra și lăsa aerul proaspăt să te transforme. A spune „Nu” ridică ziduri. A spune „Da” te pune în mișcare, te eliberează, te face să crești.

Prin povești, metafore și exerciții de reflecție, această secțiune ne invită să ne confruntăm temerile: spui „Nu” din comoditate, din frică, din obișnuință? și ne provoacă să redescoperim minunile simple ale vieții –  „a vedea, a auzi, a atinge, a iubi” –  lucrurile pentru care merită să spui „Da”.

CÂND TE VEZI ÎMBĂTRÂNIND

Începi să îmbătrânești când ai terminat de învățat. (Proverb japonez)

Povestea bărbatului care întinerește odată cu trecerea anilor ne provoacă să ne întrebăm: ar fi viața mai bună dacă timpul ar curge invers? Răspunsul devine clar –  tocmai direcția firească a timpului dă valoare existenței. Fiecare etapă are rostul ei, iar transformarea nu este un declin, ci o evoluție. A îmbătrâni înseamnă a urca un munte: efort, provocări, dar și momente de respiro, bucurie și, în final, o priveliște completă asupra propriei vieți –  o panoramă a amintirilor, experiențelor și sensurilor adunate.

Autorul subliniază că adevărata tinerețe nu ține de corp, ci de spirit. Poți avea riduri și, în același timp, o inimă vie, curioasă și deschisă. Sau, dimpotrivă, poți fi tânăr și deja „îmbătrânit” prin renunțare, teamă și lipsa idealurilor. Adevărata degradare nu vine din cauza anilor adunați, ci din abandonul dorinței de a crește, de a învăța și de a simți.

În același timp, bătrânețea aduce un dar rar: distanța și înțelepciunea. Este momentul în care nu doar trăiești, ci înțelegi; nu doar aduni, ci oferi mai departe. Cei care refuză acest curs firesc rămân blocați într-o luptă inutilă cu timpul, în timp ce cei care îl acceptă descoperă armonia.

Înțelegem astfel că nu anii ne definesc, ci felul în care alegem să-i trăim. Tinerețea și fericirea sunt, în esență, decizii. Dacă rămâi curios, implicat și deschis, dacă îți găsești „fântâna tinereții” în pasiunile și iubirile tale, atunci timpul nu devine un dușman, ci un aliat care te va ajuta să privești înapoi nu cu regret, ci cu mândrie și liniște.

CÂND TE DESPARȚI DE CINEVA

A trăi este o tortură pentru că a trăi înseamnă a te despărți. – Albert Camus

Autorul ne îndeamnă să privim despărțirea nu ca pe o rană, ci ca pe o etapă firească a creșterii. Prin povestea copilului care vrea să rămână în pântecele mamei, dar nu mai încape, înțelegem că orice ruptură este, de fapt, o naștere: un pas necesar pentru a deveni cine suntem.

La fel ca ghinda care se înalță spre lumină și se desprinde de ceilalți frați, fiecare despărțire ne arată că evoluăm, că drumul nostru se schimbă. În prietenie, separările sunt doar pauze; în iubire, distanța poate reaprinde pasiunea; iar în cuplurile care se rup definitiv, durerea este firească, dar este necesară pentru ca fiecare dintre cei doi să poată trăi fericirea așa cum o percepe fiecare.

Suntem îndemnați așadar să vedem despărțirea nu ca pe un eșec, ci ca pe o transformare. Să acceptăm că oamenii cresc în ritmuri diferite și că drumurile lor se despart de multe ori pentru ca fiecare să-și poată continua devenirea. În final, despărțirea nu înseamnă decât a trăi, a crește și a-ți regăsi propriul drum.

CÂND IEI O DECIZIE IMPORTANTĂ

Ai curajul să-ți urmezi inima și intuiția. Amândouă știu ce vrei cu adevărat să devii. Restul e secundar. – Steve Jobs

Când trebuie să iei o decizie importantă, frica de a greși poate deveni paralizantă. Dar trebuie să știi că nu există decizii „perfecte”, ci doar decizii pe care le faci să devină corecte prin felul în care alegi să le trăiești.

Prima capcană este să te bazezi prea mult pe părerile celorlalți. Oamenii nu îți oferă, de fapt, soluții pentru viața ta, ci proiecții ale propriilor lor dorințe, temeri și preferințe. A urma orbește sfaturile lor înseamnă, uneori, să trăiești o viață care nu este a ta. 

Așa că, în loc să te întrebi: „Ce e corect?”, întreabă-te „Cine vrei să fii?”. Metafora celor două busole – una orientată spre convenții, cealaltă spre fericire – scoate la iveală adevărata miză. Mulți aleg siguranța, aprobarea socială și rolurile impuse, chiar dacă asta înseamnă să se îndepărteze de ei înșiși. 

Reține așadar că adevărata împlinire vine atunci când ai curajul să-ți urmezi propria direcție, chiar dacă acest drum implică riscuri și renunțări. 

CÂND TE SIMȚI VICTIMA NEȘANSEI 

„Viața pe care o avem astăzi, fie că ne place sau nu, este produsul tuturor alegerilor pe care le-am făcut sau pe care am refuzat să le facem!” – Philippe Gabilliet

Ceea ce numim „ghinion” este adesea doar o interpretare grăbită. Povestea naufragiatului care își vede coliba arzând, doar pentru ca fumul să-i aducă salvarea, ca și parabola crescătoarei de cai care nu știe niciodată dacă un eveniment este noroc sau nenoroc, ne învață să nu judecăm prea repede ceea ce ni se întâmplă.

Asta pentru că de multe ori ceea ce pare neșansă se dovedește a fi mai târziu o oportunitate. Iar dacă constatăm uneori că aceleași probleme revin iar și iar în viața noastră, asta nu înseamnă că soarta ne este potrivnică, ci că, probabil, noi nu facem cele mai inspirate alegeri. 

Autorul te invită să îți asumi responsabilitatea pentru viața ta, să renunți la ideea fatalistă a ghinionului și să îți folosești „gândirea creatoare” – acea capacitate de a-ți imagina un viitor mai bun, care te pregătește să-l creezi. Pentru că norocul nu este ceea ce ți se întâmplă, ci ceea ce faci cu ceea ce ți se întâmplă.

CÂND VREI SĂ TE ADAPTEZI LA SCHIMBARE

Speciile care supraviețuiesc nu sunt nici cele mai puternice, nici cele mai inteligente, ci acelea care se adaptează cel mai bine la schimbări. – Charles Darwin

Autorul ne propune să vedem schimbarea nu ca pe un obstacol, ci ca pe însăși esența vieții. A o evita înseamnă astfel, a ne opune propriei evoluții.

Povestea picăturii de apă surprinde perfect acest adevăr. Ea trece prin transformări succesive (ocean, nor, ploaie, râu) fără să-și piardă esența. La început, fiecare schimbare i se pare destabilizatoare, chiar dureroasă, dar, în timp, devine o nouă normalitate. Înțelegem astfel că nu schimbarea ne destabilizează, ci rezistența la ea. Doar adaptându-ne putem descoperi că fiecare etapă ascunde o lume nouă.

La fel, povestea fluturelui arată că dificultățile sunt necesare. Fără lupta de a ieși din cocon, fluturele nu ar avea forță pentru a zbura. În viață, perioadele de disconfort, confuzie sau fragilitate nu sunt semne că ceva nu merge bine, ci dovezi că ne transformăm. Ca homarul care își pierde carapacea înainte de a-și construi una nouă, și omul trece prin momente în care se simte vulnerabil, dar tocmai atunci începe cu adevărat creșterea.

A rămâne într-un trecut care nu ne mai reprezintă înseamnă stagnare, a avea încredere în viitor și în noi înșine devine în schimb un act de curaj și un semn de inteligență.

Dar  schimbarea are un preț. Uneori înseamnă să renunți la statut, la siguranță, la identitatea pe care o aveai. Înseamnă să devii din nou „începător”, vulnerabil, nesigur. Însă doar așa poți construi ceva nou, mai autentic.

Alege așadar să vezi schimbarea ca pe o oportunitate, nu ca pe o amenințare și îți vei recâștiga controlul asupra propriei vieți.

CÂND TRĂIEȘTI UN CONFLICT

Oriunde există un conflict, oriundete confrunți cu un adversar, învinge-l prin iubire. –  Gandhi

Orice conflict pornește de la o neînțelegere – de la faptul că două persoane „nu vorbesc aceeași limbă”. Povestea Turnului Babel este un exemplu grăitor în acest sens. Prin urmare, rezolvarea conflictului presupune un gest pe cât de simplu, pe atât de dificil: să urci pe „muntele” celuilalt, să-i înțelegi cuvintele, emoțiile, nevoile.

Prin parabole precum cea a celor două triburi care descoperă că pot colabora în loc să se războiască, cartea ne arată că un conflict se rezolvă prin ascultare, empatie și ajungerea la un compromis. Iar când compromisurile nu sunt posibile, un mediator poate deschide o nouă cale.

Conflictele scot la suprafață valori profunde și sensibilități ascunse. Ele devin ocazii de autocunoaștere și maturizare. Se pot rezolva prin forță, și vei câștiga un dușman, sau prin înțelegere, transformând adversarul într-un aliat.

Suntem îndrumați astfel să vedem conflictele ca pe niște provocări, dar și ca pe o șansă de a crește, de a ne înțelege mai bine pe noi înșine, dar și pe ceilalți, și de a alege pacea în locul războiului.

La finalul cărții, autorul ne amintește că viața înseamnă încercări, pierderi, conflicte și schimbări și că pentru a ne păstra echilibrul interior avem nevoie de înțelepciune și de câteva principii esențiale. 

Primul este iubirea – față de noi înșine și față de ceilalți – înțeleasă ca dorința sinceră de a vedea oamenii crescând și trăind în armonie. 

Al doilea este recunoștința, adică echilibrul dintre a dărui și a primi, asemenea respirației. 

Al treilea este încrederea în viață și în capacitatea ei de a ne susține, autorul fiind de părere că uneori trebuie să ne lăsăm pur și simplu în brațele vieții, renunțând să ne mai zbatem și să ne agităm inutil pentru orice, pentru că unele probleme se rezolvă pur și simplu de la sine. Trebuie doar să avem încredere că acest lucru se va întâmpla:

„Într-o zi, când vei înota în mare, oprește-te din mișcare. Întinde-te complet. Lasă-ți capul să se sprijine ușor pe suprafața apei și lasă-te purtat de apă. Vei vedea că trupul tău plutește. Marea îl susține, la fel cum viața te susține pe tine. Dacă ai încredere în viață, atunci vei putea să te lași în voia ei. Vei lăsa norocul să-ți zâmbească și forțele pozitive să se activeze. Vei vedea cum numeroase probleme se rezolvă de la sine, vei putea în sfârșit să răsufli ușurat și să te lași în voia unei bucurii depline și absolute.”

„Pasărea nu zboară.

O poartă aerul.

Peștele nu plutește.

Îl poartă apa.”

Proverb chinezesc