Pachet Cele 7 obișnuințe ale persoanelor, copiilor, adolescenților și familiilor

(0) Scrie o recenzie
pachet carți
215,19 Lei PRP:268,99 Lei Salveaza 20%
Adaugă la favorite

În lumea din ce în ce mai haotică în care trăim, singurele care ne pot ordona viața, acasă sau la job, sunt principiile și regulile. Trăind după anumite reguli și raportându-ne la anumite principii, putem fi siguri că dezechilibrele de tot felul ale societății în care trăim nu ne vor afecta într-atât de mult încât să ne pierdem reperele. 

 

Pachetul promoțional pentru familii: Cele 7 obișnuințe ale persoanelor, adolescenților și familiilor extraordinar de eficace, dar și ale copiilor fericiți vine în întâmpinarea tuturor celor care își doresc o evoluție în plan personal (fie că sunt adulți sau adolescenți), în plan familial sau a celor care doresc să le imprime copiilor, încă de la vârste fragede, niște principii și reguli de viață solide, în condițiile în care principiile sunt definite ca: „adevăruri fundamentale care servesc drept fundație pentru comportamentul care îți aduce ce îți dorești în viață. Pot fi aplicate în repetate rânduri, în situații similare, pentru a te ajuta să îți atingi scopurile”. (Ray Dalio)

 

Așadar, bucură-te de un preț special în această perioadă pentru cele patru produse ale editurii ACT și Politon: audiobookul Cele 7 obișnuințe ale persoanelor extraordinar de eficace de Stephen R. Covey și cărțile: Cele 7 obișnuințe ale familiilor extraordinar de eficace de Stephen R. Covey, Cele 7 obișnuințe ale adolescenților extraordinar de eficace de Sean Covey și Cele 7 obișnuințe ale copiilor fericiți de Sean Covey și de un conținut valoros și foarte actual.

 

 

Cele 7 obișnuințe ale persoanelor extraordinar de eficace de Stephen R. Covey

 

 

Este cartea fenomen (s-a vândut în peste 25 de milioane de exemplare în toată lumea) care te va ajuta să obții eficienţa personală şi interpersonală prin interiorizarea celor 7 obișnuințe dezbătute în toate cele 4 cărți:

 

Obișnuința 1: Fii proactiv (devino un agent al schimbării)

 

Obișnuința 2: Începe cu finalul în minte (elaborează o declarație de misiune)

 

Obișnuința 3: Dă prioritate priorităților

 

Obișnuința 4: Gândește „câștig-câștigi”, treci de la „eu” la „noi”; (găsește soluțiile convenabile pentru toată lumea)

 

Obișnuința 5: Căută mai întâi să înțelegi… și apoi să fii înțeles (folosește comunicarea empatică pentru rezolvarea problemelor)

 

Obișnuința 6: Cooperează prin sinergie;

 

Obișnuința 7: Ascute fierăstrăul.

 

 

Autorul este de părere că victoriile private preced victoriile publice şi că este necesar să ne ținem de promisiunile pe care ni le facem nouă însene înainte de a face promisiuni celorlalţi. Primele trei obișnuințe se referă la propria persoană. Obiceiurile 4,5,6 se referă la munca de echipă, cooperare şi comunicare. Aceste obiceiuri se referă la transformarea unei persoane de la dependenţă, la independenţă şi apoi interdependenţă. Al şaptelea principiu se referă la continua dezvoltare şi devenire a individului.

 

 

Întrebându-se dacă aceste principii vor mai fi relevante peste zece, douăzeci, cincizeci, o sută de ani, autorul răspunde că: „cu cât schimbarea este mai mare şi provocările noastre mai dificile, cu atât devin mai relevante obişnuinţele. Motivul: problemele şi suferinţa noastră sunt universale şi în creştere, iar soluţiile la probleme sunt şi vor fi întotdeauna bazate pe principii universale, eterne, evidente de la sine, comune fiecărei societăţi ce a dăinuit şi a prosperat de-a lungul istoriei. Nu le-am inventat eu şi nu îmi asum niciun merit pentru ele. Doar le-am identificat şi le-am organizat într-un cadru secvenţial.” Stephen R. Covey

 

 

Cele 7 obișnuințe ale familiilor extraordinar de eficace de Stephen R. Covey

 

Cele 7 obișnuințe ale familiilor extraordinar de eficace se referă la întreaga complexitate a relațiilor pe care le implică o familie. Cartea oferă o perspectivă amplă asupra vieții de familie, luând în considerare toate aspectele implicate în cadrul acesteia și oferind răspunsuri la o serie de întrebări care țintesc în mod obiectiv probleme mai des, sau mai rar întâlnite în sânul acestora, precum:

 

 

Cum pot să creez schimbarea? Cum pot fi o influență centrată pe principii pentru familia mea?

 

Cum pot obține o înțelegere de sine mai mare pentru a-mi ajuta mai bine familia?

 

Cum pot echilibra munca și familia?

 

Cum construim o căsnicie puternică?

 

Cum să gestionăm/gestionez divorțul?

 

Ce pot să fac pentru ca a doua mea căsnicie să aibă mai mult succes decât prima?

 

Cum devenim o familie centrată pe principii?

 

Cum putem să ne facem timp pentru familie?

 

Cum îi împiedicăm pe membrii familiei să fie atât de egoiști?

 

Ce facem atunci când nu există înțelegere și comunicarea e defectuoasă?

 

Cum putem să facem comentarii personale fără să jignim?

 

Cum punem activitățile tuturor în același program?

 

Ce facem atunci când încercăm, dar lucrurile par să se destrame?

 

Cum ne învățăm copiii să-și îndeplinească treburile cu voioșie, fără să li se ceară?

 

Ce facem atunci când un copil se poartă urât?

 

Ar trebui să fim autoritari sau permisivi cu un copil?

 

Ce facem atunci când un copil se bate și se ceartă?

 

Cum ne descurcăm cu un adolescent care e morocănos, rebel și nerespectuos?

 

Cum pot să gestionez cel mai bine faptul că sunt un părinte singur?

 

Cum fac față divorțului părinților mei?

 

Cum ne putem proteja copiii de lucruri precum pornografia, drogurile și aderarea la bande?

 

 

 

Cele 7 obișnuințe ale adolescenților extraordinar de eficace de Sean Covey

 

 

Cele 7 obișnuințe ale adolescenților extraordinar de eficace de Sean Covey (fiul lui Stephen R. Covey) este o carte plină de povești cu, și despre, adolescenți. 

 

Știm cu toții că adolescența nu este tocmai cea mai comodă perioadă a vieții. Adolescenții suferă tot felul de transformări la nivel fizic, emoțional și psihic, iar toate aceste modificări le afectează viața la toate nivelurile. Nu e de mirare astfel că traiul alături de un adolescent devine de multe ori foarte complicat. Însă lucrurile nu trebuie să stea neapărat astfel. Adolescența poate deveni o perioadă mai suportabilă atât pentru copii, cât și pentru părinți, cu condiția de a înțelege corect nevoile, problemele și provocările acestei vârste.

 

 

Cartea lui Sean Covey le va oferi adolescenților răspunsuri la întrebări legate de:

 

Relațiile cu: prietenii, iubiții, iubitele, mamele și tații, etc

 

Droguri, greutate, depresie, rezultatele nesatisfăcătoare de la școală, ș.a;

 

Și îi va convinge că cele 7 obișnuințe chiar funcționează pentru a depăși obstacole, a clădi prietenii, a lua decizii mai inteligente cu privire la întâlniri și sex, a avea rezultate mai bune la școală, a-și construi stima de sine și a se înțelege mai bine cu părinții. 

 

Cele 7 obișnuințe ale copiilor fericiți de Sean Covey

 

 

O carte adorabilă pentru copii în special, dar și pentru părinți, bunici și frați mai mari în general. O carte cu povești cu personaje adorabile: iepurași, ursuleți, porcușori, sconcșițe și veverițe numai bune de citit tuturor copiilor cuminți seara, înainte de culcare. 7 obișnuințe utile, aceleași pe care le-am enumerat la începutul articolului, care își vor pune amprenta asupra întregii evoluții a copiilor și le va marca definitiv modul de a gândi și de a percepe lumea din jur. 7 teme de discuție între părinți și copiii lor, care vor pune bazele unui nou comportament însușit de aceștia. 7 idei mici care vor crește mari odată cu copiii voștri, despre:

 

• A-și asuma responsabilitatea pentru propriile vieți;

 

• A-și face un plan în legătură cu orice în viață;

 

• A da prioritate priorităților, punând munca pe planul 1 și joaca pe locul 2;

 

• A se gândi cum să fie bine pentru toți,

 

• A asculta înainte de a vorbi și a înțelege înainte de a fi înțeles;

 

• A acționa împreună;

 

• A găsi timp pentru a se echilibra, odihni, face ceea ce le place, etc…

 

 

Profită de reducerea de 30 % la acest pachet de cărți conceput special pentru familii, din care, cu siguranță, fiecare va avea ceva de învățat. Iar în caz că ai început deja pregătirile pentru Paști, ce-ai spune dacă anul acesta, iepurașul ar ascunde prin toată casa câte o carte minunată, mirosind a tipar proaspăt, pentru fiecare membru al familiei tale?

Mai mult
Etichete:  #dezvoltarepersonala
Detalii produs
ISBN: Pachet cele 7 obisnuinte
Editura ACT si Politon
Format: pachet carți
Detalii despre autor

Stephen R. Covey a fost recunoscut de revista Time Magazine drept unul dintre primii 25 cei mai influenți oameni din America.  El a făcut din predarea Vieții Centrate pe Principii și a Leadershipului Centrat pe Principii activitatea vieții sale. Cărțile lui pe aceste teme: The 7 Habits of Highly Effective People (Cele 7 obișnuințe ale persoanelor extraordinar de eficace), Principle-Centered Leadership (Leadershipul centrat pe principii) și First Things First (Dă prioritate priorităților) s-au bucurat de un succes enorm devenind bestsellere internaționale.

Posesor al unui masterat la Harvard și al unui doctorat la Universitatea Brigham Young, Stephen R. Covey este în același timp soț, tată a nouă copii și bunic, o autoritate respectată la nivel internațional în leadership, expert în problemele familiei, profesor, consultant organizațional, fondator al fostului Centru de Leadership Covey și vicepreședinte al Franklin Covey Company.