În disperare de cauză
Poate fi achiziționat și cu plata ramburs. Se livrează prin curier.
ISBN: 978-630-303-034-0
- Stoc: În stoc
- Stoc: În stoc furnizor
- Termen de livrare 5 - 10 zile lucrătoare
- Stoc: Indisponibil
În disperare de cauză / Aftermath de Terri Blackstock este un thriller captivant și emoționant despre un atentat terorist cu bombă care are loc în timpul mitingului organizat de un candidat la președinția Statelor Unite. O explozie care se produce la subsolul clădirii în care se desfășura evenimentul se soldează cu 25 de morți și foarte mulți răniți. Ed Loran însuși își pierde viața în timpul acestui atentat.
În urma evenimentului, Dustin Webb este considerat principalul suspect și arestat. Mai târziu, acesta avea să afle că fusese victima unei înscenări puse la cale chiar de cel mai bun prieten al său, Travis. Acesta apelase la o soluție disperată din dorința de a face rost de banii necesari continuării tratamentului soției sale - Crystal - bolnavă de cancer. În ciuda dificultăților prin care este nevoit să treacă, Dustin va constata în cele din urmă că până și acest episod nefericit din viața lui a avut un sens foarte bine stabilit: acela de a redeschide un capitol de mult uitat al vieții sale: cel despre iubire…
Dar acest thriller captivant nu este doar despre o anchetă minuțioasă care urmărește identificarea autorilor unui atentat terorist. Această carte este în egală măsură despre prietenie, drame familiale, boală, remușcări, frică și mai ales despre suferința care pare să ne însoțească pe fiecare dintre noi într-un fel sau altul pe drumul vieții. Iar lecția principală a acestei cărți este că niciodată nu te poți vindeca de suferință cauzând la rândul tău suferință.
Terri Blackstock este autoarea mai multor bestsellere New York Times și USA TODAY. A câștigat premii pentru romanele „Dacă fug”, „Dacă mă găsesc” și „Dacă trăiesc” (toate trei apărute la Editura ACT și Politon), precum și pentru seriile „Cape Refuge”, „Newpointe 911”, „Intervention”, „Moonlighters”, „Sun Coast Chronicles” și „The Restoration”. Până în prezent a vândut peste șapte milioane de cărți.
Ne aflăm la Trudeau Hall, la mitingul candidatului la președinția SUA, Ed Loran. Trupa Blue Fire susține un concert în preambulul discursului pe care urmează să îl susțină acesta. Trei prietene își fac un selfie cu trupa lor preferată încadrând perfect trupa de pe scenă în grupul lor aflat în sală. Câteva minute mai târziu, chiar în momentul în care trupa părăsește scena, iar candidatul la președinție își face apariția, o explozie generează haos total în sală. În acest haos total, cele trei prietene sunt despărțite. Una dintre ele - Taylor Reid - reușește să ajungă la mașină, sună la 911 și le trimite mesaje celorlalte două prietene (Mara și Desiree) spunându-le să îi dea de veste în ce stare se află.
În timp ce așteaptă vești, se gândește să filmeze strada în speranța că astfel va surprinde momentul în care prietenele ei vor apărea. Nici nu realiza în cele clipe că aceste imagini urmau să constituie mai târziu probe cheie într-un caz de atentat terorist soldat cu mai multe victime și foarte mulți răniți…
Când realizează că prietenele ei sunt în continuare în incinta Trudeau Hall, se hotărăște să meargă să le caute. Odată reîntoarsă în clădire, este abordată de polițiști și interogată în calitate de victimă. Dându-și seama că este în stare de șoc, sora ei Harper se oferă să vină să o ia de la locul tragediei. Dar Taylor nu vrea să plece înainte de a afla ce se întâmplase cu prietenele ei.
În încercarea disperată de a le da de urmă celor două prietene ale sale, Taylor se transformă într-un personaj cheie în investigația care urmărea găsirea vinovaților. Pozele pe care le-a făcut alături de prietenele ei în fața Trudeau Hall cu câteva minute înainte de începerea evenimentului, conțin un indiciu foarte important în anchetă și tot ele reprezintă elementul datorită căruia Taylor și Jamie (avocata suspectului principal în acest caz) ajung să se cunoască. Însă pe fondul acestui eveniment tragic, problemele psihice de care suferea Taylor de mai mult timp, se agravează. Astfel, în momentul în care află că Dustin Webb este posibilul autor al tragediei de la Trudeau Hall, dorința ei de răzbunare ia proporții neașteptate.
Dustin Webb este oprit de poliție pe autostradă și percheziționat, fiind bănuit că ar transporta ceva suspect în mașină. În momentul percheziției, polițiștii descoperă câteva cutii cu explozibil în portbagajul lui, cutii în legătură cu care Webb nu avea nici cea mai mică idee de unde ar fi putut proveni. Era vorba mai exact despre patru cutii cu hexogen, furate din fabrica de muniție ChemEx, la care firma deținută de Dustin și prietenul său Travis, instalase sistemul de securitate. Același tip de explozibil care fusese găsit și la Trudeau Hall. Dustin înțelege pe loc că este victima unei înscenări și o sună pe avocata lui, Jamie Powell, în speranța că îl va putea ajuta.
Relația dintre Dustin Webb și Jamie Powell începuse cu mult timp în urmă, în copilăria acestora, cu o frumoasă prietenie, însă s-a încheiat brusc în momentul în care Dustin a trebuit să plece în armată. Acum, după foarte mulți ani în care nu s-au mai văzut, se revăd la secția de poliție unde Dustin este interogat. Din păcate, veștile pentru el, dar și pentru partenerul său de afaceri Travis, nu sunt deloc bune. Riscă să fie acuzați de terorism. Și în ciuda faptului că Jamie nu are deloc experiență în cazuri atât de complicate, Dustin insistă ca ea să îl reprezinte în fața instanței. Din fericire pentru el, Dustin are un alibi cât se poate de solid…
Jamie obține eliberarea condiționată a lui Dustin până la dovedirea nevinovăției lui. Și pentru că gravitatea cazului o expune pe Jamie la tot felul de pericole în calitate de avocat al singurului suspect care există deocamdată în acest caz, se mută într-un apartament închiriat împreună cu fiica ei, dar și cu Dustin și câinele acestuia.
În condițiile în care sistemul de securitate montat de firma lui Dustin și a lui Travis era unul ultra-performant, Jamie și Dustin ajung la concluzia că cei care furaseră explozibilul de la fabrica ChemEx erau fie angajați care cunoșteau foarte bine fabrica, fie, cineva din fabrică i-a lăsat pe hoți să intre.
Noile date o determină pe Jamie să îl suspecteze pe Travis, pe care încearcă să îl supună unui interogatoriu. Cum starea de sănătate a soției acestuia este din ce în ce mai rea, ancheta înaintează foarte greu. Un indiciu compromițător găsit de Dustin în geanta de laptop a lui Travis îl va face pe cel dintâi să-și pună întrebări cât se poate de serioase în legătură cu onestitatea prietenului său… Prin urmare, caută disperat și alte indicii în legătură cu modul în care Travis ar fi putut fi implicat în tragedia de la Trudeau Hall, după care se hotărăște să îl întrebe direct pe Travis despre legătura lui cu explozia care îi dăduse viața peste cap. Nici prin cap nu îi trecea cât de șocante aveau să fie informațiile pe care le va afla procedând astfel…
Însă Dustin este cât se poate de bine „călit” când vine vorba de loviturile grele ale vieții. Rămas orfan pe vremea când era doar un copil, după ce ambii săi părinți decedaseră într-un accident cumplit, Dustin Webb fusese crescut de o mătușă care îl pusese întotdeauna pe locul doi după copiii ei și îl făcuse să se simtă adesea inferior. Poate că acesta este și motivul pentru care a reușit în viață. Faptul că își dorise să demonstreze cumva că nu e chiar atât de rău cum insinua mereu mătușa lui. Însă, va fi acest episod cel care îi va demonstra că, în ciuda străduințelor lui, tot nu e suficient de bun?
Informațiile furnizate de Travis îl ajută pe Dustin să înțeleagă totul. Pornește așadar în căutarea autorilor atentatului și realizează că este urmărit de o necunoscută. Evenimentele iau o întorsătură total neașteptată, lucrurile se precipită și asistăm spre finalul acestui thriller la scene copleșitoare în care suferința pare a se rostogoli asemenea unui bulgăre de zăpadă determinând și mai multă suferință în jur.
Ce l-a determinat pe Travis să își trădeze cel mai bun prieten?
Cine este adevăratul vinovat pentru atentat?
Care au fost motivele care l-au determinat să pună la cale așa ceva?
A reușit Travis să își salveze soția de la moarte prin acest gest disperat?
Va reuși Taylor să depășească șocul cauzat de experiența prin care a trecut?
Ce va însemna pentru Jamie și Dustin acest episod din viața lor?
***
Te invit așadar să citești un thriller care te va ține cu sufletul la gură rând cu rând și pagină cu pagină, de la început până la sfârșit. Un roman numai bun de citit în zilele în care vei simți nevoia de puțină acțiune, care te va duce cu gândul cumva la una dintre cele mai frumoase cugetări ale lui Dalai Lama care spunea: „Atunci când crezi că totul merge pe dos, în viaţa ta încearcă să pătrundă o minune!”
TESTIMONIALE:
„Justiția poate fi oarbă, dar acest lucru n-o ferește de confruntarea cu pericolele mortale. În romanul „În disperare de cauză”… conflictele se dezlănțuie și loialitatea este testată până la limita supremă. Asigură-te că ai suficient timp la dispoziție când vei deschide această carte, fiindcă nu vei mai putea s-o lași din mână.”
– Robert Whitlow, autorul romanului Trial and Error
„În romanul „În disperare de cauză”, Terri Blackstock explorează adâncimea emoțiilor umane în fața tragediei devastatoare, a suferinței și pierderii. Cu toate acestea, reușește să le ofere cititorilor clasica ei poveste plină de suspans, iubire suavă și speranță pentru viitor. De la imaginile chinuitoare ale unui pacient cu cancer dintr-un salon de spital până la modul în care percepe lumea o tânără care suferă de o tulburare mintală debilitantă, Blackstock dezvăluie, fără menajamente, slăbiciunile firii umane. Scopul scuză mijloacele? Iubitorii de suspans și romantism nu vor vrea să rateze acest roman.”
– Kelly Irvin, autoarea cărții Closer Than She Knows